Ceva despre esența protestelor de la Kiev

              Au trecut 11 zile de la încheierea summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius și tot atâtea zile de proteste în centrul Kievului – în piața Independenței (maidan Nezalejnosti). În seara și noaptea de vineri, 29 noiembrie, spre sâmbătă, 30 noiembrie, trupele speciale „Berkut” au întreprins o acțiune de împrăștiere a protestatarilor care se stabilise în Piață, instalându-și corturi. Este clar că puterea de la Kiev, învățată de evenimentele revoluției oranj din 2004, a dorit să curme posibilitatea unei lovituri de stat încă în fașă. Din imaginile filmate, prezentate de posturile de televiziune, s-a văzut că milițienii ucraineni au acționat hotărât, aplicând o forță disproporționată, inclusiv împotriva unor jurnaliști, studenți și, în general, persoane pașnice. Aceasta nu înseamnă însă că printre protestatari nu s-au infiltrat și nu au acționat provocatori, care s-au manifestat violent împotriva reprezentanților forțelor de menținere a ordinii de drept.

            Provocatorii sunt grupuri de membri sau sprijinitori ai partidului naționalist „Svoboda” – un partid fieful căruia se află în Ucraina de Vest – mai ales în Galiția. Șeful acestui partid, Oleg Tiahnibok, apare în fața camerelor de filmat alături de liderul grupului parlamentar „Batkivşcina”, Arsenii Iaţeniuk, și de președintele partidului „Udar”, Vilalii Kliciko. Se știe că partidul „Svoboda” este o formațiune xenofobă, homofobă și care este expresia unui naționalism – nazism și fascism – demult depășite în Europa. Pe soclul statuii lui V. Lenin, doborâte în centrul Kievului, pe 8 decembrie, reprezentanții „Svobodei” – făptașii acțiunii de vandalizare – au scris: „Ucrainenii sunt cei mai buni”. În timpul întrunirilor reprezentanților „Svobodei”, atât vorbitorii cât și audiența folosesc salutul nazist – mâna dreaptă ridicată.  

Despre esența viziunii politice a celor de la „Svoboda” și a simpatizanților lor cunoaștem din faptele comise de ei în teritoriile istorice moldovenești încorporate la 28 iunie 1940 în Ucraina, de exemplu la mănăstirea Bănceni, raionul Herța, regiunea Cernăuți. Au fost ani când la mănăstire aveau loc chiar și 5 incendii pe an, uneori lua foc chiar și casa de copii din cadrul lăcașului, deoarece naționaliștilor nu le place că slujbele se tin și în limba română. În condițiile în care la Chișinău activează o guvernare de mancurți, care nu manifestă nici un interes față de compatrioții rămași pe teritoriile istorice moldovenești încorporate Ucrainei, lăsându-i de izbeliște; în condițiile în care la București acționează un regim împotriva propriului popor, care acordă drept de exploatare a resurselor țării unor firme străine, nesocotind interesele vitale ale cetățenilor statului român – primejduind securitatea ecologică a oamenilor, cum este cazul revoltător al comunei Pungești, județul Vaslui, în Moldova de Vest (guvernarea de la București tratează locuitorii comunei Pungești precum coloniștii americani pe indigenii din Vestul sălbatic, deposedându-i de pământurile care pot fi exploatate în vederea obținerii unui profit) – președintele V. Ianukovici și Partidul Regiunilor este singura scăpare a călugărilor și copiilor din mănăstirea Bănceni și a comunităților moldovenești (române) din Ucraina: nordul Bucovinei, ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei, Transnistria, regiunea Kirovograd ș.a.. Președintele Ianukovici a fost personal la mănăstirea Bănceni pentru a-l sprijini pe părintele stareț Mihail Jar.

            Ucraina este un stat profund divizat. Pe de o parte, există o forță naționalistă care vede Ucraina ca pe un stat pentru ucraineni, în care minoritățile etnice ar urma implacabil să fie deznaționalizate și asimilate (ucrainizate), și, pe de altă parte, există o forță care susține drepturile naționale atât ale populației titulare, cât și pe cele ale minorităților etnice și lingvistice. Sunt convins că făcând o comparație între abordările și viziunile formațiunii „Svoboda” și cele ale Partidului Regiunilor, în mod cert ultimul este unul european – promovează valorile europene, ale respectului față de toți cetățenii indiferent de apartenența etnică sau oricare alta. Iată de ce, privite din acest punct de vedere, evenimentele de la Kiev arată clar că partidul „Svoboda” folosește amânarea semnării Acordului de Asociere UE – Ucraina pentru o revanșă în urma înfrângerilor electorale anterioare, acest partid neavând nimic în comun cu valorile europene, deci cu integrarea europeană. De menționat că și în timpul guvernării Iuliei Timoșenko în teritoriile istorice moldovenești din Ucraina erau desfășurate acțiuni de ucrainizare a școlilor cu predarea în limba română, proces oprit prin accederea la putere a Partidului Regiunilor.

            Desigur, printre cei care s-au aflat în piața Independenței din Kiev au fost susținători sinceri ai cursului de integrare europeană a Ucrainei. Președintele Ianukovici a declarat că îi înțelege și este alături de ei, neputând totuși semna Acordul de Asociere acum, cu prețul falimentării unui șir de întreprinderi importante, al creșterii ratei șomajului și al reducerii volumului plăților în bugetul de stat, respectiv al creșterii pericolului incapacității de plată a îndatoririlor sociale ale Guvernului către populația țării. Dar evenimentele din Kiev au arătat că, exploatând unele nemulțimiri explicabile ale populației, forțe politice din opoziție vor să preia puterea prin tehnologii politice care au funcționat în 2004. Și forțele politice cu pricina, poate cu excepția formațiunii lui Vitalii Kliciko, care încă nu s-a manifestat în mod clar, dar atât de nerăbdător și avid de putere, sunt departe de a avea o viziune europeană și de a acționa în spirit european. 

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]