Acordul ruso-moldovenesc din 1992: pro și contra

Acest articol a fost scris pentru Moldova.org: 

Ieri, în cadrul emisiunii „Politprihod”, pe Publika TV, Oazu Nantoi a vorbit despre faptul că autoritățile Republicii Moldova nu au făcut nimic pentru ieșirea țării noastre din „Acordul cu privire la principiile aplanării pașnice a conflictului armat în regiunea nistreană a Republicii Moldova”. Astăzi la emisiunea „Publika Report” această idee din nou a fost abordată.

Am un respect aparte pentru Oazu Nantoi deoarece el, de ani de zile, la posturi de televiziune și în presă, repetă un adevăr pe care autoritățile și societatea civilă dn RM nu îl aud, probabil pentru că nu îl înțeleg: cheia soluționării conflictului din zona nistreană se află la Chișinău. Aceasta înseamnă un lucru simplu ca bună ziua: până când autoritățile RM nu vor face țara noastră atractivă, până când nivelul de trai în RM liberă nu va fi peste nivelul de trai din zona nistreană, nu poate fi vorba de o reglementare a conflictului prin reintegrarea zonei respective în RM. Din simplul motiv că populația din zona estică nu dorește să facă parte din RM – deoarece în zona nistreană tarifele, prețurile la medicamente, la produse alimentare ș.a. sunt mai mici, iar pensiile, alocațiile pentru copii, ajutoarele materiale sunt mai mari decât în RM liberă.

Autoritățile RM stăruie însă în ideea conform căreia cheia conflictului se află în altă parte, că reglementarea nu depinde de Chișinău. Astfel, într-un interviu pentru postul „Radio Europa Liberă” ministrul de externe Iurie Leancă, a declarat: „Reglementarea conflictului nu depinde în totalitate de Chişinău, e o problemă regională şi poate fi soluţionată doar prin implicarea actorilor regionali. În mod special, cunoaştem că Moscova deţine anumite pârghii în acest sens şi politice, şi financiare”. Această idee, conform căreia reglementarea conflictului nu depinde întâi de toate de Chișinău, nu este utilă în contextul identificării unei soluții. Dacă populația din zona nistreană nu vrea să facă parte din cel mai sărac și corupt stat din Europa, alți factori (externi) chiar nu mai contează... E o scuză cusută cu ață albă... Iar dacă populația zonei nistrene va dori să facă parte din RM, nici un factor extern nu va putea împiedica reintegrarea.

Cu tot respectul pentru opiniile lui Oazu Nantoi, consider că nu a sosit încă acel moment când RM ar trebui să iasă din Acordul de la 21 iulie 1992. Ieșirea țării noastre din acel acord ar îngrijorara Rusia și ar fi un semnal pentru ca ea să recunoască independența „RMN”, după cum a recunoscut-o pe cea a Osetiei de Sud și a Abhaziei. În același timp, Acordul ruso-moldovenesc din 1992 oferă părții moldovenești posibilități pentru rezolvarea – în virtutea unui plan de acțiuni al pașilor mici – a unui șir de probleme. Acestea au fost cauzate de nerespactarea de către Federația Rusă, respectiv de către administrația zonei nistrene, a Acordului cu pricina. Este vorba de nerespectarea prevederii din art. 5: „Părțile beligerante consideră inadmisibilă aplicarea oricăror sancțiuni și blocade. În acest context vor fi înlăturate imediat orice obstacole în calea circulației mărfurilor, serviciilor și oamenilor (…)” – prin aducerea la îndeplinite a acestui articol vor fi înlăturate posturile nistrene de la linia de demarcare între RM liberă și zona nistreană.

De asemenea, trebuie cerută respectarea art. 3: „Orașul Bender, ca loc al aflării Comisiei [Unificate] de Control și în virtutea complexității deosebite a situației, se anunță raion cu un regim majorat [sporit] al securității, care se asigură de către contingentele militare ale părților participante la îndeplinirea Acordului prezent”. În art. 1, alineatul 2 se prevede că „Odată cu întreruperea focului părțile beligerante încep retragerea forțelor lor armate și a altor formațiuni, a tehnici și a armamentului militar și termină acest proces în decurs de o săptămână. Scopul unei asemenea despărțiri este crearea zonei de securitate dintre părțile participante în conflict”.  Întrucât zona de securitate a fost creată, iar orașul Bender este „un raion cu regim sporit de securitate” în cadrul zonei de securitate, rezultă că din orașul Bender trebuie să fie retrase atât forțele armate ale Federației Ruse, cât și cele ale zonei nistrene – prevedere care nu a fost respectată de Rusia – în termenul stabilit de o săptămână, în timp ce RM și-a îndeplinit angajamentul. Rusia ar putea să-și retragă forțele armate din Bender (pe malul stâng al Nistrului) inclusiv ca un prim pas al îndeplinirii de către ea a angajamentelor luate la summitul de la Istanbul din 1999, privind retragerea armatei sale de pe teritoriul RM. Și problema retragerii armatei Rusiei poate fi rezolvată printr-un plan de acțiuni al pașilor mici.

E clar că un asemenea plan ar trebui să rezulte dintr-o tactică, tactica – dintr-o strategie, strategia – dintr-o politică, politica – dintr-o viziune, iar viziunea – dintr-o misiune. Cum autoritățile RM nu au nimic din toate acestea, le vine greu să gestioneze ceva pentru care nu au competența (profesională) necesară.

Așadar, Acordul ruso-moldovenesc „Cu privire la principiile aplanării pașnice a conflictului armat în regiunea nistreană a Republicii Moldova”, din 21.07.1992, încă nu și-a trăit traiul și încă nu și-a mâncat mălaiul. El este un instrument care poate fi utilizat cu folos sau poate aduce pagube. Depinde de felul în care îl vor folosi autorităție de la Chișinău (de luciditatea și competența lor) .