Când patriotismul nu e o vorbă deșartă, ci viața de zi cu zi

Acest articol a fost scris pentru Moldova.org: 

Cristina Dobrojan, deși este în vârstă de 22 de ani, are o vechime în muncă de șase ani. Ea lucrează educatoare la grădinița de copii nr. 1 „Albinuța” din Căușani. A absolvit Universitatea „Ion Creangă”, specialitatea Pedagogie Generală (la secția Frecvență Redusă) și intenționează să se înscrie la un program de Masterat privind educația preșcolară, deoarece simte că vocația sa este lucrul cu copiii de vârstă preșcolară. Cu toată vechimea sa în muncă, salariul pe care îl ridică de la grădiniță nu îi ajunge pentru a se întreține, ea nefiind deocamdată căsătorită. Pentru ca să poată să-și desfășoare activitatea care îi este pe placul sufletului, Cristina lucrează în week end-uri, precum și în concedii (peste o zi), și în zilele libere, ca și ospătară la un local (o sală de ceremonii) din Căușani. La acest al doilea loc de muncă programul său începe la 9-10.00 și se încheie a doua zi dimineața – pe la 5-6.00 (deci durează aproape 24 de ore).

În perioada lunilor ianuarie – februarie – martie 2013 Cristina nu și-a primit salariul, achitat de primărie, deoarece administrația publică locală din Căușani a fost victima unei scheme de jaf din partea unor angajați ai diferitelor instituții ale statului (judecători, procurori, polițiști ș.a.) cărora autoritățile publice locale trebuie – conform unei prevederi legale – să le ofere locuințe. Întrucât primăria nu dispune de spațiu locativ de acordat, angajații din judecătorie și alte structuri de forță din Căușani au dat-o în judecată, au câștigat procesul, respectiv conturile primăriei au fost blocate, iar banii din bugetul de stat, trimiși de la Chișinău pentru plata salariilor educatorilor din grădinițe sunt transferați (aproximativ câte 40 000 Euro) – ca urmare a deciziilor judecătorești – „pătimiților” (judecătorilor et Co). Astfel, Cristinei i-au fost achitate salariile pe primele trei luni ale anului 2013 abia în aprilie.

Cristina este la curent cu faptul că miniștrii și-au mărit salariile și, conform Legii nr. 760 din 24.12.1999, în cazul demiterii Guvernului, foștii membri ai Cabinetului primesc șase salarii „compensatorii” (51 000 lei). 

Cristina Dobrojan, la ai săi 22 de ani, este o persoană care, incontestabil, merită o mențiune de la șeful statului. Desigur, nu o va primi. Pentru că nimeni dintre cei care, pentru ca să-și poată exercita profesia de pedagog în propria țară, în condițiile achitării unui salariu mizer, muncesc în cafenele ca și chelneri, nu va fi remarcat și apreciat de conducerea țării. Nu va fi, pentru că altminteri, va trebui acordat Ordinul Republicii sau alte mențiuni tuturor educatorilor din grădinițe – sau tuturor lucrătorilor din instituțiile de educație din Republica Moldova. Și atunci guvernanții își acordă ordine și medalii lor înșilor: începând cu deputații care au votat independența și care, mai toți, au în prezent afaceri prospere, și terminând cu actualul președinte al Curții de Apel sau alți angajați ai structurilor de conducere republicane, care au realizat cu succes „sarcina” de falimentare a statului Republica Moldova, din care majoritatea persoanelor cu inițiativă au plecat la muncă peste hotare.

Este posibil ca pentru actualii guvernanți Cristina să reprezinte o problemă. Nu în sensul că se vor apuca de reforme, care să conducă la creșterea salariilor educatorilor din grădinițe. Problema e alta: autorităților le-ar conveni ca domnișoara Dobrojan să plece la muncă peste hotare, de unde să trimită bani familiei rămase acasă. Numai că, legat de acest subiect, domnișoara Cristina mi-a spus tranșant: „Nu vreau să plec”. Mulți cetățeni de vârsta sa, ai Republicii Moldova, nu au suportat umilința conducătorilor statului și au plecat. Cristina însă este devotată vocației pe care o are de la Dumnezeu de a-i educa pe micuții din grădinița la care activează, iar pentru ca să poată lucra la grădiniță mai face o muncă de chelneriță. Nu cred că există un alt stat în lume în care un pedagog, pentru ca să-și poată exercita profesia, trebuie să mai lucreze în localuri (cafenele). Și nu cred că în multe state ale lumii un salariu de educatoare într-o grădiniță este echivalent cu câștigul din 2-3 week end-uri al unei chelnerițe într-o cafenea. Pe de altă parte, deși patriotismul pare o noțiune abstractă, în cazul Cristinei el a căpătat un sens concret, vizibil și impresionat pentru toți – cu excepția guvernanților RM.

Republica Moldova este o țară în care persoane din partide ajunse la guvernare se îmbogățesc, în timp ce educatoarele din grădinițe (și ceilalți pedagogi) primesc salarii umilitoare. Practic, guvernanții se îmbogățesc, fără scrupule, pe seama tuturor educatoarelor țării. Ceea ce m-a impresionat profund la Cristina este faptul că, deși suferă de pe urma persoanelor cu obrazul gros, responsabile de nivelul salariilor educatoarelor din țară, ea încă mai speră (poate de aceea nici nu a plecat în străinătate până acum) că guvernanții se vor rușina…

P.S. După ce am vorbit cu Cristina, ea nu mi-a permis să-i fac o poză, pe motiv că nu avea starea dorită. Am rugat-o să-mi trimită o fotografie în variantă electronică, dar, în modestia sa, nu mi-a mai trimis-o.