luni, 24 decembrie 2012

INTEGRAREA EUROPEANĂ A REPUBLICII MOLDOVA: REALIZĂRI ŞI OBSTACOLE


THE EUROPEAN INTEGRATION OF THE REPUBLIC OF MOLDOVA: ACHIEVEMENTS AND OBSTACLES 

Within the process of the European integration of the Republic of Moldova, in the public space of the country a few myths are used. Though all the former Moldovan presidents or prime-ministers claim merits for progresses in the European integration, the Republic of Moldova is out of the European Union and still far away of becoming a member. In the last period of time the Republic of Moldova is called “a success story” of the Eastern Partnership. Never the less the economic achievements and other results of the reforms are not so good. A myth is that the Republic of Moldova can be recieved in the EU with the unsolved Nistrian conflict. However, Cyprus can not serve as a precedent. There are many messages from Brussels that never an other state with an unsolved territorial conflict will be accepted as a member of the EU. The administration from Tiraspol is an Russian tool of preasure on the Government from Chisinau in order to change the direction from West to East. The Russian factor is yet important in the process of the approaching of the RM to the EU, also because the Republic of Moldova depends on the Russian gas and market.

Keywords: European integration, European Neighbourhood Policy, Eastern Partnership, Partnership and Cooperation Agreements, European Union, NATO. 

Introducere

De la iniţierea de către autorităţile Republicii Moldova (RM) a primelor demersuri în vederea integrării europene, eforturile acestora au fost apreciate de către statele Uniunii Europene, care aşteptau totuşi paşi consecvenţi. Aceşti paşi s-au văzut mai cu seamă de la venirea la guvernare a Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) în 2009, când s-a trecut efectiv de la declaraţii la fapte, respectiv la iniţierea reformelor pe care adoptarea parcursului european le presupune. Aceste prime eforturi ale AIE nu au scăpat neobservate, iar numărul statelor membre ale UE care au decis să sprijine concret Republica Moldova pe acest drum a crescut exponenţial. Toate aceste ţări, democraţii vechi sau mai noi, au în comun adeziunea la un proiect geopolitic – proiectul european – capabil să ofere soluţii la numeroasele probleme cu care se confruntă continentul nostru. Republica Moldova s-a arătat hotărâtă să îmbrăţişeze acest proiect geopolitic.

Conducerea Republicii Moldova întreţine relaţii sistematice cu structurile UE şi ale statelor membre. În cadrul acestui dialog în prezent sunt abordate progresele şi insuccesele Guvernului de la Chişinău în imple­mentarea Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni, pregă­tirile pentru lansarea negocierilor moldo-comunitare privind crearea Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător. De asemenea, se efectuează schimburi de opinii asupra obiectivelor propuse de Parteneriatul Estic, program din care Moldova face parte, și asupra soluționării conflictului nistrean[1].

Raporturile Uniunii Europene cu Republica Moldova au loc în cadrul implementării mai multor documente semnate. În acest context, o importanţă majoră au avut Acordurile de Parteneriat şi Cooperare (APC)/ Partnership and Cooperation Agreements (PCAs), pe care UE a început să le semneze începând din 1994. Cu excepţia Republicii Belarus, acordurile au fost ratificate de toate statele şi au intrat în vigoare. APC reflectă interesul occidental pentru dezvoltarea unui cadru de cooperare economic şi politic pe baze democratice şi înglobează 3 direcţii majore de acţiune: 1) dialogul politic regulat; 2) îmbunătăţirea relaţiilor economice; 3) intensificarea cooperării culturale. APC dintre UE şi Moldova a fost semnat la 28 noiembrie 1994 şi a intrat în vigoare la 1 iulie 1998. Concepţia politicii externe a Republicii Moldova, elaborată în 1995, interpreta APC-ul ca fiind un prim pas pe calea integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

„Ideea integrării europene” şi-a croit drum în mediul politic moldovenesc cam în această perioadă: „Situaţia a început să se schimbe după alegerile parlamentare din 1998 şi, chiar dacă la nivel de acţiuni n-am mers prea departe, cel puţin la nivel de idee „calea europeană” a ocupat un loc de frunte”[2]. Deşi Republica Moldova nu numai că nu a devenit până în prezent membru al UE, dar nici măcar nu a încheiat un acord de asociere (cu toate că se afla în aceleaşi condiţii ca şi republicile baltice în momentul destrămării URSS, în 1991), forţele care s-au perindat la putere în Chişinău nu încetează să îşi aroge merite privind „integrarea europeană” a ţării. Acesta este unul dintre miturile promovate de politicieni din RM: deşi ţara este departe de o aderare la UE, aceştia se laudă cu o contribuţie esenţială la integrarea europeană. În „Memoriile” sale, Mircea Snegur a dat o replică fostului prim ministru Mircea Druc: „În mod deosebit, îi place [lui M. Druc] să afirme că în Republica Moldova au existat două opţiuni: «Druc – pro-europeană» şi «Snegur – pro-C.S.I.». Să afirmi aşa ceva, după atîţia ani, cînd toată lumea cunoaşte cine a întreprins paşi reali pentru integrarea europeană – pare cel puţin ridicol”[3]. Totuşi, pe timpul preşedinţiei lui Mircea Snegur (1990-1996), RM nu a progresat în adeziunea sa la UE, ci, prin semnătura sa la reuniunea din Alma Ata (21.12.1991) a șefilor de stat din republicile post-sovietice, unde s-a constituit CSI, Moldova a devenit membru al comunităţii.

În unul din spoturile publicitare televizate în campania pentru alegerile prezidenţiale din 1996, a fost utulizat un fragment dintr-un discurs al lui Petru Lucinschi în limba franceză într-o şedinţă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, în calitatea sa de preşedinte al Parlamentului RM. Prin scoaterea în evidenţă a acelor imagini, candidatul în cursa prezidenţială (împreună cu echipa sa) transmitea un mesaj pro integrare europeană şi a convins alegătorii, obţinând mai multe voturi decât preşedintele în exerciţiu de atunci, Mircea Snegur. Cu regret, nici în timpul preşedinţiei lui P. Lucinschi (1996-2001) RM nu a întreprins acţiuni hotărâte privind integrareaa europeană.

Respingând memorandumul Kozak (după ce iniţial a parafat varianta textului care urma să fie semnat la Chişinău de preşedintele rus V. Putin), în 2003, preşedintele Vladimir Voronin (care controla guvernul PCRM) şi-a întors faţa spre UE. Deşi în perioada guvernării comuniste s-au semnat mai multe documente inportante privind cooperarea dintre UE şi RM, laitmotivul echipei comuniste a fost: „Să construim mai întâi Europa [Uniunea Europeană] la noi şi apoi să aderăm la UE”. Desigur, conducerea RM era și este incapabilă să creeze în țară un nivel de trai ca cel din UE. Statele aderă la UE pentru a obține asistență și ajutor în realizarea unor condiții de trai ca cele din UE. Cineva care se deplasează cu căruța nu poate să-l ajungă pe cineva care se deplasează cu un automobil decât dacă cel din automobil îl va lua cu el în mașină, îl va ajuta să-și procure un automobil.       

PCRM-ul reprezintă un fenomen interesant. Deşi de la începutul înfiinţării sale (în 1993) liderul acestui partid, Vladimir Voronin, şi-a declarat în mai multe rânduri regretul cu privire la dispariţia URSS şi dorinţa de a vedea Republica Moldova în calitate de stat membru al Uniunii Rusia – Belarus (pe care o vedea extinsă cu alte state), ajuns la guvernare în 2001, după incidentul legat de Planul Kozak de soluţionare a conflictului nistrean, el s-a orientat spre UE (acesată orientare s-a accentuat după ce PCRM a obţinut din nou majoritatea la alegerile din 2005 şi când Vladimir Voronin a fost votat în funcția de președinte de opoziţie în schimbul adeziunii la UE). Cum a fost posibil ca UE şi SUA să susţină guvernul comunist de la Chişinău? “Paradoxala susţinere acordată de americani lui Vladimir Voronin trebuie văzută prin prisma presiunilor exercitate asupra Republicii Moldova de Rusia lui Putin pentru reglementarea conflictului transnistrean într-o formulă care ar fi permis staţionarea trupelor ruse în Transnistria vreme de 20 de ani şi transformarea spaţiului dintre Prut şi Nistru într-o anexă federativă a Tiraspolului. Planul american de instalare a bazelor militare din Bulgaria şi România nu s-a împăcat niciodată cu menţinerea prezenţei militare ruse în Transnistria. Gestul lui Vladimir Voronin din 2003 de respingere a Memorandumului Kozak (inspirat de puterile occidentale) a fost considerat de Vladimir Putin drept un afront personal, iar liderul comuniştilor de la Chişinău s-a trezit cu uşa Kremlinului trântită în nas. Voronin a fost silit (subl. A.L.) să se îndrepte spre Uniunea Europeană cu care a semnat Planul de acţiuni Moldova-UE”[4]. Din această perspectivă, opţiunea pro-europeană a PCRM ne apare ca un mit care, de altfel, a şi fost spulberat. Vladimir Voronin şi-a dat arama pe faţă pe 5 octombrie 2011, când a declarat că PCRM-ul se pronunţă pentru aderarea RM la Uniunea vamală Euroasiatică[5]. Evident, statutul de membru în această uniune, pe care Federaţia Rusă o vrea drept o nouă URSS, este incompatibil cu statutul de membru al UE.

În principiu, ridică unele semne de întrebare expresia “integrare europeană”, utilizată în mass-media din RM şi, în general, în spaţiul public din ţară. Chiar Alianţa guvernamentală constituită în 2009 se numeşte “Pentru Integrare Europeană”. Stricto sensu se poate vorbi de o integrare a unui stat într-o cumunitate de state din momentul aderării statului respectiv la respectiva comunitate. După ce au aderat la 1 ianuarie 2007 la UE, România şi Bulgaria se află în proces de integrare în uniune. Se poate afirma că RM se integrează în comunitatea internaţională din 27 august 1991, când şi-a declarat independenţa, dar mai ales din 2 martie 1992, de când a devenit membru al ONU. RM însă nu se poate integra în UE atâta timp cât nu a aderat la uniune, tot aşa cum un imigrant nu se poate integra în societatea unui stat înainte de a fi imigrat în acel stat. RM preia valori, practici din UE, îşi ajustează legislaţia sa la cea din UE, îşi intensifică schimburile comerciale şi contactele economice cu statele din spaţiul UE. Dar RM nu se poate integra în prezent în UE pentru că nu este parte integrantă a UE. Prin utilizarea foarte deasă a expresiei “integrare europeană” şi prin acordarea unui sens prea larg acestei expresii, se crează falsa impresie că lucrurile sunt în regulă, deşi RM nu a devenit membru și nici măcar stat asociat al UE. Apare astfel pericolul substituirii sensului noţiunii “aderare” cu sensul noţiunii “integrare”. A vorbi despre integrarea RM în UE înainte de aderare este, într-o oarecare măsură, impropriu. Verbul “a se integra”, conform DEX-ului, înseamnă “a (se) include, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot”. Dar expresia a intrat în uz în Republica Moldova cu sensul de “armonizarea cadrului legislativ, intensificarea interacţiunii, cooperării RM cu UE”.

Republica Moldova în contextul Politicii Europene de Vecinătate (PEV)

În 2004 Comisia Europeană a lansat Politica Europeană de Vecinătate (PEV) – European Neighbourhood Policy (ENP). PEV a reprezentat o schimbare de comportament al Uniunii Europene faţă de ţările vecine. Obiectivele acestei politici declarate în 2004 au fost de a stabili la hotarul UE „o centură de ţări prietenoase”, la care, împreună cu vecinii din Europa de Est – Ucraina, Belarus şi Moldova – s-a mai adăugat un grup mare de ţări din Africa de Nord – ţările din sudul Mediteranei.  

PEV vizează proiecte în domeniul mediului, energiei, transportului, privind asistenţa financiară ş.a. Obiectivul acesteia este de a pune accentul pe promovarea stabilitatăţii, securitatăţii şi dezvoltării economice. Scopul final al PEV este crearea în viitorul apropiat a unei zone de liber schimb şi a integrării economice cu UE („a stake in the UE market”), însă fără perspectiva integrării politice (aderarea la UE nu este încă luată în calcul; a aparţine Europei ≠ a se asocia Europei). Prin PEV abordarea UE faţă de vecinătatea sa de Est pendulează între cele două capete ale spectrului asociere – acces, fiind actualmente mai aproape de o strategie bazată pe asociere („relaţia privilegiată, specială”, Art.8 din Tratatul de la Lisabona). „O integrare economică profundă între statele vecine şi UE este esenţială pentru succesul şi credibilitatea PEV”, se menţiona într-un raport al Comisiei Europeane din 2004, când a fost adoptată de către Comisia Europeană o strategie în acest sens: „European Neighbourhood Policy Strategy Paper”.

În februarie 2005 Republica Moldova a semnat cu Uniunea Europeană Planul de Acţiune (Action Plan) UE – Moldova din cadrul PEV, document reînnoit în 2008. Acesta prevedea:

Domeniul Prioritar 1: Susţinere în dezvoltarea democratică şi în buna guvernare;

Domeniul Prioritar 2: Susţinere în reforma sistemului judiciar şi crearea capacităţii administrative;

Domeniul Prioritar 3: Susţinere în reducerea nivelului sărăciei şi în creşterea nivelului economic.

Deşi unele ţări vizate în cadrul PEV îşi doresc aderarea la UE (mă refer la cele din spaţiul Europei de Est), putem observa că Bruxelles-ul utilizează PEV pentru a tempera elanul acestora. Deşi oficialii UE au statuat că participarea statelor vecine în PEV nu implică aderarea, politica în cauză are darul de a crea impresia înşelătoare că prin PEV ele sunt angajate pe calea aderării. 

Aşadar, actualmente, PEV cuprinde două dimensiuni multilaterale:

1) Parteneriatul Estic (mai 2009);

2) Uniunea pentru Mediterană (iulie 2007).

Este semnificativ faptul că spațiul geografic al Africii de Nord a făcut parte din Imperiul Roman – ”un precursor” îndepărtat al UE – în timp ce Europa de Est nu a fost parte a acelui imperiu (poate cu excepția sudului Republicii Moldova și al sudului Basarabiei, care a fost încorporat prin abuz Ucrainei, după ocuparea Basarabiei de către URSS în 1940).

Republica Moldova în contextul Parteneriatului Estic

Uniunea Europeană a inclus în programul „Parteneriatul Estic” („Eastern Partnership”) şase state ex-sovietice – Belarus, Ucraina, Moldova, Armenia, Georgia şi Azerbaidjan, aceste ţări bucurându-se de o deosebită atenţie şi sprijin. „Comisia Europeană [CE] a anunţat că politica „Parteneriatului de Est” nu este un preludiu pentru o următoare extindere, dar urmăreşte scopul de a semna „acorduri de asociere” cu Belarus, Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia şi Azerbaidjan în următorii ani. Acestea sunt menite să atragă cele şase ţări mai aproape de UE prin intermediul comerţului liber şi vize gratuite, precum şi întâlniri regulate la nivel de ministere de externe. Totodată, reprezentanţii CE subliniază că aceste acorduri ar trebui să tempereze Rusia în ambiţiile sale din est”[6]. „La etapa actuală, nu suntem în poziţia de a oferi perspective de aderare”,  – a declarat pre­şedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso. „Noi putem să mergem doar pe un drum mai lung, până la statutul de asociere. Consider că o relaţie de asociere contează mult. Aceste relaţii de asociere sunt maxim ce putem face fără a da startul unui proces de aderare la UE”, – a mai menţionat Barosso.

Opiniile privind eficienţa Parteneriatului Estic sunt diferite. „Cea mai mare problemă pentru „Partene­riatului Estic” este ca acest program să nu rămână doar pe hârtie. Atât Bruxellesul, cât şi Washingtonul, nu reuşesc să soluţioneze simultan câteva probleme majore de politică externă. Al doilea summit al Parteneria­tului Estic, care trebuia să aibă loc în mai [2011 – n. A.L.], a fost amânat până-n toamnă [a avut loc la 29-30 septembrie 2011, la Varşovia, n. A.L.]. Cel mai probabil, ca motiv a fost lipsa de interes în organizarea unei reuniuni a liderilor europeni. Aceştia nu doresc să participe la summit-ul Parteneriatului de Est, din cauza crizei financiare, dar şi din cauza evoluţiilor din Africa de Nord”, – scria Thomas de Waal într-un articol în The National Interest, citat de portalul de ştiri Unimedia pe 13 aprilie 2011[7]. Potrivit autorului, „dacă catalizatorul pentru crearea Parteneriatului Estic a fost războiul din Georgia din august 2008, atunci „primăvara arabă” [din 2011, n. A.L.] a suflat o nouă viaţă într-un nou proiect de parteneriat, de data aceasta sudic, numit Uniunea Mediterană". Thomas de Waal opinează că „această atitudine este una ineficientă. Ţările din Africa de Nord au nevoie de UE, dar au nevoie şi vecinii din Est. O mare parte a populaţiei din aceste ţări este în favoarea apropierii de Europa, într-o măsură mai mare decât guvernele lor. În aceste ţări există încă sărăcie, iar în patru dintre ele mocnesc conflicte „îngheţate”. Iar Bruxellesul poate oferi mai multe pentru a le rezolva decât Washingtonul”. Editorialistul de la „The National Interest” notează că „primele au fost încurajate Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, prin posi­bilitatea obţinerii unui regim liberalizat de vize. Aceasta este o felie gustoasă a turtei, deoarece în primul rând va beneficia populaţia ţării. Analizând mai profund situaţia, descoperim surprinzător că liderul în nego­cierile cu Bruxellesul este Republica Moldova, care a lăsat în urmă Ucraina, Georgia şi Armenia. Cea mai săracă ţară din „Parteneriatul Estic”, Republica Moldova, are în prezent cel mai pro-european guvern. Prim-ministrul Vlad Filat este în prezent favoritul Bruxellesului, chiar dacă cuvintele sale încă nu sunt acoperite de multe acţiuni. „Parteneriatul Estic” are nevoie de o poveste de succes (s. A.L.). Anul acesta [2011, n. A.L.] se aşteaptă multe vizite ale oficialilor europeni. Aceştia chiar pot face aluzii utilizând încă mult timp înainte noţiunea de „posibilă aderare la UE”. „Se mai cere de menţionat că Republica Moldova este o ţară mică şi, prin urmare, mai uşor de absorbit pentru UE”, – se conchide în articol.

Este oare într-adevăr Republica Moldova o peveste de succes în cadrul Parteneriatului Estic?

Concurenţa dintre Republica Moldova şi Ucraina în contextul procesului de integrare eurpeană: RM – o poveste de succes a Parteneriatului Estic?

Deşi cele şase ţări participante în programul Parteneriatului Estic au un statut egal în Politica Europeană de Vecinătate, ele se poziţionează diferit faţă de Uniunea Europeană (UE). Din cauza problemelor la capitolul democraţie şi respectarea drepturilor omului, Belarus-ul se află în relaţii tensionate cu UE – uniune de state promotoare ale principiilor democratice, inclusiv a respectării drepturilor omului. Din cauza poziţiei geografice şi a altor factori, Armenia şi Azerbaidjanul – deşi se află în relaţii bune cu Bruxelles-ul – nu şi-au declarat intenţia de aderare la UE şi respectiv de integrare europeană. Acelaşi dezavantaj – poziţia geografică defavorabilă – este valabil şi în exemplul Georgiei, în cazul căreia se mai adaogă problemele nerezolvate de securitate cu Federaţia Rusă. Deşi Georgia şi-a declarat explicit intenţia de aderare la UE, prioritară pentru ea rămâne aderarea la NATO şi relaţia cu SUA. Doar Republica Moldova şi Ucraina sunt avantajate atât de poziţia geografică (au frontiere comune cu state membre ale UE), de stadiul de dezvoltare politică şi economică, de sprijinul populaţiei pentru ideea aderării la UE, cât şi de existenţa unor forţe politice, aflate la putere, promotoare ale integrării europene.

Există şi diferenţe între Republica Moldova şi Ucraina. În timp ce Chişinăul se mai confruntă cu un conflict – chiar dacă îngheţat – în zona central-estică a ţării (de unde încă nu au fost retrase rămăşiţele armatei a 14-cea a Federaţiei Ruse), Ucraina se pare că a reuşit să atenueze mişcarea separatistă a populaţiei rusofone din Crimeea, care mai ales în anii ‘90 cerea anularea deciziei Sovietului Suprem al URSS de la Moscova din 19 februarie 1954 cu privire la transferul Crimeii de la Rusia la Ucraina (atunci populaţia peninsulei nu a fost întrebată dacă este de acord cu încorporarea în Ucraina). Totuşi, prezenţa flotei ruse în Sevastopol şi Feodosia (până în 2042, conform ultimului acord ruso-ucrainean din 21 aprilie 2010), nu este un element care ajută Ucraina în demersul său de apropiere de structurile europene. Autorităţile ucrainene (inclusiv SBU – serviciul de securitate al Ucrainei) şi unele ONG-uri ucrainene de factură naționalistă sunt îngrijorate în prezent în legătură cu patru zone în care ar exista tendinţe sau potenţial de separatism şi unde situaţia este monitorizată riguros: regiunile rusofone Lugansk, Doneţk ş.a. din estul ţării, Crimeea (atât separatismul rus cât şi cel al tătarilor), regiunea Transcarpatică (separatismul rusinilor) şi regiunea Cernăuţi (nordul Bucovinei, ţinutul Herţa şi nordul Basarabiei: un eventual separatism al comunităţii moldo-române). 

În ceea ce priveşte potenţialul economic, datorită dimensiunilor sale mari (respectiv, datorită pieţei sale interne destul de mari), Ucraina este mai atractivă pentru UE în comparaţie cu Republica Moldova. Pe de altă parte, datorită dimensiunilor sale mici, RM poate fi absorbită mai uşor de UE (bugetul de stat al RM este mai mic decât bugetele unora dintre cele mai titrate echipe de fotbal din Europa).

În ultima perioadă de timp, mai ales din 2009, când la putere în RM a ajuns Alianţa pentru Integrare Europeană, Chişinăul a intensificat acţiunile sale privind integrarea europeană. Guvernarea precedentă, comunistă, a întreprins unele acţiuni concrete privind apropierea de Bruxelles. Totuşi, adesea, în perioada guvernării comuniste, integrarea europeană era prezentă mai mult în discursul politic decât în acţiunea politică. Deşi autorităţile UE aveau anumite îndoieli în privinţa continuării procesului de integrare europeană a Ucrainei după ce în urma rezultatelor alegerilor din februarie 2010 preşedinte al Ucrainei a devenit Victor Ianukovici, Bruxelles-ul a înţeles că Executivul de la Kiev este consecvent şi continuă programele de apropiere a Ucrainei de UE. Atât RM cât şi Ucraina conştientizează importanţa pieţei UE şi a relaţiilor economice cu statele sale membre. Din această cauză, nici Kievul, nici Chişinăul nu au îmbrăţişat proiectul propus de Moscova privind Uniunea vamală euroasiatică, implementat cu începere de la 1 ianuarie 2012, prin crearea spaţiului vamal comun (din care fac parte în prezent, deocamdată, Federaţia Rusă, Belarus şi Kazahstan).

Reflectând procesele de integrare europeană, mass-media din RM şi Ucraina pun în valoare elementele favorabile, succesele repurtate de autorităţile centrale de la Chişinău şi Kiev. În acest context, presa de la Chişinău utilizează frecvent în ultimii ani noţiunea de „poveste de succes” („success story”) cu referire la Moldova, în contextul integrării europene. Se pare că expresia „poveste de succes” a apărut datorită faptului că UE avea şi are nevoie de un exemplu pozitiv cu privire la Parteneriatul Estic. „Politica de vecinătate a Uniunii Europene are nevoie de poveşti de succes [“success stories”], şi cooperarea cu Moldova poate fi privită ca una, a declarat Ministrul de Stat pentru Afaceri Externe Zsolt Németh după reuniunea Consiliului de Cooperare UE – Moldova din 6 mai [2011], în Bruxelles”, când Ungaria deţinea preşedinţia UE[8].

Mass-media de la Chişinău adesea compară situaţia din Moldova cu cea din Ucraina. „Foştii parteneri de pe Maidan Neizalejnosti, Viktor Iuşcenko şi Iulia Timoşenko, au fost împreună până au început să împartă …proprietatea. Anume scandaluri legate de privatizări şi controlul întreprinderilor de stat i-au despărţit pe cei doi aliaţi ai «revoluţiei portocalii» şi i-au transformat în duşmani. [...]”[9].  În opinia autorului comentariului, din păcate, în Moldova se repetă cele ce s-au întâmplat în Ucraina, referindu-se la divergenţele din cadrul AIE (inclusiv în privinţa împărţirii/partajării proprietăţilor statului). De asemenea, presa de la Kiev compară parcursul celor două ţări în vederea apropierii lor de UE. Publicația „Kommersant.ua” din Ucraina s-a arătat indignată de progresul autorităților ucrainene legat de integrarea europeană, după ce un studiu a arătat că Moldova a devenit lider în privința implementării reformelor UE. La Forumul Societăţii Civile al Parteneriatului Estic (PaE), desfăşurat pe 30 noiembrie 2011 în orașul polonez Poznan, a fost făcut public clasamentul ratingului integrării europene al țărilor din PaE. „Rezultatele studiului au devenit o senzație. Ucraina, care a fost considerată liderul regional în acest domeniu, a ajuns pe locul trei, oferind primul loc Republicii Moldova, în timp ce pe locul doi s-a plasat Georgia. Ca urmare, din acest moment Chişinăul a primit posibilități mai mari de a accesa fonduri suplimentare din bugetul UE", scrie Kommersant.ua. „Nivelul de integrare europeană a fost evaluat după 300 de parametri, divizați în trei secţiuni: relaţia țărilor din PaE cu Uniunea Europeană, armonizarea cadrului juridic cu cel european, calitatea guvernării. Republica Moldova a fost desemnată lider la primele două secțiuni, în timp ce Georgia la secțiunea a treia. Ucraina a reușit să ocupe doar poziția a doua privind relația sa cu UE și a treia în celelalte două secțiuni. Când a fost creat Parteneriatul Estic, Ucraina era văzută drept o «locomotivă» a organizației, un exemplu demn de urmat” [10]. Potrivit experților, în ultimii doi ani situaţia s-a schimbat enorm. "În ultimii doi ani, în Ucraina, unii indicatori s-au înrăutăţit. Însă, cel mai important este faptul că rezultatele Republicii Moldova în aceeaşi perioadă în mai multe privințe s-au îmbunătățit", consideră directorul programului european "Vidrodjennya", Irina Solonenko.

„Republica Moldova poate fi considerată o poveste de succes în cadrul Parteneriatului Estic pentru că a folosit într-un mod foarte eficient instrumentele oferite de acesta”, a declarat şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Dirk Schubel. El a subliniat că este vorba, în principal, de acţiunile Chişinăului din ultimii doi ani şi jumătate: “Alianţa pentru Integrare Europeană a reuşit să formeze o întreagă reţea de contacte la Bruxelles şi în numeroase capitale europene, care au ajutat ţara să implementeze o serie de măsuri prefigurate de Parteneriatul Estic. Aş dori să menţionez lansarea negocierilor pentru acordul de asociere, care ar fi fost imposibilă fără sprijinul tuturor celor 27 de state membre, iar acum ne pregătim de lansarea oficială a discuţiilor despre o zonă de liber schimb aprofundat şi cuprinzător. Am reuşit, de asemenea, să ajungem, într-un timp record, după doar două runde de negocieri, la un acord privind spaţiul aerian comun, am lansat şi dialogul privind liberalizarea regimului de vize şi am făcut progrese importante. În toate aceste domenii Republica Moldova a fost foarte bine pregătită, ceea ce este extraordinar”[11]. Dirk Schubel a atras, însă, atenţia, că este foarte importantă menţinerea ritmului şi continuarea acestui process întrucât “nimic nu este stabilit până când totul este stabilit”.

Neparafarea, la sfârşitul lui 2011, respectiv nesemnarea, la începutul lui 2012 (cum fusese preconizat în urma rezoluţiei Parlamentului European din 1.12.2011 privind Acordul de asociere a Ucrainei cu UE) – inclusiv din cauza cazului Iulia Timoşenko – a slăbit întrucâtva poziţia Kievului în privinţa integrării europene, dar nu a redus şansele Ucrainei.

În procesul de implementare a reformelor, Ucraina şi RM se confruntă adesea cu probleme de acelaşi gen. Într-un top al corupţiei la nivel global pe 2010, publicat de Transparency International, în care prezintă amploarea fenomenului în 178 de ţări la nivelul institutiilor publice, Ucraina se situa pe locul al 2-lea, iar RM pe locul 5 (Rusia pe primul loc, Belarus pe locul al 3-lea)[12]. Problema sărăcirii populaţiei din cele două ţări este o altă asemenea problemă.

Concurenţa dintre RM şi Ucraina în contextul procesului de integrare europeană este benefică. În acelaşi timp, colaborarea dintre cele două ţări, concretizată inclusiv în preluarea de către o ţară a experienţei celeilalte, nerepetarea de către o ţară a greşelilor comise de cealaltă, poate contribui la un mai bun parcurs pe calea integrării europene a amândurora.

În ceea ce priveşte formula RM – poveste de succes a vecinătăţii estice (a Parteneriatului Estic), atâta timp cât în țară se observă un nivel de trai scăzut (venituri – salarii și pensii – mici), o economie de piață nefuncțională, un mediu de afaceri cu monopoluri, o rată a şomajului ce determină populaţia activă să plece în străinătate pentru a-şi asigura condiţii minime pentru o viaţă decentă, o corupţie (inclusiv trafic de influenţă, nepotism) în justiție și administraţia de stat ce face aceste sisteme ineficiente (stare accentuată în perioada în care partidele din AIE nu au fost în stare să aleagă un preşedinte timp de 917 zile), o calitate slabă  (degradată) a sistemului asistenţei medicale și a sistemului de învăţământ – toate acestea fac ca Republica Moldova să fie departe de criteriile de aderare la UE.

Factorul rusesc în contextul apropierii RM de UE

Vecinătatea estică este un măr al discordiei între cei doi actori geopolitici regionali, UE şi Rusia. Cu regret, Rusia are o influenţă în ceea ce priveşte procesul apropierii statelor din vecinătatea estică de UE. Interesul declarat al Moscovei este neadmiterea extinderii NATO în spațiul post-sovietic: „Les relations entre la Russie et les PECO [Pays de l’Europe Centrale et Orientale, n. A.L.] sont dominés par l’opposition rusee à l’elargisment de l’ OTAN vers ces pays celui ci revêt des aspects particuliers avec certains d’entre eux”[13] (autoarea s-a referit în principal la cele trei republici baltice). Poziția oficialilor de la Moscova este exprimată astfel: ”il n’y a pas de menace militaire justifiant une extension de l’OTAN à l’Est”[14] Deși Kremlinul nu are obiecții, la modul declarativ, cu privire la UE (UE este principalul importator al gazelor și petrolului din Rusia, deci contribuie din plin la formarea bugetului statulului rus), este clar că în legătură cu  Republica Moldova și Ucraina, între statutul de membru al UE și al Uniunii vamale Euroasiatice al acestora, Moscova ar prefera prezența lor în uniunea estică. Kremlinul exercită presiuni asupra Kievului și Chișinăului, ca și asupra tuturor statelor din ”vecinătatea apropiată” („blijnee zarubeji’ie” este un termin folosit în Rusia, care desemnează statele succesoare ale URSS, altele decât Federația Rusă, și are o semnificație mai mult politică decât geografică[15]).

Antoaneta Dimitrova şi Rilka Dragneva consideră că pot fi constatate tendinţe după care interdependenţa dintre Rusia şi statele din dimensiunea de est a PEV devine mai scăzută în domeniul comerţului [probabil, cu excepția Belarus-ului, n. A.L.], medie în politica externă şi mare în sectorul energetic. Comparând instrumentele de influență ale celor doi actori, cei doi cercetători propun următoarea schemă:

Puterea dură a Rusiei vs. cea a UE în domeniile economic şi energetic[16]

Rusia
UE
Preluări de infrastructură
(Belarus, Ucraina, Moldova şi Armenia)
Sancţiuni inteligente: încetarea demersurilor de cooperare, neacordare de vize
Preţuri diferenţiate la energie (exemplul Ucrainei)
Reducerea asistenţei financiare
Embargouri de gaz şi petrol
Evaluare critică prin Planurile de Acţiune
Blocade comerciale (vin, legume, carne etc.)
ale Moldovei şi Georgiei


       De fapt, Republica Moldova este o victimă a Federației Ruse la toate capitolele din tabel. Fără identificarea unor piețe noi (altele decât cea tradițională rusească) pentru producția moldovenească și fără găsirea unor surse alternative de gaz și carburanți, Rusia va avea și în continuare o influență mare asupra politicii Guvernului de la Chișinău și va încerca să determine cursul acesteia spre Est.  

       Un alt mit vehiculat uneori la Chișinău este cel privind faptul că Ciprul reprezintă un precedent pentru RM – în ceea ce privește posibilitatea aderării țării la UE cu un conflict teritorial nerezolvat. Pe 26.11.2011 în cadrul unei prelegeri publice susţinută la sediul OSCE din Chișinău, Hansjörg Brey, director executiv al Asociaţiei sud-est europene din München, Germania, pe tema “Conflictul din Cipru: geneză şi şanse pentru o soluţie”, a specificat că lecțiile învățate de pe urma admiterii Ciprului au condus la concluzia că „Nici o țară divizată nu va [mai] fi admisă în UE”. Este clar că fără soluţionarea conflictului din zona nistreană, nu va avea loc o aderare a RM la UE. Moscova folosește conflictul nistrean, pe care îl păstrează ”înghețat”, ca mijloc de presiune asupra Moldovei în temperarea avântului său pro-european.

Administrația de la Tiraspol este folosită de Moscova ca un instrument de exercitare a unor presiuni asupra Chișinăului pentru ca RM să adere la Uniunea Euroasiatică. Liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, s-a arătat disponibil de a coopera cu forţele politice din Republica Moldova, care promovează integrarea în Uniunea Eurasiatică. Potrivit liderului de la Tiraspol, colaborarea este posibilă doar dacă "proiectul eurasiatic" pentru politicienii moldoveni nu va rămâne doar un slogan înaintea alegerilor. Declarațiile au fost făcute de Şevciuk în cadrul unui interviu acordat pentru agenția rusească de presă ITAR-TASS în ajunul reuniunii în formatul 5+2 privind reglementarea conflictului nistrean, din 28-29 februarie 2012, de la Dublin. "Potrivit ultimilor sondaje, majoritatea populației din Republica Moldova este dezamăgită de procesul de integrare europeană, preferând cooperarea cu Federația Rusă şi Uniunea Eurasiatică. Această atitudine este similară cu cea a oamenilor din Transnistria [Pridnestrovie, n. A.L.]. Astfel, putem vorbi despre apropierea societăţii moldoveneşti de a noastră. Consider că aceste procese sunt pozitive şi cine ştie, poate în viitor, vom discuta despre unificarea economică a Republicii Moldova cu Transnistria [Pridnestrovie], în baza unor noi forme de participare. De exemplu, în cadrul unor noi proiecte de integrare cu Uniunea vamală şi partenerii noştri din est"[17], a declarat Evgheni Şevciuk. Desigur, aceste declarații exprimă poziția Rusiei privind înglobarea RM în Uniunea Euroasiatică, iar administrația RMN este folosită ca un instrument în acest sens.

Concluzii

În legătură cu aderarea RM la UE și integrarea europeană a țării sunt vehiculate mai multe mituri în spațiul informațional moldovenesc. Republica Moldova se află totuși într-un proces de cooperare strânsă cu instituţiile Uniunii Europene în cadrul Politicii Europene de Vecinătate (implicit, în cadrul Parteneriatului Estic). Deşi situaţia economică din ţară, atât conform rapoartelor instituţiilor oficiale de monitorizare, precum și ale expeţilor, dar şi după cum este percepută de populaţie, nu s-a îmbunătăţit, ci, dimpotrivă, s-a înrăutăţit în ultima perioadă de timp, rezultatele bune în negocierile dintre RM şi UE sunt îmbucurătoate. Totuşi, lipsa unei perspective clare pentru RM de a deveni membru al UE reprezintă un impediment în calea dezvoltării unor relații mai profunde între RM și UE. Fiind conştienţi de faptul că după aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, rezerva faţă de continuarea procesului de extindere a luat amploare în statele membre ale uniunii, precum şi ţinând cont de fapul că Republica Moldova nu a trimis deocamdată la Bruxelles o cerere de aderare la UE, putem vorbi totuşi de premise ale aderării RM la UE:

1.                    De la sfârşitul anului 2009, Republica Moldova a înregistrat progrese în domeniul democratizării şi reformelor (mai sunt problme în ceea ce priveşte reforma justiţiei, eradicarea corupţiei, asigurarea unui mediu de afaceri funcțional ș.a.).

2.                    Din grupul celor şase state din Parteneriatul Estic, Republica Moldova are atitudinea cea mai favorabilă faţă de UE.

3.                    Din grupul celor şase state din Parteneriatul Estic, Republica Moldova are economia cea mai orientată către Uniune. Cum circa jumătate din comerţul exterior total al Moldovei se realizează cu UE, conform rapoartelor de presă ale Comisiei Europeane, se poate afirma că Moldova a atins deja un nivel înalt de ”integrare comercială” cu UE şi această tendinţă, conform estimărilor, se va menţine şi în viitor.

4.                    Fiind o ţară mică, Republica Moldova poate fi absorbită mai uşor de Uniunea Europeană.

Toate acestea ne permit să sperăm că aderarea la UE şi integrarea europeană este o perspectivă reală pentru Republica Moldova. Dar totul depinde de:

1.            Seriozitatea autorităților moldovene în implementarea reformelor (asigurarea unui nivel de trai mai înalt pentru populația țării, eradicarea corupției din sistemul de justiție și din administrația de stat) și armonizarea   legislației naționale cu cea a UE,

2.              O conjunctură favorabilă în cadrul UE,

3.              Soluționarea conflictului nistrean.


 Bibliografie:

1.      Damian George, Basarabia, la răscruce de vânturi, Ziua Veche, Arena.md, 29.09.2010, http://www.arena.md/?go=news&n=709&t=Basarabia,_la_răscruce_de_vânturi_.

2.      Dimitrova Antoaneta şi Dragneva Rilka. Constraining external governance: interdependence with Russia and the CIS as limits to the EU's rule transfer in the Ukraine // Journal of European Public Policy, Volume 16, Issue 6, 2009.

3.      Petrică Bogdana, Le dialogue politique entre l’Union Européenne et les Pays de l’Europe Centrale et Orientale 1992-1997, Editura Petrion, București, 2001.  

4.      Serebrean Oleg. Politică şi geopolitică. -  Chişinău: Cartier, 2004..

5.      Snegur Mircea, Labirintul destinului. Memorii, volumul II, Chişinău, 2008.



[1] Întâlnire Vlad Filat şi Angela Merkel. Germania pune cuvântul pentru Moldova, http://unimedia.md/?mod=news&id=34040, 10.08.2011.
[2] Serebrean Oleg, Politică şi geopolitică, Chişinău: Cartier, 2004, p. 9.
[3] Snegur Mircea, Labirintul destinului. Memorii, volumul II, Chişinău, 2008, p. 111.
[4] Damian George, Basarabia, la răscruce de vânturi, Ziua Veche, Arena.md, 29.09.2010, http://www.arena.md/?go=news&n=709&t=Basarabia,_la_răscruce_de_vânturi_, accesat: 28.02.2012.
[6] Jose Manuel Barroso: Parteneriatul de Est urmăreşte scopul de a semna „acorduri de asociere” cu Moldova, Belarus, Ucraina, Georgia, Armenia şi Azerbaidjan, http://unimedia.md/?mod=news&id=8597, 16.07.2011.
[7] The National Interest: Surprinzător, cea mai săracă ţară din Parteneriatul Estic are în prezent cel mai pro-european guvern, http://unimedia.md/?mod=news&id=32579, 28.02.2012.
[8] Németh calls Moldova success story in EU Neighbourhood Policy, 6.05.2011, http://www.eu2011.hu/news/nemeth-calls-moldova-success-story-eu-neighbourhood-policy, [accesat 28.01.2012].
[9] Cristal Oleg, Adio „Moldova, poveste de succes”, 28 iunie 2011, http://vox.publika.md/politica/adio-moldova-poveste-de-succes-41511.html, [accesat 28.01.2012].
[10] Kommersant: Moldova a luat fața Ucrainei în Parteneriatul Estic, 01. 12. 2011, http://unimedia.md/?mod=news&id=41807, [accesat 28.01.2012].
[11] Dirk Schubel: Republica Moldova o poveste de succes în cadrul Parteneriatului Estic, 6.12.2011, http://www.radiochisinau.md/dirk_schubel_republica_moldova_o_poveste_de_succes_in_cadrul_parteneriatului_estic-870, [accesat 28.01.2012].
[12] Moldova, „poveste de succes”: locul 5 în totul ţărilor imorale, în Siet-ul moldovenilor din Italia, 15. 10.2011, http://moldinit.com/publ/moldova_poveste_de_succes_locul_5_in_topul_tarilor_imorale/4-1-0-2180, [accesat 28.01.2012].
[13] Petrică Bogdana, Le dialogue politique entre l’Union Européenne et les Pays de l’Europe Centrale et Orientale 1992-1997, Editura Petrion, București, 2001, p. 49.
[14] Ibidem.
[15] Ibidem .
[16] Dimitrova Antoaneta şi Dragneva Rilka, Constraining external governance: interdependence with Russia and the CIS as limits to the EU's rule transfer in the Ukraine // Journal of European Public Policy, Volume 16, Issue 6, 2009.
[17] Șevciuk admite unificarea economică a Republicii Moldova cu Transnistria, în cadrul Uniunii Euroasiatice, 28.02.2012, http://unimedia.md/?mod=news&id=44901, accesat: 5.03.2012.

Articolul a fost publicat în volumul „Macro and Micro Trends in International Relations and Political Sciences”, Editura Lumen, Iași, 2012, p. 157-174. http://edituralumen.ro/wp-content/uploads/2013/01/lumen-2012-political-sciences.pdf

Postări populare