Mediile de informare în masă au relatat despre mai multe profeții
privind sfârșitul lumii: calendarul maiașilor se termină la 21.12.2012; un
călugăr tibetan (un lama) a avertizat
NASA despre un cataclism (învăluirea planetei de întuneric pe timp de trei
zile) la 21.12.2012; postul rusesc de televiziune „Ren TV”, într-un documentar,
a invocat și profețiile unei preotese (sau prinţese) prezicătoare din Egiptul
Antic, mumia căreia era transportată de pachebot-ul „Titanic” în cursa în care
s-a scufundat (pe 15 aprilie 1912) în Oceanul Atlantic: ea a prezis dispariția
rămășițelor sale trupești în vâltoarea oceanului într-un naufragiu al unui vas
mare în 1912, și a mai prezis eșuarea, peste 100 de ani, a unui alt vas mare
(realizatorii documentarului l-au identificat ca fiind pachebot-ului „Costa
Concordia”, naufragiat pe un banc de nisip în apropiere de coasta Italiei, la
13.01.2012), după care – peste un timp, va avea loc sfârșitul lumii. (Prezicătoarea
egipteană a scris că oamenii vor stabili ei înșiși sfârșitul lumii, ceea ce, din
păcate, cam se întâmplă în prezent). Realizatorii au admis ca dată posibilă în
acest context – tot 21.12.2012. Mai adăugăm la acestea tradiția din popor care
spune că înainte de sfârșitul lumii oamenii plecați peste hotare se vor
întoarce în țările lor – iar criza în lume i-a determinat pe mulți să revină acasă.
Unii interpretează aceste profeții ca pe semne ale sfârșitului lumii.
Și totuși, ca și creștini, cele mai importante profeții
pentru noi sunt cele din Noul Testament. După cuvântul Evangheliei, sfârșitul lumii este venirea Fiului
Omului, de aceea creștinii așteaptă sfârșitul lumii – venirea Domnului Iisus
Hristos. În al doilea rând, nimeni nu știe când va fi ceasul acela, de aceea
permanent trebuie să-L așteptăm: „Drept aceea, privegheați, că nu știți ziua,
nici ceasul cînd vine Fiul Omului” (Matei 25,13). Pe de altă parte, Domnul Iisus
Hristos a vorbit despre „Semnele timpului” (Matei 16). În capitolul 24 al
Evangheliei după Matei se vorbește despre „A doua venire a lui Hristos și
sfârșitul lumii”. Unul dintre aceste semne este: „Iar din pricina înmulțirii
fărădelegii, iubirea multora se va răci” (Matei 24, 12).
Toate problemele Republicii Moldova se datorează, în mare
parte acestui „semn”: iubirea noastră – a unora față de alții – s-a răcit, iar
o dată cu ea – și încrederea, și solidaritatea. Astăzi, după vorba filosofului
politic britanic Thomas Hobbes (1588-1679), homo
homini lupus est: omul este lup omului. În prezent, în RM, oricine poate fi
înșelat și furat – cetățenii se înșeală între ei (presa a scris despre rețele
de traficanți de persoane: atât pentru a fi exploatate sexual, cât și la munci
fizice; dar și despre atacurile raider), cât și oamenii din structurile de stat în raport cu societatea. Structurile
de stat (Fiscul și alte organe de control) sunt preocupate să stoarcă tot mai
mulți bani de la agenții economici, adesea sumele respective neajungând în
bugetul de stat (în timp ce în alte țări statul își vede menirea în a ajuta
întreprinzătorii, care apoi achită impozite pentru serviciile pe care le
prestează statul). Drept consecință, cetățenii văd statul ca pe un dușman, urmăresc
să-l înșele și ei prin eschivarea de la plata impozitelor și prin orice altă
modalitate (de exemplu, persoane care nu merită, obțin pensii pe caz de boală
ș.a.). Cetățenii nu au încredere în sistemul de justiție care a devenit un
instrument al fărădelegii: oamenii știu că pentru a obține o decizie judecătorească
trebuie să plătești, iar judecători – primind salarii mici – locuiesc în vile
spațioase și se plimbă cu mașini de lux. Într-o țară în care sistemul de
justiție nu face dreptate, înmulțirea fărădelegilor duce la răcirea iubirii sau
la instaurarea urii între oameni.
Societatea este divizată: cei care se pronunță pentru
opțiunea geopolitică pro-Est sunt gata să se ia la bătaie – în timpul unor
marșuri – cu cei care sunt pentru opțiunea pro-Vest. Când am candidat la
funcția de președinte al companiei „Teleradio Moldova”, în ianuarie 2010, am
spus că principalul obiectiv pe care îl văd în activitatea companiei este
realizarea reconcilierii: a societății cu structurile conducerii de stat și a
cetățenilor între ei. Realizarea unei stări de dragoste, bunăvoință, amiciție,
încredere, întrajutorare și solidaritate ar trebui să fie preocuparea
principală atât a conducerii statului, a societății civile, cât și a
mass-media. Din păcare, astăzi la conducerea statului se află forțe care nu văd
această necesitate (iar cum compania publică de radio și TV le este subordonată
politic, nici acolo nu este conștientizată această preocupare). Fără o asemenea
solidaritate, un stat nu are viitor – ura dintre oameni va distruge statul din
interior.
Atâta timp cât nu vom scăpa de această „răcire a iubirii”,
consecință a „înmulțirii fărădelegilor”, sfârșitul lumii – după cuvântul
Evangheliei – poate veni în orice clipă…