joi, 11 aprilie 2013

Discrepanțele dintre statele bogate și cele sărace. Implicații în politica mondială

            Tezele prelegerii nr. 10, pe tema: „Discrepanțele dintre statele bogate și cele sărace. Implicații în politica mondială”, la disciplina „Politica mondială” (anul II Licență, specialitatea Relații Internaționale):


1. Pe parcursul întregii sale evoluții, omenirea s-a caracterizat prin existența unor state bogate și sărace. În trecut statele bogate erau imperii care își adunau bogăția prin jefuirea altor state sau a popoarelor care nu își creaseră state (Imperiul Roman, Spania, Marea Britanie ș. a.).

2. O dată cu apariția capitalismului statele care au adoptat modul de producție respectiv, au arătat că un stat poate fi bogat datorită muncii (modului de producție respectiv) și nu datorită jafului (ex. Finlanda).

3. În epoca contemporană a globalizării statele se specializează din punct de vedere economic :

- state industrializate;

- state agrare;

- state turistice (ex. Maldive);

- state în care sunt produse și folosite tehnologii informaționale (high tech);

- state care produc puțin și beneficiază de producția statelor dezvoltate (ex. Etiopia).

4. Statele dezvoltate au nevoie de piețe în care să își vândă produsele. De asemenea, materia primă folosită de statele dezvoltate se găsește adesea în statele slab dezvoltate.

5. Politica mondială vizează interacțiunea statelor dezvoltate cu statele mai puțin dezvoltate, în vederea asigurării accesului la piețe și la materii prime (mai ieftine).

6. Intervenția SUA în Irak, pe lângă motive umanitare (respectarea drepturilor omului), mai are și motive economice, pentru că SUA nu va interveni într-un stat fără să țină cont de factorul economic (vezi ex. statului Sahara Occidentală, ocupat de Maroc, spre deosebire de ex. Kuweit-ului, ocupat în 1991 de Irak).

7. Factorul economic în Teoria Realismului este cel mai important deoarece asigurarea accesului la resurse și la piețe de desfacere determină politica mondială contemporană.

8. Datorită sărăciei, statele slab dezvoltate constituie focare de potențial conflict (export al instabilității) pe plan regional și pe plan mondial. Acolo se pot dezvolta organizații teroriste, din această cauză actorii mondiali importanți urmăresc, pe lângă interese economice, asigurarea securității regionale și internaționale.

9. Corporațiile transnaționale (CTN) beneficiază în urma intervenției actorilor mondiali importanți în statele slab dezvoltate.

10. CTN-urile sunt sprijinite de guvernele statelor dezvoltate pentru ca să investească în state slab dezvoltate, pentru a-și asigura profituri mari (inclusiv datorită forței de muncă ieftine). CTN-urile plătesc grosul impozitelor în statele dezvoltate și contribuie financiar în campaniile electorale din statele dezvoltate.
           

Postări populare