Şi n-acceptăm să ni se dea în rate,
Cucerind-o, de parcă uităm,
Cât am dorit să fim în libertate.
Şi suntem gata să o dăm ca preţ
Pentru o aşa-zisă bunăstare,
Sau pentru că vreunui şefuleţ
Şi fără ea tot bine i se pare.
Şi parcă încă trebuie să treacă
Secole multe să se înţeleagă,
Că ea ne este mai presus de toate,
Ea se numeşte simplu: libertate.
(Din volumul "Lumina iubirii", Chișinău, 1996, de Aurelian Lavric).
