Piept la piept cu hoarde de vrăjmași, și-a croit neamul moldovenesc drumul în istoria omenirii. Nu a mers peste alte neamuri (Ștefan cel Mare a considerat Pocutia cu moldovenii slavizați de acolo - parte integrantă a Moldovei, de aceea a făcut incursiuni acolo), ci hoarde străine au venit peste el și au rupt bucăți din pământul Țării, în care bunul Dumnezeu le-a hărăzit să-și ducă traiul, unde i-a pus de strajă până la a doua Sa venire.
Unii au uitat, altora părinții (care nu mai știau) nu le-au spus, de aceea mulțime de moldoveni s-au risipit în cele patru zări ale pământului. Dar există o zi (a independenței statului Moldova: 27 august) în care, oriunde s-ar afla, moldovenii capătă starea sufletească potrivită pentru a medita la o întrebare fundamentală: de ce sîntem? Și ferice de cei care știu răspunsul la această întrebare. Și ferice de cei care îl vor afla și își vor conștientiza rostul și misiunea - ca moldoveni - în această lume.
Iar rostul și misiunea moldovenilor în această lume sînt strins legate de Domnul din Ceruri. Misiunea moldovenilor este de a edifica Împărăția Cerurilor pe pământul ce le-a fost hărăzit de bunul Dumnezeu.
