„Publika TV” a informat că știrea lor din 2.01.2013 „Şevciuk
vrea unire: Găgăuzia şi Bălţiul să se alăture Transnistriei” a fost una dintre cele mai citite la început de an. Probabil, acest interes se
datorează faptului că cititorii au fost nedumeriți și au vrut să afle de ce
Evghenii Șevciuk face o discriminare între Bălți, autonomia găgăuză, pe de o
parte și restul teritoriului Republicii Moldova, pe de altă parte. Nu este un
secret că populația RM din apropierea liniei de demarcare cu zona nistreană
(aflată în afara jurisdicției autorităților statului moldovenesc) merge la
cumpărături în zona respectivă (prețurile în farmacii, în supermarket-uri și în
piețe – la produse alimentare, haine și alte mărfuri de larg consum – sunt mai
mici acolo), pensionarii din RM liberă solicită primirea pensiei în zona nistreană
– care este mai mare decât valoarea pensiei în RM. Și în general, după cum au
constatat unii observatori – continuitatea în structurile administrației de la Tiraspol constă în faptul
că politica lui E. Șevciuk a preluat abordarea esențială din politica lui I.
Smirnov (chiar dacă Smirnov a fost acuzat de delapidări!): în zona nistreană
activează o administrație („un regim”) pentru popor, în timp ce la Chi șinău activează o alianță
pentru sine (de aceea nici măcar etnicii moldoveni din zona nistreană nu doresc
să facă parte din RM: să ajungă să cumpere medicamente la prețuri de patru ori
mai mari, sau orice alte mărfuri și produse la prețuri mai mari, din cauza
monopolurilor, să achite tarife de câteva ori mai mari etc).
Principala incompatibilitate între sistemul din RM liberă
și cel din zona nistreană este tocmai aceasta: există o diferență cu privire la
subiecții pentru care există formațiunea statală (recunoscută, respectiv
nerecunoscută): pentru popor sau pentru gruparea aflată la guvernare? Probabil,
cetățenii cu conștiință din Republicii Moldova îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru
că nu ocupă funcția de prim-ministru al țării: dacă cineva dintre aceștia ar fi
în funcția respectivă – venindu-i să intre în pământ de rușine pentru faptul că
RM este cel mai sărac stat din Europa, ar da toți banii pe care i-a agonisit
pentru ca pensiile și salariile cetățenilor țării să nu fie cele mai mici în
Europa, ar lupta din răsputeri pentru a desființa toate monopolurile, ar lupta
cu corupția (inclusiv cu contrabanda), pentru ca cetățenii să nu mai plece la muncă în
străinătate, iar cei care au plecat – să se întoarcă acasă și să poată munci
aici. La noi însă guvernații procedează invers: V. Filat și V. Plahotniuc dau
câte unei familii de nevoiași nu profiturile firmelor lor, ci salariile lor de
prim-ministru, respectiv – prim vicepreședinte al Parlamentului (M. Ghimpu este
mai puțin generos, de aceea dă doar 4000 lei din salariul său de deputat, de 7000
lei, unei familii de nevoiași, deși are profituri cel puțin din acțiuni la două
întreprinderi petroliere, „o afacere de familie” de import a producției unui producător
de apă minerală din România).
Problema fundamentală a statului Republica Moldova, pe care
trebuie să o rezolve poporul (electoratul) țării este aceasta: cum am face ca
la conducerea RM să avem persoane cu conștiință de părinți, care să se
sacrifice (să dea tot ce au) pentru copiii lor, iar nu să avem profitori – o
grupare de „fanarioți” care a venit să se îmbogățească pe seama prostimii, alias
poporului țării. Din acest punct de vedere, E. Șevciuk este mult mai „părinte”
pentru populația din zona nistreană și mult mai european în mentalitatea și
abordările sale, în calitate de șef al administrației zonei nistrene. Iată de
ce, unirea Bălțiului și a autonomiei găgăuze (și nu numai) cu zona nistreană –
dacă AIE nu își va schimba misiunea și viziunea (dacă le au), politica, modul
de activitate – din păcate, nu pare neverosimilă.
