Pe 1 ianuarie 2013 se va împlini un an de la împușcarea, pe
podul de la Vadul
lui Vodă, a cetățeanului Republicii Moldova, locuitorului satului Pârâta, de pe
malul stâng al Nistrului (raionul Dubăsari – teritoriu aflat în jurisdicția RM),
Vadim Pisari, de către sergentul armatei Federației Ruse (cetățeanul acelei
țări), Veaceslav Cojuhari, care își făcea serviciul militar în forțele comune
de menținere a păcii în zona de securitate (din care, în afara militarilor Federației
Ruse, mai fac parte militari ai Republicii Moldova și ai zonei nistrene). Vadim
Pisari se îndrepta spre capitală și a fost împușcat în abdomen (s-a tras din spate, dar glonțul a ricoșat), în timp ce se
afla la volanul mașinii. Astăzi Ministerul de Externe al Federației Ruse a
anunțat că militarul rus a fost scos de sub urmărire penală (despre aceasta
autoritățile ruse au anunțat încă acum jumătate de an), deoarece cetățeanul rus
a tras „în legitimă apărare”: Vadim
Pisari nu a vrut să se oprească la somația militarului rus.
Tragedia de la
Vadul lui Vodă, de la 1 ianuarie 2012, a fost vârful unui
aisberg, a scos în evidență o problemă pentru rezolvarea căreia autoritățile RM
trebuie să ia măsuri urgente (lucru care, timp de un an de zile, nu s-a
întâmplat). Și aceasta, fără rezolvarea – ce pare, atât de dificilă – a conflictului
din zona nistreană a RM (tocmai aici s-ar fi potrivit formula „politica pașilor
mici”). Este vorba de determinarea statutului celor șase sate (Molovata Nouă,
Cocieri, Coșnița, Pârâta, Pohrebea, Doroțcaia) de pe malul stâng al Nistrului,
aflate în jurisdicția RM, dar care în „actele oficiale” ale autorităților zonei
nistrene apar ca parte a teritoriului aflat în jurisdicția lor (în conformitate
cu un șir de decizii ale CEDO: e vorba de jurisdicția Federației Ruse în zona
nistreană a RM). Pe o hartă (a „Republicii Moldovenești Nistrene”) editată în
2006 la editura „Poligrafist” din Bender, toate cele șase sate apar ca făcând
parte din „RMN”. Într-o variantă a acestei hărți, ce poate fi găsită pe site-ul
agenției de presă „Olvia press”, actualmente se numește „Novosti
Pridnestrovia”, în legendă este folosit toponimul Coșnița pentru a arăta cum sunt reprezentate (mărimea caracterelor)
denumirile localităților „de tip sătesc”.
Locuitorii celor șase sate de mai multe ori au pus autorităților
moldovenești întrebarea: „De ce pe podul de la Vadul lui Vodă – pe teritoriul aflat în
jurisdicția RM și nu pe linia de demarcare dintre RM liberă și zona nistreană –
se află acel post de pacificatori”? Deși conform prevederilor Acordului dintre
Federația Rusă și Republica Moldova din 21 iulie 1992 (semnat de președinții
Snegur și Elțin) se prevedea că ostilitățile se opresc, părțile beligerante își
retrag trupele și tehnica militară, fiecare dintre ele păstrând controlul
asupra teritoriului pe care se află, – după 21 iulie 1992 administrația de la Tiraspol – cu acordul
tacit și rușinos al Chișinăului – și-a extins controlul asupra satelor Mahala,
Corjova, Roghi – care, la momentul semnării Acordului, erau controlate de
forțele RM. Este clar că autoritățile de la Tiraspol (respectiv cele de la Moscova , care le
supervizează) urmăresc preluarea controlului și asupra celor șase sate.
Probabil, din acest considerent partea rusă a și insistat ca un post al
forțelor de menținere a păcii să fie instalat la podul peste Nistru de la Vadul lui Vodă. Acel post
este un semn al umilinței la care a fost supusă Republica Moldova, învinsă în
războiul ruso-moldovenesc din 1992. În fiece clipă cetățenii moldoveni – care
se deplasează de pe o parte a teritoriului aflat în jurisdicția RM pe alta
(aflată și ea în jurisdicția RM) – pot fi opriți de soldații ruși care s-au
instalat pe o porțiune a teritoriului basarabean – pe malul drept al Nistrului
(sic!), lângă pod. Vadim Pisari a fost un cetățean al Republicii Moldova care
nu s-a mai lăsat umilit de soldații ruși, soldați care, după bunul lor plac, îl umileau prin
oprirea mașinii pe care o conducea.
Într-un stat în care autoritățile țin la cetățenii lor,
Vadim Pisari ar fi fost considerat un erou. Însă în Republica Moldova,
guvernată de AIE, în care conducerii statului nu îi pasă de oameni (că mor de
foame cu pensii și salarii mizere, că sunt obligați să plece peste hotare
pentru a-și câștiga bucata de pâine), se crează impresia că Vadim Pisari mai degrabă
a deranjat. Liderul PL este preocupat de business-ul cu petrol, liderul PLDM
este preocupat de firmele sale, de liderul financiar al PD nu mai zic, și când
aceștia sunt ocupați – aflându-se în posturi de stat – cu problemele lor
financiare personale, cetățeanul Vadim Pisari este omorât de un militar rus.
Conducerea RM nu a făcut nimic pentru pedepsirea criminalului, de aceea,
astăzi, autoritățile Federației Ruse au anunțat că sergenul Veaceslav Cojuhari
este „nevinovat”. Conducerea Rusiei știe să-și apere cetățenii, chiar și pe cei
care au comis crime. Dar faptul că, după cum a transmis mass-media, procuratura
Rusiei a ajuns la concluzia că sergentul rus a tras „în legitimă apărare”
denotă lipsa oricărui respect față de autoritățile de la Chi șinău (și, din păcare,
indirect – lipsa unui respect față de poporul Republicii Moldova, care și-a
ales o asemenea conducere).
Vadim Pisari însă este un erou. Ca și toți ceilalți
locuitori ai celor șase sate de pe malul stâng al Nistrului. În condițiile în
care tarifele, prețurile la medicamente, produsele alimentare ș.a. în zona
nistreană sunt mai mici, iar pensiile, alocațiile pentru copii și ajutoarele
materiale sunt mai mari decât în teritoriul aflat în jurisdicția Chișinăului,
acei oameni se încăpățânează să fie parte a Republicii Moldova. Uneori mă
gândesc că inima Republicii Moldova se află acolo, pe malul stâng al Nistrului,
în cele șase sate. Și ea bate în condițiile unei hemoragii a sistemului de
stat, afectat de corupție și nepăsare față de propriul popor. Nu știu cât o să
mai bată acea inimă, cât o să dureze acea stare de spirit a locuitorilor celor
șase sate, în condițiile unui dezinteres quasi total față de ei, față de
problemele lor, din partea autorităților centrale. Aniversarea morții tragice a
lui Vadim Pisari și rezultatul anchetei Procuraturii din Rusia sunt motive care
încă o dată ne determină să realizăm: ceva este putred în această țară, ceva nu
merge cum ar trebui. Și, din păcate, cei de la conducere nu au această
percepție.