Articol scris pentru Moldova.org:
Anul acesta se vor împlini 24 de ani de la începutul conflictului din zona estică a Republicii Moldova (început cu grevele împotriva legii cu privire la limba de stat, din 31 august 1989). În această perioadă de timp au avut loc schimbări fundamentale cu privire la cauzele care au generat în 1989 conflictul; astăzi, altele sunt cauzele care îl mențin (ca și conflict înghețat). Cauzele s-au schimbat, dar se pare că oficialii moldoveni, observatorii și comentatori politici au păstrat stereotipurile din 1989-1992, prin care examinează conflictul în starea sa actuală… Am identificat 12 cauze (lista de departe nu este exhaustivă) a cauzelor conflictului la începuturile sale (1989-1992):
Anul acesta se vor împlini 24 de ani de la începutul conflictului din zona estică a Republicii Moldova (început cu grevele împotriva legii cu privire la limba de stat, din 31 august 1989). În această perioadă de timp au avut loc schimbări fundamentale cu privire la cauzele care au generat în 1989 conflictul; astăzi, altele sunt cauzele care îl mențin (ca și conflict înghețat). Cauzele s-au schimbat, dar se pare că oficialii moldoveni, observatorii și comentatori politici au păstrat stereotipurile din 1989-1992, prin care examinează conflictul în starea sa actuală… Am identificat 12 cauze (lista de departe nu este exhaustivă) a cauzelor conflictului la începuturile sale (1989-1992):
1.
Forţe politice din Moscova (preşedintele parlamentului sovietic A. Lukianov
ş.a.) au instigat şi au sprijinit impunerea structurilor regimului care a
uzurpat puterea, ca un mijloc de şantaj asupra Chişinăului pentru a menţine
Moldova în cadrul URSS (pentru ca autorităţile de la Chişinău să semneze noul
tratat unional).
2.
Un număr mare de coloniști făceau parte din organele de conducere de stat
(raionale, orășenești) şi din administraţia întreprinderilor. Fiindu-le frică
să-şi piardă posturile şi privilegiile, persoanele respective au procedat la
crearea structurilor „RSSMN”. Ei nu au vrut să împartă profiturile
întreprinderilor „de subordonare unională” cu bugetul Republicii Moldova.
3.
Existenţa unei mari mase de colonişti ruși la Tiraspol , Bender, Râbniţa
şi în celelalte oraşe nistrene, care nu doreau să facă parte din Republica
Moldova, pornită pe calea obținerii independenței – desprinderii de Rusia.
4.
Parlamentul de la Chişinău
a adoptat legile despre funcţionarea limbilor, despre drapelul de stat – tricolorul
– fără să ţină seama de realitatea din zona nistreană şi fără a lua în calcul
reacţia de acolo. Deoarece în regiune se afla o importantă populaţie de
colonişti rusofoni și de persoane rusificate, care nu a folosit limba
română/moldovenească până în 1989, persoanele respective s-au speriat şi au
început să ia măsuri de apărare care au condus la crearea RMN.
5.
Populaţia autohtonă rurală moldovenească, şi nu numai aceasta, a fost apatică,
derutată şi speriată (au fost doar câteva excepţii – satele în care s-a opus
rezistenţă armată: Cocieri, Molovata Nouă, Coşniţa, Pohrebea, Pârâta, Doroţcaia
ş.a.). Apatia a fost consecinţa fricii inoculate de cazaci și „gardiști”.
6.
Deoarece populaţia de pe malul stâng al Nistrului a fost victima terorii
staliniste din 1917 până în 1953 (cu excepţia anilor 1941-1944), frica indusă
atunci se resimțea încă în 1989-1992 – perioada destrămării URSS.
7.
Datorită procesului de inducere a ideologiei sovietice – în conștiința
populației de pe malul stâng al Nistrului – încă din 1917, unele persoane din
zona nistreană erau mult mai sovietizare în mentalitate şi în 1989 îşi vedeau
ameninţat modul de viaţă constituit de decenii, crezul ideologic, sistemul de
organizare a vieţii. În 1989, o parte a populaţiei din zona nistreană încă nu
era gata să conştientizeze necesitatea schimbărilor radicale ce se efectuau la Chişinău : renunţarea la
sistemul politic monopartid şi la ideologia comunistă, apariţia germenilor
economiei de piaţă, etc. (inclusiv, introducerea limbii moldoveneşti în
instituţiile de stat şi în întreprinderi; până atunci era folosită limba rusă).
8.
Regiunea din stânga Nistrului nu a făcut parte din statul român în perioada în
care Basarabia a fost unită cu România (1918-1940). Respectiv, exista un
decalaj privind conştiinţa naţională la populaţia basarabeană şi la cea
transnistreană: în timp ce basarabenii se pronunţau hotărât pentru independenţă
şi libertate, mulţi transnistreni, chiar moldoveni autohtoni, nici nu concepeau
aşa ceva.
9.
În perioada sovietică moldovenii din stânga Nistrului nu au beneficiat de
suficiente grădiniţe şi şcoli cu predare în limba maternă, copiii fiind nevoiţi
să fie instruiţi în limba rusă (mai ales în oraşe și în satele cu populaţie
mixtă). Fiind rusificaţi, li s-a format o altă conştiinţă culturală
(regională), decât cea a basarabenilor. Gradul de rusificare a moldovenilor a
fost mult mai mare în stânga Nistrului și în Bender.
10.
Autoritățile sovietice au exagerat prin propagandă şi manipulare abuzurile
administraţiei româneşti din perioada 1941-1944 în Transnistria, care nu
cedează prin anvergura lor crimelor staliniste de până atunci şi de după.
Populaţiei transnistrene i s-a indus o ură şi o frică faţă de România
(românofobie).
11.
Armata a 14-a a URSS, staţionată până în prezent în zona nistreană, a
participat la acţiunea de uzurpare a puterii şi de impunere a unui regim de
ocupaţie militară rusească.
12.
Cazacii de pe Don, mercenarii din Rusia, ofiţerii în rezervă ai armatei
sovietice, care au primit locuinţe şi s-au stabilit în perioada anterioară
conflictului în oraşele din zona nistreană a Moldovei, persoane din forţele de
menţinere a ordinii din alte republici (în special cele baltice), care s-au
aciuat, după puciul din august 1991, la Tiraspol , au înfăptuit uzurparea puterii şi
impunerea regimului de ocupaţie militară rusească.
Consider că în prezent aceste cauze sunt de domeniul
trecutului (istoriei). În prezent, nu acestea sunt principalele cauze care, în
condițiile apartenenței formale a zonei nistrene la Republica Moldova ,
determină populația din zona respectivă să dorească să fie în afara RM. Cauzele
care îi determină în prezent pe cei mai mulți dintre „nistreni” să dorească
independența „RMN” sau integrarea în Federația Rusă vizează faptul că:
1.
Republica Moldova nu reprezintă un model politic pentru zona nistreană: faptul
că timp de doi ani și șase luni la
Chi șinău nu a putut fi ales președintele, iar după ce a fost
ales el lipsește în momente importante în care ar trebui să-și îndeplinească
atribuțiile, inclusiv pe cea de mediator între ramurile (instituțiile) puterii
de stat și între componentele AIE, ca „garant al unității (…) țării” (art. 77,
Constituția RM), este un impediment în eventuala opțiune a populației din zona
nistreană de a fi parte a RM. Certurile (reglările de conturi) din AIE nu
contribuie nici ele la atractivitatea RM pentru populația din zona nistreană.
2.
Republica Moldova nu reprezintă un model social pentru populația din zona
nistreană: pensiile acolo sunt mai mari, iar tarifele, prețurile la toate
produsele și serviciile sunt mai mici. Deci oamenii de acolo (inclusiv cei care
se gândesc la venitul pe care îl vor avea când vor ieși la pensie) nu au cum să
dorească o (re)integrare într-un stat în care s-o ducă la bătrânețe mai rău
decât o duc pensionarii de acum. În general, se crează impresia că
administrația formațiunii teritorial-administrative a zonei nistrene este
pentru populație, în timp ce în RM – populația țării este pentru îmbogățirea
clanurilor economice.
3.
Republica Moldova nu reprezintă un model economic pentru zona nistreană:
monopolurile impuse de clanuri economice fac ca economia să se dezvolte anevoios
(iar ca rezultat, prețurile la produse și servicii în RM sunt mai mari decât în
zona nistreană).
Pe scurt, există o incompatibilitate
între ceea ce reprezintă acum Republica Moldova (pe teritoriul aflat sub
jurisdicția autorităților publice centrale de la Chi șinău) și zona nistreană. Soluționarea
conflictului la etapa actuală înseamnă compatibilizarea celor două sisteme prin
creșterea nivelului de dezvoltare economică a RM, creșterea mărimii pensiilor,
reducerea prețurilor, eficientizarea funcționării sistemului politic de stat (a
instituțiilor statului). Până când nu vor fi realizate aceste deziderate – care
din păcate nici măcar nu sunt luate în considerare de către responsabilii oficiali
de soluționarea conflictului și de reprezentanți ai societății civile de la Chi șinău,
o soluționare prin (re)integrarea zonei nistrene în Republica Moldova, fără
acceptul populației din zona nistreană, nu mi se pare plauzibilă, oricât și-ar
dori acest lucru ministrul de externe de la
Kiev Leonid Kojara sau alți oficiali
străini.
P.S. Mai recomand.