Acest articol a fost scris pentru Moldova.org:
În ultimul timp tot mai des este criticată instituţia prezidenţială: că preşedintele ar fi o păpuşă/marionetă în mâinile liderilor AIE, că nu a mers la recentul summit al şefilor de stat din CSI, dela Aşhabad , Turkmenistan, arătând cine este, de fapt, deţinătorul real al puterii – ”şeful” real în statul Republica Moldova: V. Filat, care, în consecinţă, a mers la reuniune. N. Timofti mai este criticat pentru declaraţia pe care a făcut-o cu privire la condiţionarea deschiderii unui consulat al Rusiei la Tiraspol de retragerea contingentului armatei ruse şi a muniţiilor ruseşti din zona nistreană a RM (se pare că pe preşedinte şi pe consilierii săi îi depăşeşte înţelegerea faptului că prin ultimatumuri, făcute Rusiei, RM nu va putea rezolva problema retragerii armatei ruse, care poate fi evacuată în cadrul unor negocieri purtate profesionist de delegaţia moldovenească în formatul 5+2 şi prin negocierile dintre SUA şi Rusia privind armamentul convenţional în Europa).
În ultimul timp tot mai des este criticată instituţia prezidenţială: că preşedintele ar fi o păpuşă/marionetă în mâinile liderilor AIE, că nu a mers la recentul summit al şefilor de stat din CSI, de
Totuşi, în ciuda acestor aspecte, săptămâna aceasta instituţia prezidenţială a făcut ceva pentru care merită apreciere. Invitatul ediţiei din 3.12.2012 a emisiunii „Fabrika”, de pe „Publika TV”, purtătorul de cuvânt la preşidintelui, V. Ţurcanu, a spus foarte clar că deşi în Codul Audiovizualului este stipulat că persoanele care candidează pentru funcţia de membru al CCA trebuie să fie şi sunt înaintate de ONG-uri, ele de fapt au fost înaintate de partidele parlamentare. Ţurcanu a vorbit în conştiinţă de cauză, el având experienţa de membru al CCA, fiind „ales” pe timpul guvernării comuniste.
În urma acestei mărturii, telespectatorii naivi din RM s-ar fi aşteptat ca Procuratura Generală să se autosesizeze şi să înainteze învinuiri privind uzurparea puterii în stat preşedintelui PCRM şi fostului şef al statului, Vladimir Voronin, care, de altfel, şi el s-a lăudat la mai multe talk show-uri, pe mai multe posturi de televiziune, că în timpul guvernării PCRM, partidul său (a se citi: V. Voronin) împărţea posturi în CCA şi în alte instituţii ale statului – opoziţiei. Pentru Procuratură însă, problema uzurpării puterii de către Voronin (guvernarea PCRM) nu a prezentat nici un interes. De ce? Poate că răspunsul la aceasă întrebare se găseşte în aceeaşi afirmaţie a purtătorului de cuvânt al preşedinţiei din emisiunea „Fabrika”. El a spus că oamenii ajunşi în CCA sunt oameni ai partidelor – în trecut, ca şi acum. Întrucât procurorul general este acuzat că ar fi angajat politic (chiar dacă astăzi V. Zubco a respins învinuirea că ar fi omul PD-ului) este clar că nu poate o instituţie subordonată politic să iniţiere o cauză penală împotriva coaliţiei de la guvernare pentru uzurparea puterii în stat – fie şi în baza mărturiei purtătorului de cuvânt al preşedinţiei.
Chiar dacă mărturia lui Ţurcanu a rămas fără urmări (a fost trecută cu vederea de opinia publică), ea denotă un fapt pe care numai naivii nu îl văd: în perioada în care s-a aflat la guvernare, PCRM-ul a instituit un sistem vicios (ca să nu zic ticălos şi ipocrit), care a fost preluat şi desăvârşit de actuala AIE de la guvernare. Desigur, acum nimănui nu îi mai pasă de moralitate şi de bunul simţ în sistemul de stat al RM – e criză, unele mass-media vorbesc despre profeţii privind sfârşitul lumii la 21.12.2012. Şi totuşi, cât o mai fi această lume şi această ţară, ce bine ar fi ca potentaţii de astăzi să înțeleagă că poporul acestei ţări ştie de sistemul ticălos şi că poporul – electoratul – poate ierta orice, numai nu ticăloşia (ipocrizia).