Istoria
omeniri ne învață că numai popoarele care au avut sau cele care au disciplină
(în primul rând, a muncii) și o bună organizare (conducători înțelepți și
dedicați cauzei poporului, binelui comun – nu binelui personal, adică îmbogățirii
personale) au lăsat o urmă în istorie. Drept rezultat, într-o asemenea țară se
manifestă o solidaritate, atât în rândul oamenilor simpli – celor mulți, cât și
între conducători/guvernanți și popor. Formula, în toate cazurile, este una și
aceeași – nu există excepții. Dacă treburile merg pe acest făgaș, poporul se
dezvoltă și prosperă; dacă treburile merg în direcție opusă, atunci poporul
respectiv este sortit dispariției.
Republica Moldova încă se mai află
la începuturile statalității sale, de aceea este un stat neașezat,
necristalizat. Deși este un stat mic, în care pare mult mai ușor de făcut
curățenie și pe care pare mai ușor să-l organizezi bine, din păcate, nu pot fi
observate asemenea preocupări nici la conducători (cei din AIE), nici la
cetățenii simpli. Majoritatea acționează după principiul: „După noi – potopul”.
Într-o societate care se conduce de acest principiu, nu poate fi vorba de
solidaritate. Cu o asemenea atitudine, din păcate, statul moldovenesc pare să aibă
un viitor sumbru și în final pare sortit dispariției.
Este nevoie de schimbare de
atitudine din partea tuturor: din partea conducerii, ca și din partea
cetățenilor – celor care constituie societatea moldovenească. Solidaritatea
națională ar trebui să fie dezideratul cel mai important în Republica Moldova.
Deocamdată însă, observăm o dezbinare – atât în conducere (în interiorul AIE),
între conducere (AIE) și popor, și în rândurile poporului – între cetățenii
țării. Astăzi este la modă ca omul să fie un
șmecher. De aceea, se vorbește despre guvernanți care au instituit
monopoluri, ca rezultat al cărora cetățenii sunt obligați (pentru că nu au o
alegere) să procure, de exemplu, medicamente de patru ori mai scumpe decât în
Ucraina (de fapt, toate mărfurile sunt mai ieftine în Ucraina: comercianții
moldoveni se aprovizionează de la piețele de la Odesa , Cernăuți ș.a., ca să vândă
apoi marfa adusă în țară în piețele din Republica Moldova). Au fost date în
vileag cazuri de trafic de persoane: cetățeni ai Republicii Moldova au vândut
alți cetățeni ai țării, care sunt exploatați sexual sau la munci în
străinătate. Ca să nu mai amintesc de faptul că azi moldoveanul trebuie să fie
foarte atent când procură un apartament sau orice la piață: nu există nici o
garanție că nu va fi tras pe sfoară, sau ca să nu ai amintesc de cazurile de furturi, despre care
se relatează tot mai des la știri.
Toate acestea ne demonstrează că nu există o solidaritate
națională în statul mlodvenesc. Cauzele acestui fenomen țin, în primul rând, de
degradarea morală a populației țării. Este vorba de consecințele celor 48 de
ani de ocupație sovietică (și a 106 ani în care Basarabia s-a aflat în cadrul
Imperiului Rus). Dar intelectuali români scriu despre lipsa solidarității între
români, unii dintre care se conduc de principiul: „Să moară capra vecinului”:
în timp ce în Germania și alte țări occidentale un cetățean se mobilizează când
vede că vecinul său și-a modernizat casa sau și-a procurat o mașină mai bună (mai
scumpă), unii români atunci când văd că le prosperă vecinii, devin invidioși și
nervoși. Chiar dacă unii cetățeni ai RM țin cu tot dinadinsul să nu se
identifice drept etnici români, după mentalitate și comportament se pare că,
adesea, nu există nici o diferență între unii indivizi de pe ambele maluri ale
Prutului.
Practic, occidentalizarea Republicii Moldova înseamnă în
primul rând realizarea solidarității naționale – a celor care constituie acest
stat: societatea și guvernarea. Acesta (soldaritatea națională) este și
criteriul după care ne putem da seama de viabilitatea unui stat – inclusiv a
celui moldovenesc: dacă cetățenii țării vor conștientiza și manifesta
solidaritatea între ei, țara are viitor.
[Articol scris pentru portalul Moldova.org]
