Republica Moldova după Bizanț?

            Imperiul Bizantin a fost înfrânt definitiv de către turci o dată cu căderea Constantinopolului în 1453. Sfârșitul tragic al unuia dintre cele mai strălucite imperii din istoria omenirii a fost determinat de moravurile care se impusese acolo: din cauza degradării morale acel stat slăbise și a dispărut (se pare că aceasta este o axiomă: toate statele și popoarele care au dispărut, au avut ca și cauză principală degradarea morală – din cauza ei, ca și cum Dumnezeu și-a întors fața de la acele state). Într-un articol intitulat „Simptome de bizantinism”, Mihai Eminescu se referea la „pasiunea meschină” (Mihai Eminescu, „Publicistică”, Chișinău, Ed. „Cartea Moldovenească”, 1990, pag. 198) – cu limbajul teologic contemporan: patimile – celora care jucau rolul de „oameni politici” și „bărbați de stat” în timpul vieții sale. În același articol, Eminescu nota, cu referire la realitățile din timpul său: „Între capi iar sunt o mulțime – de o necontestată inteligență, n-o negăm – dar pentru cari statul e o unealtă pentru a-și mai reîmprospăta averile” (pag. 199). Într-un alt articol, Eminescu arăta explicit: „Decăderea averii publice și descreșterea e totdeauna rezultatul unei decăderi morale” (Ibidem, pag. 331). Atunci când oamenii de stat se află la guvernare nu pentru a servi poporul țării, ci pentru a-și spori averile personale, se poate vorbi de o decădere morală în acea țară.

            În unul din manuscrisele sale, Eminescu se referea la stat ca la un organism: „Într-adevăr, statul e ca un organism, ca orișicare altul, ca statul albinelor și-al furnicilor și ca corpul de esemplu. (…). Asemenea dacă un organ al societății de ex. judecătorii nu funcționează după legi ci după natura inerției lor, adică după natura omului particular, cauza este că corpul întreg se află într-o nesănătoasă reacțiune contra puterilor naturei, corpul întreg al statului e bolnav (Mihai Eminescu, „Fragmentarium”, Ed. Științifică și Enciclopedică, Buc. 1981, pag. 230). Într-un asemenea stat, după Eminescu, „partida” care se află la putere „își apără cu orice mijloace starea ei la putere (…)”. Eminescu a fost un geniu pentru că reflecțiile sale, scrise în sec. XIX, în mod uimitor sunt actuale în sec. XXI – cu referire la Republica Moldova. Organismul statului nostru este bolnav – probabil, nu trebuie să fii Eminescu pentru ca să înțelegi aceasta. Este interesant că reieșind din viziunea lui Eminescu, nici o reformă sectorială – de exemplu, cea în domeniul Justiției – nu se va solda cu succes, deoarece unii judecători, care nu judecă după legi, ci după natura lor particulară – adică în funcție de mita primită – procedează așa deoarece „corpul întreg al statului e bolnav”. Și sursa bolii o constituie „oamenii de stat” ajunși acolo pentru a-și spori propria bogăție, nu pentru a servi poporul, așa încât să sporească averea publică și averea tuturor (prin munca fiecăruia).

            La noi însă există unii (ca să nu-i mai amintim pe oficialii UE) care cer însănătoșirea organismului statal de la cei care sunt însăși sursa bolii. Despre sfârșitul Bizanțului Eminescu a scris: „Atunci, pe cînd turcii împresurau Bizanțul, înăuntru se discutau și se certau asupra unor subtilități teologice” (Mihai Eminescu, „Basarabia”, Ed „Verba”, Chișinău, 1991, pag. 83). Și la noi există tendința de a se discuta despre orice, numai nu despre chestiunea esențială (puține sunt mass-media independente, nesubordonate politic). Acum, de exemplu, se discută despre demisia procurorului general V. Zubco. Uneori mă gândesc că este o minune a lui Dumnezeu faptul că statul Republica Moldova mai există.

Partea sa estică a fost deja înstrăinată (de Rusia), după toate probabilitățile – irevocabil, deoarece oamenii de acolo nu vor să facă parte dintr-un stat de care râd pentru că nu și-a putut alege (de fapt, aceiași oameni de stat – cei din Parlament) președintele timp de 2 ani și șase luni, în care prețurile la toate produsele (inclusiv tarifele) sunt mai mari, iar pensiile, alocațiile și ajutoarele materiale de la stat – mai mici. Într-o altă perioadă istorică, un stat ca Republica Moldova demult dispărea. Iată de ce, statul Republica Moldova într-adevăr este o minune. De aceea, viața cetățenilor moldoveni este minunată: unde se mai poate vedea așa ceva în direct, pe viu? E drept că a fi martor ocular la colapsul unui stat este inconfortabil – îți solicită sacrificii, deoarece impune majoritatea cetățenilor țării să trăiască în sărăcie, de aceea mulți nu rezistă să fie spectatori ai acestui spectacol (prețul biletului e prea scump pentru ei) și pleacă să trăiască și să muncească peste hotare. Se pare că Republica Moldova ar putea atrage o mulțime de turiști străini – căci nu oricând, nu în orice timp, poți vedea un stat prăbușindu-se, dispărând și nici măcar dându-și seama ce i se întâmplă, cât de gravă este situația sa. Desigur, Republica Moldova nu Bizanțul. Dar semnele sau simptomele sunt aceleași.