Despre profilul candidatului câștigător la prezidențiale

 

Problema fundamentală a societății moldovenești la ora actuală este dezbinarea pe diferite criterii. Intelectualul basarabean Pavel Gore descria această problemă, cu referire la situația din Basarabia anilor 1918-1919: „(…) ne sfădim între noi, ne luptăm, ne nimicim fără nicio cruțare și fără nicio conștiință asupra crimei și sinuciderei cari comitem”, făcând apel la unitatea (coeziunea) basarabenilor (citat de Andrei Popescu în: „Elita Basarabiei la 1917-1918”, Minerva, București, 2018, p. 221). Obiectivul fiecărui om politic ar trebui să fie asigurarea unității cetățenilor țării în baza unor criterii împărtășite de majoritatea populației, căci numai în unitate se poate construi un prezent și un viitor prosper pentru poporul unei țări. În iunie 2019 în Parlamentul de la Chișinău s-a constituit o alianță în baza criteriului anti-oligarhic. Deși adeziunea în baza acestui criteriu nu a durat suficient de mult, țara a fost eliberată de regimul oligarhic și cleptocratic, care a adus daune enorme statului moldovenesc. Împărțirea pe criteriul identitar (moldoveni versus români) și cea pe criteriul geopolitic (orientare pro-Vest versus pro-Est) pare să piardă din sensibilitatea resimțită odinioară de alegători, respectiv din potențialul de mobilizare a votanților.   

La ora actuală se poate afirma, că omul politic care va propune alegătorilor, în baza unor criterii clare, o ofertă electorală cu care să rezoneze majoritatea cetățenilor, care își va construi oferta electorală pe temelia unor valori împărtășite de cât mai multă lume, acel politician poate obține sprijinul electoral scontat. În contextul internațional actual criteriul care consolidează, dar și desparte apele este: valorile tradiționale versus globalismul. Omul politic care servește interesele propriilor cetățeni, nu ale unor structuri externe (corporații transnaționale), care acționează în vederea consolidării statalității, care recunoaște rolul Bisericii tradiționale în menținerea moralității în societate, care promovează familia și este un bun familist, care susține producătorii autohtoni, promovând o economie bazată pe export, nu pe importuri, poate obține voturile unei părți considerabile a electoratului. În condițiile Republicii Moldova, o orientare echilibrată în politica externă, bazată pe principiul constituțional al neutralității permanente, aprofundarea relațiilor economice cu partenerii din Vest și din Est reprezintă un aport considerabil la profilul unui candidat electoral.

Talentul unui om politic de a identifica cerințele societății, de a le exprima, de a corespunde năzuințelor poporului este elementul definitoriu al tuturor celor care au lăsat o urmă în istorie. Ne dorim un candidat care să exprime năzuințele unei majorități consolidate a cetățenilor. 

Cum guvernul susține proprietarii de mini-magazine?

În curând se împlinesc 21 de ani de când pe strada Decebal din municipiul Strășeni activează o unitate comercială – o alimentară: o întreprindere de familie „Eleonora Țurcanu”. În toți acești ani ghereta respectivă, amplasată în curtea familiei Țurcanu, a îndeplinit și o funcție socială: întrucât în zonă locuiesc multe persoane în vârstă, care nu se pot deplasa ușor în centrul localității, alimentara respectivă era o adevărată salvare, mai ales că proprietarii aveau grijă să o aprovizioneze cu tot ce a mai bun. Nu de rare ori, cumpărătorii luau marfă pe datorie, achitând-o apoi. Ghereta face parte din comunitatea zonei respective a orașului Strășeni, fiind sufletul zonei respective, locul unde oamenii se mai întâlnesc și schimbă vorbe.  

Dar iată că după 20 de ani de activitate presiunea impozitelor a devenit greu de suportat: cheltuielile legate de întreținerea gheretei și impozitele au devenit mai mari decât venitul. Familia Țurcanu a întrebat funcționari de la Inspectoratul Fiscal ce să facă. Dacă nu puteți, nu lucrați – cam așa au răspuns.

În acest context, e bine să ne întrebăm: actuala guvernare, care se declară în favoarea unor măsuri de sprijin social acordat categoriilor vulnerabile ale populației țării, ce face ea pentru susținerea micilor întreprinzători? Or, un magazin ca cel al familiei Țurcanu slujește și el păturile vulnerabile și prin puțina capacitate economică de care dispune, este parte a unei economii pe care guvernul vrea să o revigoreze. O logică elementară ne spune: atunci când un agent economic ajunge la ananghie, autoritățile (Fiscul, Primăria ș.a.) ar trebui să-l sprijine prin reducerea impozitelor. Să închizi o întreprindere e ușor, dar cine are de câștigat din aceasta? Un guvern cu o politică de orientare socială ar trebui să aibă un program de sprijinire a micilor magazine de la periferiile localităților Moldovei, pentru binele locuitorilor care mai sunt în țară, care încă nu au plecat (în mare parte pensionari și persoane cu dizabilități). Aceste magazine sunt parte indispensabilă și deosebit de importantă a infrastructurii sociale. Rețelele de supermarket-uri se pot susține pe ele însele. Întrebarea este cum să fie susținute mini-magazinele din cartierele unde nu sunt supermarket-uri. Aș vrea ca guvernul să dea un răspuns la această problemă.    

Republica Moldova la 28 de ani: momentul s-o luăm de la început!

Aniversarea a 28 a proclamării independenței Republicii Moldova este un nou prilej de evocare a evenimentului din 27 august 1991. În pofida faptului că din parlamentul moldovenesc de atunci au făcut parte personalități marcante ale neamului, organul legislativ a votat independența mult mai târziu decât republicile baltice (Lituania: 11 martie 1990, Letonia: 4 mai 1990, Estonia: 20 august 1991). Parlamentul de la Chișinău a adoptat actul de neatârnare după ce Ucraina și-a votat la 24 august 1991 independența, respectiv nu mai exista niciun pericol din partea regimului de la Moscova, iar acel vot nu prezenta niciun risc și, respectiv, nu necesita niciun fel de curaj din partea deputaților moldoveni.

Și totuși, proclamarea independenței, în august 1991, recunoscută de autoritățile Federației Ruse, nu a fost un cadou făcut de Moscova statului moldovean (așa cum afirma președintele V. Voronin cu ocazia aniversării a 15-ea a independenței), ci punctul culminant al unei mișcări de eliberare națională, care cu ajutorul lui Dumnezeu, a dat roade; a fost punerea în valoare a identității statale moldovenești, a tradiției seculare a statului moldovean. Statalitatea moldovenească și-a redobândit statutul de stat, după 47 de ani în care a beneficiat de un statut quasi-statal în cadrul imperiului sovietic.

Este demn de reținut că momentul 27 august 1991 nu a fost sfârșitul, că începutul unui efort – de edificare statală, de consolidare a societății moldovenești și a tuturor sectoarelor sale – în primul rând – a celui economic. La 28 de ani este incontestabil că speranțele moldovenilor din august 1991 nu au fost îndreptățite. Statul moldovenesc renăscut în 1991 mai are multe de făcut pentru a evita calificativul de stat fragil și eșuat.

Principala problemă a Țării este: lipsa de cinste (moralitate, demnitate), lipsa de minte (gândire strategică) și lipsa de voință – respectiv: de acțiune. O comunitate de oameni imorali (cu înclinații hoțești), cu capacitate deficitară de pătrundere, înțelegere a ceea ce trebuie făcut și cu lipsă de voință și acțiune cu anevoie poate construi un stat.

Iar statul trebuie construit. Poate că acum, la 28 de ani ai Republicii Moldova, este momentul s-o luăm de la capăt, să facem din Țara noastră una cu care să ne mândrim, în care să vrem să trăim și în care să fim fericiți.

Felicitări tuturor Moldovenilor cu ocazia zilei Țării dragostea pentru care ne unește și care ne-a dat numele: REPUBLICA MOLDOVA.        

Două luni de la schimbarea guvernării: câteva învățăminte

S-au împlinit două luni de când s-a schimbat puterea politică în Republica Moldova – într-un mod miraculos, neașteptat. Ceea ce părea un cancer cu metastaze, s-a dovedit a fi un furuncul (bubă ră – vorba moldovanului). După ce s-a spart (nu putea să-l stoarcă cineva din exterior, dacă organismul nu era dornic să scape de el), mai iese puroiul – a se citi: se efectuează schimbări de cadre în sistemul de stat.

Și totuși, situația părea gravă. Fusese instituit un regim hoțesc – piramidal, care, uzurpând puterea (instituțiile statului, transformându-le în instrumente de îmbogățire personală ilicită), delapida cât se poate din avutul public, sărăcind țara – cetățenii săi (cei mai productivi dintre care plecau peste hotare), aruncând câte un os celor care serveau capii structurii mafiote/grupului de crimă organizată. Practic, era ca și un cancer, care distrugea (secătuia) organismul statal din interior. Dacă nu ar fi fost opriți, nu mai rămânea nimic din statul Republica Moldova.   

Și totuși, schimbarea s-a produs. Există voci care susțin că ea s-a datorat intervenției de peste hotare – consensului între SUA, UE și Rusia. Eu cred că factorul determinat a fost cel divin. Rugăciunile de la fiecare slujbă bisericească, în care se pomenesc „De Dumnezeu păzita, Țara Moldovei, stăpânirea ei și oastea” au făcut ca ticăloșii să fie eliminați de la putere (inclusiv prin presiunile factorilor politici din exterior).

Care sunt învățămintele pe care trebuie să le tragă moldovenii din dezastrul și oroarea prin care au trecut?

1. Nu puteau ajunge la putere hoți, dacă nu exista toleranță față de hoție și nedreptate în societate (când se găseau unii care îl admirau pe fostul șef „democrat”, vrând să profite împreună cu el și cu acoliții săi de pe urma jefuirii țării – la fel ca și în cazul primarului de Orhei – peste o asemenea comunitate umană nu poate guverna decât un grup de crimă organizată; imbecilii, lipsiți de orice demnitate umană, de înțelegerea lumii în care trăiesc, își merită călăii).

2. Cetățenii care își iubesc Țara, cărora nu le este indeferentă soarta ei, imaginea ei în lume, trebuie să se unească pentru ca să nu permită să fie conduși de hoți și de lingăi (cumpărați/corupți sau intimidați cu materiale compromițătoare) de ai hoților.

3. De asemenea, în privința celor fără perspicacitate, încețoșați de televiziunile (locale, nu cele de peste hotare!) devenite instrumente de propagandă, care își votează hoții – călăii, pentru promisiuni deșarte sau pentru concerte gratis. Cetățenii țării întotdeauna trebuie să țină minte că în societate există o masă de imbecili, care vor fi complicii unui regim uzurpator (inclusiv al celui proorocit, al lui antihrist). Deci cetățenii cu demnitate – stăpânii țării – trebuie să acționeze în cunoștință de cauză: țara trebui apărată de hoți perfizi (șmecheri), dar și de imbecili ca cea din Orhei, care exaltată (în văzul camerelor televiziunilor) îi spunea lui Ilan Șor: Pentru noi sunteți un Iisus Hristos…

Țara trebuie apărată și de hoți și de imbecili (dornici de pâine gratis sau foarte ieftină și de concerte/distracții pe degeaba).            

Cum președintele Trump implementează crezul lui Petru Rareș

Actuala guvernare s-a remarcat prin campania de tristă pomină din ajunul alegerilor prezidențiale din 2016, atunci când și-a scos intempestiv și lamentabil candidatul din cursă, și când a folosit un slogan identic (nu e clar în ce condiții a fost preluat) cu cel folosit de Hilary Clinton: „Împreună suntem mai puternici” – „Stronger together”. 

Puțini știu însă, că celebrul slogan cu care Donald Trump a învins-o pe Hilary Clinton în 2016 (cu sloganul ei, citat mai sus), reproduce practic ideea exprimată încă în secolul XVI de către domnitorul moldovan Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546): „VOM FI CE-AM FOST, SI MAI MULT DECÂT ATÂTA”. Echipa lui Trump a reformulat-o astfel: ”Make America Great Again”. Se vede că formularea lui Petru Rareș este mult mai inspirată: ea susține nu numai revenirea la starea Moldovei din timpul domniei tatălui său – Ștefan cel Mare, ci și sporirea măreției statului moldovenesc (americanii au fost în stare să includă în sloganul lor doar primul element din ideea exprimată cândva de Rareș). E un paradox: în 2016 guvernanții moldoveni (PDM) au preluat sloganul americancei Hilary Clinton, cu care au suferit eșec atât Clinton, cât și PDM-iștii, iar americanii republicani au preluat o idee a lui Petru Rareș, din secolul XVI, cu care au învins în scrutin.  

Desigur, e greu să-l învinuiești pe Trump de plagierea unei idei moldovenești dintr-un secol în care Statele Unite nici nu existau. Iar acum este cât se poate de firesc ca o țară precum SUA să-și dorească recuperarea statutului de superputere. Ideea lui Petru Rareș exprimă, de fapt, tendința la zi din lume: și rușii, și chinezii, și alte națiuni trudesc pentru reproducerea măreției din trecut, pentru afirmarea unui statut de actor internațional credibil și demn.

Se pare că în peisajul internațional există o singură excepție – o singură țară, care nu conștientizează trend-ul: cea a urmașilor lui Petru Rareș (Republica Moldova). Nici guvernarea nu sesizează tendința și nu se adaptează la ea, dar nici poporul țării, se pare, nu își dorește o Moldovă măreață, cum a fost.

Și totuși, sloganul lui Petru Rareș rămâne actual și cu siguranță va fi implementat și în Moldova: „SĂ FIM CE-AM FOST ȘI MAI MULT DE-ATÂTA!”

Despre puterea politică din R. Moldova: când va avea loc schimbarea

În studiul său „Adunările de stări în Europa și în Țările Române în Evul Mediu” (București, 1996) istoricul român Gheorghe I. Brătianu a expus ideile cu privire la conducerea unui stat, ale gânditorului englez Bracton – unul dintre marii juriști englezi de la jumătatea veacului al XIII-lea. În scrierile sale își face loc o idee a regalității [conducerii] stăpânite și mărginite de noțiunea dreptății, care purcede dintr-o concepție augustiniană a cârmuirilor pământene: „Deoarece, scrie el, regele [conducătorul] e pe pământ ministrul și vicarul lui Dumnezeu, nu poate nimic pe pământ decât ce e drept… Cât timp face ce este drept, este vicarul Regelui etern; dar este ministrul diavolului dacă se lasă dus de nedreptate” (p. 96). Este clasicul dualism dezvoltat de vestita scriere a lui Augustin, în care cetatea lui Dumnezeu și acea a diavolului își au prelungire în lumea noastră, … unul fiind întruchiparea virtuților creștine, celălalt produsul nelegiuit al trufiei, din care se trag toate păcatele. Este vorba de un contrast de întuneric și lumină, al binelui și al răului. Bracton aduce în discuție temeiurile puterii, îi condiționează legitimitatea prin modul de exercitare. „Se poate spune, adaugă Bracton, că regele [conducătorul] trebuie să facă ce este drept și să repare nedreptatea, de teamă ca la rândul lor regele și judecătorii să nu fie judecați de Dumnezeul viu pentru nedreptatea lor. Dar regele are un superior, care e Dumnezeu; deasupra lui este legea” (Idem).

Brătianu a arătat evoluția ideilor lui Bracton despre conducerea politică: „De la oprirea oricărei acțiuni violente împotriva regelui [conducătorului] nedrept, care trebuie lăsat în plata Domnului, ce poate întârzia dar nu lipsește niciodată, se trece acum la proclamarea dreptului de rezistență” (Idem).

În lumina ideilor gânditorului englez, se pot pune câteva întrebări cu privire la conducerea politică de azi a Republicii Moldova:

1. Este ea ghidată, inspirată de ideea dreptății?

2. Sunt demnitarii moldoveni de astăzi miniștri și vicari – „țiitorii locului” lui Dumnezeu, sau miniștri ai diavolului? Sunt ei întruchiparea virtuților creștine sau produsul nelegiuit al trufiei, din care se trag toate păcatele: hoția, exploatarea, distrugerea etc. Sunt ei agenți ai binelui sau ai răului?

3. Fac ei ce e drept sau fac răul? E dreptate sau nedreptate în țară?

4. Au demnitarii politici și judecătorii frică de Dumnezeu că vor fi judecați pentru nedreptatea lor?

5. Îl au ei deasupra lor pe Dumnezeu – legea sau fac nelegiuiri?

6. Este, în funcție de conducerea sa politică, Republica Moldova prelungirea pământeană a cetății lui Dumnezeu sau a cetății diavolului?

Orice alegător ar trebui să-și răspundă la aceste întrebări înainte de a vota puterea politică din Republica Moldova. Și mai presus de orice – să-și răspundă la întrebarea: Merită el o asemenea putere ca cea din Republica Moldova? Pentru că atunci când nu o va merita, ea se va schimba. Întotdeauna o societate are ceea ce merită.  

PROBLEMA SĂRĂCIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA: CAUZE FUNDAMENTALE ȘI SOLUȚII PENTRU EDIFICAREA BUNĂSTĂRII

THE PROBLEM OF POVERTY IN THE REPUBLIC OF MOLDOVA: FUNDAMENTAL CAUSES AND SOLUTIONS FOR WELFARE BUILDING

           Abstract: The issue of poverty in the Republic of Moldova is one of the most important because it concerns the majority of the citizens of the state, therefore it should be a priority for the governors from Chisinau. It is about securing decent living conditions that are indissolubly linked to human dignity and fundamental human rights. Several causes, of different nature, which generate the poverty of the majority of the Republic of Moldova population, have been identified in the article. Several factors have to be taken into account: cultural (including axiological - morality): corruption and embezzlement from state budgets, endogenous/systemic: inefficiency, precarious business environment, poor legislation, etc. Historical, sociological, comparative methods and others where used. In the paper were proposed solutions to the problem of poverty, which are closely related to the eradication of the causes that generate poverty.

Rezumat: Problema sărăciei în Republica Moldova este una de ceam mai mare actualitate pentru că vizează majoritatea cetățenilor statului, de aceea ar trebui să fie una prioritară pentru guvernanții de la Chișinău. Este vorba de asigurarea unor condiții decente de viață, care sunt indisolubil legate de demnitatea umană, de drepturile fundamentale ale omului. În articol au fost identificate mai multe cauze, de diferită natură, care generează starea de sărăcie a majorității populației statului Republica Moldova. Trebuie luați în calcul mai mulți factori: culturali (inclusiv axiologic – moralitate): corupție și delapidări din bugetele de stat, sistemici endogeni: ineficiență, mediu de afaceri precar, legislație deficitară ș.a.. Au fost folosite metodele istorică, sociologică, comparativă ș.a.. În lucrare au fost propuse soluții la problema sărăciei, care sunt strâns legate de eradicarea cauzelor care generează sărăcia.  

          Keywords: Cultural Economics, Economic Anthropology, Economic Sociology, Innovations, Development, Political Economy, Poverty, Republic of Moldova, Welfare.   

JEL CLASSIFICATION: Z Other Special Topics:

Z0 General: Z100 Cultural Economics; Economic Sociology; Economic Anthropology: General

Z1 Cultural Economics; Economic Sociology; Economic Anthropology: Z12 Religion,
Z120 Cultural Economics: Religion,

Z13 Economic Sociology; Economic Anthropology; Language; Social and Economic Stratification:
Z130 Economic Sociology; Economic Anthropology; Language; Social and Economic Stratification.

Introducere

Din cele 195 de țări care există în lume la etapa actuală, 25 sunt extrem de bogate, un cetățean având în medie un venit anual de 100.000$. Dar cele mai multe țări sărace (cele mai sărace dintre ele se află în Africa). În 20 de țări, venitul anual al unui cetățean este sub 1000$ (Kumbaya.ro). Nivelul creșterii în materie de bogăție este net superior în cazul statelor bogate, în raport cu cele sărace.

Așadar, de ce unele țări prosperă, iar altele stagnează sau chiar sărăcesc? Cercetători din mai multe părți ale lumii își pun întrebarea de ce există inegalități între nivelele de dezvoltare economică a statelor lumii. De-a lungul timpului au fost date diferite răspunsuri. Există mai mulți factori care trebuie analizați în acest context. Sintetizând idei exprimate în acest sens, se poate afirma că un răspuns la această întrebare poate viza următorii factori: cultura, instituțiile, geografia ș.a..

Impactul fiecăruia dintre acești factori este diferit de la caz la caz – de la stat la stat. Dar se poate constata că bogăția unei națiuni se datorează culturii, instituțiilor, gestionării eficiente a resurselor ș.a..  

1. Cultura vizează mentalitățile unui popor, diferitele sale atitudini, (de exemplu, față de muncă), credințele și visele. Este credința religioasă un impediment pentru prosperitate? Max Weber a demonstrat că nu. Mai mult, el a arătat că anume credința, în spațiul protestat, care a generat o anumită etică, a determinat prosperitatea capitalistă (Weber M., 1993).

Populația din țările dezvoltate, unde există un anumit tip de cultură, are o mare încredere în propria capacitate de a-și modifica destinul prin efort și talent (după pilda evanghelică a stăpânului care la plecare a lăsat talanți slujitorilor săi și le-a poruncit să-i sporească). SUA este un bun exemplu care arată că religia nu încetinește creșterea economică, dimpotrivă. Mai mult, fără respectarea elementară a poruncii „Nu fura!”, fără respectul față de aproapele, față de averea sa, nu poate exista o edificare a bunăstării generale. Numai un popor cu o conștiință de sine națională bine dezvoltată, care conviețuiește în baza unor principii ale unității, solidarității naționale poate genera bunăstare comună (poporul evreu este un exemplu bun în acest sens). O țară prosperă este o țară cu un popor. O țară săracă este una cu o populație.  

Societățile din Europa de Est, care au trăit colectiv experiența regimului comunist – ateu, sunt un exemplu al degradării economice într-un stat în care nu sunt respectate principiile religioase, dar unde a mai fost anulată proprietatea privată, ceea ce are consecințe adânci în conștiința unui popor [Lavric A., 2003, p. 6].

Problema sărăciei este strâns legată de corupție și delapidări. Cele mai bogate țări sunt și cele mai puțin corupte. Corupția este legată de factorul cultural (moralitate). Atunci când țările sunt corupte, ele nu vor putea colecta suficiente taxe.

2. Instituțiile sunt extrem de importante. Este vorba de instituții consolidate și eficiente, care activează în interesul poporului, nu în cel al unei grupări care a acces la putere. Normalitatea din statele prospere este reversul fenomenului denumit de Banca Mondială stat captiv din statele sărace, care sunt și eșuate (sărăcia este un indicator al faptului că un stat este eșuat). În statele prospere, instituțiile publice sunt transparente (este vorba de transparența conducerii, strâns legată de  integritate: funcțiile de conducere sunt ocupate de cetățeni pe baza criteriului meritocrației, nu pe baza apartenenței la partidul de guvernământ, respectiv pe baza servilismului față de superiori; cei care ocupă funcții de conducere servesc binele comun, sunt preocupați de a nu-și păta reputația și de a nu-și compromite cariera politică prin corupție și delapidări).

Țările bogate au instituții bune, iar cele sărace instituții foarte proaste (ineficiente). Pentru a obține instituțiile bune este nevoie de voință politică, respectiv de o legislație eficientă.               De exemplu, fără o bază de impozitare adecvată, țările sărace nu pot investi în educație, sănătate transport sau siguranță. O mare parte din bogăția celor mai sărace țări se află în conturi din offshore-uri. 

Corupția și delapidările sunt strâns legate de gândirea de clan și de sistemul oligarhic: atunci când gruparea de la putere folosește instituțiile statului pentru îmbogățire personală (într-un asemenea caz nu poate fi vorba de eficiență instituțională – în interesul majorității societății). În țările bogate se presupune că angajarea se face pe merit, sunt intervievați o mulțime de candidați și apoi cel mai bun candidat (indiferent de orice relație personală, de orice apartenență a sa politică) este ales pentru locul de muncă. În țările corupte, sub influența gândirii de clan, abordarea este alta: este ales cineva din cercul tău – o rudă sau o persoană servilă, care va executa întocmai instrucțiunile, indiferent dacă (sau tocmai pentru că) sunt în contradicție cu interesele societății. Astfel, țările corupte nu au acces la inteligența și capacitățile tuturor cetățenilor, ci mai degrabă la o mână de oameni, care cel mai probabil sunt ineficienți. În plus, datorită condițiilor create, cei mai funcționali cetățeni pleacă peste hotare, în căutarea unui loc de muncă.

3. Geografia este și ea un factor destul de important. Condițiile climatice, calitățile solului (fertil sau arid, zăcăminte de materii prime subterane, de ex. de petrol și gaze) influențează starea generală a unei societăți. Este interesant că țări extrem de sărace sunt localizate în regiunile tropicale. Pe de o parte, în țările cu climă temperată mai ușor se obțin roade în agricultură, atunci când nu se înregistrează secete sau calamități. Charles de Secondat, baron de Montesquieu, Dimitrie Cantemir și alți autori au scris despre acest aspect. În țările nordice viața este pur și simplu mai dură. Pe de altă parte, o gamă foarte largă de boli și accesul redus la apă potabilă, îngreuiază viața în țările cu climă „favorabilă”.

Este importantă chestiunea resurselor naturale (petrol și metale prețioase). În mod paradoxal, țările sărace au resurse din plin. Economiștii denumesc resursele naturale „intensificatoare” și asta pentru ele vor ajuta țările cu instituții bune să devină mai bogate, iar țările cu instituții proaste vor ajunge și mai sărace, cauzând ceea ce se numește „capcana resurselor”.

Mai trebuie luați în calcul următorii factori:

4. Tradiția independenței politice versus servitute – supunerea față de stăpâni străini, respectiv munca pentru achitarea tributurilor și birurilor străinilor (ceea ce creează o atitudine față de muncă – atunci când lucrătorul nu dispune de roadele muncii sale).

3. Raportul rural – urban (impactul burgheziei asupra economiei unei țării). O țară cu preponderența urbanului este una prosperă. Acest raport este strâns legat de ponderea diferitelor sectoare în structura economică a unei țări. În statele bogate ponderea agriculturii este mai mică în raport cu ponderea mai mare a sectoarelor industrie, servicii;

4. Societate tradițională, bazată pe economia naturală (autosuficiență) versus societate de consum (Economia naturala reprezintă acel sistem economic în care bunurile produse au ca destinaţie consumul propriu al producătorilor, iar nevoile oamenilor sunt satisfăcute în mod direct prin autoconsum);

9. Proprietatea privată garantată și intangibilă. David S. Landes a arătat foarte elocvent că acesta este un criteriu fundamental care a stat la baza edificării statelor prospere [Landes D.S., 2013];

10. Accesul egal la activitatea economică, condiții egale pentru fiecare, respectiv cel capabili și talentați își împlinesc proiectele economice, în propriul beneficiu și în beneficiul consumatorilor;

11. Justiție veritabilă (care garantează proprietatea privată, exclude succesul unor atacuri raider asupra afacerilor profitabile).

12. Nivelul de dezvoltare tehnologică scăzut, nivelul scăzut al cercetărilor științifice aplicative. La momentul actual, practic este vorba de satisfacerea cerințelor față de implementarea principiilor societății cunoașterii: economie digitală, genetică, IT (inteligență artificială), energetică (energii regenerabile), robotică ș.a..  

1. De ce Republica Moldova este un stat sărac

Problema sărăciei majorității cetățenilor statului Republica Moldova ar trebui să fie una prioritară pentru guvernanții de la Chișinău. Fericirea umană este rezultatul securității: a siguranței, a bunăstării, la care aș adăuga sentimentul religios: credința – respirația veșniciei, care dă sens vieții umane, aici și dincolo de viața lumească limitată în timp (comuniunea cu Dumnezeu). Acești trei factori pot determina trăirea fericirii pe pământ de către ființa umană. După cum vedem, bunăstarea este un element al fericirii omului. Este vorba de asigurarea unor condiții decente de viață, care sunt indisolubil legate de demnitatea umană, de drepturile fundamentale ale omului. Cu regret, statul moldovenesc a arătat că de la renașterea sa – la 27 august 1991 – nu a fost capabil să le asigure, indiferent de forțele politice care au controlat frâiele puterii în stat.

Există mai multe cauze, de diferită natură, care generează starea de sărăcie a majorității populației statului Republica Moldova, care duce la degradarea statului. Trebuie luați în calcul mai mulți factori:

I. Cei mai importanți sunt factorii culturali:  

1. Degradarea moralității poporului unei țări conduce la degradarea economică, respectiv la sărăcie generalizată. O societate de hoți, care se regăsesc atât la nivelul conducerii (cu referire la miliardul furat din rezervele valutare ale BNM), cât și la nivelul cetățenilor de rând (cu referire la furturile din case, apartamente, mașini și chiar din buzunare, în mijloacele de transport în comun), nu poate fi una prosperă. În acest sens, trebuie remarcate în mod special: 1. corupția autorităților publice și delapidările din banii publici: este o axiomă expresia conform căreia țările cele mai sărace din lume sunt cele mai corupte [Greytak S.A.], 2. atacurile raider în vederea preluării afacerilor care aduc profit.

Așadar, o comunitate care nu se conduce de valori morale (valoarea universal-umană este: Ce ție nu-ți place, altuia nu face; Creștinismul a desăvârșit această valoarea, prin expresia: Ceea ce vreți ca oamenii să vă facă vouă, asemenea și voi faceți-le). O țară săracă este una eșuată, aflată în proces de degradare și în cazul acesteia întrebarea care se pune este: de ce (cum se face că) o țară ajunge în proces de disoluție? Din cauza degradării morale a oamenilor care îl constituie, statul Republica Moldova este cel mai sărac din Europa (este în proces de disoluție).

2. Regimul sovietic a generat în mentalitatea moldovenilor paternalismul, care înseamnă că cetățenii așteaptă ca statul să le rezolve problemele sociale, ca în sistemul socialist din fosta URSS, în care statul sovietic anihila orice inițiativă economică privată, cetățenii fiind impuși să lucreze exclusiv la stat, în condiții egale, dar, de regulă, pentru majoritate, mizere.  

3. Gradul redus al gândirii critice este un impediment pentru redresarea economico-socială. Oameni cu o lipsă cu ușurință devin victime ale manipulării celor rău intenționați, mai ales în campaniile electorale. Un stat în care majoritatea populaţiei este constituită din indivizi inconştienţi, fără capacitate de a raționa critic, lesne va fi manipulată de grupări rău intenționate.

3. Gradul scăzut de educație privind inițierea și desfășurarea afacerilor. Scriitorul american Robert Kiyosaki a arătat importanța educației antreprenoriale pentru succesul economic.

II. Mai trebuie abordați și factori sistemici endogeni (cu referire la sistemele create de oameni: sistem politic, sistem economic, sistem social):

1. un mediu de afaceri defectuos (legislație echivocă),

2. mimarea luptei cu corupția (sunt trași la răspundere cei care nu fac parte din partidul de guvernământ sau cei care nu sunt afiliați acestuia – nu cotizează),

3. un sistem de justiție care nu garantează proprietatea privată (afacerile),

4. asistența financiară precară pentru agenții economici (accesul dificil la creditare utilă din partea instituțiilor financiare moldovenești),

5. gradul scăzut de elaborare, producere și aplicare a tehnologiilor inovaționale în procesul de producție sau de prestare a serviciilor – incapacitatea de implementare a standardelor societății cunoașterii, ce nu se poate înrădăcina în RM ca în statele avansate: nu există centre de cercetări în tehnologii de vârf (energie regenerabilă, economie digitală, nano-tehnologii, High Tech, inteligență artificială, robotică ș.a.). Academia de Științe a Moldovei se află într-o criză continuă, fără să poată ține pasul cu dezvoltările din domeniul științei avansate.

Problema statelor eșuate – a organismelor statale în descompunere, incapabile de a genera prosperitate, este asumată și de statele viabile din jur, dornice să dispună de stabilitate și securitate. De aceea, acestea încearcă să le susțină prin donații, dar din cauza corupției și ineficienței, aceste ajutoare nu generează schimbările scontate.

2. Factori ai edificării prosperității în Republica Moldova

Soluțiile pentru creșterea economică și îmbunătățirea nivelului de viață a majorității populației Republicii Moldova trebuie să vizeze reforme în toate domeniile menționate:

1) În domeniul educațional – încurajarea antreprenoriatului, dar și stimularea abordării inovaționale a afacerilor – în cadrul societății cunoașterii;

2) Crearea condițiilor optime pentru cercetări în tehnologii de vârf, atât în institute ale Academiei de Științe, cât și în universitățile din țară;

3) Lupta cu corupția și cu delapidările din sistemul bancar și din bugetele de stat,

4) Crearea unui mediu de afaceri atractiv, care nu numai să-i determine pe cetățenii RM să nu migreze în căutarea locurilor de muncă peste hotare, dar și să creeze condiții favorabile pentru atragerea de investiții și tehnologii de vârf în statul moldovenesc, pentru revenirea migranților moldoveni plecați peste hotare;

5) Un sistem de justiție care să garanteze proprietatea privată și să facă imposibile atacurile raider în vederea preluării de către grupări ale crimei organizate a afacerilor profitabile, prin deposedarea celor care le-au lansat și consolidat,

6) În funcțiile de conducere în stat trebuie să ajungă persoane selectate după criteriul meritocrației, profesionalismului, eficienței în activitate, nu după criteriul servilismului față de organele partidului de guvernământ;

7) Sunt necesare abordări ale politicii fiscale care să încurajeze afacerile, care să elimine economia tenebră.     

Este necesară o abordare inteligentă la nivelul autorităților publice centrale: elaborarea unor strategii de dezvoltare economică (rezultând dintr-o viziune) ce ar identifica niște nișe în care RM poate fi competitivă pe piețele regionale, încurajându-se exporturile în toate direcțiile posibile. Republica Moldova trebuie să dezvolte capacități de producție și de prestare a serviciilor, care să depășească domeniul agriculturii, în care totuși, nu trebuie să cedeze cotele de piață deținute în prezent, ci chiar să și le mărească.

Schimbând mentalitățile, economia moldovenească poate fi îndreptată într-o direcție favorabilă de dezvoltare, care să producă bunăstare majorității societății moldovenești. Soluțiile pentru creșterea economică trebuie căutate și găsite de profesioniști în economie. Eradicând pe de o parte, fenomenul neplății impozitelor, pe de alta, acțiunile organelor de stat (de control al activității agenților economici) de înăbușire a afacerilor incipiente și deja consolidate, prin impozitare exagerată, acordarea de amenzi usturătoare, economia RM poate fi revigorată.

CONCLUZII

Există mai mule cauze ale sărăciei în Republica Moldova. Degradarea economică este consecința degradării morale și a lipsei unei gândiri critice (se poate constata și degradarea fizică: numărul tot mai mare de persoane cu grupă de invaliditate, numărul mare de pensionari, în condițiile plecării peste hotare a populației aptă de muncă – cea care generează cele mai multe vărsăminte în bugete de stat). Un popor în cadrul căruia unii fură pe alții, deci care se fură pe ei înșiși, nu poate fi prosper. Dacă îți furi frații (conaționalii), dacă îți furi țara – îți taie crasa de sub picioare: se pare că unii nu sunt capabili să înțeleagă acest adevăr.

Prosperitatea poate fi edificată în Republica Moldova. Dar o problemă poate fi rezolvată numai prin conștientizarea cauzelor apariției sale. De fapt, eliminarea cauzelor înseamnă rezolvarea problemei. Statul Republica Moldova va scăpa de sărăcie atunci când majoritatea cetățenilor săi, atât cei de la guvernare, cât și votanții, vor trece printr-un proces de renaștere morală și intelectuală. Nu este posibilă redresarea situației cu persoane degradate moral, guvernând țara. Atâta timp cât aceștia sunt cei care se impun, statul va sărăci (în timp ce ei se vor îmbogăți). Deci, soluția ține de schimbarea mentalității poporului Statului Moldovenesc: printr-o renaștere duhovnicească și intelectuală este posibilă renașterea țării. Cum poate avea loc această dublă renaștere? Întrucât este ceva ce ține de mentalitate, ea trebuie să aibă loc în mintea fiecărui cetățean, prin conștientizare, înțelegere și prin asumare și acțiune în consecință. Statele prospere sunt un exemplu al faptului că se poate, prin muncă conștiincioasă.  

BIBLIOGRAFIE:

1. Landes, David S. Avuția și sărăcia națiunilor. De ce unele țări sunt atât de bogate, iar altele atât de sărace, Ed. Polirom, Iași, 2013.

2. Lavric A., Identitate etnică și confesiune în istoria gândirii politice. Abordări din anii ’30 ai sec. XX, CE USM, Chișinău, 2003, p. 6. 

3. Weber, Max, Etica protestantă și spiritul capitalismului, Editura Humanitas, București, 1993.

4. Scott A. Greytak: „Ţările cele mai sărace din lume sunt cele mai corupte”,  https://www.zdg.md/editia-print/exclusiv/tarile-cele-mai-sarace-din-lume-sunt-cele-mai-corupte, accesat: 18.09.2018.

5. Smith, Adam, Avuția națiunilor, Editura Publica, București, 2011. 

6. De Ce Unele Țări Sunt Dezvoltate Și Altele Extrem De Sărace?, https://kumbaya.ro/cultura/de-ce-unele-tari-sunt-dezvoltate-si-altele-extrem-de-sarace/, accesat: 18.09.2018.

 Sursa: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/57-61_3.pdf

Un acord între PSRM și ACUM [PAS-PPDA] sau cum poate fi schimbată guvernarea

În ciuda inducerii de către diverși „comentatori politici” pe la posturi TV a percepției cum că președintele Igor Dodon s-ar afla și ar acționa în cârdășie cu Vladimir Plahotniuc, în luările sale de cuvânt de până acum șeful statului a declarat întotdeauna cu claritate că el și PSRM nu vor face coaliție cu PDM.

În două dintre aparițiile sale televizate încă din februarie anul trecut, președintele „de onoare” al PDM, Dumitru Diacov, și-a arătat încrederea că partidul său va rămâne la guvernare și după următoarele alegeri parlamentare, pentru că societatea este divizată, iar democrații asigură echilibrul. În naivitatea sa formidabilă, Diacov a arătat că guvernării îi convine ca societatea și forțele politice din opoziție să fie divizate, învrăjbite și încrâncenate unele împotriva altora. Rezultă din cele afirmate de Diacov că în mod logic PDM-ul (guvernarea) ar putea acționa în vederea divizării societății, pentru că anume în condiții de învrăjbire, actualii guvernanți se pot menține la putere.

Într-adevăr, dacă PAS-PPDA și PSRM ar încheia un acord de „neagresiune”, de conlucrare în vederea înlocuirii de la putere a „democraților”, ar exista șanse reale ca schimbarea să se producă. Totuși, cei din PAS-PPDA [ACUM] se arată atât de înrăiți față de PSRM, că pare: fie că sunt plătiți de PDM, fie că sunt, după expresia atribuită lui Lenin, idioți utili, acționând fără să-și dea seama în favoarea lui V. Plahotniuc.

Ar exista șanse reale să fie schimbată guvernarea de la Chișinău după alegerile din 24 februarie a.c.. Dacă cei din PAS-PPDA nu ar fi: fie plătiți de Plahotniuc, fie „idioți utili” acționând în favoarea numitului....  

Plahotniuc și poporul: cine va merge în iad și cine – în Rai

La Știrile PRO TV Chișinău de vineri, 14 decembrie, a fost prezentat un subiect televizat despre o investigație RISE Moldova cu privire la schimbările arhitectonice din cartierul din sectorul Centru în care se află locuința liderului PD și sediul PD-ului: http://protv.md/stiri/jurnale-de-stiri/stirile-pro-tv-de-la-ora-20-00-cu-sorina-obreja-14-12-2018---2431391.html. În cadrul unui Vox Populi realizat de Pro TV, o intervievată a declarat cu privire la schimbările din zonă: „Oamenii n-au nimic de câștigat. Numai bogătașii – la noi, câștigă oligarhii – da, prosperă... De la el? El [Plahotniuc] nici la dumnealui nu se gândește, fiindcă el se duce în iad”.  

Intervievata nu și-a dus gândul mai departe. Din ceea ce a spus nu a fost clar dacă:

1. Cei care vor vota partidul respectiv vor merge și ei în iad, după liderul lor?;

2. Cei care vor ca Plahotniuc să ajungă în iad vor vota partidul său?

Nu a urmat nici un comentariu al liderului PD cu privire la această luare de atitudine a electoarei moldovence. Totuși, liderul PD cu ușurință i-ar fi putut răspunde, de exemplu, în conformitate cu învățătura creștin-ortodoxă. Din această perspectivă, relația conducător politic – popor este prezentată pornind de la legea duhovnicească enunțată de însuși Iisus Hristos: „Oriunde va fi stârvul, acolo se vor aduna și vulturii” (Matei, 24,28). Teologul contemporan Alexei Osipov explică această lege astfel: „Aceste cuvinte arată: cauza tuturor suferințelor și necazurilor care vin de la cei de la putere sunt, în ultimă instanță, nu voința și anumite trăsături morale și intelectuale negative ale conducătorilor, ci starea duhovnicească a poporului însuși. Degradarea morală, moartea duhovnicească îl face (pe popor) cadavru – și în acest fel victimă a «vulturilor». Astfel este legea vieții naturii, astfel este și legea vieții umane.

Dar în privința poporului lor conducătorii pot înfăptui numai ceea ce corespunde direct stării sale duhovnicești. Deoarece acțiunile lor (ale conducătorilor) se întemeiază nu pe propria lor voință, ci este în mâinile proniei Dumnezeiești, întotdeauna orientată spre folosul duhovnicesc al oamenilor. 

«Vulturii» nu sunt cauza, ci urmarea degradării morale a poporului și a tuturor suferințelor sale. De aceea, întâi de toate pocăința poporului însuși îi poate schimba soarta” (A. Oсипов, Бог, Moсквa, 2015, стр. 128).

Iată de ce intervievata Pro TV Chișinău ar trebui să-și orienteze îndemnul nu atât către Plahotniuc (deși – și el face parte din Popor), cât – în primul rând – către Popor. Dar este o misiune extrem de grea.

În orice caz, din perspectivă creștin-ortodoxă, oricâte și oricare ar fi păcatele unui popor, sau ale unei persoane, el/ea se poate pocăi – chiar și în ultima clipă a vieții, precum tâlharul de pe cruce. Și poate ajunge în Rai – după cuvântul Domnului. De aceea, până în ultima clipă – numai bunul Dumnezeu știe cine va ajunge în Rai și cine – în iad.  

Vrea Poroșenko într-adevăr ca Ucraina să rupă legăturile cu URSS?

De ziua națională a Ucrainei, președintele Petro Poroșenko a declarat că țara sa, Ucraina, rupe toate legăturile cu Imperiul Rus și cu URSS. Este o declarație curajoasă, pentru că „ruptura cu URSS” înseamnă renunțarea la moștenirea sovietică, în speță – renunțarea, prin retrocedare, la teritoriile istorice moldovenești sudul și nordul Basarabiei, nordul Bucovinei și ținutul Herta. Cel puțin, se impune repararea abuzului comis de regimul totalitar sovietic – locuitorii tuturor satelor și orașelor din regiunile menționate trebuie să se pronunțe într-un referendum asupra chestiunii: vor ei sau nu să facă parte din Ucraina. Aceasta ar fi o renunțare adevărată la moștenirea grea sovietică.

Același referendum ar trebui desfășurat și în Transnistria moldovenească. Iar în urma rezultatelor sale să se procedeze la schimbul de teritorii, după modelul schimbului de teritorii între Cehia și Slovacia, din 1994.

Așteptăm „ruperea legăturii cu URSS” din partea Ucrainei și a Republicii Moldova. Deși se pare că e mai mult pălăvrăgeală electorală decât un mesaj asumat...

De ce solidaritatea deranjază reprezentanții statului Republica Moldova

Inspectoratul National de Patrulare (INP) a prezentat ieri noile echipamente care măsoară viteza – șapte radare noi, aduse de curând în țară, în valoare de circa 100 000 Euro.

Reprezentantul INP a spus presei că de curând Politia Rutieră a început să folosească numere civile pentru că șoferii se avertizau reciproc și încetineau viteza în preajma radarului.

Este o trăsătură interesantă a INP-ului moldovenesc. Într-un stat civilizat, care este pentru cetățeni, politia rutieră ar fi interesată să prevină depășirile de viteză, prin avertizări cu privire la radare instalate pe șosele. În RM scopul pare să fie nu avertizarea, ci stoarcerea de bani din șoferi. Ca și cum nu statul (INP) este pentru cetățeni, ci cetățenii sunt pentru stat (INP) – oi de muls (bani). În acest scop se investește în tehnică performantă.

Nu i-a plăcut reprezentantului statului (INP) nici faptul că șoferii moldoveni sunt solidari – se avertizează reciproc. Ca și cum, stau polițiștii de patrulare în ambuscade și se întreabă: când oare cetățenii acestui stat vor fi chiar oi, în toată legea, când nu vor mai fi solidari, când, ca oi, nu se vor mai avertiza, căci avem să-i mulgem, iar dacă-s solidari, e mai greu... Ne deranjază solidaritatea lor...

Pe scurt: se confruntă cu probleme mari reprezentanții statului, nu glumă...

Republica Moldova: între bordel și mănăstire

Guvernarea a stabilit data alegerilor parlamentare – pentru ziua de 24 februarie 2019. Alegătorii deja încep să se întrebe pentru cine vor vota. În opinia unui politolog, cu care am vorbit, criteriul alegerii de către electori a candidatului, partidului ar trebui să fie acesta: este candidatul sau partidul pentru ca RM să fie un bordel sau o mănăstire?

Se știe că o mănăstire este o structură în care conviețuitorii sunt frați, care trăiesc într-un Duh (cel Sfânt). Ei au scopuri comune (asumate de comunitate) – mântuirea sufletească, iar pentru realizarea acesteia – lupta cu patimile (autoperfecționarea), ajutorarea și slujirea reciprocă, dar și asigurarea unei vieți normale (îndestulate) pe acest pământ – în mănăstire.

Un bordel este o structură în care câțiva inși îi exploatează (fură) pe ceilalți/celelalte. Este o instituție în care fiecare trăiește în/cu duhul (necurat) de care este mânat/exploatat – atât cei care gestionează instituția, cât și cei mulți, exploatați de primii. Politologul zice că într-un bordel sunt două categorii de exploatați: cei care au venit acolo benevol (înșelați de duhuri) și alții care pot ajunge acolo fără să-și fi dat acordul (forțați să fie exploatați). Politologul vrea ca la alegeri, în orice țară, cei care vor ca țara lor să fie un bordel (fac alegerea în acest sens – alegându-și proxeneții și exploatatorii) să nu-i afecteze pe cei care vor ca țara lor să fie o mănăstire – o comunitate în care oamenii sunt liberi și se ajută, se slujesc reciproc.

Criteriul politologului este, deci acesta: alegătorul să întrebe candidatul, reprezentantul partidului care va candida – ești pentru ca RM să fie un bordel sau o mănăstire?

Greu de spus, totuși, dacă un asemenea gând îl va vizita pe alegătorul moldovan. Omul are alte griji...           

De ce alegerile nu ajută la schimbarea stării statului Republica Moldova

E timpul să fie spulberat un mit (asta nu le va plăcea producătorilor de medicamente și medicilor care sunt în serviciul acestora). Nu te poți vindeca fără să-ți schimbi comportamentul (modul de viață), iar mai întâi – mentalitatea (modul de gândire). De exemplu, nu te poți vindeca de alcoolism fără să te lași de băut. Dacă bei, nu te ajută nici un medicament: poți căpăta ciroză (la ficat) care nu se mai vindecă. Organismul uman are capacitate de regenerare, dar numai dacă îți schimbi mentalitatea (modul de gândire) și comportamentul (modul de viață).

E timpul să mai fie spulberat un mit (asta nu le va plăcea multor pretinși politicieni). O societate nu se poate vindeca (scăpa) de o guvernare hoțească până majoritatea membrilor respectivei societăți nu își schimbă mentalitatea și comportamentul: până când majoritatea nu va renunța la hoție. Dacă majoritatea continuă să fie constituită din hoți, nicio altă guvernare (alternativă) nu va ajuta respectiva societate, care va degrada până la dispariție. O societate are capacitatea de regenerare, dar numai dacă majoritatea membrilor săi își schimbă mentalitatea (modul de gândire) și comportamentul (modul de viață). Fără asta, alegerile nu ajută...

Despre mentalitatea orientală a moldovenilor

Unii (nu guvernarea „pro-europeană, desigur) sincer își doresc ca Republica Moldova să facă parte din spațiul civilizațional european, instituționalizat în structurile Uniunii Europene. Există însă multe probleme legate de nepotriviri, incompatibilități între RM și UE. Cea mai importantă ține de mentalitate. Cercetătorul american David S. Landes („Avuția și sărăcia națiunilor. De ce unele țări sunt atât de bogate, iar altele atât de sărace”, Polirom, Iași, 2013) a descris câteva caracteristici ale mentalității orientale, cu referire la spațiul Orientului Apropiat. Cu referire la India mogulă și Imperiul Otoman, Lande scrie: „Ambele entități erau imperii aristocratice (despotice), în forma lor clasică: societăți împărțite într-o elită restrânsă și o masă mare de supuși ușor de păcălit” (p. 333). Despre Imperiul Otoman Landes adaugă: „Corupția – singura cale de a obține ceva – se autoalimenta” (p. 338). Când nu au mai putut să obțină capturi în exterior, otomanii au început „să jefuiască din interior, să-și preseze supușii” (p. 339). Cu referire la Orientul Apropiat (arab), Lande scrie: „Aceste țări sunt fără excepție despotisme, unde liderii nu sunt responsabili, acțiunile imprevizibile, loialitatea este un vicleșug sau un miraj al propagandei, iar totul, inclusiv economia, este subordonat politicii și poate lua o altă întorsătură în urma unui eveniment” (p 345). „Năpasta” [țărilor în cauză] „ține, aș zice, de cultură, care (1) nu generează o forță de muncă informată și capabilă” (p 345). Pentru politicieni ai respectivului spațiu dreptul la vot înseamnă: „Vot, da; putere, nu” (p. 346). Etc., etc.

Multe dintre aceste caracteristici, din trecut sau din prezent, cu regret, sunt și ale societății moldovenești contemporane. Întrebarea este: de ce societatea moldovenească este o masă de supuși ușor de păcălit, jefuiți de o grupare restrânsă care a capturat instituțiile – puterile de stat? Răspunsul îl dă tot Landes: totul ține de cultură (care formează un anumit tip de mentalitate). Moldovenii au o mentalitate orientală, atunci când până și orientalii se debarasează de ea (primăvara arabă și alte evenimente din spațiul respectiv au arătat că națiunile de acolo nu mai sunt mase de supuși ușor de păcălit, ci comunități de oameni cu demnitate). De ce moldovenii și-au pierdut demnitatea umană? Evident că din cauza păcatelor, din cauza degradării morale, din cauză că s-au îndepărtat de Dumnezeu. Și atunci au ceea ce merită.        

Mentalitatea Moldovenilor: orientală sau occidentală?

Nevalidarea rezultatelor alegerilor locale noi din Chișinău, din 3 iunie 2018 (turul II), pare să fi fost ultima picătură care a umplut paharul răbdării, a nemulțumirii moldovenilor, după furtul miliardului din rezerva valutară a BNM și devalizarea și lichidarea băncii de stat – BEM, concesionarea aeroportului internațional din Chișinău, concesionarea sudului RM unei firme americane pentru explorări în vederea extracțiilor gazelor de șist (cu poluarea apelor și solului) și alte asemenea afaceri răsunătoare. Fostul ambasador al Germaniei în RM se arăta nedumerit cum de moldovenii nu ies în stradă la proteste, așa cum ar fi făcut germanii sau locuitorii statelor din UE.

Este greu de înțeles moldovenii și fără ajutorul unui specialist – al unui istoric al mentalităților – pare de-a dreptul imposibil.

Cei care așteaptă explodarea mămăligii tot simt, intuitiv, că ceva nu merge în RM conform unor scenarii revoluționare de sorginte occidentală. Mai degrabă, mentalitatea moldovenilor este una compatibilă cu abordarea orientală, de exemplu, cu cea chineză, confucianistă, care susține: Dacă vei sta suficient timp pe malul râului, până la urmă vei vedea plutind pe acolo şi cadavrul duşmanului tău. Într-adevăr, de-a lungul istoriei, Geții, deveniți Moldo-Vlahi, au supraviețuit unei sumedenii de invazii ale unor popoare nomade, care s-au tot așezat peste poporul nostru, dar care au dispărut din istorie, în timp ce Moldovenii sunt și astăzi pe pământul lor. Din perspectivă istorică, un uzurpator al instituțiilor politice, de justiție, mediatice ș.a. într-un stat este ceva plutind pe apa râului, cu care nu îți vine să ai de-a face.

Și totuși, orice s-ar zice, un popor are de ce să fie recunoscător unui uzurpator (escroc politic). Căci mai ales în raport cu un asemenea ins poporul își poate da seama de niște axiome demult și profund conștientizate de popoarele occidentale: democrația înseamnă libertate, respectarea demnității umane. Abaterea de la democrație înseamnă aservirea unui popor, transformarea sa într-o populație de robi. Un uzurpator arată că nu orice stat poate fi denumit Republică (formă de guvernământ în care conducerea este exercitată de instituții alese; țară, stat care are o astfel de formă de guvernământ), de aceea un stat cu puterea politică uzurpată ar trebui să-i fie schimbată denumirea improprie, ar trebui să se găsească o denumire care să acopere sensul formei de guvernământ bazate pe uzurpare (prin corupție politică, șantaj, manipulare și alte instrumente). Un uzurpator întotdeauna este util, pentru că scoate la iveală hibele unui popor victimă – ajuns captiv, atunci când i-au fost capturate instituțiile statului.  

Aflat undeva între Europa și Asia, poporul Republicii Moldova are o mentalitate, o viziune asupra lumii, care se pliază mai degrabă pe abordarea orientală decât pe cea occidentală. O asemenea stare a lucrurilor poate fi favorabilă uzurpatorilor, care pot să o speculeze… Și cu toate meritele sale istorice, poporul moldovean are acum, ca și întotdeauna, ceea ce merită, sau ceea ce este cel mai favorabil pentru mântuirea sa.

Despre rolul religiei într-o țară capturată

Cercetătorul american David S. Landes a descris situația țărilor din numărul cărora face parte și Republica Moldova: „Când societatea este împărțită într-un număr restrâns de proprietari privilegiați [în RM unul i-a eliminat din joc pe toți ceilalți] și o masă mare de muncitori săraci, dependenți, poate chiar lipsiți de libertate – în realitate [în RM, prin nevalidarea alegerilor locale, muncitorii mulți și săraci, lipsiți de dreptul de a alege, nu mai sunt liberi, ci robi], între un mod de viață trândav și tihnit și o mlaștină de deznădejde – , ce stimulent mai există în vederea schimbării și îmbunătățirii? În vârf, o indiferență arogantă; jos, resemnarea disperării [din cauza acestei disperări pleacă moldovenii peste hotare]. Ocazional, rezistența izbucnește și le oferă elitelor [în RM: coordonatorului și acoliților săi] și soldaților lor [în RM: polițiștilor – forțelor de ordine] ocazia să-și exercite artele marțiale; în vreme ce religia oferă consolarea unei lumi mai bune după moarte” (David S. Landes, Avuția și sărăcia națiunilor. De ce unele țări sunt atât de bogate, iar altele atât de sărace, Ed. Polirom, Iași, p. 256).

Landes a descris destul de bine situația unei țări sărăcite. Aș polemiza cu el numai în privința rolului religiei. Rămân de părerea că numai într-o țară cu un popor de hoți poate prelua puterea un hoț. Este o lege duhovnicească. Salvarea ține de faptul ca fiecare hoț, din cei săraci, să-și schimbe mintea/mentalitatea/atitudinea. Atunci când majoritatea poporului țării nu va mai fi o adunătură de hoți, sau de complici – profitori de pe urma furturilor comise de figuri erijate în politicieni, atunci țara se va vindeca.

Religia este salvarea nu numai în lumea de apoi, ci și în această lume.