FORMAREA CONȘTIINȚEI UNITĂȚII NEAMULUI – MISIUNE FUNDAMENTALĂ A SISTEMULUI DE ÎNVĂȚĂMÂNT

AGIRo s-a afirmat plenar ca o asociație care promovează prin activitățile sale atât metode noi, performante, ale interacțiunii cu elevii în vederea îmbunătățirii procesului de educație, cele mai bune practici profesionale, cât și comunicarea și schimbul de experiență între pedagogii aparținâd unei comunități etnice – unui Neam, despărțit de frontierele diferitelor state. Prin aceasta AGIRo promovează unitatea de Neam – din peninsula Istria din Croația, peninsula balcanică (Grecia, Albania, Macedonia) până în Carpații păduroși din Transcarpatia sau regiunea Kirovograd din Ucraina.

Fiecare comunitate umană are valori și se perpetuiază în măsura în care este capabilă să le păstreze (după o vorbă din vechime: ca ochii din cap). Una dintre cele mai importante valori este conștiința apartenenței la Neamul tău. În cazul poporului nostru poate fi observat un specific: există comunități care se identifică în mod diferit. Dacă în România cei care constituie etnia titulară și majoritară se identifică români (în istoriografie mai sunt numiți daco-români), în afara României comunitățile co-etnicilor noștri se mai identifică și cu alte nume. De exemplu, conaționalii noștri din Grecia, Albania, Macedonia, Bulgaria – armâni (armânji, rrămâni, fărșeroți, cuțovlahi, macedoromâni, macedo-români, macedo-armânji, vlasi, în România mai sunt numiți: aromâni), de asemenea, într-o regiune din Grecia și Macedonia – Meglenia: vlași (mai sunt numiți megleniți, megleno-români); în Republica Moldova, Ucraina ș.a.: moldoveni (în regiunea Kirovograd există șase sate moldovenești străbunii locuitorilor cărora au plecat din Moldova și s-au stabilit acolo în 1805, deci înainte de anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus, în 1812), unii dintre ei se mai numesc basarabeni, bucovineni, herțeni – în Ucraina (în istoriografie mai sunt numiți rar: moldovlahi); în peninsula Istria, în Croația: rumeri (în România mai sunt numiți istro-români); în Maramureșul istoric, în regiunea Transcarpatică, Ucraina: maramureșeni, dar și volohi – în Carpații păduroși; în Timoc (Serbia și Bulgaria): rumâni, vlahi, valahi, latini dunăreni. Această diversitate reprezintă o bogăție a poporului nostru din întreg spațiul său de conviețuire. Este interesant că încă din epoca antică triburile traco-geto-dace din spațiul carpato-balcanic nu au avut un singur nume. De asemenea, este interesant că toate popoarele din jur ne-au numit în epoca medievală cu numele comun de v(a)lahi (Ștefan cel Mare îi scria papei de la Roma „cealaltă Valahie” – cu referire la Muntenia, prin aceasta înțelegându-se că accepta numele de Valahia și pentru țara sa). În situații similare, grecii, armenii ș.a. au acceptat în mod oficial numele folosit de celelalte popoare cu referire la ei (în limba lor grecii își numesc țara Ellada, armenii – Hayastan, dar nu au pretenția ca în lume țările lor să nu fie numite Grecia și Armenia).

La 8 mai 2013 Parlamentul României a adoptat un amendament la Legea nr. 299 din 13 noiembrie 2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni. Prin acesta au fost precizate principalele etnonime cu care sunt denumite persoanele de origine română, care locuiesc în afara graniţelor ţării. În amendament, Articolul 1, alineatul (1) a), au fost menționate numele comunităților recunoscute de statul român ca fiind de origine română: „drepturile persoanelor care își asumă în mod liber identitatea culturală română – persoanele de origine română cele aparținând filonului lingvistic și cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor României, indiferent de modul în care aceștia sunt apelaţi (armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuțovlahi, daco-români, fărșeroți, herțeni, istro-români, latini dunăreni, macedoromâni, macedo-români, maramureșeni, megleniți, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi, vlasi, volohi, macedo-armânji, precum și toate celelalte forme lexicale înrudite semantic cu cele de mai sus), denumite în continuare români de pretutindeni”. Este de menționat că legislatorii români nu le-au impus conaționalilor de peste hotare să renunțe la identitățile tradiționale, istorice pe care și le-au format. Legea consemnează comunitatea etnică a Neamului nostru de pretutindeni. Întrucât România este entitatea politică ce cuprinde cea mai mare parte a Neamului și pentru a putea acorda ajutor confraților de peste hotare, autoritățile române îi denumesc români pe conaționalii de peste hotare, care se identifică în conformitate cu tradițile din regiunile lor istorice.

Înțelegerea, delicatețea și toleranța autorităților române față de autoidentificarea într-un mod tradițional, specific regiunii în care conviețuiesc, a comunităților din afara României, este foarte importantă. Această atitudine ar trebui promovată în toate comunitățile de peste hotare. Or, în Republica Moldova, în regiunile Cernăuți (nordul Bucovinei, nordul Basarabiei și ținutul Herța) și Odesa (sudul Basarabiei) ale Ucrainei pot fi observate situații regretabile în care persoane aparținând aceluiași Neam se urăsc acerb numai pentru că își asumă identități pe care ei le consideră diferite: unii se identifică români, iar alții moldoveni. Incapacitatea acestora de a înțelege că cele două identități nu sunt diferite, ci sunt comune (definesc un singur Neam) determină apariția și exacerbarea unor conflicte între frați care își pot folosi energia în lupta pentru o cauză adevărată (mai ales în comunitățile autohtone din regiunile Cernăuți și Odesa, dar și în Republica Moldova). 

În fața învățătorilor din întreg spațiul pan-românesc stau diverse sarcini. Una dintre cele mai importante este educarea în tânăra generație a conștiinței unității Neamului nostru, indiferent în granițele cărui stat se află în prezent și indiferent de felul în care se identifică: rumeri în Istria (Croația), vlași în Meglenia (Grecia și Macedonia), armâni în Grecia, Albania și Macedonia, vlahi în Timoc (Serbia și Bulgaria), volohi în Transcarpația, moldoveni în Transnistria și dincolo de Bug – în regiunea Kirovograd (Ucraina). Numai un popor conștient de unitatea sa, numai un popor solidar, poate supraviețui în istorie. Fie ca bunul Dumnezeu să binecuvânteze poporul nostru și să ne dea înțelepciunea să fim uniți în pofida micilor diferențe (graiuri, identități regionale) pe care le avem. Fie ca aceste diferențe să fie văzute ca o bogăție, ca un tezaur, și nu ca un pretext de ură între frați. 

Articol publicat în nr. 8 al Buletinului Congresului și al Școlilor de Vară al Asociației Învățătorilor din România (AGIRo), iulie-august 2015, p. 26-27.