INFORMATION SECURITY OF REPUBLIC OF MOLDOVA IN THE CONTEXT OF RUSSIA – WEST CONTRADICTIONS

Abstract: Among a multitude of problems on security, in the context of the process of modernization and state building in the Republic of Moldova, in order to achieve a functional state structure and a society compatible with the EU states members, the Moldovan state faces challenges regarding cyber and information security. The globalization process, as context, enforces these challenges. Such phenomenon as hybrid war, meaning a kind of confrontation based mostly or first of all on the use of information (or disinformation) has to be studied in Communication Sciences. In the current historical period, the globalization process (meaning the proliferation of modern technologies as well as the content of liberal democracy values and principles) has an impact on global politics: on the reconfiguration of the world order. In the context of the topical hybrid war, specialists in Communication can and should have the knowledge and skills to cover also the field of Security Studies. This will be a certain advantage for them on the national and international labor markets.

Keywords: Information Security, Hybrid War, Resilience, Cyber Security, Republic of Moldova.

1. INTRODUCTION

Among a plenty of security problems for the Republic of Moldova, trying to conduct a process of modernization and state building, in order to achieve a functional state structure, a functional market economy and a free society, compatible with the EU states members, the Moldovan state faces challenges regarding information (and cyber) security. The globalization process, as context, enforces these challenges. The phenomenon known as hybrid war means a kind of confrontation based mostly, or first of all, on the use of information (e.g. disinformation), which represents an information warfare. But the information (and cyber) sectors are just two of the components of the hybrid war, becoming prominent after the emergence of the Internet era. The others, classical ones, are: the economic, political, societal, environmental and military sectors (BUZAN, 2014). In the current historical period, the globalization process means a proliferation of modern technologies (tools, gadgets, infrastructure) as well as a proliferation of an ideological content (in West: the promotion of liberal democracy values and principles; in Russia, China: the promotion of other political values). This process has an impact on global politics: on the reconfiguration of the world order (KISSINGER, 2015). The contradictions, the competition and even the confrontation between world centers of power become more evident, especially between Russia and the West, in the context of Ukraine crisis (BERCA, 2014). Small countries, such as Moldova, can be a battleground and a victim of, in this confrontation between big geopolitical global and regional actors. An important subject which characterizes the contemporary world is the hybrid war (FEODOROV, 2016). This is the concept which determines the framework of the theme of the present article. The notion of hybrid war has to be studied not only in military academies, but also in civil higher education institutions, because it affects all the sectors of a contemporary state: economy, environment, information, politics, society (inter-ethnic and inter-confessional relations) and others. In the context of the topical hybrid war, specialists in Communication can and should have the knowledge and skills to cover both the Communication Sciences and the Security Studies fields. The security aspects have to be studded by the students at the faculties of Communication Sciences. There is an interesting phenomenon of convergence of the two scientific fields. This will be a certain advantage for them on the national, regional and international labor markets.

2. THE INFORMATION SECURITY IN THE REPUBLIC OF MOLDOVA: PROBLEMS AND SOLUTIONS

1. Media pluralism and the concentration of ownership in Moldova. There are a few challenges for Moldova’s media in order to assure the pluralism of opinions in the country. The main one is the increasing concentration of the politically-affiliated ownership of Moldova’s media. This raises the concern both for the independence of the press, for its capacity to be the forth power in the state and for the democracy as such. The EU and the USA have encouraged Moldova to implement the democracy and the free market. Yet, over 80 percent of the television market is owned by leaders of political parties or by persons affiliated with them. Several recommendations can be offered in this regard. Moldova’s media market needs deep reforms that would ensure media freedom and pluralism in society. This can be done by the liberalization of the advertising market that is monopolized and controlled by the leaders of political parties or by politically-affiliated (with the same political leaders) persons. The goal would be to remove media funding through advertising, from under the political control. That would permit to support, by the economic agents, the free and independent media. Another aspect is the support of the society to free media. This is possible by increasing the media culture of the society. Republic of Moldova is a post-Soviet state, facing many challenges on its path to democracy. One of the problems is the lack of respect for the democratic practices, such as the division of branches of the power in the state. Not only the judicial power is suspected to be subordinated to political actors, but also the media, as the fourth power in the state. The increasing consolidation of Moldova’s media in ownership of politicians in power or of persons affiliated with political parties raises big concern for the democratic development of the country, the integrity of the country’s democratic institutions, the independence of the press and the pluralism in society. The international community, especially the United States of America and the European Union, has encouraged Moldova’s authorities to create the necessary conditions for the media normal activity, such as the access to information of public interest from the state institutions or about state men, which would force the politicians or officials to avoid corruption and embezzlement. A few reforms are necessary in order to engage meaningfully the state structures and all citizens to improve the media situation, in order to ensure the media freedom and the pluralism in society. The main challenges for Moldova’s media and pluralism of opinions in the country mean to stop the concentration of Moldova’s media into the hands (ownership) of politicians in power or politically-affiliated persons, as the implications of this phenomenon are very negative for the Moldovan society and for democracy in Moldova. However, without a pressure on behalf of the European Union, the USA, the international institutions, real progresses in this field are impossible.

2. Media literacy and the challenge of fake news. Minority groups from Moldova consume information from Russian media. This is a challenge to the national security and the democratic development of the country. External sources are attractive to all Moldovan public, because of the fact that local media outlets cannot be financed at the same level. This leads to the opportunity to manipulate the popular opinion and undermine the cohesion of the multiethnic society – the society security. The lack of media literacy and critical thinking makes Moldova’s audience vulnerable to manipulations, creating an opportunity for external propaganda to divide the society by geopolitical and ethnical criteria. The propaganda of Russian media affects Moldova’s media sector and the entire society, in the context of the hybrid war, countering the Western values, as well as the international norms, such as the territorial integrity and the national sovereignty of the states. Trying to reestablish its sphere of influence, Kremlin uses hard power (as in Crimea, Eastern Ukraine or Transnistria – in 1992) and soft power – by its propaganda, compromising the Western style of life and promoting the Russian (conservative?) approach. Being aware of the danger of Russian propaganda, the example of Baltic countries in facing similar informational challenges is very useful: for example, Estonia created broadcasting in Russian language – in order to counter Kremlin’s propaganda.

3. Information resilience of Moldova’s media sector. The problem of the information resilience of Moldova’s media sector became a matter of national security. The information sector is one of the main spheres of the security field. At the same time, the development of resilience of the media sector is one of the main components of democracy building. Therefore, the resilience of Moldova’s media sector is towards internal political actors that want to subordinate and control media resources and towards external instruments of propaganda, which can destabilize the situation in Moldova by supporting proseparatist movements, parties that are opposite to the European integration into the liberal democratic space of freedom, security and prosperity. The experience of Ukraine and Georgia in the media sector is very useful for the development of resilience in the media domain from Moldova, taking into account that those two countries are more advanced. The Ukrainian and Georgian media sectors are more efficient in defending democracy, human rights, the rule of law and countering disinformation. Only a resilient media sector can accomplish such objectives. A few threats – polarization (East – West), rise of nationalist rhetoric in public space and others – are common and must be considered in the process of building resistance to domestic political control and disinformation. The Moldovan civil society pays attention to information security as an important sector of security field. Being a post-Soviet, young state, the Republic of Moldova faces many internal vulnerabilities and external threats. In order to stabilize the internal situation, one of the vulnerabilities that Moldova has to eliminate is the constant attempt from the political actors to influence, subordinate and control the media sector. A sign of the fact that a sate became democratic is the presence of an independent media. In must build resilience in order to counter all attempts to subordinate it by diverse political actors. One of the main threats that the Moldovan society faces is the internal and the external propaganda. Supporting the pro-separatist movement and the anti-Western political forces, the instruments of propaganda can destabilize Moldova. That is why the resilience of Moldova’s media against the Russian Media resources is one of the conditions for Moldova’s escaping from the Russian sphere of influence and of survival of the Moldovan state. Being a component of the hybrid war, the information warfare is a special theme researched by several Moldovan specialists and experts in Security Studies and it must be studied by specialists in Communication Studies as well. The Ukrainian and Georgian experience in this field is very useful for the Moldovan scientific researchers, because Ukraine and Georgia are more advanced in this field.

3. STRATEGIC COMMUNICATION IN SECURITY AND DEFENSE FIELD: NEEDS AND PERSPECTIVES

The new paradigms of the 21st century conflicts call for new government approaches in order to face multiple problems of instability and uncertainty both at national and regional (international) levels (MAIOR, 2015). In the current security environment, states in general, and the armed forces in particular, are obliged to cope with tasks of deploying combat actions by using new technologies, systems and platforms of intelligent weapons, advanced sensors and digitization of the battle space – the space of confrontation. The informational strategic tool used to promote and defend national interests, in time of peace, in situations of crisis and during the armed conflict/war, gets a particular importance. The evolution of the events in recent years shows that we witness the emergence of a new kind of aggression, not military, a new type of war, an invisible war with subtle manifestations and forms which are much more effective than the classical ones, called hybrid war. The geopolitical actors, which pay much attention to communication, deploy a process meant to achieve a certain perception by the large public, in the contemporary security environment. Their strategic goal is to achieve credibility, legitimacy, and therefore discouragement and freedom action, vital to support the national strategy and to protect, to restore and to maintain the achievement of national objectives and permanent national interests. Within the National Defense Strategy of the Republic of Moldova, it is mentioned: “the strategic communication will become the indispensable information element of the national authorities, representing one of the instruments that the state has at its disposal to achieve its objectives in the field of security and defense. In this direction, efforts will be directed towards developing an efficient strategic communication vision, towards the transformation of the institutional communication structures towards developing forms of collaboration and interaction. Thus, a common interpretation is required for the necessary strategic communication at the level of all public authorities and at the level of all policies and strategies” (LEX JUSTICE, 2018). At the same time, we can not overlook the fact that in Moldova a Strategy for information and communication in the field of national defense and security (SICASN) was adopted in 2012, which established a national communication mechanism meant to inform the public about the reformation of the security sector and national policies in this regard. However, the completed studies in this regard note that the Strategy did not have the expected impact due to the lack of joint efforts of the institutions and partners in implementing the document, but also because of the inability to adapt the institutional communication to the new internal and external security developments. More specifically, the Communication Strategy is no longer present after Russia’s aggression in Ukraine (BERCA, 2014), which has changed the European security paradigm and deepened the informational wars, whose authors tend to manipulate the public opinion.

The actuality of the topic proposed for discussion is also determined by the fact that, given the impact of strategic communication, many professionals borrow this concept irresponsibly and create different definitions and roles for it, causing confusion. As a result, each public or government entity develops a strategic communication plan without any preliminary analysis or assessments. At the same time, the strategic communication becomes confused when perceived as a simple effort to achieve social or marketing communication. Finally, within the academic environment and civil society, good communication is both a function and proof of good governance: in a democracy, informative and transparent communication is essential to maintaining a productive and lasting relationship between the executive, the legislative, the judiciary and the electorate. However, what does it mean strategic communication? Moreover, what place should it have in planning and implementing a national defense strategy? There is a need for a common vision of strategic communication in the security and defense sector in the context of the current security environment. This means: 1. There should be identified the possibilities to ensure a common understanding of how to effectively implement the strategic communication process, not only involving the sources of transmission to the target audience, but rather the active engagement between the parties in a continuous process. This commitment action derives from the challenges of the current security environment security policies, strategic vision and national interest, operational needs and the need for a coordinated action plan. 2. There should be developed recommendations for the actors involved in the strategic communication process in the field of security and defense, taking into account that the strategic communication of the Republic of Moldova is seen as an inherent component of the national strategy and governance. In order to fulfill its role, the strategy is based on a well-structured process that reflects the Moldovan specificities and builds an effective and sustainable (“pathway”) link between communication objectives (“results”) and communication capabilities (“means”). In this context, a few aspects should be taken into account: a) the implications of the current security environment on how to communicate in the field of security and defense issues: academic approaches; b) when is communication strategic? How to make it strategic? c) what is the Strategic Communication for the Security and Defense Sector? d) who needs to ensure strategic communication on security and defense? e) which is the audience in the strategic communication process? f) in crisis situations, is there also strategic communication? g) how to communicate within the current security environment (institution to institution, institution to citizens, citizens to institution, etc.)? h) how can we achieve an effective strategic communication? i) why is it necessary to institutionalize the Strategic Communication? The studies on the concept of Strategic Communication (Stratcom) should be focused on the efficiency from the perspective of practical solutions to counteract the threats in the current security environment (environment that has major implications for national security and for communication process in promoting national interests, and providing a security and defense sector capable of responding to these threats). The results of the researches on Stratcom should contribute to: 1) identifying the need to ensure a common understanding on how to implement effectively the strategic communication process in the field of security and defense; 2) developing recommendations for potential actors in the strategic communication process and generally in the security and defense field.

4. CONCLUSIONS

The information security of the Republic of Moldova can be negatively affected in the context of Russia – West contradictions in the contemporary stage of world’s development. Another very important threat to the national security of the Republic of Moldova is the cyber one. It represents a risk of a similar importance as the information aggression is. Cyber space became the battleground for interaction between power poles in the contemporary world. In fact, the notions of cyber security and information security are deeply, inextricably linked. The allegations about Russia’s implication in presidential elections in the USA (2016), by hackers’ attacks, showed that cyber security represents a vulnerability even for the advanced states – global geopolitical actors such as the US. In the current global and regional geopolitical and security context, it is very important to pay more attention, within Communication Sciences, to information security of the European countries, especially to those from Eastern Europe – the former Soviet space (the so-called, by Russian authorities, Near Abroad). In the conditions of increasing contradictions between Russia and West, small states such as the Republic of Moldova became a confrontation field between the global/regional power centers. A small country like Moldova, placed at the border between the EU / the NATO and Russia (taking into account the real control of Russia in Transnistria), can be a victim in this war, if the Moldovan authorities do not take the necessary measures in order to protect the national security from this regard and to promote the national interests though Stratcom. East European countries became case studies on information aggression and other kind of struggles (in specialized on Security Studies literature, called Hybrid War) between regional/global actors. Within the information warfare (which is a component of a possible new Cold War) between Moscow and Washington/Brussels (the NATO, the EU), Moldova can be vulnerable. All these aspects can be studied at some special courses in the Communication Sciences faculties. It is important to identify effective responses to all information (as well as to cyber) challenges, threats and risks. The globalization process, as context for the contemporary world, in the current historical period of international development, enforces these challenges through the Internet and High Tech (proliferation of a multitude of gadgets). Through the modern technologies, the globalization process makes it easier the proliferation of a massive content, increasingly disseminated, through the Internet. A characteristic of contemporary world is promoting specific values and principles: of liberal democracy (from West), of conservatism (from Russia), communism (from China) and other. This aspect has a crucial impact on global politics: on the reconfiguration of the world order. We can witness a revival of an ideological war between power centers. The hybrid war phenomenon, which means a confrontation based on the use of information (in fact: disinformation) covers also the ideological wars in the world. The current historical period is characterized by the transition from unipolar to multipolar world order. In the context of the topical hybrid war – of confrontation between power centers in all sectors – specialists in Communication can and should have knowledge and skills in covering also the field of Security Studies. This will be a certain advantage for them on the national and international labor markets.

References

BERCA, A. (2014) Ukraine. A geopolitical point of view [in Romanian]. GeoPolitica Publishing House, Bucureşti. 
BUZAN, B. (2014) Nations, states and fear. An agenda for international security studies in the post - Cold War era [in Romanian]. Cartier Publishing House, Chişinău. 
FEODOROV, Y. (2016) Hybrid Warfare à la Russe, Center for Army, Conversion and Disarmament Studies Press, Kiev. 
LEX JUSTICE (2018) Decision No. 134 from 19.07.2018 for the approval of the National Defense Strategy and the Action Plan on the implementation of the National Defense Strategy for the years 2018-2022. Available from: http://lex.justice.md/index.php?action=view&v iew=doc〈=1&id=376667 [03 August 2018]. 
KISSINGER, H. (2015) The world order. Reflections on the specifics of the nations and the course of history [in Romanian]. Rao Publishing House, Bucureşti. 
MAIOR, G.C. (2015) Uncertainty. Strategic thinking and international relations in the 21st century [in Romanian]. Cartier Publishing House, Chişinău.

Mai vezi acest articol și în International Journal of Communication Research, Volume 9 • Issue 2, April / June 2019, Iași, România, PP. 107-112. http://www.ijcr.eu/articole/444_02%20Aurelian%20LAVRIC.pdf

Cum răspunde guvernarea la denigrarea imaginii Republicii Moldova

În cadrul ultimei ediții a emisiunii „Воскресный вечер”, de pe postul rusesc RTR  (în RM este retransmis de RTR Moldova), activistul civic („общественный деятель”) Yakov Kedmi din Israel a declarat că în timpul conflictului de pe Nistru, din 1992 din Republica Moldova, el a trimis reprezentanți ai „organizației sale” în țara noastră pentru ca să salveze evrei, întrucât atât la Chișinău cât și la Tiraspol (sic!) era scris: „Утопим евреев в русской крови!” („Vom îneca evreii în sânge rusesc!”). Sau Yakov Kedmi a fumat ceva ce în California și în alte părți ale spațiului civilizațional de la Vest este legal, deci permis, sau el are o scuză: cei „din organizația sa”, pe care i-a trimis în Chișinău, și care i-au cheltuit cu succes banii, i-au povestit asemenea povești, încât până și acum nu poate ieși de sub impresia lor.

S-ar părea că în fața unei asemenea încercări de manipulare crasă a publicului rusesc și internațional cu privire la evenimentele din 1992 din Republica Moldova (expunerea țării noastre într-o lumină extrem de defavorabilă – crearea unei imagini execrabile) autoritățile de la Chișinău (sau măcar Ambasada RM de la Moscova) ar trebui să ia atitudine – să dea riposta, iar în țară să se discute asemenea derapaje.

Dar răspunsul guvernării actuale a Republicii Moldova este altul. Un alt ciudat, care deține controlul pe aici (o fi fumat și el ceva ce la noi încă este ilegal, deci nepermis pentru oamenii fără pârghii) a dispus interzicerea posturilor rusești la care se face propagandă. Dacă această emisiune nu putea fi recepționată de publicul din Republica Moldova, nici nu știam de ce țara noastră are o imagine urâtă peste hotare.

Rațiunea celui care a interzis emisiunile la care se face propagandă rusească pare să fie aceea că moldovenii sunt proști, neînțelegători (deși ratingul partidului său arată o cu totul altă situație) și astfel ei pot fi influențați.

În principiu, o secvență ca aceea cu Yakov Kedmi pe RTR este de natură să consolideze societatea moldovenească în fața unor tentative de denigrare a imaginii țării. Dar cel care a interzis asemenea emisiuni, urmărește el oare consolidarea societății moldovenești?  Îi pasă lui oare de imaginea țării? Sau pur și simplu nu înțelege imperativele timpului?  

Ceva despre legea privind interzicerea emisiunilor politico-analitice din Rusia

Pe 7 decembrie Parlamentul a adoptat legea privind modificarea Codului Audiovizualului, prin care se interzice difuzarea emisiunilor politico-analitice și militare ale televiziunilor rusești. Președintele Igor Dodon dă asigurări că legea nu va fi promulgată. El a invocat câteva argumente: este un „act aflat în contradicție cu toate normele europene ce vizează libertatea cuvântului și libertatea de exprimare și cu dispozițiile constituționale privind dreptul la acces la informație, dar și o demonstrare a incapacității totale a Guvernului și a majorității parlamentare în fața poporului”. „Cu cât majoritatea parlamentară proeuropeană provizorie intensifică retorica antirusească și încearcă să facă totul pentru a deteriora relațiile cu partenerul nostru strategic, Federația Rusă, cu atât mai mult cetățenii Moldovei văd caracterul distructiv al acestor acțiuni și pericolul lor, în primul rând, pentru economia tarii, iar, drept efect, asupra vieții cetățenilor de rând”, a opinat Igor Dodon într-o postare pe Facebook. „Pe noi ne leagă raporturi istorice de prietenie de secole, avem o singură credință Ortodoxă, interese economice comune și, sunt convins, mai multe proiecte comune pentru viitor”, a adăugat Dodon. Deputatul socialist Vlad Batrâncea a declarat în ședința Parlamentului, în care a fost votată legea cu pricina, că fracțiunea socialistă va vorbi din acel moment și până la încheierea actualei legislaturi în limba rusă. El a precizat într-o emisiune televizată, în seara aceleiași zile, că cetățenii moldoveni rusofoni sunt lipsiți astfel de posibilitatea de a privi emisiuni în limba lor.

Sunt argumente consistente dar parcă lipsește principalul. Atât șeful statului, cât și opoziția, ar fi trebuit să pornească de la pericolul invocat de cei 61 de deputați care au votat legea. Din ceea ce reiese din intenția guvernanților, ei se tem de efectele „propagandei” asupra publicului telespectator din Republica Moldova. Să admitem că posturile rusești fac propagandă, ca și cele chineze sau americane. Ei bine, până acum moldovenii se distrau cu propaganda rusească ș.a., distrăgându-și astfel atenția de la sărăcia cauzată de furtul miliardului și celelalte acte de corupție ale guvernanților de la Chișinău. Dar iată că o minte vigilentă, dintr-odată, probabil s-a gândit: moldovenii nu se distrează, nu râd de propaganda rusă, ci sunt niște imbecili terminați, influențați de respectiva propagandă.

În această ordine de idei, deputații din opoziție ar fi trebuit să aducă dovezi privind imbecilitatea moldovenilor. Ce studii (medicale) s-au făcut? În principiu, acum electoratul este pus în următoarea situație: dacă alegătorii vor vota forțele politice care au adoptat respectiva lege – vor recunoaște că sunt imbecili, dacă nu îi vor mai vota – vor arăta că guvernanții se înșală cu privire la imbecilitatea moldovenilor.

Ceea ce este interesant acum este situația în care se află președintele Igor Dodon: dacă va promulga legea, el va adopta poziția guvernanților cu privire la imbecilitatea moldovenilor (incapacitatea de a discerne propaganda și de a râde de tentative de manipulare); dacă nu o va promulga – va recunoaște că electoratul moldovenesc are înțelepciune și nu merită tratamentul la care este supus de către guvernanți. Interesant cum va proceda până la urmă…. 

Pot fi neutri comentatorii politici?

            De câțiva ani, odată cu introducerea în grila de programe a televiziunilor publice și private a genului de emisiune talk show, a apărut cererea la o nouă categorie – comentatori politici. Aș vrea s-o numesc categorie profesională, dar nu există o asemenea profesie – nu există facultăți care oferă diplome cu o asemenea specialitate. Și totuși, categoria comentatorilor politici s-a constituit. Ideal ar fi ca ei, comentatorii politici, să aibă o pregătire profesională – să aibă o diplomă de specialist în Știință politică (se mai zice Politologie). Dar câți dintre comentatorii politici cunoscuți se pot lăuda cu așa ceva? Foarte puțini. Problema e că nu este angajat un chirurg sau un stomatolog fără o diplomă în medicină, un arhitect – fără o diplomă de specialitate respectivă, în timp ce „comentator politic” poate deveni (în RM) oricine. Vorba aceea: în fotbal și politică fiecare este expert (sau, vorba lui Alecsandri: fiecare moldovean se naște poet; sau precum fiecare femeie își descoperă talentul de Mamă).

Desigur, răspunsul la întrebarea din titlu („Pot fi comentatorii politici neutri?”) ține de pregătirea lor profesională: dacă omul nu are vreo pregătire teoretică (în domeniul Științei politice), cum poți să ai careva pretenții (legate de profesionalism) din partea sa?

Un element specific al realității moldovenești ține de existența unei categorii de „comentatori politici” care de fapt sunt propagandiști – PR-iști, promotori (purtători de cuvânt) ai vreunui partid. Este clar că un purtător de cuvânt nu face muncă de voluntariat. Și este clar că referitor la „munca” unui asemenea individ despre neutralitate și imparțialitate nu poate fi vorba.

Și totuși, dacă din categoria comentatorilor politici ar face parte profesioniști – ar trebui să fie remunerați? Dacă omul nu este profesionist (expert) – deci este un amator – nici nu are pretenții să fie plătit pentru munca sa. Mai degrabă se poate admite că un amator invitat la emisiuni televizate este victima uneia (cel puțin) dintre patimi – slava deșartă. Și televiziunile profită de aceasta. Se crează un cerc vicios: unele televiziuni invită neprofesioniști (amatori) – respectiv nu trebuie să le achite onorarii. Căci un profesionist poate cere un onorariu pentru munca sa. Și va rămâne neutru și imparțial, căci acestea sunt elemente indispensabile ale profesionalismului. Dar ce televiziune (mai ales cele aflate în proprietatea guvernării) va plăti un profesionist, care, rămânând neutru și imparțial, poate critica activitatea Executivului, raportând-o (activitatea) la standardele democratice (element cheie a analizei politice)? Nu mai bine inviți un amator care va lăuda guvernarea (patronul)?

Iată de ce, în actuala Republică Moldova, să găsești un comentator politic profesionist este dificil. Mai degrabă găsești înlocuitori – amatori sau propagandiști. E bine însă ca telespectatorii, publicul larg, să facă deferența.       

Sloganul de partid: plagiat sau aranjament cu puternicii lumii?

Sloganul lui Hillary Clinton

Sloganul Partidului Democrat din RM

Dacă este un plagiat, cineva trebuie taxat. Pentru că este un furt intelectual. Este mai grav decât furtul de un miliard de dolari SUA din rezerva valutară a Băncii Naționale a RM (în SUA, în campanii electorale prezidențiale, se operează cu alte sume, mult – mult mai mari).  

Dacă partidul din RM a plătit pentru sloganul doamnei Hillary Clinton, deci dacă partidul din RM nu este capabil să elaboreze un slogan propriu, original, care este garanția că candidatul respectivului partid, cu echipa sa, va fi capabil să elaboreze programe de dezvoltare de genul unui proiect de țară, a unei misiuni a țării, propuneri privind arhitectura securității regionale ș.a..

În orice caz, cineva datorează: 1) fie scuze Ambasadorului SUA în Republica Moldova, 2) fie explicații societății moldovenești.

Și cum încă nu este târziu, poate va fi oferit un slogan original, dacă totuși sunt capabili…  

Ceva despre comentatorii politici plătiți

        Duminica trecută, la masa de prânz, acasă la domnul Gheorghe Croitoru, pensionar din orașul Strășeni, gazda spune: „E bine că mergi la emisiuni de dezbateri televizate – mai faci un ban”. I-am replicat că nu sunt plătit pentru participarea la respectivele emisiuni televizate. Răspunsul meu l-a uimit.

Probabil că sunt unul dintre puținii comentatori politici, care pot să afirm că niciodată nu am fost plătit pentru participarea mea la vreun talk show. Ceea ce l-ar uimi și mai mult pe domnul Croitoru este poziția mea că un comentator politic nici nu trebuie să fie plătit pentru eforturile depuse la emisiuni televizate de analiză politică, deoarece în condițiile în care unele posturi de televiziune promovează anumite forțe politice, dacă este plătit – analistul politic nu va mai fi independent (onorariile îi pot eclipsa dreapta, nepărtinitoarea înțelegere și evaluare). Un comentator politic plătit se transformă într-un PR-ist, ceea ce este cu totul altceva. Un comentator politic autentic, profesionist, este unul neutru, care întotdeauna poate fi un mediator între actorii politici. Un analist politic plătit este unul corupt, care nu mai poate deține respectiva calitate. Așa cum în prezent este mai dificil de găsit în Republica Moldova un politician integru (necorupt), la fel de dificilă este și găsirea unui analist politic integru (necorupt), precum la fel de dificilă este și găsirea unui post TV integru (necorupt). Fenomenele de valoare devin tot mai rare (și sunt cu atât mai demne de a fi apreciate).

Și totuși, domnul Gheorghe Croitoru, împreună cu soția mea, cred că întrucât un comentator politic depune o muncă asiduă pentru pregătirea sa profesională (poți găsi câte un analist politic cu două facultăți, două masterate, un program de studii postuniversitare, un doctorat ș.a. – majoritatea: studii făcute în spațiul UE) participarea sa la emisiuni televizate pe teme politice, comentariul său politic (sau geopolitic, din perspectivă strategică), timpul pe care îl dedică televiziunilor trebuie să fie remunerate. Obiectivitatea și nepărtinirea sa trebuie remunerate.

Așa o fi. Dar întrucât un comentator politic, ca intelectual, este o persoană care spune adevărul verde-n față, spune lucruri incomode chiar patronilor posturilor TV la care mai este invitat, cu greu îți poți imagina că va fi apreciat. După vorba veche: „Nimeni nu-i profet în țara lui”. 

Despre calitatea intelectuală la moldoveni sau cui încurcă posturile TV rusești

Despre unele probleme legate de capacitățile intelectuale la moldoveni a scris încă Ion Creangă în povestea sa intitulată „Dănilă Prepeleac”. Este știut și proverbul original moldovenesc: Dă-mi Doamne mintea cea de pe urmă a moldovanului. În timpul regimului comunist în URSS se alcătuiau bancuri despre moldovenii proști (de altfel, la fel ca în România). Un om înțelept niciodată nu ar generaliza. Nu cred că există popoare de proști și popoare de deștepți. Și totuși, bine ar fi ca moldovenii să mediteze din când în când la prostia care li se atribuie, pentru că numai conștientizând-o, o vor putea depăși. Și, poate, vor ajunge să nu mai regrete pentru votul dat la alegeri…    

În ultimele zile unele surse mass-media din Republica Moldova (de exemplu, „Jurnal TV”) promovează inițiativa de retragere a licenţei de transmisiune pe teritoriul RM a posturilor rusești „pentru informare tendenţioasă, pentru propagandă în loc de informare”. Un invitat la un talk show pe „Jurnal TV” așa a explicat atitudinea celor care sunt pentru interzicerea retransmisiei unor posturi rusești pe teritoriul RM: „Posturile ruseşti incită, seară de seară, la ură faţă de alții. Pur şi simplu, ele trebuie avertizate şi penalizate. Aşa că să fie limpede: eu sunt pentru pluralitatea de opinie. Dar şi pentru responsabilitate. Poluarea atmosferei cu agresivitate trebuie penalizată, nu?”.

Unul dintre amuzamentele cetățenilor Republicii Moldova este să urmărească emisiuni ale posturilor rusești și să se minuneze cum de pot unii jurnaliști ruși să exagereze într-un hal fără de hal. Moldovenii care se delectează urmărind respectivele emisiuni se întreabă, neputând să-și rețină râsul: „Ăștia chiar ne cred atât de proști, cu propaganda lor?”. Este una dintre puținele distracții, căci societatea moldovenească nu se poate delecta cu urmărirea ratelor de schimb ale dolarului și euro, și cu majorarea prețurilor.

Și iată că se găsesc „ingenioși” care vor să-i lipsească pe moldoveni de una dintre puținele distracții care le-a mai rămas. Ei pornesc de la premiza că cetățenii RM [deci cei care râd de propagandiști de la Moscova], într-adevăr sunt proști, idioți, așa cum îi cred cei de la Moscova. Și, ca persoane „inteligente”, care înțeleg „mai mult” decât societatea moldovenească luată în ansamblu, ei vor să-i „apere” pe moldoveni de propaganda rusească prin promovarea ideii de retragere a licențelor posturilor rusești. De altfel, cei care se cred mai deștepți au și repurtat un prim succes atunci când CCA a retras până pe 1 ianuarie 2015 licența postului „Russia 24”. Desigur, cei cu interdicția nu au luat în considerare că proștii de moldoveni, care se delectează cu propaganda rusească, urmăresc postul respectiv pe Internet. Dar, probabil, interzicerea Internetului este următorul vis al deștepților care vor „să apere” cu tot dinadinsul societatea moldovenească de urgia propagandei.  

Există în Republica Moldova unii – puțini – care se erijază în apărători ai celor mulți; ei se cred vigilenți și hiperînțelegători ai pericolului propagandei pentru moldoveni, pe care, desigur, îi cred idioți – incapabili să discearnă ce e informație, ce e opinie și ce e propagandă... Oare acești puțini, indiferent că-s jurnaliști, ONG-iști sau membri ai CCA, își vor putea schimba vreodată opinia despre calitatea intelectuală a moldovenilor?

P.S. Își poate imagina cineva ca autoritățile de la Washington să interzică retransmisa postului „Russia Today” în SUA? Probabil că nu. Probabil că acel cineva va zice: telespectatorul american este suficient de inteligent să înțeleagă ce îi place să privească pe micul ecran, deci el – telespectatorul american – cu telecomanda sa, aprobă sau interzice un post TV în casa sa…

© Pentru republicarea articolului sau a unor părți din el, este obligatorie obţinerea acordului autorului (titularului blog-ului).   

De ce jurnaliștii sunt izolați într-o cameră din Parlament sau de ce puterea legislativă umilește puterea a IV-a

Joi, 13 februarie, a început sesiunea de primăvară – vară a Legislativului de la Chișinău. Printre altele, legislatorii au venit cu o surpriză notorie: jurnaliștilor le este interzis accesul în sala de ședințe, lor fiindu-le pusă la dispoziție o cameră în care pot privi transmisiunea în direct a ședințelor pe două televizoare pe perete, în regia unei persoane angajate de Parlament.

 Este semnul lipsei de respect față de întreaga societate moldovenească, implicit față de cei care constituie puterea a IV-a în statul Republica Moldova și care reprezintă și apără interesele cetățenilor țării. Nu în ultimul rând însă, este expresia atitudinii pe care o au partide din coaliția de guvernare față de jurnaliștii din mass-media pe care le controlează prin finanțare, deci atitudinea potentaților față de jurnaliștii care îi servesc.  

Consider că dacă alianța (coaliția) aflată la putere, deci care deține majoritatea locurilor în Parlament, îi vrea în țarc pe jurnaliști, ar fi bine ca jurnaliștii să nu mai meargă în clădirea Legislativului, iar dacă vor să facă știri despte activitatea deputaților care s-au autoizolat, să le facă în propriile redacții, în baza imaginilor transmise în direct pe Internet. Căci să faci știri din ceea ce vezi la televizor poți din redacție tot atât de bine precum din țarcul (camera) din clădirea Parlamentului. Deci jurnaliștii să nu mai meargă acolo până când potentații deputați le vor permite accesul în sala de ședințe – în timpul ședințelor. Cred că dacă jurnaliștii vor fi cu toții solidari, dacă vor declanșa o asemenea grevă, foarte repede vor primi respectul cuvenit din partea legislatorilor și vor putea reveni în sala de ședințe – „pe teren”. Mai ales într-un an electoral cum este 2014.

Totuși, sunt conștient că această popunere făcută colegilor mei de breaslă (am și eu o diplomă de licență în Jurnalism) nu se poate bucura de un sprijin din partea tuturor. Jurnaliștii de la televiziunile controlate de cei care sunt majoritari în Parlament (jurnaliștii plătiți de cei majoritari în Parlament) nu au cum să îi ignore, să le facă una ca asta patronilor. De aceea, atâta timp cât jurnaliștii vor rămâne în acel țarc, aceasta va însemna că:

1. Puterea din RM alunecă pe panta autoritarismului.

2 În RM s-a produs un atac asupra puterii a IV-a în stat – element fundamental al unui sistem democratic, deci puterea politică din statul moldovenesc are probleme la capitolul transparență.

3. Societatea moldovenească este umilită și desconsiderată de puterea care ar trebui să o servească. 

4. Dacă potentații își permit un asemenea tratament la adresa jurnaliștilor fără să le fie frică și fără să le pese de recația lor, înseamnă că multe dintre instituțiile mass-media nu sunt decât instrumente de PR controlate (plătite) de partide de la putere. 

 © În cazul republicării (preluării) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie indicarea link-ului postării.  

De ce Jurnal TV este un os în gât, ce nu va putea fi înghițit

La începutul anului curent unii distribuitori de servicii de TV prin cablu au făcut modificări în lista posturilor TV retransmise, excluzând posturi ca Jurnal TV, Accent TV și RTR Moldova sau transferându-le în alte pachete propuse consumatorilor la un preț semnificativ mai mare. De menționat că modificarea listei posturilor retransmise, față de situația din 31 decembrie 2013, trebuia făcută cu aprobarea CCA, ceea ce – oficial, deci formal – nu s-a făcut. Mai mult, într-o conferință de presă președintele CCA, Marian Pocaznoi, a declarat că în conformitate cu Codul Audiovizualului, operatorii de TV prin cablu sunt obligați să retransmită doar postul public și posturile locale. Juristul postului Jurnal TV a invocat însă două decizii ale CCA, în vigoare din 2009, respectiv din 2010, care obligă operatorii de servicii TV prin cablu să retransmită posturile autohtone, lista pachetelor oricum trebuind să fie aprobată la CCA. Deputați din opoziția parlamentară, Alexandru Petcov și Grigore Petrenco, au declarat că operatorii TV prin cablu au fost convocați la SIS, unde li s-a indicat ce trebuie să facă în legătură cu posturile TV necontrolate de putere, deci incomode, în acest an electoral. SIS-ul nu a răspuns acuzațiilor.  

Un șir de ONG-uri care se ocupă de mass-media au reclamat caracterul politic orchestrat al acestor acțiuni ale distribuitorilor: limitarea libertăţii de exprimare pe piaţa audiovizualului (or, prin  Convenţia Europeană privind televiziunea transfrontalieră, statele trebuie să depună eforturi pentru a evita ca serviciile de programe transmise sau retransmise să pericliteze pluralismul mass-media) și pe cel economic: încălcarea prevederilor contractelor bilaterale semnate de reprezentanții posturilor TV respective cu distribuitorii de servicii, deci concurenţa neloială (iată de ce, teoretic, Consiliul Concurenţei ar trebui să examineze acuzaţiile de înțelegere de cartel). Practic, pare că prin această lovitură (prin acest atac), sunt scontate două obiective: eliminarea unor surse mass-media care critică puterea (daci care sunt dăunătoare intereselor politice, electorale ale grupării suspectate că ar controla CCA) și eliminarea unor agenți economici din domeniul audiovizualului, care atrag publicitatea ce nu ajunge la posturile deținute de aceeași grupare economico-politică.   

Printre altele, situația complicată creată în domeniul mass-media din RM a scos în evidență, o dată în plus, faptul că CCA nu este un garant al interesului public în domeniul audiovizualului, așa cum este prevăzut în Codul Audiovizualului, ci un organ suspectat că este aservit de o grupare cu interese politice (electorale) și economice, grup care, după cum au relatat mass-media, i-a și numit în funcție pe actualii membrii ai instituției, în pofida prevederilor Codului Audiovizualului. Este un fapt grav și, după cum funcționează CCA în prezent, instituția pare expresia unei ipocrizii crase: una este scris în Codul Audiovizualului și alta este și face CCA în realitate. După cum se știe, ipocrizia – deci mârșăvia, este urâciune în fața lui Dumnezeu, și vai de poporul pentru care fariseismul este un mod de viață, ceva firesc în viața de zi cu zi. Istoria cunoaște cazuri de popoare care s-au pretat la ipocrizie și mârșăvie, de la vlădică la opincă, și care au dispărut din istorie. Sunt convins că actuala situație de ipocrizie, legată de guvernarea de la Chișinău și de CCA, nu are suport în poporul RM. Cetățenii țării sunt mai presus de mințile unor șmecheri care se cred în drept să dicteze „prostimii” – celor mulți – ce posturi și ce emisiuni să privească la televizor într-un an electoral. Ipocrizia guvernanților pare o sfidare nerușinată: în ajunul semnării Acordurilor parafate cu UE – în care Uniune asigurarea pluralismului opiniilor și a condițiilor egale de activitate pentru agenții economici sunt principii fundamentale – potentații de la Chișinău arată clar, prin acțiunile lor, că aparțin altei lumi, unei civilizații totalitare, a trecutului de care vrem să scăpăm. Totuși, situația la care asistăm nu reprezintă chiar un paradox. Se știe că „integrarea europeană” este, printre altele, și un paravan pentru acțiuni de concesiuni (de ex., a aeroportului) și cedări de acțiuni ale statului (de ex., la BEM), criticate și de ambasadorii Germaniei și al SUA la Chișinău, pentru caracterul total netransparent.

Desigur, în secolul XXI, un cetățean conștient (nu „turmentat”) va putea să aibă acces la postul TV dorit: fie prin schimbarea operatorului de TV prin cablu (căci nu toți operatorii s-au lăsat șantajați!), fie prin TV prin satelit, fie prin Internet. Or, ceea ce, se pare, urmăresc guvernanții, este evaluarea gradului de turmentare a electoratului RM – prin reacțiile la acțiunile legate de îndepărtarea de telespectatori a posturilor incomode puterii – și sporirea gradului de turmentare prin posturile controlate de putere. Sunt convins că impresia pe care o au guvernării de la Chișinău despre cetățenii țării – aceea a unei „adunături amorfe de proști” – este una falsă. Și pornind de la principiul bine cunoscut că vocea poporului este vocea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu poate fi înșelat, cred că guvernarea nu a ales cele mai bune mijloace și practici pentru a se menține la putere.   

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

De ce publicul din Rep. Moldova nu controlează mass-media

        Aflată într-o perioadă deja prelungită de tranziție, Republica Moldova ar trebui (dacă ar avea o conducere inteligentă) să fie implicată  într-un profund proces de modernizare în toate domeniile. Unul dintre acestea este și cel al mass-mediei. Tranziția, respectiv modernizarea, înseamnă avansarea într-o fază superioară a funcționării instituțiilor dintr-un domeniu (în cazul evocat – a instituțiilor mass-media). În acest sens, este importantă cunoașterea și preluarea experienței instituțiilor din statele dezvoltate și avansate în domeniile de interes pentru țara aflată în tranziție. Statele Unite ale Americii cu siguranță reprezintă un stat model atât al funcționării instituțiilor politice, a sistemului de justiție, a economiei de piață, cât și a mass-media. De aceea orice posibilitate de a afla de la prima sursă principiile pe care se bazează activitatea mass-mediei americane și modalitățile activității eficiente este folosită la maximum de jurnaliștii moldoveni.

Astăzi la USM a avut loc o întâlnire cu un grup de profesori de Jurnalism de la University of Georgia, tot ei jurnaliști marcanți din SUA: Lee B. Becker, director al Center for International Mass Communication Trening & Research, Owen Ullmann, editor-șef la cotidianul național american „USA Tuday” și Ann Hollifield, șefa Departamentului Telecomunicații. Vorbind despre mass-media americană, oaspeții au expus ideii care pot fi utile pentru jurnaliștii moldoveni. În SUA se pornește de la ideea că mass-media servește societatea și schimbă lumea. În țara din emisfera vestică auditoriul controlează mass-media și nu invers. Aceasta înseamnă că mass-media satisfacele interesele și nevoile publicului. El votează, cu telecomanda sau cumpărând ziare, pentru instituțiile mass-media care sunt în serviciul său. Prin activitatea și contribuția mass-media s-a ajuns în SUA la o guvernare – atât națională, cât și locală – onestă și transparentă. Fără implicarea mass-mediei, acestea nu s-ar fi putut realiza. Mass-media americană într-adevăr depinde de furnizorii de publicitate. Dar jurnaliștii i-au convins pe oamenii de afaceri că dacă ei vor impune anumite subiecte și atitudini, publicul nu va cumpăra sau viziona acele conținuturi, respectiv publicitatea lor nu va ajunge la destinatari. Datorită unei economii bine dezvoltate, dacă un furnizor de publicitate se răzgândește să mai plaseze reclama sa într-o instituție mass-media, se găsește o altă întreprindere care va apela la ziarul sau televiziunea respectivă și va oferi publicitatea, deoarece există o concurență a intereselor comerciale (de publicitate) ale agenților economici.

Mass-media americană este complet independentă de Guvern. Primul amendament la Constituția SUA asigură libertatea mass-media. Deși oricine, inclusiv partidele politice, pot avea instituțiile lor mass-media, din secolul al XIX partidele politice nu mai au ziare, tocmai datorită faptului că publicul (cel care controlează!) dorește presă liberă și neutră. Jurnaliștii americani respectă riguros principiul prezentării unei informații echilibrate, comprehensive și corecte. Chiar dacă au anumite viziuni politice, jurnaliștii sunt deschiși față de toate opiniile și lasă publicul să-și formeze propria opinie despre politicieni, prezentând contextul, atât aspectele negative, cât și cele pozitive. Interesantă a fost întrebarea pe care au formulat-o chiar oaspeții americani: pe cine reprezintă jurnaliștii – pe cei care îi plătesc? Deoarece ei sunt în serviciul publicului, rezultă că ei reprezintă publicul.

Care este stadiul de dezvoltare a mass-mediei moldovenești, în comparație cu cea americană? Desigur, întrucât RM este încă la început pe calea democrației, ea este la început și cu privire la funcționarea unui sistem mass-media modern. Este mass-media moldovenească independentă (de Guvern și de partidele politice), echilibrată, neutră, este ea în serviciul publicului, reprezintă ea publicul? Sunt întrebări deloc dificile pentru cei care urmăresc fenomenul mass-mediei moldovenești și care cunosc starea de lucruri din domeniu. E clar că suntem departe de standardele americane în materie de presă, ca și în celelalte domenii. Probabil, principala deosebire dintre SUA și RM constă în faptul că în timp ce în America publicul controlează mass-media, la noi mass-media controlează publicul. De aceea actori politici din RM își asigură (prin procurare sau fondare) instituții mass-media, sperând că prin ele se pot menține sau pot accede la putere.

Pe măsură ce societatea moldovenească va evolua, pe măsură ce majoritatea cetățenilor vor fi formați în mediul sistemului democratic, va avea loc maturizarea atât a publicului, cât și a breslei jurnalistice. Haosul din politicul moldovenesc de acum are, printre altele, și aceste cauze foarte concrete: în RM avem un public/electorat deficitar la capitolul demnitate, cultură și respect de sine, și avem o mass-media care adesea nu este în serviciul publicului. În aceste condiții nici nu poate exista o guvernare care să respecte poporul și mass-media. Iar felul în care guvernanții tratează electoratul și mass-media în prezent – purtând negocieri ascunse, nesimțindu-se obligați să informeze societatea prin intermediul mass-mediei – este o dovadă a lipsei de respect a politicienilor față de cetățeni și a faptului că electoratul nu reprezintă pentru ei o autoritate. Ceea ce fac, ei nu fac pentru electorat, ci pentru ei înșiși. Este o reminiscență din sistemul totalitar comunist, în care cetățenii nu contau. Integrarea europeană înseamnă, incontestabil și schimbarea acestei stări de lucruri. Politicienii actuali, cu mentalitate totalitară, cu siguranță vor fi de domeniul trecutului într-o Moldovă europeană.                  

[Articol scris pentru portalul Moldova.org] 

Subiectivitatea în analiza politică din Republica Moldova

Cu toate că autoritățile moldovenești  au retras licența de emisie postului de televiziune NIT (e vorba de CCA, format din persoane „fidele” partidelor din AIE), incontestabil, în ultima perioadă de timp – după 2009 – asistăm la o extindere a posibilităților de exprimare: au apărut noi televiziuni și volumul de emisie a crescut. Respectiv, a crescut și numărul comentatorilor politici care sunt invitați la talk show-uri. Din păcate, adesea, invitați care nu au o diplomă de licență (studii) în Știință Politică sau în Relații Internaționale sunt prezentați drept „experți”, „analiști politici” sau „comentatori politici”. Așa se face că dacă cei de la un post de televiziune ar dori să obțină o consultație pe o problemă de neurochirurgie – vor apela la un neurochirurg. Când însă vor să afle opinii din perspectiva Științei Politice și din cea a domeniului Relațiilor Internațională – apelează la persoane fără pregătire profesională, probabil pornind de la ideea că „fiecare moldovean se naște analist/comentator politic” – parafrazându-l pe Vasile Alecsandri, care a spus că fiecare român se naște poet. În pofida acestui aspect, este îmbucurător faptul că acum sunt mai multe talk show-uri politice: cu cât sunt mai multe, cu atât este mai mare probabilitatea că vor fi invitați, măcar din când în când, și specialiști în domeniu.

Dincolo de aspectul privind competența (profesională) a invitaților, mai este însă unul, care îți sare în ochi: factorul subiectiv. Atunci când sunt invitați foști miniștri sau foști viceminiștri, în discursul acestora pot fi auzite critici la adresa actualilor demnitari – ca o justificare a activității lor în acele posturi (criticându-i pe actualii șefi, acei invitați prezintă perioada în care au ocupat funcții de stat ca una mai rodnică, deci criticând actuala AIE vor să demonstreze că ei au fost mai buni). Alți foști politicieni – de exemplu, istoricul (mai nou –analistul politic, după cum este prezentat la televiziuni) Anatol Țăranu (nu a fost ministru, dar a fost deputat) – a recunoscut deschis în câteva emisiuni că are o atitudine negativă față de PCRM pentru că a lucrat cu comuniștii în Parlament, evocând și o expresie cu care era apostrofat de comuniști: „Против лома нет приёма”. Există observatori care îl suspectează de faptul că este plătit de anumite partide din AIE pentru ca să sprijine în comentarii alianța. Anatol Țăranu a spus însă că în ciuda rezultatelor proaste ale actualei guvernări, revenirea PCRM la cârma țării ar reprezenta un rău mai mare. De aici și analiza sa predictibilă. Îl înțeleg pe Anatol Țăranu. Îmi amintesc că în perioada 2005-2009, când am participat la un concurs pentru ocuparea unei funcții de membru al CCA, organizat de Comisia cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, deputatul din opoziție Anatol Țăranu m-a întrebat: Vă dați seama că nu aveți nici o șansă? (vroia să spună că acel concurs era o farsă, iar fidelul comuniștilor fusese desemnat dinainte și a și fost votat de majoritatea comunisto-ppcd-istă). La 6 aprilie 2011 am participat la un nou concurs pentru o funcție de membru al CCA și de data aceasta deputatul comunist Inna Șupac mi-a pus aceeași întrebare: ”Știți că nu aveți nici o șansă? Acest concurs este o farsă”. La replicile deputatului PCRM, deputatul PL Corina Fusu a țipat: „Voi ați făcut la fel!”. Dacă Inna Șupac va deveni în viitor analist politic, probabil va avea și ea de plătit niște polițe partidelor din AIE.

Se pare că este greu să ne imaginăm în prezent un analist politic imparțial. Acesta poate fi doar un profesionist (în primul rând, trebuie să aibă studii în Științe Politice), o persoană care nu a fost implicată în politică (nu are de plătit polițe unor forțe politice, nu are nevoie să se răzbune pe anumite partide sau pe reprezentanți ai anumitor partide – inclusiv pentru că acele partide au câștigat în alegeri și l-au lăsat fără postul pe care l-a deținut), o persoană care lucrează „cu materialul clientului”: comentează situația partidelor – cea care există în realitate, nu cea pe care și-o imaginează, nu cea pe care și-o dorește; el nu proiectează ceva peste situație, ci o vede așa cum este, de aceea este imparțial.

Din păcate, asemenea profesioniști nu prea sunt invitați la talk show-uri. În primul rând, pentru că ei nu sunt mulți. În al doilea rând, cred, pentru că producătorii, atunci când hotărăsc invitarea unui analist politic, contează pe faptul că el are un profil: este anti-Filat, anti-Plahotniuc ș.a.. Un comentator politic veritabil însă – întrucât este imparțial – este imprevizibil. Pentru anumite fapte el poate aprecia activitatea unui politician, pentru alte fapte – o poate critica. Cum producătorii talk-show-rilor, din păcare, adesea, urmăresc să prezinte anumite poziții dinainte stabilite – ei vor să aibă analiști predictibili. În acest sens, un analist politic veritabil – întrucât este impredictibil – este incomod. De aceea, nici nu prea este invitat la talk show-uri.

Iată de ce – chiar dacă pare puțin paradoxal – subiectivitatea reprezintă un avantaj în prezent pentru „analiști politici” și anume aceștia sunt la modă și sunt cei mai solicitați.      

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

„Cu presa de partid nu vorbesc”

        

La Vernisajul Vinului (ediția a III-a), premierul V. Filat nu a dorit să răspundă la întrebări ale unei jurnaliste a postului Publika TV, declarând: „Cu presa de partid nu vorbesc”. Stârnește nedumerire această afirmație. În pimul rând, nu e presă [ziar], ci TV. În al doilea rând, din câte am văzut, la Publika TV sunt criticați deopotrivă toți cei din AIE, alianță care, prin rezultatele activității sale de până acum, menține stabil Republica Moldova pe primul loc... în topul celor mai sărace state din Europa. În al treilea rând, chiar să fie „de partid” (partid, oricare ar fi el, format din cetățeni ai RM, plătitori de impozite, bani pe care îi gestionează guvernul Filat) - de ce s-o închizi (vezi cazul NIT) sau s-o ignori (vezi cazul Publika TV)? Există o diferență: NIT-ul a fost închis de PL+PLDM+PD, în timp ce Publika TV este ignorată de PLDM și nici măcar de întreg partidul, ci doar de premier (luni am participat la un talk show la Publika TV împreună cu Valeriu Ghilețchi, deputat PLDM, care nu a avut nici o pretenție fală de acel post de televiziune, la care a fost criticat guvernul Filat pentru prestația sa). Premierul îi numește pe cei care nu îi convin - „de partid”, așa cum în sistemul totalitar-comunist sovietic incomozii erau numiți „burghezi”, și apoi ostracizați? 

            
       P.S. Dacă V. Filat crede zvonurilor cum că „Publika TV” este televiziunea lui V. Plahotniuc, prin atitudinea sa față de jurnalista de la postul TV cu pricina a demonstrat că, nici pe departe, confruntarea dintre cei doi plutocrați nu s-a încheiat, pacea nu a fost stabilită, iar declarația lui V. Plahotniuc cum că a contribuit la crearea AIE, prin această întâmplare, este pusă sub semnul întrebării: cum ar putea V. Filat - cel care profită de pe urma închegării AIE (de către V. Plahotniuc) - să aibă un asemenea comportament față de o jurnalistă de la o televiziune a celuia căruia îi este îndatorat pentru că a ajuns premier?...

P.P.S. Dacă știe (nu doar i se pare) că Publika TV este „de partid” (a se citi: a lui V. Plahotniuc), de ce V. Filat nu prezintă dovezi societății, să știe toți - ar fi în interesul său... dacă știe.

P.P.P.S. V. Filat nu răspunde la întrebările unei jurnaliste de la o televiziune „de partid”: dacă e vorba de un partid extraparlamentar, nu înțeleg ce pericol ar prezenta pentru Filat; dacă e vorba de un partid din AIE, guvernarea e dezbinată? Cum dar ar putea să facă ceva bun, să dea rezultate bune (mă gândesc și eu la ridicarea nivelului de trai al populației țării...) un asemenea guvern?

Declarația de la Strasbourg cu privire la NIT a lui V. Voronin: atacarea consecinței și nu a cauzei problemei

Pe 23 aprilie 2012, posturile de televiziune moldovenești au informat despre discursul „incendiar” al lui Vladimir Voronin în fața Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. „Voronin a vorbit şi de cazul NIT, declarând că puterea atentează asupra libertăţii presei. «Singurul canal al opoziţiei, care are audienţă de milioane a fost închis. Astfel puterea a privat o parte din societate de dreptul la informare şi viziune de alternativă», a mai spus acesta”. Reprezentantul PLDM în delegația moldovenească la Strasbourg, Valeriu Ghilețchi, a replicat că decizia de a retrage licenţa de emisie pentru postul de televiziune NIT este una legală, bazată pe probe şi dovezi. Ca și cum o instanță s-ar fi pronunțat asupra acestui caz. Declarația lui Ghilețchi a confirmat că este vorba despre un abuz al puterii. 

Declarația lui V. Voronin cu privire la NIT nu se referă la cauza problemei, ci la o consecință. Problema constă în lipsa de funcționalitate a CCA-ului, care, contrar prevederilor Codului Audiovizualului, nu este constituit din reprezentanți competenți ai socității civile, ci din reprezentanți ai partidelor care se află ori s-au aflat la putere. Chiar V. Voronin se lăuda recent la unele posturi de televiziune (Euro TV și TV 7) că în timpul guvernării comuniste, PCRM a cedat conducerea CCA-ului opoziției, ca și cum PCRM-ul avea dreptul să dispună de șefia în cauză (uitând, de altfel, că Corneliu Mihalache și Gheorghe Gorincioi au ajuns în CCA ca reprezentanți ai PCRM). La 5 aprilie 2012, când CCA a luat decizia de a retrage licenţa de emisie a postului de televiziune NIT, am asistat, printre altele, la un act de răzbunare din partea partidelor din AIE față de PCRM pentru acte similare comise de PCRM în timpul când era la guvernare: nedreptățirea postului de televiziune ORT în Moldova, a postului Euro TV și a postului de radio Antena C (despre ultimul, preluat atunci de PCRM, V. Voronin afirma că comuniștii o să-l facă „bombonică” – până la urmă l-au vândut lui V. Plahotniuc). De altfel, e semnificativ faptul că la 5 aprilie numai reprezentantul comunist C. Mihalache s-a opus deciziei CCA de retragere a licenței de emisie a NIT, alți reprezentanți comuniști – de ex. Vitalie Tabunșcic, nu s-au alăturat lui Mihalache. Aviz comuniștilor și altor partide: persoanele care ajung în CCA promovate de partide – deci persoanele care nu se reprezintă pe sine, nu reprezintă valoare ca personalități în sine – vor trăda interesele partidelor care le-au promovat acolo (când acestea ajung în opoziție) și vor trece de partea partidelor care se află la putere.

V. Voronin a atacat o consecință – decizia CCA cu privire la NIT – și nu cauza problemei: ipocrizia cu privire la „respectarea” prevederilor din Codul Audiovizualului, farsa privind alegerea membrilor CCA, care ar trebui să fie independenți, dar în fapt sunt reprezentanți ai partidelor de la (sau care au fost la) putere. Codul Audiovizualului a fost adoptat pe timpul guvernării comuniste (cu o contribuție importantă a PPCD). Prin acel Cod și prin felul cum l-au respectat când s-au aflat la putere, comuniștii au determinat decizia CCA din 5 aprilie 2012. Desigur, dacă vor reveni la putere, ei se vor răzbuna la rândul lor. Problema însă e că nu avem nici un partid parlamentar care să aibă demnitatea și onoarea să nu accepte acte de ipocrizie cu privire la CCA, care, conform unor aprecieri din mass-media, este o „marionetă politică”. La alegerile din februarie 2011 a câtorva membri ai CCA, în timpul audierilor candidaților în Comisia cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media din Parlamentul RM, la obiecția deputatului comunist Ina Șupac, cum că respectivele audieri sunt o farsă, rezultatul (persoanele desemnate de partide) fiind cunoscut dinainte, deputatul PL Corina Fusu a replicat revoltată: „Voi ați făcut la fel!”. Atunci, în acea sală, se aflau într-o dispută verbală, reprezentantul PCRM Ina Șupac și reprezentantul „Partidului Comuniștilor Liberali din Republica Moldova” – Corina Fusu. Nici o diferență.