Sâmbăta trecută, care a fost o zi lucrătoare, un post TV a
prezentat imagini de la „întâlnirile de lucru” ale premierului V. Filat din
biroul său din clădirea Guvernului. După cum au comentat și jurnaliștii de la
acea televiziune, filmatul și prezentatul imaginilor de la masa de lucru din
biroul funcționarului de stat au amintit despre practica președintelui
Federației Ruse, Vladimir Putin. Nu a fost singura imitație a lui Putin din
partea lui Filat.
Acesta a fost un caz minor care a profilat o dată în plus o
stare de lucruri care este o constantă în Republica Moldova: suntem o
periferie. O periferie culturală, economică, pentru că suntem o periferie
politică. Suntem o periferie pentru că nu suntem un centru politic, economic și
cultural. Suntem o periferie pentru că nu oferim nimic notoriu
statelor/popoarelor din jur. Cu timpul se accentuează tendința de creștere a
volumului importurilor (importul de gaz și produse petroliere este inevitabil,
dar acum se observă o creștere inclusiv a importurilor produselor alimentare!)
în raport cu volumul exporturilor. Republica Moldova se constituie într-o
periferie – un debușeu al economiilor altor state (inclusiv al Chinei).
Acest lucru se întâmplă deoarece Republica Moldova nu și-a
găsit identitatea sa economică. Lucrurile se desfășoară din inerție. Nu există
o gândire, o abordare startegică a celor aflați la guvernare. În Republica
Moldova nu pot fi câștigați bani din economie, decât prin atacuri raider și prin
furturi. Pentru ca să câștigi mai mulți bani, trebuie să pleci în străinătate. Faptul
că agricultura (mai ales producția de vinuri) încă mai susține bugetul de stat,
pare tot mai mult aleatoriu: tezaurul semincer se degradează – tot mai mulți
producători agricoli (în goană după profituri rapide) procură semințe din
Occident – organisme modificate genetic (OMG). De aceea, în scurt timp, roșiile
sau merele de vată pe care le ignorăm
(unii le cumpără pentru că arată frumos – sunt mari), nu vor mai fi de import,
ci produse chiar în RM și vor invada tarabele piețelor.
Nici în domeniul cultural Republica Moldova nu este un
furnizor de produse de calitate. Într-un interviu prezentat recent de un post
TV din Chișinău, producătorul formației „Zdob și Zdub” spunea că trupei i-ar
conveni să locuiască în Kiev sau București (care oricum cedează Moscovei).
Numai datorită aflarării familiilor membrilor formației în Chișinău, care s-au
obișnuit aici, formația este chișinăueană. Într-adevăr, se pare că cei care se
află aici sunt sortiți provincialismului și primitivismului. „Zdob și Zdub”
este excepția care confirmă regula. Eugen Doga, Emil Loteanu, Ion Druță ș.a. au
reușit să producă valori culturale
importante numai atunci când au plecat – la Moscova sau în alte centre
culturale. Sunt convins că dacă Paul Goma – cel pe care Uniunea Scriitorilor
l-a înaintat pentru decernarea premiului Nobel – nu ar fi părăsit Basarabia, ci
ar fi rămas aici (în ipoteza în care nu ar fi fost deportat sau nimicit de
regimul de ocupație sovietică) – ar fi fost un anonim, un nerealizat în plan
literar.
De ce se întâmplă acestea? De ce Republica Moldova este un
spațiu al letargiei economice și culturale? După umila mea părere, din cauza că
țara este neașezată din punct de vedere politic. O țară care nu are o temelie
politică, nu va avea nici economie, nici cultură de performanță. Va fi o țară
care va lâncezi. Și când nu produce ceva original (al său), o asemenea țară va
imita. O țară provincială este, de fapt, o imitație. Într-o asemenea țară imită
toți, începând chiar cu primul ministru (care îl imită pe Putin), televiziunile
(care imită formate ale altor posturi, sau prezentatoare gen Angela Gonța, care
pronunță ca țăranii din Valahia, fiind sigure că așa e cool: j-i-ustiție, j-i-umătate,
ș-i-ubred etc), fermierii (care îi imită pe colegii din Vest, utilizând
OMG-uri), într-un cuvânt – mai toți.
Vom putea oare scăpa vreodată de acest provincialism – căci
a te afla la periferie înseamnă să ai provincialismul imprimat în conștiință,
gândire și comportament? Deși este o sarcină greu de realizat, nu cunosc alta
mai stringentă.
[Articol scris pentru portalul Moldova.org]