PROFESIOGRAMA CONDUCĂTORULUI ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ CENTRALĂ LA ETAPA CONTEMPORANĂ: CONDIȚII PENTRU PERFORMANȚĂ

 

Articol publicat în „Teoria și Practica Administrării Publice,  Materialele conferinței științifico-practice internaționale, 17 mai 2024”, Chișinău, USM, Institutul de Administrație Publică, p. 444-451.

PROFESIOGRAMA CONDUCĂTORULUI ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ CENTRALĂ LA ETAPA CONTEMPORANĂ: CONDIȚII PENTRU PERFORMANȚĂ

 

THE PROFESSION CHART OF THE MANAGER IN THE CENTRAL PUBLIC ADMINISTRATION AT THE CONTEMPORARY STAGE: CONDITIONS FOR PERFORMANCE

 

Aurelian LAVRIC, doctor în istorie, conferențiar universitar în Relații Internaționale

 

SUMMARY

The process of consolidating and affirming a state formation recognized by the international community is a complicated and arduous one. In human history there have been cases of failed states that disappeared from the world arena. These are the ones who failed to carry out the state building process in a successful manner. In order for a state to assert itself as a successful one, it needs to set as its priority the formation of a team of leaders for the central public administration system, which will become the driving force of the state building process. In this context, it is necessary to direct the attention of those responsible for the professional training of civil servants towards the qualitative training, first of all, of the leaders who will access in the APC system. In particular, it is necessary a good selection and training of specialists in the Public Administration who access a lower-ranking management position – Head of a Service or a Section within a ministry or another public authority.

Keywords: Professional profile, manager, leader, Central Public Administration, performance, state building, education, training, Institute of Public Administration

Introducere

Procesul de consolidare și afirmare a unei formațiuni statale recunoscute de comunitatea internațională este unul complicat și anevoios. În istoria omenirii au existat cazuri de state eșuate, care au dispărut de pe arena mondială. Acestea sunt cele care nu au reușit să desfășoare într-o manieră de succes procesul de construcție statală (state building). Pentru ca un stat să se afirme ca unul de succes, este nevoie ca acesta să-și stabilească drept scop prioritar formarea unei tagme de conducători pentru sistemul de administrație publică centrală (APC), care să devină forța motrice a procesului de construcție statală. În acest context, este necesară orientarea atenției responsabililor de formarea profesională a funcționarilor publici spre instruirea calitativă în primul rând a conducătorilor care să ajungă în sistemul APC. Mai cu seamă, se impune o bună selectare și pregătire a specialiștilor în Administrația Publică ce acced într-o funcție de conducere de rang inferior – șef de Serviciu sau de Secție.

Facultățile de Administrație Publică și instituțiile responsabile de formarea profesională continuă a funcționarilor publici (cum este Institutul de Administrare Publică din cadrul USM) trebuie să formeze specialiști în Știința statului (în construcția statală), să formeze adevărați oameni de stat. Viitorii conducători din APC, selectați riguros în baza unor aptitudini (a vocației sau talentului pentru activitatea în cauză), trebuie să-și însușască o gândire critică și creativă, metode de lucru care ar asigura condiții optime pentru performanță, un stil optim de conducere.

Trebuie făcută o distincție între funcțiile de conducere politice (funcțiile de demnitate publică: miniștri, secretari de stat, șefi ai Cabinetului ministrului ș. a.) și funcțiile de conducere ale funcționarilor publici – începând de la șefii de servicii și secții, și terminând cu secretarul general dintr-un minister. Într-o societate cu o cultură politică avansată, deținătorii funcțiilor de conducere de demnitate publică (politice) stabilesc prioritățile de dezvoltare, sarcini privind elaborarea și implementarea unor documente de politici strategice, proiectate pe perioade mai lungi de timp (persoanele în funcții de conducere din APC au sarcina de a organiza activitatea subordonaților din subdiviziuni în vederea elaborării proiectelor actelor normative). Se întâmplă însă ca, uneori, presați de apropierea alegerilor, conducătorii politici să se preocupe de rezultate pe termen cât mai scurt, care să fie raportate în cadrul unei noi campanii electorale. Totuși, prin maturizarea oamenilor politici, se ajunge la conștientizarea faptului că un stat realizat, durabil trebuie să aibă strategii pe mulți ani înainte, care să fie implementate indiferent de succesiunile la putere ale diverselor formațiuni politice.

Un exemplu de o abordare strategică cu privire la construcția statală îl reprezintă China și alte state asiatice („tigrii asiatici”), care au asigurat consolidarea statului prin dezvoltare economică accelerată. Un exemplu util pentru înțelegerea rolului tagmei conducătorilor unui popor ne-a fost oferit de istoricul și etnograful rus Lev Gumiliov. Referindu-se la procesul de etnogeneză a popoarelor, autorul rus introduce în uz termenul de „passionaritate”, respectiv pe cel de passionarii. „Passionaritatea este un indicator, care apare în urma unei mutații (a unui imbold passionar [sau „a împingerii passionarității”]) și care formează în interiorul unei populații un anumit număr de oameni, care au o dorință crescută de acțiune. Noi îi numim pe asemenea oameni passionarii” [6], scria Lev Gumiliov. Astfel, în opinia sa, pasiunea conduce la formarea și dezvoltarea grupurilor etnice și determină traiectoriile lor istorice. Putem interpreta și dezvolta teoria lui Gumiliov în sensul că o populație devine popor dacă în sânul său se naște un număr de oameni de acțiune – conducători (lideri), care stimulează grupurile pe care le conduc să realizeze obiectivele întregii comunități. „Passionarii” lui Gumilev sunt cei care întruchipează această motivație interioară intensă (passionaritatea), propulsându-i pe consângenii săi să întreprindă acțiuni semnificative și să modeleze istoria.

Această abordare este valabilă nu numai cu referire la procesul de etnogeneză, ci și la procesul de constituire și consolidare a unui stat: dacă poporul titular al statului va avea un număr suficient de conducători pasionați de construcția statală, statul respectiv se va afirma și va deveni o realitate durabilă în istoria umanității. Atâta timp cât vom avea conducători pasionați, dedicați slujirii Neamului – prin serviciul lor în instituțiile statului – vom avea țară. Pentru comunitățile care nu au unitate națională (trăind în dezbinare), care nu au o tagmă de lideri, este real pericolul de a fi subjugate de un alt popor, care va institui administrația sa pentru a le exploata și asimila. Au existat însă în istorie și cazuri când un popor – dezbinat și fără lideri – a invitat o tagmă de conducători (o elită) de peste hotare: de exemplu, invitarea lui Riurik și a „echipei” („drujinii”) sale varege în Rusia, unde acesta a înființat o dinastie conducătoare și a organizat o administrație de stat, a impus ordinea. Riurik a domnit între anii 862–879.

Istoria Moldovei ne oferă un caz asemănător, cu referire la acțiunea voievodului vlah (voloh) din Maramureș – Dragoș – care trecând munții Carpați spre Est, a „descălecat” – s-a stabilit pe meleagurile noastre (a domnit între anii 1347 – 1354): a înființat marca Moldova – o formațiune statală subordonată regelui Ungariei. Voievodul Bogdan a preluat puterea de la un urmaș al lui Dragoș (1359) și a obținut independența Moldovei față de Ungaria (într-o diplomă regală 2 februarie 1365 regele de atunci al Ungariei și Poloniei, Ludovic I de Anjou, supranumit „cel Mare”, acorda o compensație urmașilor lui Dragoș, ale căror proprietăți din Moldova fuseseră confiscate de Bogdan, noul voievod al statului moldav). Atât Dragoș, cât și Bogdan, cu căpitanii lor militari și cu conducătorii lor administratori, care au efectuat opera de constituire a statului moldav, cu siguranță pot fi calificați drept passionari. Putem afirma că voievozii volohi au adus pe meleagurile moldave „statalitatea”: capacitatea de a guverna, de a administra un teritoriu (de a-l face stat). Cu ceata de conducători (militari și administrativi) care i-au însoțit, voievozii volohi au dat un impuls întregii populații din spațiul de la Est de Carpați să se consolideze întru afirmarea statului său – Moldova.

Profesiograma conducătorului în APC

Pentru stabilirea profilului unui conducător eficient în APC este utilă folosirea noțiunii științifice profesiogramă. Conform definiției DEX, profesiograma – un termen de origine germană – este explicată ca o „Reprezentare cronologică detaliată a caracteristicilor unei activități profesionale sub aspectul solicitărilor fizice, psihice și al repausului într-o zi de muncă”. De asemenea, conform unei explicații „diferențiate”, termenul se explică drept „Elaborare a surselor de rezistență și de periclitare în legătură cu o profesiune în vederea orientării profesionale științifice” [4]. Printr-o ușoară extrapolare, termenul profesiogramă poate fi înțeles ca totalitatea calităților și aptitudinilor necesare unei persoane pentru a exercita o profesie. Stabilirea profesiogramei sau a profilului unei profesii este necesară în vederea unei mai bune selectări a persoanelor care vor fi angajate pentru exercitarea profesiei respective și pentru stabilirea unor programe de formare profesională, care să vizeze calitățile și aptitudinile necesare.

Specificul activității de conducător în APC ține de faptul că angajatul care exercită profesia în cauză trebuie să aibă câteva specializări: în domeniul de bază – al studiilor în care s-a specializat (de ex. Drept, Contabilitate, Comunicare ș.a.) și în domeniul general al Administrației Publice (cei care nu au absolvit o facultate sau un program de masterat în Administrație Publică au nevoie de o pregătire/calificare în acest domeniu). Poate fi analizată profesiograma sau profilul conducătorului în APC, axată pe patru piloni sau care are patru dimensiuni:

• Minte => calitatea Inteligență: capacitatea de a organiza colectivul din subordine în vederea identificării de soluții la problemele de care se ocupă subdiviziunea sau instituția (autoritatea publică) în domeniul gestionat.

Capacitățile intelectuale presupun un bagaj de cunoștințe, care sunt obținute de funcționarul public în cadrul studiilor universitare, dar și o gândire creativă.

O problemă ce poate fi observată cu referire la conducătorii din APC ține de faptul că nu există o facultate în cadrul căreia studenții să poată însuși aptitudini de conducere în APC (pornim de la ideea că la instituțiile de învățământ cu profil economic, facultățile de Management pregătesc specialiști – manageri – pentru sectorul privat, care diferă de sectorul public).

Este important ca specialistul în conducerea din administrația publică să-și dezvolte capacități de organizare a subalternilor, așa încât împreună să realizeze sarcinile – să găsească soluții la problemele din domeniul pe care îl gestionează (ca autoritate publică – minister, agenție ș.a.). Conducătorul în APC trebuie să fie un intelectual, dar performanța sa depinde de felul în care reușește să-și însuflețească, să-și stimuleze subalternii, care prin calitățile lor intelectuale vor găsi soluții.

• Inimă => calitatea Empatie/Compasiune: capacitatea de a construi relații de lucru constructive în cadrul colectivului pe care îl conduce și din care face parte, capacitatea de a construi o atmosferă propice realizării obiectivelor subdiviziunii pe care o conduce. De asemenea, capacitatea de a se dedica poporului din care face parte, de a-l sluji cu tragere de inimă prin instituțiile sistemului de stat.

Pentru dezvoltarea calității Empatie/Compasiune, care este indisolubilă în construirea unor relații de serviciu colegiale, de încredere și trainice, este de ajutor Știința psihologică, dar nu numai. Unul dintre autorii care s-au remarcat pe acest aspect este Dale Carnegie [7].

Un aspect foarte important al activității conducătorului în APC ține de încă o calitate – aflată în strânsă legătură cu Empatia/Compasiunea: Smerenia. În capitolul intitulat „Personalitatea și grupul”, din volumul „Discuții populare despre psihologie”, academicianul rus A.V. Petrovskii menționa că „un om cu o stimă de sine ridicată, cu o stimă scăzută față de cei din preajmă și cu o stimă așteptată scăzută – este o personalitate din start conflictuală în confruntările cu alți oameni, înclinată să atribuie tuturor uscăciune sufletească, un nivel scăzut al înțelegerii calităților sale sufletești înalte ș.a.m.d.” [10]. O asemenea persoană cu siguranță nu va putea exercita în mod eficient atribuțiile unui conducător într-un colectiv din cadrul APC. Fiind o persoană conflictuală, dezechilibrată emoțional, ea va perturba activitatea persoanelor din subordine. Un conducător în APC are nevoie de inteligență emoțională (cunoscută și sub numele de coeficient emoțional): capacitatea de a monitoriza propriile emoții și pe ale celor din jur, de a le eticheta în mod corespunzător și de a utiliza informații emoționale pentru a ghida gândirea și comportamentul.

Este incontestabil că persoana care exercită o funcție de conducere în APC trebuie să fie educată – în sensul că să cunoască regulile și cerințele de politețe și bună cuviință, sub aspectele: comportament, vorbire, ținută etc. [9].

Conducătorul în APC este o persoană care face parte dintr-o structură ierarhică: el trebuie să știe să conducă angajații din subordinea sa, dar și să se subordineze superiorilor săi, asigurând buna funcționalitate a autorității publice. În fapt, numai o persoană care știe să se supună superiorilor săi ierarhici, va ști să conducă eficient persoanele din subordine. 448 Teoria şi practica administrării publice

• Obraz => calitatea Caracter/Integritate: capacitatea de a fi onest, incoruptibil, de a nu recurge la furturi – delapidări din banii publici (conducătorul din APC să nu fie complicele unor grupări criminale care fură din banii publici: a se vedea cazul devalizării Băncii de Economii, al concesionării aeroportului internațional Chișinău, al unor privatizări ale activelor publice în interesul unor grupări criminale ș.a.); cunoașterea și respectarea principiilor eticii și moralității. La angajarea în serviciul public, funcționarii iau cunoștință de Codul de conduită a funcționarului public [2]. De asemenea, sunt preveniți despre faptul că poate fi supuși unei verificări privind integritatea. Este important ca funcționarii publici și mai ales conducătorii să fie integri nu de frica pedepsei, ci să conștientizeze dauna unor manifestări reprobabile. Acestea se răsfrâng atât asupra reputației – care odată compromisă, cu greu poate fi restabilită, cât și asupra stării sănătății. Calitatea Caracter este strâns legată de noțiunile voință și disciplină. Un conducător este disciplinat și constituie un exemplu pentru subalterni în acest sens. Se știe că un conducător pasionat, dedicat activității sale, de regulă ajunge la birou mai devreme de începerea programului de lucru și iese mai târziu de încheierea acestuia.

• Șira spinării/Coloana vertebrală => calitatea Demnitate: capacitatea de a fi o personalitate dezvoltată, de a fi patriot, devotat poporului și țării, de a fi rezilient la presiuni distructive: de trădare a Patriei, a intereselor poporului și ale țării.

Cazul ideal, pentru un conducător de succes, este acela când demnitatea (sau puterea) oferită de funcție se întâlnește cu demnitatea și puterea de a conduce ale angajatului.

Încă în sistemele de învățământ primar și secundar copiii trebuie educați pentru de a fi demni de a avea țară. Așa o vor prețui.

În cadrul curriculelor programelor de studii în învățământul terțiar – de licență și masterat în Administrație Publică – ar putea fi abordate aspecte din istoria statului: mai ales, să se explice misiunea statului și felul cum ea a fost realizată de-a lungul secolelor (funcționarii publici să înțeleagă pentru ce avem nevoie de propriul nostru stat).

Nu am inclus în această listă de calități harisma, cu toate că un conducător, de obicei, o are. Putem să admitem însă că această calitate ține mai mult de persoanele care exercită funcții politice – de demnitate publică.

*****

Acestea sunt calitățile și capacitățile de bază din profesiograma sau profilul unui conducător din APC. Ele trebuie dezvoltate prin educație și formare, iar acesta trebuie să fie un obiectiv prioritar pentru autoritățile statului. Un conducător în APC trebuie să fie inteligent, empatic, integru, demn ș.a.. Desigur, fiecare dintre aceste calități are un conținut mai amplu, reperele principale ale căruia trebuie să se regăsească în programele cursurilor de formare și în curriculele programelor de masterat în Administrație Publică.

În abordarea tematicii legate de profesiograma conducătorului în APC este utilă compararea profilului conducătorilor din sectorul civil – al APC – cu profilul conducătorilor militari. Multe dintre principiile și abordările care stau la baza activități militare pot fi preluate de conducătorii din sectorul civil/public. În acest sens, pot fi utili mai mulți autori: Sun Tzu [11], Niccolo Machiavelli [8] (poate fi utilizată și lucrarea sa „Principele”, cu toate că aceasta se constituie într-un manual pentru conducători politici), Aleksandr Suvorov [12] și alții. De asemenea, în pregătirea conducătorilor din APC trebuie să se țină cont de elaborările, viziunile și teoriile din Știința Managementului – care este încadrată în Științele Economice. Elaborările ce vizează leadership-ul trebuie folosite în cea mai mare măsură de către conducătorii din APC [3]; [5].

Un element obligatoriu pentru formarea noilor cadre de conducere este mentoratul. El este prevăzut în Legea Nr. 158, din 04-07-2008, cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public [1] și trebuie folosit plenar. Prin observarea unor modele veritabile de conducători, novicii în această activitate vor putea însuși mai bine calitățile și aptitudinile necesare pentru asigurarea performanței în profesia aleasă.

Concluzii și recomandări

Un proverb moldovenesc zice că „Peștele de la cap se strică”. Parafrazându-l, putem afirma că printr-o conducere administrativă eficientă, performantă, un stat se poate afirma și se poate consolida, devenind un subiect (nu un obiect – de împărțit de către marile puteri) al relațiilor geopolitice. Cu toate că aderarea la Uniunea Europeană presupune cedarea – către structurile comunitare de la Bruxelles – a unei părți din suveranitatea statului care aderă, este greșit să se creadă că statele membre ale UE sunt guvernate de la Bruxelles, deci nu au nevoie de capacități de bună guvernare. Dimpotrivă, procesul de aderare solicită eficientizarea sistemului APC prin reformare/îmbunătățire.

Un popor care nu se poate conduce și nu învață arta conducerii, nu merită să aibă propriul stat. În contextul reformei APC se impune acordarea unei atenții sporite bune pregătiri a corpului de conducători din APC.

În urma efectuării studiului cu privire la profesiograma conducătorului din APC la etapa contemporană, sub aspectul condițiilor necesare pentru performanță, pot fi trase următoarele concluzii:

1. Grigore Vieru afirma cândva: „Cât caracter, atâta țară”. Parafrazându-l, putem menționa: Câtă capacitate de a ne conduce, atâta stat. Capacitatea de a ne conduce se exercită prin oameni cu vocație (talent) și pregătire profesională în acest sens.

2. Conducătorii din APC trebuie să fie forța motrice a construcției statale, a dezvoltării durabile a Republicii Moldova.

3. Pentru o pregătire bună a cadrelor de conducere pentru APC este necesară crearea unor condiții optime în acest sens.

De asemenea, în urma analizei problematicii pregătirii cadrelor de conducere din APC pot fi examinate următoarele recomandări:

1. Este necesară o selectare mai riguroasă a persoanelor cu vocație, cu talent pentru a exercita funcții de conducere în APC, în vederea pregătirii profesionale calitative;

2. Este utilă axarea curriculelor universitare (masterat, licență și doctorat) la specialitatea Administrație Publică pe pregătirea conducătorilor pentru sistemul APC (după modelul facultăților de Management de la instituțiile cu profil economic, unde însă pregătirea vizează domeniul afacerilor – cel privat, opus domeniului public);

3. Poate fi examinată ideea ca absolvenții cu studii în domeniul Administrației Publice (cu specializare în conducerea în administrație publică) – să fie incluși într-o bază de date a Guvernului (rezerva cadrelor de conducere a AP), să devină o tagmă a profesioniștilor în construcția statală, o forță motrice a dezvoltării statale;

4. Institutul de Administrare Publică să fie reformat prin instituirea în statele de personal a unor unități de cercetători științifici în domeniul Administrației Publice, care să abordeze din punct de vedere științific problema construcției statale și a pregătirii conducătorilor pentru sistemul APC, dar și alte tematici;

5. Instituirea de către Institutul de Administrare Publică a USM a unui program de masterat pentru viitorii conducători din APC: stabilirea de către Guvern, drept condiție a ocupării unei funcții de conducere, ca angajatul ce a acces într-o funcție de conducere să absolve un program de masterat în Administrație Publică – specializat pentru conducătorii din APC.

6. Poate fi examinată posibilitatea creării unei Agenții Naționale a Funcționarilor Publici (după modelul României), care să țină evidența „rezervei de cadre”. Eventual, noua Agenție ar putea prelua atribuțiile Direcției administrație publică din cadrul Cancelariei de Stat din Republica Moldova, care are rolul de a crea cadrul general pentru definirea priorităților de activitate a Guvernului, oferind suport metodologic și organizatoric pentru sistemul de planificare și care se ocupă de coordonarea activității oficiilor teritoriale ale Guvernului, contribuie la eficientizarea activității administrative și la implementarea politicilor publice.

Un popor care prin voia destinului a reușit să-și (re)dobândească propriul stat, dar care nu demonstrează capacitatea de a se conduce eficient, printr-o tagmă de conducători ai APC talentați și bine instruiți, riscă să ofere umanității exemplul unui stat eșuat. Capacitatea unui popor de a se conduce se exercită prin tagma de conducători – oameni de stat, persoane care corespund unui profil, unor calități și competențe care au fost scoase în evidență mai sus. Cei care ajung în această tagmă trebuie să fie o elită a țării – profesioniști în domeniul conducerii de stat (în sectorul public – al APC).

Referinţe bibliografice:

1. LEGE Nr. 158 din 04-07-2008 cu privire la funcția publică şi statutul funcționarului public, https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=143046&lang=ro# , accesat: 24.05.2024.

2. LEGEA Nr. 25 din 22-02-2008 privind Codul de conduită a funcționarului public, https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=107130&lang=ro# , accesat: 24.05.2024.

3. Bennis Warren, Nanus Burt, Liderii. Strategii pentru preluarea conducerii, Bisiness Tech International Press, București, 240 pag.

4. DEX https://dexonline.ro/definitie/profesiogram%C4%83, accesat 23.05.2024.

5. Gell Anthony, Cartea de leadership. Cum să te conduci pe tine, echipa ta și organizația ta mai departe decât ai crezut că este posibil, ACT și Politron, București, 2017, 448 pag.

6. Гумилев Лев, От Руси к России, Издательство АСТ, Москва, 2008, 412 стр., стр. 18.

7. Карнеги Дейл, Как завоёвывать друзей и оказывать влияние на людей, Издательство Прогресс - Высшая Школа, Москва, 1990, 282 стр.

8. Machiavelli Niccolo, Arta războiului, Editura Cartex, București, 2017, 200 pag.

9. Munteanu Delia, Politețe și bună cuviință, Editura Ramida, București, 1992, 94 pag.

10. Петровский А.В., Популярные беседы о психологии, Издательство Педагогика, Москва, 1983, 224 стр., стр. 103.

11. Tzu Sun, Arta războiului, Editura Antet, f.a., București, 95 pag.

12. Суворов Александр, Военная наука - наука побеждать, Издательство ЭКСМО, Москва, 2015, 126 стр.

Bibliografia:

1. LEGEA Nr. 158 din 04-07-2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=143046&lang=ro# , accesat: 24.05.2024.

2. LEGEA Nr. 25 din 22-02-2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public, https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=107130&lang=ro# , accesat: 24.05.2024.

3. Bennis Warren, Nanus Burt, Liderii. Strategii pentru preluarea conducerii, Bisiness Tech International Press, București, 240 pag.

4. DEX https://dexonline.ro/definitie/profesiogram%C4%83, accesat 23.05.2024.

5. Gell Anthony, Cartea de leadership. Cum să te conduci pe tine, echipa ta și organizația ta mai departe decât ai crezut că este posibil, ACT și Politron, București, 2017, 448 pag.

6. Гумилев Лев, От Руси к России, Издательство АСТ, Москва, 2008, 412 стр.

7. Карнеги Дейл, Как завоёвывать друзей и оказывать влияние на людей, Издательство Прогресс - Высшая Школа, Москва, 1990, 282 стр.

8. Machiavelli Niccolo, Arta războiului, Editura Cartex, București, 2017, 200 pag.

9. Munteanu Delia, Politețe și bună cuviință, Editura Ramida, București, 1992, 94 pag.

10. Петровский А.В., Популярные беседы о психологии, Издательство Педагогика, Москва, 1983, 224 стр.

11. Tzu Sun, Arta războiului, Editura Antet, f.a., București, 95 pag. 12. Суворов Александр, Военная наука - наука побеждать, Издательство ЭКСМО, Москва, 2015, 126 стр.

Republica Moldova la 28 de ani: momentul s-o luăm de la început!

Aniversarea a 28 a proclamării independenței Republicii Moldova este un nou prilej de evocare a evenimentului din 27 august 1991. În pofida faptului că din parlamentul moldovenesc de atunci au făcut parte personalități marcante ale neamului, organul legislativ a votat independența mult mai târziu decât republicile baltice (Lituania: 11 martie 1990, Letonia: 4 mai 1990, Estonia: 20 august 1991). Parlamentul de la Chișinău a adoptat actul de neatârnare după ce Ucraina și-a votat la 24 august 1991 independența, respectiv nu mai exista niciun pericol din partea regimului de la Moscova, iar acel vot nu prezenta niciun risc și, respectiv, nu necesita niciun fel de curaj din partea deputaților moldoveni.

Și totuși, proclamarea independenței, în august 1991, recunoscută de autoritățile Federației Ruse, nu a fost un cadou făcut de Moscova statului moldovean (așa cum afirma președintele V. Voronin cu ocazia aniversării a 15-ea a independenței), ci punctul culminant al unei mișcări de eliberare națională, care cu ajutorul lui Dumnezeu, a dat roade; a fost punerea în valoare a identității statale moldovenești, a tradiției seculare a statului moldovean. Statalitatea moldovenească și-a redobândit statutul de stat, după 47 de ani în care a beneficiat de un statut quasi-statal în cadrul imperiului sovietic.

Este demn de reținut că momentul 27 august 1991 nu a fost sfârșitul, că începutul unui efort – de edificare statală, de consolidare a societății moldovenești și a tuturor sectoarelor sale – în primul rând – a celui economic. La 28 de ani este incontestabil că speranțele moldovenilor din august 1991 nu au fost îndreptățite. Statul moldovenesc renăscut în 1991 mai are multe de făcut pentru a evita calificativul de stat fragil și eșuat.

Principala problemă a Țării este: lipsa de cinste (moralitate, demnitate), lipsa de minte (gândire strategică) și lipsa de voință – respectiv: de acțiune. O comunitate de oameni imorali (cu înclinații hoțești), cu capacitate deficitară de pătrundere, înțelegere a ceea ce trebuie făcut și cu lipsă de voință și acțiune cu anevoie poate construi un stat.

Iar statul trebuie construit. Poate că acum, la 28 de ani ai Republicii Moldova, este momentul s-o luăm de la capăt, să facem din Țara noastră una cu care să ne mândrim, în care să vrem să trăim și în care să fim fericiți.

Felicitări tuturor Moldovenilor cu ocazia zilei Țării dragostea pentru care ne unește și care ne-a dat numele: REPUBLICA MOLDOVA.        

PROBLEMA SĂRĂCIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA: CAUZE FUNDAMENTALE ȘI SOLUȚII PENTRU EDIFICAREA BUNĂSTĂRII

THE PROBLEM OF POVERTY IN THE REPUBLIC OF MOLDOVA: FUNDAMENTAL CAUSES AND SOLUTIONS FOR WELFARE BUILDING

           Abstract: The issue of poverty in the Republic of Moldova is one of the most important because it concerns the majority of the citizens of the state, therefore it should be a priority for the governors from Chisinau. It is about securing decent living conditions that are indissolubly linked to human dignity and fundamental human rights. Several causes, of different nature, which generate the poverty of the majority of the Republic of Moldova population, have been identified in the article. Several factors have to be taken into account: cultural (including axiological - morality): corruption and embezzlement from state budgets, endogenous/systemic: inefficiency, precarious business environment, poor legislation, etc. Historical, sociological, comparative methods and others where used. In the paper were proposed solutions to the problem of poverty, which are closely related to the eradication of the causes that generate poverty.

Rezumat: Problema sărăciei în Republica Moldova este una de ceam mai mare actualitate pentru că vizează majoritatea cetățenilor statului, de aceea ar trebui să fie una prioritară pentru guvernanții de la Chișinău. Este vorba de asigurarea unor condiții decente de viață, care sunt indisolubil legate de demnitatea umană, de drepturile fundamentale ale omului. În articol au fost identificate mai multe cauze, de diferită natură, care generează starea de sărăcie a majorității populației statului Republica Moldova. Trebuie luați în calcul mai mulți factori: culturali (inclusiv axiologic – moralitate): corupție și delapidări din bugetele de stat, sistemici endogeni: ineficiență, mediu de afaceri precar, legislație deficitară ș.a.. Au fost folosite metodele istorică, sociologică, comparativă ș.a.. În lucrare au fost propuse soluții la problema sărăciei, care sunt strâns legate de eradicarea cauzelor care generează sărăcia.  

          Keywords: Cultural Economics, Economic Anthropology, Economic Sociology, Innovations, Development, Political Economy, Poverty, Republic of Moldova, Welfare.   

JEL CLASSIFICATION: Z Other Special Topics:

Z0 General: Z100 Cultural Economics; Economic Sociology; Economic Anthropology: General

Z1 Cultural Economics; Economic Sociology; Economic Anthropology: Z12 Religion,
Z120 Cultural Economics: Religion,

Z13 Economic Sociology; Economic Anthropology; Language; Social and Economic Stratification:
Z130 Economic Sociology; Economic Anthropology; Language; Social and Economic Stratification.

Introducere

Din cele 195 de țări care există în lume la etapa actuală, 25 sunt extrem de bogate, un cetățean având în medie un venit anual de 100.000$. Dar cele mai multe țări sărace (cele mai sărace dintre ele se află în Africa). În 20 de țări, venitul anual al unui cetățean este sub 1000$ (Kumbaya.ro). Nivelul creșterii în materie de bogăție este net superior în cazul statelor bogate, în raport cu cele sărace.

Așadar, de ce unele țări prosperă, iar altele stagnează sau chiar sărăcesc? Cercetători din mai multe părți ale lumii își pun întrebarea de ce există inegalități între nivelele de dezvoltare economică a statelor lumii. De-a lungul timpului au fost date diferite răspunsuri. Există mai mulți factori care trebuie analizați în acest context. Sintetizând idei exprimate în acest sens, se poate afirma că un răspuns la această întrebare poate viza următorii factori: cultura, instituțiile, geografia ș.a..

Impactul fiecăruia dintre acești factori este diferit de la caz la caz – de la stat la stat. Dar se poate constata că bogăția unei națiuni se datorează culturii, instituțiilor, gestionării eficiente a resurselor ș.a..  

1. Cultura vizează mentalitățile unui popor, diferitele sale atitudini, (de exemplu, față de muncă), credințele și visele. Este credința religioasă un impediment pentru prosperitate? Max Weber a demonstrat că nu. Mai mult, el a arătat că anume credința, în spațiul protestat, care a generat o anumită etică, a determinat prosperitatea capitalistă (Weber M., 1993).

Populația din țările dezvoltate, unde există un anumit tip de cultură, are o mare încredere în propria capacitate de a-și modifica destinul prin efort și talent (după pilda evanghelică a stăpânului care la plecare a lăsat talanți slujitorilor săi și le-a poruncit să-i sporească). SUA este un bun exemplu care arată că religia nu încetinește creșterea economică, dimpotrivă. Mai mult, fără respectarea elementară a poruncii „Nu fura!”, fără respectul față de aproapele, față de averea sa, nu poate exista o edificare a bunăstării generale. Numai un popor cu o conștiință de sine națională bine dezvoltată, care conviețuiește în baza unor principii ale unității, solidarității naționale poate genera bunăstare comună (poporul evreu este un exemplu bun în acest sens). O țară prosperă este o țară cu un popor. O țară săracă este una cu o populație.  

Societățile din Europa de Est, care au trăit colectiv experiența regimului comunist – ateu, sunt un exemplu al degradării economice într-un stat în care nu sunt respectate principiile religioase, dar unde a mai fost anulată proprietatea privată, ceea ce are consecințe adânci în conștiința unui popor [Lavric A., 2003, p. 6].

Problema sărăciei este strâns legată de corupție și delapidări. Cele mai bogate țări sunt și cele mai puțin corupte. Corupția este legată de factorul cultural (moralitate). Atunci când țările sunt corupte, ele nu vor putea colecta suficiente taxe.

2. Instituțiile sunt extrem de importante. Este vorba de instituții consolidate și eficiente, care activează în interesul poporului, nu în cel al unei grupări care a acces la putere. Normalitatea din statele prospere este reversul fenomenului denumit de Banca Mondială stat captiv din statele sărace, care sunt și eșuate (sărăcia este un indicator al faptului că un stat este eșuat). În statele prospere, instituțiile publice sunt transparente (este vorba de transparența conducerii, strâns legată de  integritate: funcțiile de conducere sunt ocupate de cetățeni pe baza criteriului meritocrației, nu pe baza apartenenței la partidul de guvernământ, respectiv pe baza servilismului față de superiori; cei care ocupă funcții de conducere servesc binele comun, sunt preocupați de a nu-și păta reputația și de a nu-și compromite cariera politică prin corupție și delapidări).

Țările bogate au instituții bune, iar cele sărace instituții foarte proaste (ineficiente). Pentru a obține instituțiile bune este nevoie de voință politică, respectiv de o legislație eficientă.               De exemplu, fără o bază de impozitare adecvată, țările sărace nu pot investi în educație, sănătate transport sau siguranță. O mare parte din bogăția celor mai sărace țări se află în conturi din offshore-uri. 

Corupția și delapidările sunt strâns legate de gândirea de clan și de sistemul oligarhic: atunci când gruparea de la putere folosește instituțiile statului pentru îmbogățire personală (într-un asemenea caz nu poate fi vorba de eficiență instituțională – în interesul majorității societății). În țările bogate se presupune că angajarea se face pe merit, sunt intervievați o mulțime de candidați și apoi cel mai bun candidat (indiferent de orice relație personală, de orice apartenență a sa politică) este ales pentru locul de muncă. În țările corupte, sub influența gândirii de clan, abordarea este alta: este ales cineva din cercul tău – o rudă sau o persoană servilă, care va executa întocmai instrucțiunile, indiferent dacă (sau tocmai pentru că) sunt în contradicție cu interesele societății. Astfel, țările corupte nu au acces la inteligența și capacitățile tuturor cetățenilor, ci mai degrabă la o mână de oameni, care cel mai probabil sunt ineficienți. În plus, datorită condițiilor create, cei mai funcționali cetățeni pleacă peste hotare, în căutarea unui loc de muncă.

3. Geografia este și ea un factor destul de important. Condițiile climatice, calitățile solului (fertil sau arid, zăcăminte de materii prime subterane, de ex. de petrol și gaze) influențează starea generală a unei societăți. Este interesant că țări extrem de sărace sunt localizate în regiunile tropicale. Pe de o parte, în țările cu climă temperată mai ușor se obțin roade în agricultură, atunci când nu se înregistrează secete sau calamități. Charles de Secondat, baron de Montesquieu, Dimitrie Cantemir și alți autori au scris despre acest aspect. În țările nordice viața este pur și simplu mai dură. Pe de altă parte, o gamă foarte largă de boli și accesul redus la apă potabilă, îngreuiază viața în țările cu climă „favorabilă”.

Este importantă chestiunea resurselor naturale (petrol și metale prețioase). În mod paradoxal, țările sărace au resurse din plin. Economiștii denumesc resursele naturale „intensificatoare” și asta pentru ele vor ajuta țările cu instituții bune să devină mai bogate, iar țările cu instituții proaste vor ajunge și mai sărace, cauzând ceea ce se numește „capcana resurselor”.

Mai trebuie luați în calcul următorii factori:

4. Tradiția independenței politice versus servitute – supunerea față de stăpâni străini, respectiv munca pentru achitarea tributurilor și birurilor străinilor (ceea ce creează o atitudine față de muncă – atunci când lucrătorul nu dispune de roadele muncii sale).

3. Raportul rural – urban (impactul burgheziei asupra economiei unei țării). O țară cu preponderența urbanului este una prosperă. Acest raport este strâns legat de ponderea diferitelor sectoare în structura economică a unei țări. În statele bogate ponderea agriculturii este mai mică în raport cu ponderea mai mare a sectoarelor industrie, servicii;

4. Societate tradițională, bazată pe economia naturală (autosuficiență) versus societate de consum (Economia naturala reprezintă acel sistem economic în care bunurile produse au ca destinaţie consumul propriu al producătorilor, iar nevoile oamenilor sunt satisfăcute în mod direct prin autoconsum);

9. Proprietatea privată garantată și intangibilă. David S. Landes a arătat foarte elocvent că acesta este un criteriu fundamental care a stat la baza edificării statelor prospere [Landes D.S., 2013];

10. Accesul egal la activitatea economică, condiții egale pentru fiecare, respectiv cel capabili și talentați își împlinesc proiectele economice, în propriul beneficiu și în beneficiul consumatorilor;

11. Justiție veritabilă (care garantează proprietatea privată, exclude succesul unor atacuri raider asupra afacerilor profitabile).

12. Nivelul de dezvoltare tehnologică scăzut, nivelul scăzut al cercetărilor științifice aplicative. La momentul actual, practic este vorba de satisfacerea cerințelor față de implementarea principiilor societății cunoașterii: economie digitală, genetică, IT (inteligență artificială), energetică (energii regenerabile), robotică ș.a..  

1. De ce Republica Moldova este un stat sărac

Problema sărăciei majorității cetățenilor statului Republica Moldova ar trebui să fie una prioritară pentru guvernanții de la Chișinău. Fericirea umană este rezultatul securității: a siguranței, a bunăstării, la care aș adăuga sentimentul religios: credința – respirația veșniciei, care dă sens vieții umane, aici și dincolo de viața lumească limitată în timp (comuniunea cu Dumnezeu). Acești trei factori pot determina trăirea fericirii pe pământ de către ființa umană. După cum vedem, bunăstarea este un element al fericirii omului. Este vorba de asigurarea unor condiții decente de viață, care sunt indisolubil legate de demnitatea umană, de drepturile fundamentale ale omului. Cu regret, statul moldovenesc a arătat că de la renașterea sa – la 27 august 1991 – nu a fost capabil să le asigure, indiferent de forțele politice care au controlat frâiele puterii în stat.

Există mai multe cauze, de diferită natură, care generează starea de sărăcie a majorității populației statului Republica Moldova, care duce la degradarea statului. Trebuie luați în calcul mai mulți factori:

I. Cei mai importanți sunt factorii culturali:  

1. Degradarea moralității poporului unei țări conduce la degradarea economică, respectiv la sărăcie generalizată. O societate de hoți, care se regăsesc atât la nivelul conducerii (cu referire la miliardul furat din rezervele valutare ale BNM), cât și la nivelul cetățenilor de rând (cu referire la furturile din case, apartamente, mașini și chiar din buzunare, în mijloacele de transport în comun), nu poate fi una prosperă. În acest sens, trebuie remarcate în mod special: 1. corupția autorităților publice și delapidările din banii publici: este o axiomă expresia conform căreia țările cele mai sărace din lume sunt cele mai corupte [Greytak S.A.], 2. atacurile raider în vederea preluării afacerilor care aduc profit.

Așadar, o comunitate care nu se conduce de valori morale (valoarea universal-umană este: Ce ție nu-ți place, altuia nu face; Creștinismul a desăvârșit această valoarea, prin expresia: Ceea ce vreți ca oamenii să vă facă vouă, asemenea și voi faceți-le). O țară săracă este una eșuată, aflată în proces de degradare și în cazul acesteia întrebarea care se pune este: de ce (cum se face că) o țară ajunge în proces de disoluție? Din cauza degradării morale a oamenilor care îl constituie, statul Republica Moldova este cel mai sărac din Europa (este în proces de disoluție).

2. Regimul sovietic a generat în mentalitatea moldovenilor paternalismul, care înseamnă că cetățenii așteaptă ca statul să le rezolve problemele sociale, ca în sistemul socialist din fosta URSS, în care statul sovietic anihila orice inițiativă economică privată, cetățenii fiind impuși să lucreze exclusiv la stat, în condiții egale, dar, de regulă, pentru majoritate, mizere.  

3. Gradul redus al gândirii critice este un impediment pentru redresarea economico-socială. Oameni cu o lipsă cu ușurință devin victime ale manipulării celor rău intenționați, mai ales în campaniile electorale. Un stat în care majoritatea populaţiei este constituită din indivizi inconştienţi, fără capacitate de a raționa critic, lesne va fi manipulată de grupări rău intenționate.

3. Gradul scăzut de educație privind inițierea și desfășurarea afacerilor. Scriitorul american Robert Kiyosaki a arătat importanța educației antreprenoriale pentru succesul economic.

II. Mai trebuie abordați și factori sistemici endogeni (cu referire la sistemele create de oameni: sistem politic, sistem economic, sistem social):

1. un mediu de afaceri defectuos (legislație echivocă),

2. mimarea luptei cu corupția (sunt trași la răspundere cei care nu fac parte din partidul de guvernământ sau cei care nu sunt afiliați acestuia – nu cotizează),

3. un sistem de justiție care nu garantează proprietatea privată (afacerile),

4. asistența financiară precară pentru agenții economici (accesul dificil la creditare utilă din partea instituțiilor financiare moldovenești),

5. gradul scăzut de elaborare, producere și aplicare a tehnologiilor inovaționale în procesul de producție sau de prestare a serviciilor – incapacitatea de implementare a standardelor societății cunoașterii, ce nu se poate înrădăcina în RM ca în statele avansate: nu există centre de cercetări în tehnologii de vârf (energie regenerabilă, economie digitală, nano-tehnologii, High Tech, inteligență artificială, robotică ș.a.). Academia de Științe a Moldovei se află într-o criză continuă, fără să poată ține pasul cu dezvoltările din domeniul științei avansate.

Problema statelor eșuate – a organismelor statale în descompunere, incapabile de a genera prosperitate, este asumată și de statele viabile din jur, dornice să dispună de stabilitate și securitate. De aceea, acestea încearcă să le susțină prin donații, dar din cauza corupției și ineficienței, aceste ajutoare nu generează schimbările scontate.

2. Factori ai edificării prosperității în Republica Moldova

Soluțiile pentru creșterea economică și îmbunătățirea nivelului de viață a majorității populației Republicii Moldova trebuie să vizeze reforme în toate domeniile menționate:

1) În domeniul educațional – încurajarea antreprenoriatului, dar și stimularea abordării inovaționale a afacerilor – în cadrul societății cunoașterii;

2) Crearea condițiilor optime pentru cercetări în tehnologii de vârf, atât în institute ale Academiei de Științe, cât și în universitățile din țară;

3) Lupta cu corupția și cu delapidările din sistemul bancar și din bugetele de stat,

4) Crearea unui mediu de afaceri atractiv, care nu numai să-i determine pe cetățenii RM să nu migreze în căutarea locurilor de muncă peste hotare, dar și să creeze condiții favorabile pentru atragerea de investiții și tehnologii de vârf în statul moldovenesc, pentru revenirea migranților moldoveni plecați peste hotare;

5) Un sistem de justiție care să garanteze proprietatea privată și să facă imposibile atacurile raider în vederea preluării de către grupări ale crimei organizate a afacerilor profitabile, prin deposedarea celor care le-au lansat și consolidat,

6) În funcțiile de conducere în stat trebuie să ajungă persoane selectate după criteriul meritocrației, profesionalismului, eficienței în activitate, nu după criteriul servilismului față de organele partidului de guvernământ;

7) Sunt necesare abordări ale politicii fiscale care să încurajeze afacerile, care să elimine economia tenebră.     

Este necesară o abordare inteligentă la nivelul autorităților publice centrale: elaborarea unor strategii de dezvoltare economică (rezultând dintr-o viziune) ce ar identifica niște nișe în care RM poate fi competitivă pe piețele regionale, încurajându-se exporturile în toate direcțiile posibile. Republica Moldova trebuie să dezvolte capacități de producție și de prestare a serviciilor, care să depășească domeniul agriculturii, în care totuși, nu trebuie să cedeze cotele de piață deținute în prezent, ci chiar să și le mărească.

Schimbând mentalitățile, economia moldovenească poate fi îndreptată într-o direcție favorabilă de dezvoltare, care să producă bunăstare majorității societății moldovenești. Soluțiile pentru creșterea economică trebuie căutate și găsite de profesioniști în economie. Eradicând pe de o parte, fenomenul neplății impozitelor, pe de alta, acțiunile organelor de stat (de control al activității agenților economici) de înăbușire a afacerilor incipiente și deja consolidate, prin impozitare exagerată, acordarea de amenzi usturătoare, economia RM poate fi revigorată.

CONCLUZII

Există mai mule cauze ale sărăciei în Republica Moldova. Degradarea economică este consecința degradării morale și a lipsei unei gândiri critice (se poate constata și degradarea fizică: numărul tot mai mare de persoane cu grupă de invaliditate, numărul mare de pensionari, în condițiile plecării peste hotare a populației aptă de muncă – cea care generează cele mai multe vărsăminte în bugete de stat). Un popor în cadrul căruia unii fură pe alții, deci care se fură pe ei înșiși, nu poate fi prosper. Dacă îți furi frații (conaționalii), dacă îți furi țara – îți taie crasa de sub picioare: se pare că unii nu sunt capabili să înțeleagă acest adevăr.

Prosperitatea poate fi edificată în Republica Moldova. Dar o problemă poate fi rezolvată numai prin conștientizarea cauzelor apariției sale. De fapt, eliminarea cauzelor înseamnă rezolvarea problemei. Statul Republica Moldova va scăpa de sărăcie atunci când majoritatea cetățenilor săi, atât cei de la guvernare, cât și votanții, vor trece printr-un proces de renaștere morală și intelectuală. Nu este posibilă redresarea situației cu persoane degradate moral, guvernând țara. Atâta timp cât aceștia sunt cei care se impun, statul va sărăci (în timp ce ei se vor îmbogăți). Deci, soluția ține de schimbarea mentalității poporului Statului Moldovenesc: printr-o renaștere duhovnicească și intelectuală este posibilă renașterea țării. Cum poate avea loc această dublă renaștere? Întrucât este ceva ce ține de mentalitate, ea trebuie să aibă loc în mintea fiecărui cetățean, prin conștientizare, înțelegere și prin asumare și acțiune în consecință. Statele prospere sunt un exemplu al faptului că se poate, prin muncă conștiincioasă.  

BIBLIOGRAFIE:

1. Landes, David S. Avuția și sărăcia națiunilor. De ce unele țări sunt atât de bogate, iar altele atât de sărace, Ed. Polirom, Iași, 2013.

2. Lavric A., Identitate etnică și confesiune în istoria gândirii politice. Abordări din anii ’30 ai sec. XX, CE USM, Chișinău, 2003, p. 6. 

3. Weber, Max, Etica protestantă și spiritul capitalismului, Editura Humanitas, București, 1993.

4. Scott A. Greytak: „Ţările cele mai sărace din lume sunt cele mai corupte”,  https://www.zdg.md/editia-print/exclusiv/tarile-cele-mai-sarace-din-lume-sunt-cele-mai-corupte, accesat: 18.09.2018.

5. Smith, Adam, Avuția națiunilor, Editura Publica, București, 2011. 

6. De Ce Unele Țări Sunt Dezvoltate Și Altele Extrem De Sărace?, https://kumbaya.ro/cultura/de-ce-unele-tari-sunt-dezvoltate-si-altele-extrem-de-sarace/, accesat: 18.09.2018.

 Sursa: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/57-61_3.pdf

Vrea Poroșenko într-adevăr ca Ucraina să rupă legăturile cu URSS?

De ziua națională a Ucrainei, președintele Petro Poroșenko a declarat că țara sa, Ucraina, rupe toate legăturile cu Imperiul Rus și cu URSS. Este o declarație curajoasă, pentru că „ruptura cu URSS” înseamnă renunțarea la moștenirea sovietică, în speță – renunțarea, prin retrocedare, la teritoriile istorice moldovenești sudul și nordul Basarabiei, nordul Bucovinei și ținutul Herta. Cel puțin, se impune repararea abuzului comis de regimul totalitar sovietic – locuitorii tuturor satelor și orașelor din regiunile menționate trebuie să se pronunțe într-un referendum asupra chestiunii: vor ei sau nu să facă parte din Ucraina. Aceasta ar fi o renunțare adevărată la moștenirea grea sovietică.

Același referendum ar trebui desfășurat și în Transnistria moldovenească. Iar în urma rezultatelor sale să se procedeze la schimbul de teritorii, după modelul schimbului de teritorii între Cehia și Slovacia, din 1994.

Așteptăm „ruperea legăturii cu URSS” din partea Ucrainei și a Republicii Moldova. Deși se pare că e mai mult pălăvrăgeală electorală decât un mesaj asumat...

REFORMA FORȚELOR ARMATE ALE REPUBLICII MOLDOVA ÎN VEDEREA ASIGURĂRII REZILIENȚEI SISTEMULUI NAȚIONAL DE APĂRARE

THE REFORM OF THE ARMED FORCES OF THE REPUBLIC OF MOLDOVA IN ORDER TO ASSURE THE RESILIENCE OF THE DEFENCE NATIONAL SYSTEM

Abstract

The theme of the reform of the Armed Forces of the Republic of Moldova in order to make the national defense system more efficient by ensuring resilience is a topical and major one for the community of Security Studies specialists (national and international experts), but also for political decision-makers and for the leadership of the military body of the Republic of Moldova. In order to address the formulated theme, it is necessary to define several concepts with which the analysis is undertaken: resilience, reform, etc. It is also necessary to contextualize the phenomenon of reforming the military sector in the Republic of Moldova, to identify the main features of the regional and international security environment in which the Moldovan Armed Forces are undergoing the process of implementing the reform. In this respect, it should be stressed that the reform of the military sector cannot be carried out separately from the processes in the other sectors of the security field. Moreover, there is a direct interdependence between the military sector and other security sectors: economic, political, societal, environmental, but also cybernetic and informational. In this regard, the researcher must answer the questions: What does mean “to reform”? What are we reforming? What are the objectives of the reform process? (For what purpose are we reforming?) What means/tools do we use? Conclusions and recommendations at the end of the study (research) should also highlight the issues raised in these questions.

Keywords: Resilience, Reform, National Defense System, Armed Forces, Republic of Moldova.

Introducere

Tema reformei Forțelor Armate ale Republicii Moldova în vederea eficientizării sistemului național de apărare prin asigurarea rezilienței este una actuală și majoră pentru comunitatea specialiștilor în Studii de Securitate (experți naționali și internaționali), dar mai ales pentru factorii de decizie politică și pentru conducerea corpului militar al statului Republica Moldova. Pentru abordarea temei formulate se impune definirea câtorva concepte cu ajutorul cărora este întreprinsă analiza: reziliență, reformă, eficiență, conjugare a eforturilor, interdependență ș.a.. De asemenea, este necesară contextualizarea fenomenului de reformare a sectorului militar din Republica Moldova, identificarea principalelor trăsături ale mediului regional și global de securitate (riscuri, provocări, amenințări, pericole) în cadrul căruia Forțele Armate ale Republicii Moldova sunt supuse procesului de implementare a reformei. Sub acest aspect, trebuie subliniat că reformarea sectorului militar nu se poate desfășura separat de procesele de ajustare din celelalte sectoare ale domeniului securității. Mai mult, se știe că există o interdependență directă între sectorul militar și celelalte sectoare ale securității: economic (cu subsectorul energetic ș.a.), politic, societal, mediu ambiant (cu subsectorul securității alimentare ș.a.), dar și cibernetic și informațional. În acest sens, cercetătorii trebuie să răspundă la întrebările: Ce înseamnă a reforma? Ce reformăm? Care sunt obiectivele procesului de reformare? (În ce scop reformăm?), Ce mijloace/instrumente utilizăm? Concluziile și recomandările de la sfârșitul studiului efectuat (cercetării efectuate) trebuie să puncteze și ele aspectele formulate în aceste întrebări.

1. Conceptele de reziliență și reformă în contextul interdependenței dintre sectorul militar și celelalte sectoare ale domeniului de securitate

Conceptul de reziliență este tot mai mult utilizat, la etapa actuală, în documente ale unor organizații și structuri internaționale. Reziliența este conceptul cheie în Strategia Globală de Politică Externă şi de Securitate a Uniunii Europene (lansată la reuniunea Consiliului European din 28-29 iunie 2016). Cu toate că în Conceptul Strategic al NATO (2010) nu este specificat termenul, în ultimii ani (2017-2018) pe site-ul NATO sunt făcute mai multe referiri la importanța rezilienței [1]. Din definițiile oferite de dicționarele explicative, deducem că reziliența este capacitatea ființelor umane (a sistemelor – în speța noastră: sistemul apărării) de a se adapta într-o manieră pozitivă la situații nefavorabile. Sunt cercetați factori (sociali, culturali ș.a.) care contribuie la starea de reziliență. Reziliența este un proces (social, cultural etc.), care poate fi explicat cu ajutorul unor modele („compensator”, „de protecție”, „de sfidare”). Rezistența provine din termenul latin resilio, „a se întoarce, a ricoșa, a ieși în evidență”. Termenul a fost adoptat în psihologie și în științe sociale, referindu-se la persoanele care, deși trec prin situații stresante, nu sunt afectate de acestea din punct de vedere psihologic, adică sunt rezistente la factorii distructivi. Literalmente, conform DEX (2000): „Reziliénță s. f. proprietate a unui metal sau aliaj de a rezista la șocuri. (< fr. résilience)” [3].

Pe de altă parte, conceptul de reformă este utilizat de multă vreme cu referire la diverse domenii sau sectoare ale societății. O reformă înseamnă literalmente schimbarea formei, dar și, mai ales, a conținutului (unui sistem), care, după încheierea procesului, trebuie să corespundă mai bine mediului (politic, economic, tehnologic etc). În condițiile schimbărilor vertiginoase din mediul internațional, care devine tot mai incert din cauza diferiților factori care îl influențează, se impune efectuarea unor reforme sistematice în vederea adaptării sau ajustării cât mai bune a oricărui sistem la mediul în care funcționează (în ultimă instanță, a unei țări la mediul regional și global). În cazul unui sistem național de apărare este vorba de adaptarea la mediul strategic de securitate (regional și global) – la provocările, riscurile, pericolele și amenințările din mediul de securitate. Totuși, în primul rând, se impune eliminarea vulnerabilităților sistemului național de securitate.

Conform DEX (2009), refórmă înseamnă: „Transformare politică, economică, socială, cu caracter limitat sau de structură pentru a realiza un progres” [2].

Prin urmare, reformă înseamnă ajustare, adaptare a unui sector la mediul în care activează, actualizare, îmbunătățire, restructurare a unui sistem în raport cu cerințele mediului la care se raportează, într-un anumit context (care, în prezent, însă este în permanentă schimbare).

În literatura de specialitate din Republica Moldova, preocupările pentru reforma sectorului militar au fost incluse în diverse resurse informaționale – publicații științifice. Spre exemplu, în autoreferatul la teza sa de doctor în Științe Politice, susținută la Chișinău, în 2008, intitulată „Impactul reformei Armatei asupra asigurării securității naționale. Cazul Republicii Moldova”, „reieșind din conținutul cercetărilor”, la capitolul „Concluzii și recomandări”, autorul – ex-ministrul Apărării, Valeriu Pleșca, propunea următoarele: „restructurarea și modernizarea armatei trebuie să se bazeze pe trei elemente: restructurarea forței, profesionalizarea forței și achizițiile de armament și tehnică militară modernă” [6, p.14]. Asemenea recomandări găsim și la alți experți în domeniu. O carte de referință din România, la această temă, este volumul intitulat „Reforma militară și societatea în România (1878-2008)”, în care este analizat procesul de reformare a sectorului militar din România preț de peste un secol și încă alte trei decenii [7].

În ceea ce privește contextul abordării conceptelor reziliență și reformă, este știut că există o interdependență profundă între sectorul militar și celelalte sectoare ale domeniului securității. Este necesară stabilirea contextului în care este desfășurată reforma sectorului de apărare din domeniul securității naționale a Republicii Moldova. Este clar că nu poate fi asigurată securitatea militară a unui stat fără asigurarea securității celorlalte patru sectoare:

1. Politic: Este vorba de legitimitatea unei guvernări (un pericol semnalat de Banca Mondială vizează capturarea/acapararea unui stat – a instituțiilor statului, în vederea transformării statului într-un activ – o sursă de venituri personale ale grupării care a acces la putere). În contextul unor asemenea fenomene, este explicit că nu pot avea un moral ridicat militarii dintr-un stat atins de fenomenul captivității; ei nu ar lupta cu îndârjire (unele exemple istorice pot fi invocate în acest sens: imperiile Aztec și Incaș, dar și celelalte imperii, care au fost instrumente de exploatare a populațiilor controlate, inclusiv prin înrolarea celor supuși în armatele imperiale, ceea ce a vulnerabilizat respectivele formațiuni militare în fața unor inamici motivați și bine pregătiți).  

2. Societal: Vizează conviețuirea pașnică a diferitelor comunități etnice, religioase etc. dintr-un stat. Sub acest aspect, este necesară construirea unei societăți în care componentele etnice, confesionale ș.a. să conviețuiască în armonie – respect reciproc și întrajutorare, în baza unor valori comune, împărtășite în pofida diferențelor. Idealul este chiar lozinca UE: „Unitate în diversitate”.  

3. Economic: Economia națională trebuie să fie funcțională. Fără o economie puternică nu poate exista un stat capabil să-și asigure apărarea – cheltuielile pentru Forțele Armate. Iar poporul/statul care nu își susține propria armată, ajunge să susțină o armată străină, pierzându-și valoarea supremă: libertatea – independența.  

4. Mediu ambiant: Exemplul divergențelor dintre Ucraina și Republica Moldova cu privire la construcția hidrocentralelor pe fluviul Nistru, în amonte de satul Naslavcea, este relevant pentru importanța amenințărilor în sectorul mediului ambinat (prin implementarea proiectului de pe teritoriul ucrainean, nivelul apei Nistrului pe teritoriul Republicii Moldova scade dramatic și alarmant).

În cazul Republicii Moldova, se impune valorificarea unui subsector al securității societale: subsectorul axiologic. Pe lângă sectoarele consacrate de Școala de la Copenhaga (politic, economic, societal, militar și de mediu, la care s-au mai adăugat încă două sectoare care s-au impus în epoca Internetului: informatic/cibernetic și informațional), subsectorul axiologic, din cadrul sectorului securității societale este de o importanță fundamentală pentru asigurarea securității naționale a Republicii Moldova. Acest subsector vizează valorile statale, identitatea statală (comună pentru toate grupurile de populație, civică). Pentru asigurarea recrutării în Armata Națională a unor tineri patrioți, devotați țării și poporului, este necesară educarea lor în spiritul valorilor tradiționale, prețuirea și asumarea necondiționată a identității statale moldovenești. Datorită unei educații adecvate, inclusiv a conștientizării și asumării misiunii statului Republica Moldova [5, p.127], care trebuie formulată de autoritățile de la Chișinău, tinerii vor dori/râvni să se înroleze în rândurile Forțelor Armate și vor fi buni ostași/apărători ai Țării.   

2. Obiectul reformei – nivelurile: teoretic și practic

Există câteva elemente – obiecte ce urmează să fie supuse reformei (ajustării), care trebuie menționate:

I. Mentalitatea întregii societăți, respectiv a recruților care provin din societate și care devin ulterior militari. Despre necesitatea reformării, schimbării mentalității, există o referire încă în Noul Testament, unde este folosită de Apostolul Pavel noțiunea metanoia (Romani 12:2), care înseamnă „schimbarea minții/gândirii”. Este vorba de abordarea, atitudinile pe care le are o persoană, o comunitate umană. Respectând principiile morale și patriotice, militarii din Armata națională a Republicii Moldova trebuie să dobândească o mentalitate de învingători, o stare de spirit corespunzătoare (să aibă moralul ridicat), să fie rezilienți – capabili să răspundă eficient oricărei provocări, să contracareze amenințările la adresa securității naționale. Sub acest aspect, reziliența este rezultatul tocmai al unei abordări specifice, a unor atitudini specifice adoptate de militari.

II. Tipul Armatei: În anul 2018 guvernarea a lansat o inițiativă privind reformarea tipului de armată, cu referire la serviciul militar în termen. În cadrul unor dezbateri publice s-a discutat dacă este necesară o armată de militari profesioniști (la contract) exclusiv sau păstrarea  componentei de militari în termen. Din această perspectivă, participanții la dezbateri s-au expus cu privire la menţinerea sau lichidarea/suspendarea serviciului militar în termen.  

Problema suspendării/lichidării serviciului militar în termen trebuie abordată în strânsă legătură cu chestiunea asigurării cooptării militarilor profesionişti în Armata Naţională. În acest sens, serviciul militar în termen trebuie să fie o școală a militarilor care, în urma desfăşurării programului de pregătire, vor putea fi angajaţi ca militari profesionişti prin contract. Lichidarea serviciului militar în termen comportă riscuri privind asigurarea armatei cu militari profesionişti, întrucât trebuie avut în vedere riscul plecării tinerilor moldoveni în alte armate, de peste hotare, dacă remunerarea militarilor profesionişti în Republica Moldova nu va fi la nivelul standardelor statelor mai avansate, cu tot pachetul social aferent. Profesionalizarea Armatei este o necesitate, inclusiv în vederea satisfacerii cerinţelor privind participarea la misiuni internaţionale. Dar în condiţiile existenţei conflictului îngheţat din raioanele de est ale Republicii Moldova, ideea lichidării serviciului militar în termen trebuie să ţină cont de raportul de forţe umane vis a vis de efectivele militare din Transnistria (nerecunoscuta RMN).

Păstrarea serviciului militar în termen trebuie făcută prin asigurarea atractivităţii acestuia pentru recruţi. În acest sens, pot fi examinate următoarele sugestii:

1. Tinerii înregimentaţi să poată primi gratis profesii, printre care menţionăm: şofer (cu obținerea permisului de conducere, categoriile B şi C), sudor şi alte specialităţi predate la şcolile profesional-tehnice, cu obținerea atestatelor. De asemenea, să poată studia limbi străine (să primească atestat/certificat), utilizarea calculatorului (să obţină aptitudini de programatori – specialişti în informatică, în tehnologii informaţionale, cu accent pe protecţia sistemelor informatice contra atcurilor hackerilor, întrucât în prezent terenul de confruntare, inclusiv militară, nu îl mai reprezintă atât solul, apa, aerul, spaţiul cosmic, ci în primul rând spaţiul virtual, care trebuie gestionat în mod eficient), să poată practica sportul de performanţă (să fie reînfiinţate cluburile sportive ale armatei, pe discipline sportive, inclusiv, mai ales arte marţiale – cu accent pe autoapărare).

2. Se impune creşterea îndemnizaţiei militarilor în termen, cu includerea în cartea de muncă a perioadei serviciului militar în termen (să li se recunoască vechimea). Astfel, tinerii să conştientizeze că serviciul respectiv nu va fi „o pierdere de timp”, ci un câştig incontestabil.

3. La angajarea în instituţiile de stat, în cadrul concursurilor, la admiterea în instituţiile de învăţământ (superior şi nu numai), tinerii care au efectuat serviciul militar în termen să aibă prioritate. Astfel, se impune ca statul să convingă tinerii prin fapte de necesitatea, utilitatea, beneficiile satisfacerii serviciului militar în termen. De asemenea, să demonstreze că relaţiile în Armată sunt bazate pe reglementări clare, că în Armată lipsesc relaţii nestatutare/neregulamentare (dedovşcina ş.a.), că alimentaţia este bună, condiţiile de trai sunt bune etc..

4. Pentru ca tinerii să fie deschişi faţă de serviciul militar, este necesară familiarizarea lor prealabilă. Astfel, se impune reintroducerea în licee a disciplinei „Pregătirea militară iniţială”, care să le explice elevilor în ce constă serviciul militar în termen, care sunt avantajele satisfacerii serviciului respectiv.

Există state care după ce au renunţat la serviciul militar în termen, l-au reintrodus, de ex. Lituania (legea a intrat în vigoare la 1 septembrie 2016) [8], Suedia [9]. În România [10], în Germania (la 1 iulie 2013 serviciul militar obligatoriu a fost suspendat), în Austria este examinată necesitatea reintroducerii serviciului militar în termen obligatoriu.

Milităria este o vocaţie, de aceea nu poţi cere fiecăruia să îmbrăţişeze o carieră militară. Dar aşa cum bărbaţii învaţă, de exemplu, şoferia, fără să devină obligatoriu de profesie/meserie şoferi (având permis de conducere, ei pot practica alte profesii), la fel şi milităria, abilităţile militare pot fi însuşite în Armată şi vor fi utile pe parcursul întregii vieţi.

Tendința actuală în lume este de creare şi dezvoltare a unor trupe speciale, de intervenţie rapidă, formate din militari profesionişti. Totuşi, serviciul militar în termen este şi el incontestabil necesar. Principalul beneficiu al tinerilor care îl satisfac este însuşirea şi deprinderea disciplinei, a tăriei de caracter, de care are nevoie întreaga societate, inclusiv sectorul civil, fiecare comunitate (urbană sau rurală), fiecare familie.

III. Sistemul: Este vorba de relațiile din cadrul sistemului național de apărare, dintre componentele sale, atât dintre tipurile de trupe din cadrul Armatei naționale, cât și între Armată și celelalte structuri de forță: Trupele de Carabinieri, Detașamentul Alfa al Ministerului Justiției, Serviciul de Stat Pază și Protecție ș.a.. Se impune eficientizarea interoperabilității între toate aceste componente, atât la nivelul d execuție, cât și la cel de analiză și elaborare. Capacitatea de identificare și analiză a riscurilor de securitate este una indispensabilă la etapa contemporană. Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate (CSSAS) din cadrul Academiei Militare a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun” este o unitate care desfășoară asemenea demersuri din perspectivă științifică. Dar capacitatea CSSAS trebuie întărită, atât din punctul de vedere al resursei financiare, cât și sub aspectul resurselor umane. Fără o componentă intelectuală solidă (mai este denumită intelligence: capacitate de analiză a informațiilor), o armată nu poate fi eficientă, nu poate repurta succese. Apariția în ultima perioadă de timp a mai multor știri cu referire la instituția denumită Direcția Principală a Statului Major din Federația Rusă (Главное Управление Генштаба) – fosta denumire: ГРУ (Главное Разведовательное Управление) – o instituție din care fac parte cadre de elită (atât privind analiza informațiilor, planificarea operațiunilor, cât și desfășurarea lor în teren) a Armatei Federației Ruse – arată importanța pe care o acordă state contemporane unor structuri de elită, responsabile de operațiuni cu caracter special.      

IV. Comunicarea: Componenta comunicațională este una cheie la etapa contemporană. Este vorba atât de comunicarea Forțelor Armate cu societatea – deci cu publicul intern (în acest sens se impune elaborarea unei Strategii de comunicare a Ministerului Apărării cât mai reușite), cât și de comunicarea cu partenerii externi (atât cu alianțe – exemplul cel mai potrivit este NATO, cât și cu alte state – parteneri externi – în contextul relațiilor bilaterale, în domeniul Apărării. Sub acest aspect, exemplele Israelului și Elveției sunt de studiat, bunele lor practici sunt de preluat de către autoritățile Republicii Moldova).  

În urma celor expuse mai sus, se impune eficientizarea (îmbunătățirea):

•         Doctrinei operative (a celor trei strategii: Strategia Securității Naționale [SSN], Strategia Națională de Apărare pe anii 2018-2021 [SNA], Strategia Militară [SM]);

•         Calității profesionale a militarilor (sistemul de selecție și pregătire) – în acest sens, Academia Militară a Forțelor Armate are un rol fundamental în vederea pregătirii militarilor profesioniști;

•         Dotării tehnice;

•         Aprovizionării.

De asemenea, reieșind din toate cele menționate mai sus, se impune sporirea finanțării:

•         Resurselor umane ale Armatei Naționale. Este cunoscută maxima: Cine nu își hrănește propria armată, hrănește una străină. Preocuparea președintelui SUA, Donald Trump privind necesitatea alocării celor 2% din bugetele statelor aliate pentru forțele armate trebuie luată în considerare chiar și de conducerile unor state mici și neutre, cum este Republica Moldova.

•         Achizițiilor și întreținerii armamentului. Este necesar să ne înscriem în tendința de achiziționare și dotare cu un armament care asigură o putere de foc superioară, de la distanță: rachete, aparate de zbor, inclusiv fără pilot (avioane, drone ș.a.), în vederea prezervării efectivelor militare (militarii nu mai sunt în prezent carne de tun în acțiunile militare, ale statelor avansate). Se profilează în viitor o stare în care luptele militare vor fi desfășurate de roboți. De aceea, se impune tehnologizarea sistemelor militare.    

•         Tehnologiilor informaționale. Este necesară asigurarea suveranității tehnologice – a unor sisteme de operare proprii, necontrolate din alte state. Pentru realizarea acesteia este necesară asigurarea securității inovaționale [11]: nu numai să fim consumatori de produse IT de peste hotare, ci să și elaborăm și să producem propriile produse din acest domeniu.

Concluzii și recomandări

În urma cercetării efectuate pot fi trase câteva concluzii, respectiv înaintate câteva recomandări factorilor de decizie din domeniul apărării și securității (instituții politice: Președinție, Guvern, Parlament, dar și conducerea Ministerului Apărării). Recomandările sunt destinate și publicului larg – societății moldovenești, cea care urmărește cu interes problematica securitară (în plan național, regional și global, datorită poziției geopolitice pe care o ocupă Republica Moldova, aflată la granița spațiilor geopolitice occidental și eurasiatic) și care poate determina factorii politic să adopte anumite decizii în domeniul securității și apărării. Astfel, se impune:

•         Crearea unui Centru al reformei în cadrul Ministerului Apărării al Republicii Moldova, care să elaboreze, coordoneze, monitorizeze și evalueze mersul (desfășurarea) acesteia;

•         Acordarea unei atenții speciale subsectorului Axiologic al Securității Societale – de o importanță primordială pentru Republica Moldova;

•         Sporirea volumul finanțării Forțelor Armate, în vederea unei mai bune pregătiri a militarilor, în vederea investirii în elaborarea unor produse informatice (sisteme operative) proprii, asigurarea protecției sistemelor informatice în fața atacurilor hackerilor, achiziționarea de armamente moderne (eventual elaborarea și producerea unor armamente proprii, prin angajarea institutelor de cercetare care se află sub egida ministerului Educației, conform tendințelor de ultimă oră din statele democratice ale comunității internaționale).

Un stat cu statut de neutralitate permanentă, cum este Republica Moldova, trebuie să se preocupe de recunoașterea internațională a statutului în cauză (tratatul privind recunoașterea neutralității Austriei, din 1955, este un bun exemplu, în acest sens), respectiv de obținerea evacuării trupelor străine de pe teritoriul său, ca și de preluarea controlului asupra infrastructurii militare deținute de armata Federației Ruse pe teritoriul național moldovenesc (infrastructura respectivă nu trebuie să ajungă pe mâna „forțelor armate” transnistrene sau a administrației de la Tiraspol). Totuși, acordând importanța care i se cuvine componentei diplomatice, autoritățile Republicii Moldova nu trebuie să neglijeze componenta militară – problematica reformării, ajustării, adaptării, îmbunătățirii, sporirii capabilităților Forțelor Armate, care reprezintă un simbol al statalității moldovenești seculare și care trebuie să fie o garanție a supraviețuirii, consolidării și dezvoltării pe toate planurile a Republicii Moldova.  

Bibliografie:

1. Basic search – Search for resilinece: https://www.nato.int/cps/en/natohq/search.htm?query=resilience&submitSearch= , (accesat: 16.05.2018).

2. DEX: Reformă: https://dexonline.ro/definitie/reform%C4%83 , (accesat: 16.05.2018).

3. DEX: Reziliență: https://dexonline.ro/definitie/rezilien%C8%9B%C4%83 , (accesat: 16.05.2018).

4. Landes David S.. Avuția și sărăcia națiunilor. De ce unele țări sunt atât de bogate, iar altele atât de sărace, Iași, Polirom: 2013.     

5. Lavric Aurelian. Misiunea statului moldovenesc: de la origini până în prezent, în Statalitatea Moldovei: continuitatea istorică și perspectiva dezvoltării. Materialele Conferinței științifice din 24-25 martie 2017, Chișinău: IRIM, 2017.

6. Pleșca Valeriu. Impactul reformei Armatei asupra asigurării securității naționale. Cazul Republicii Moldova. Autoreferat al tezei de doctor în Științe Politice, Chișinău: USM, 2008.

7.  Otu Petre (coordonator). Reforma militară și societatea în România (1878-2008), București, Editura Militară: 2010, 428 pag.

8. Lituania reintroduce serviciul militar obligatoriu, https://www.cotidianul.ro/lituania-reintroduce-serviciul-militar-obligatoriu/, (accesat: 3.10.2018).

9. Suedia reintroduce serviciul militar obligatoriu, https://www.hotnews.ro/stiri-international-21640649-suedia-reintroduce-serviciul-militar-obligatoriu.htm, (accesat: 3.10.2018).

10. Era bun SERVICIUL MILITAR OBLIGATORIU? Armata Română poate intra acum în intregime pe un stadion, https://www.capital.ro/era-bun-serviciul-militar-obligatoriu.html, (accesat: 3.10.2018).

11. Lavric Aurelian. Securitatea inovațională – element de bază al securității naționale la etapa contemporană. În: Revista Militară, nr. 2/2017, p. 6-13.  

        Articol pregătit pentru conferința cu genericul „Mediul strategic de securitate: provocări și tendințe”, Chișinău, Min. Ap., 17 mai 2018. A se vedea și Revista Militară.