joi, 5 decembrie 2013

Ceva despre art. 13 al Constituţiei, din perspectiva intereselor conaţionalilor din teritoriile istorice moldoveneşti din Ucraina

            Astăzi Curtea Constituţională examinează „constituţionalitatea privind interpretarea art. 13 din Constituţie (limba moldovenească)”. Articolul 13, cu privire la „Limba de stat”, dar de fapt, cu privire la denumirea limbii de stat din Republica Moldova, constituie un factor de instabilitate şi turlburare. Oricât ar părea de ciudat, articolul 13 afectează negativ nu atât situaţia din Republica Moldova, cât pe cea din afara graniţelor statului moldovenesc. În şcolile de pe teritoriul ţării se studiază disciplina „Limba română”, în spaţiul public (inclusiv în mass-media) în mod curent se utilizează acest glotonim. Unele încercări ale PCRM (2001-2009) de a introduce glotonimul „limbă moldovenească” în învăţământ au suferit eşec, comuniştii recunoscând de altfel identitatea dintre glotonimele „limbă moldovenească” şi „limbă română”. De aceea, în principiu, formularea din art. 13 e o formalitate, care nu dăunează dezvoltării, în condiţii normale, a culturii naţionale a populaţiei majoritare a RM. Alta este însă situaţia pe teritoriile istorice moldoveneşti care aparţin în prezent Ucrainei: reg. Cernăuţi şi sudul Basarabiei – din reg. Odesa. 

         În unul din atricolele sale din Glasul Bucovinei, Alexandrina Cernov a reprodus o scrisoare (din 22.07.2010) a Asociaţiei Naţional-Culturale a Moldovenilor din Ucraina, semnată de preşedintele Asociaţiei, A.S. Fetescu şi adresată prim-ministrului Ucrainei M. Azarov, despre care a comentat: „Îngrijorează mai ales faptul că acset document încearcă să argumenteze şi deosebirile culturale, folclorice şi istorice dintre români şi moldoveni, inclusiv cele literare, adică se face o încercare de a ne dezbina şi pe această cale” [Cernov Alexandrina, Limba română în capcanele politice din Ucraina, în Glasul Bucovinei, nr. 3/2010, Cernăuţi-Bucureşti, p. 91.]. Pentru cine nu ştie, menţionez că în regiunile Cernăuţi şi Odesa conaţionalii noştri sunt în egală măsură moldoveni (ei sunt descendenţii neamului din fostul Principat al Moldovei) şi români (etnonimul poporului din spaţiul carpato-danubiano-nistreano-pontic). Totuşi, locuitorii din raioanele Herţa, Adâncata şi Storojineţ nu se identifică drept „moldoveni”, respingând această denumire (în discuţiile cu câţiva dintre ei, la argumentul meu că în România nu există români abstracţi, ci români munteni, români transilvăneni, români maramureşeni, români bănăţeni etc. au rămas impasibili, ca şi cum ar fi români veniţi din cosmos, fără rădăcini moldoveneşti), iar locuitorii din raioanele Noua Suliţă, Reni, Ismail, Tatarbunar, Chilia, Sărata, ca să nu mai stăruim asupra celor din satele transnistrene ale reg. Odesa – Handrabura, Valea Hoţului sau Tocila – se identifică drept moldoveni, respingând etnonimul român. L-am întrebat pe un conaţional de-al nostru din Noua Suliţă: „Întrucât cu toţii vorbiţi acelaşi grai moldovenesc al limbii române, aveţi un trecut istoric comun, care este diferenţa între moldovenii şi românii din regiunea Cernăuţi?” Mi-a răspuns: „Uite la casele noastre, din raionul Noua Suliţă [unde majoritatea caselor sunt cu câteva nivele] şi uite la casele celor de peste Prut, din raionul Herţa [unde sunt multe case cu un singur nivel şi modeste], şi o să vezi diferenţa: noi, moldovenii, suntem gospodari”. Era un argument, recunosc, neaşteptat, dar care denota că, de fapt, nu există argumente pentru ideea existenţei a două etnii – moldoveni şi români – pe teritoriile istorice moldoveneşti din actuala Ucraină.

Aşadar, în scrisoarea Asociaţiei Moldovenilor se menţionează: „Comunitatea moldovenilor (...) ocupă al treilea loc după numărul de locuitori, 258,6 mii [inclusiv „67 de mii de moldoveni” în reg. Cernăuţi şi 123,7 mii locuiesc în regiunea Odesa], după ruşi şi beloruşi, între minorităţile naţionale [în regiunea Cernăuţi locuiesc „120 de mii de români”. Suma celor ce se identifică moldoveni şi a celor ce se identifică români plasează conaţionalii noştri pe locul al doilea, după ruşi] (...). Fără a se sfătui nici cu părinţii, nici cu elevii [?], şcolile cu limba moldovenească de predare au început să fie numite şcoli cu limba română de predare. (...) Datorită unor eforturi uriaşe ale Asociaţiei noastre, în regiunea Odesa au fost redeschise şcolile tradiţionale cu contingentul de elevi moldoveni cu denumirea tradiţională «şcoli cu limba moldovenească de predare» şi doar din anul 2005 în Ucraina au început să se editeze manuale de «limba şi literatura moldovenească» (subl. A.L.)” [pag. 92]. Deşi A. Fetescu nu menţionează în scrisoarea pe care a semnat-o că temelia demersului Asociaţiei pe care o conduce este art. 13 din Constituţia RM, cei care au luat poziţie faţă de această iniţiativă au considerat că anume acel articol este temelia respectivei acţiuni.

Ca reacţie la apelul lui A. Fetescu, reprezentanţii intelectualităţii româneşti din Ucraina au adresat o scrisoare preşedintelui Parlamentului RM, preşedintelui interimar de atunci Mihai Ghimpu şi prim-ministrului RM de atunci Vladimir Filat, în care se propune „soluţia unică de a evita această neconcordanţă – cea de a schimba textul «din articolul 13 al Constituţiei în care să se specifice că limba oficială a Republicii Moldova este limba română», ceea ce ar face imposibilă manipularea pe cale politică a acestei neconcordanţe lingvistice şi în Ucraina” [pag. 91].

Văzând că foştii demnitari Ghimpu şi Filat ignoră comunitatea moldo-română din Ucraina, întrucât nu au întreprins nimic, preşedintele Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, deputatul Radei Supreme de la Kiev, Ion Popescu, i-a adresat o scrisoare directorului Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a RM, Vasile Bahnaru. În scrisoare se menţiona: „Dat fiind faptul că în ultimul timp Asociaţia Moldovenilor din Ucraina, inclusiv filiala ei din regiunea Cernăuţi, fac diverse demersuri către insituţiile de resort ale statului ucrainean prin care solicită instituţionalizarea «limbii moldoveneşti» în aşezămintele de învăţământ şi în instituţiile mass-media cu limba română de funcţionare prin deschiderea de clase cu predarea obiectelor în «limba moldovenească» în şcolile cu predarea obiectelor în limba română şi prin instituirea unei redacţii de emisiuni radio şi TV în «limba moldovenească» în cadrul radacţiilor emisiunilor radio şi TV în limba română din regiunea Cernăuţi avem nevoie de opinia clară a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova şi, în mod special, a savanţilor Institutului de Filologie al Academiei cu privire la numele adevărat al limbii în care se predă şi se studiază în instituţiile de învăţământ mediu şi superior din Republica Moldova şi cu privire la denumirea corectă a limbii vorbite de etnicii români/moldoveni din regiunile Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatia pentru a demonstra lipsa de temei a demersurilor celor care fac jocul unor forţe oculte străine adevărului ştiinţific şi orientării proeuropene a Ucrainei şi Republicii Moldova”. Popescu îşi exprima în încheiere credinţa în faptul că„adevărul privind denumirea corectă a limbii vorbite în toate teritoriile noastre strămoşeşti (subl. A.L.), afirmat de Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova, trebuie să învingă pretutindeni”.

În răspunsul său (din 4.08.2011), în care a arătat poziţia savanţilor moldoveni, Vasile Bahnaru nota că „utilizarea sintagmei «limbă moldovenească» are, pe de o parte, o tradiţie populară, iar pe de altă parte a fost impusă ca termen oficial de autorităţile sovietice în scopul deznaţionalizării şi îndepărtării de origini a populaţiei româneşti din aceste zone. (...) denumirea corectă, ştiinţifică a limbii vorbite de românii din Basarabia istorică (inclusiv nordul şi sudul acesteia), din regiunea Cernăuţi şi cea Transcarpatică este LIMBA ROMÂNĂ, fapt arhicunoscut de lingviştii contemporani şi confirmat în cadrul mai multor întruniri ştiinţifice, susţinut de altfel şi de lingviştii ucraineni, fiind suficient să amintim aici numele regretatului profesor Stanislav Semcinschi. Mai mult decât atât, savanţii Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi-au expus opinia în problema denumirii corecte a limbi de nenumărate ori. Astfel, în „Răspunsul la solicitarea Parlamentului Republicii Moldova privind istoria şi folosirea glotonimului «limbă moldovenească», adoptat în şedinţa lărgită a Prezidiului Academiei de Ştiinţe a Moldovei din 9 septembrie 1994 se subliniază: „Convingerea noastră este aceea că articolul 13 din Constituţie trebuie să fie revăzut în conformitate cu adevărul ştiinţific, urmând a fi formulat în felul următor: «LIMBA DE STAT (OFICIALĂ) A REPUBLICII MOLDOVA ESTE LIMBA ROMÂNĂ»”. Ulterior, la 28 februarie 1996, Adunarea Generală Anuală a Academiei de Ştiinţe a Moldovei a adoptat o declaraţie prin care a fost confirmată opinia ştiinţifică a specialiştilor filologi din republică şi de peste hotare, potrivit căreia limba de stat (oficială) a Republicii Moldova este LIMBA ROMÂNĂ. Din 1996 şi până în prezent, opinia savanţilor de la Academie în problema glotonimului «limbă română» a rămas aceeaşi, în pofida faptului că unii politicieni au ajuns să declare că sintagma «limbă română» este un termen ştiinţific, în timp ce sintagma «limbă moldovenească» ar fi un termen politic, acesta, în realitate, fiind un termen ideologic şi geopolitic. În fine, amintim că Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova din 27 august 1991, documentul fundamental al noului stat care urma să stea la baza viitoarei Constituţii, denumeşte limba respectivă limbă română. În baza celor menţionate anterior, propunem ca sintagma «limbă română» să fie utilizată fără teama de a falsifica adevărul ştiinţific şi fără intenţia de camufla originea istorică a românilor şi în şcolile din Ucraina din localităţile populate de români sau moldoveni, cum mai sunt denumiţi românii (în virtutea unei tradiţii istorice şi din considerente geopolitice) în unele localităţi din teritoriile respective”.

În urma răspunsului Academiei de Ştiinţe a RM, pe 8 septembrie 2011 Ion Popescu,  vice-preşedinte al Comisiei în problemele drepturilor omului, minorităţilor naţionale şi relaţiilor interetnice, a remis un comunicat de presă în care se menţiona că, în cadrul lucrărilor plenare ale Radei Supreme, deputatul poporului din Ucraina, Ion Popescu, a adus la cunoştinţa preşedintelui Comitetului de stat al Ucrainei în problemele radioului şi televiziunii, Alexandr Curdinovici („ales pe cota Partidului regiunilor, de altfel, născut în or. Soroca, Republica Moldova”), poziţia savanţilor din cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei privind denumirea corectă a limbii folosite de către etnicii români/moldoveni din Ucraina. Cei doi au discutat, printre altele, şi „apariţiea problemei create artificial în urma unor demersuri în diferite instanţe de către Asociaţia Moldovenilor din Ucraina (AMU) privind „instituirea unei redacţii de emisiuni radio şi TV «în limba moldovenească» în cadrul redacţiilor emisiunilor de radio şi TV în limba română din regiunea Cernăuţi”. În cominucat se accentua că în conformitate cu poziţia Academiei RM „denumirea corectă, ştiinţifică a limbii vorbite de românii/moldovenii din Basarabia istorică (inclusiv în Republica Moldova, nordul şi sudul Basarabiei), din regiunea Cernăuţi şi cea Transcarpatică este LIMBA ROMÂNĂ”. Comunicatul se încheia cu precizarea că „În urma discuţiilor s-a convenit că redacţiile emisiunilor de radio şi TV în limba maternă a autohtonilor din regiunea Cernăuţi vor funcţiona şi în continuare în limba română, lasând fără nici o reacţie adresările politice şi provocatoare ale AMU”.

Poziţiile celor două comunităţi din teritoriile istorice moldoveneşti din Ucraina par ireconciliabile şi totuşi trebuie să contribuim pe cât putem la apropierea dintre ele şi unirea lor. Cred că printr-un amendament la Constituţie am putea clarifica situaţia cu privire la denimirea limbii pentru comunitatea moldovenilor din regiunile Odesa şi Cernăuţi. Întrucât este o chestiune delicată, trebuie să evităm lezarea demnităţii unei comunităţi membrii căreia, în virtutea diferitor factori istorici, la fel ca şi mulţi dintre transnistrenii din RM, cred cu tărie că etnonimul lot este moldoveni. Iată de ce propun ca variantă această formulare:

„Art. 13 Limba de stat, funcţionarea celorlalte limbi"

            (1) Limba de stat a Republicii Moldova este limba care, conform tradiţiei din spaţiul moldovenesc, inclusiv în stânga Nistrului, se numeşte „limbă moldovenească”; ea este identică cu limba numită în România „limbă română” şi cu limba numită în Serbia şi Bulgaria „limbă rumână/vlahă”. Toate cele trei denumiri se referă la limba formată în baza dialectului comun daco-roman. Denumirea formei literare (utilizate în învăţământ, mass-media ş.a.) a acestei limbi comune este „limba română”.

Poate fi și o variantă mai simplă:

            „Limba de stat în Republica Moldova se numește, conform tradiției, limbă moldovenească – denumire identică cu cea de limbă română”.

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

Postări populare