Abstract:
In the Soviet period the Romanian ethic minority in Ukraine was submitted to a Russification process, in order to achieve the so-called Soviet People, speaking of the Russian language. Now there is a process of Ukrainization in order to achieve a Ukrainian nation, including the ethnic minorities. After the collapse of the Soviet Union, Romania and the Republic of Moldova (RM) have the duty to establish agreements and cooperation with Ukraine, to create common governmental Ukrainian-Romanian- Moldovan commissions on the fields of education, culture and so on, to solve all problems regarding the preservation of the ethnic identity of the Romanian minority. In this regard there are a few topical problems: to open schools with the Romanian language of teaching in the Romanian villages with no such schools; to create an University with Romanian as the language of teaching in Cernăuţi (Chernivtsy) or in Herţa; the problem of the recognition of diplomas obtained by the Ukrainian citizens in Romania and RM (the graduates have to pay a lot and must take certain exams); a branch of the Romanian Cultural Institute in Cernăuţi is a matter of urgency; to enhance the cooperation within the Upper Prut Euro region and Lower Danube Euro region, between the RM, Ukraine and Romania; to open all the possibilities for the Romanian minority to travel in Romania, as it can travel in Moldova, without visas (in this regard, the authorities from Bucharest and from Kiev must achieve the same agreements as the Polish Government achieved with the Ukrainian Government); the example of the Swedish minority from Finland would be useful to follow: as it is known, the Swedish language has the status of state language in Finland. Perhaps, it would be useful to introduce the Romanian language as the official language in the Romanian villages from the Cernăuţi and Odessa regions. The perspectives of the Romanian minority survival depend on the implementing these proposals.
Comunitatea etnică românească din Ucraina este a treia etnie ca număr, după comunitatea ucraineană şi cea rusească. La ultimul recensământ, din 2001, numărul etnicilor români a fost de aproximativ 410 000 persoane. Neoficial, numărul conaţionalilor noştri poate fi estimat la 500 000, luând în considerare faptul că s-a observat o scădere cu 27% (faţă de cum arăta pronosticul mediu) a românilor care se identifică drept moldoveni. Acest lucru se întâmplă din varii motive: asimilarea lingvistică – „dorinţa de a se naturaliza” (aceştia declarându-se de etnie ucraineană), instruirea copiilor în limba etniei dominante, tendinţa de a-şi schimba statutul social, micşorarea sporului natural [1]. Principalele regiuni în care convieţuiesc românii în Ucraina sunt: Odesa: 123 751 moldoveni şi 724 români; Cernăuţi: 114 555 români şi 67 225 moldoveni şi regiunea Transcarpatică: 32 152 români [2]. Prin acest articol tragem un semnal de alarmă privind situaţia dificilă în care se află populaţia autohtonă moldo-românească de pe teritoriile istorice moldoveneşti/româneşti, aflate în prezent în cadrul graniţelor statului ucrainean.
Pericolul cel mai mare căruia este supusă comunitatea românească din Ucraina este cel al asimilării – ucrainizarea, adică renunţarea la identitatea românească (moldovenească – în nordul şi sudul Basarabiei, precum şi în zonele de peste Nistru şi de peste Bug) de către membrii comunităţii. Acest proces avansează cu paşi rapizi, întrucât în prezent tot mai mulţi părinţi de etnie română îşi înscriu copiii în clase cu predarea în limba ucraineană. Motivul este dorinţa acestora ca copiii lor să poată studia la o facultate în regiunea în care convieţuiesc. Învăţământul superior în Ucraina, inclusiv în instituţiile de învăţământ din oraşele Cernăuţi, Odesa şi Ujgorod, se desfăşoară în limba ucraineană. La singura facultate unde studenţii pot studia în limba română – Facultatea de Filologie, specialitatea Limba Română – jumătate din cursuri se ţin în ucraineană, justificarea autorităţilor din domeniul învăţământului fiind că acest fapt este în avantajul studenţilor, deoarece astfel absolvenţii se vor putea angaja la dorinţă (sau la nevoie?) şi în şcoli cu predarea în limba ucraineană, vor avea deci mai multe opţiuni în ceea ce priveşte angajarea în câmpul muncii. Cei care vor să se înscrie la Facultatea de Filologie, specialitatea Limba Română, a Universităţii de Stat din Cernăuţi trebuie să susţină examene la limba ucraineană şi la istoria Ucrainei în limba ucraineană. Pe de altă parte, cetăţenii ucraineni care obţin diplome de studii în România şi în Republica Moldova cu mari greutăţi le pot echivala/nostrifica: trebuie să achite taxe exorbitante şi să susţină examene suplimentare în limba ucraineană, inclusiv la limba ucraineană.
Suntem conştienţi de importanţa şi necesitatea dialogului interetnic în cadrul statului ucrainean, în care să fie implicată comunitatea conaţionalilor noştri de acolo. Dar, înainte de toate, este necesară instituirea unui dialog româno-român: între românii din România şi cei din Republica Moldova, pe de o parte, cu comunitatea românească din Ucraina, de cealaltă parte. România şi Republica Moldova nu susţin minoritatea românească din statul vecin aşa cum Ungaria susţine minoritatea maghiară din Transcarpatia (151 500 persoane) [3]. În localitatea Beregovo activează un Institut pedagogic cu predarea în limba maghiară, care pregăteşte profesori pentru şcolile cu predarea în limba maghiară din regiunea Transcarpatică, unde convieţuieşte minoritatea maghiară, şi care este susţinut de statul maghiar. Aşadar, este nevoie în primul rând de consolidarea dialogului româno-român pentru păstrarea etnicităţii româneşti în teritoriile istorice moldoveneşti şi româneşti din Ucraina. Un dialog interetnic este posibil între culturi sau etnii consolidate în urma unui dialog intraetnic. Atunci când o etnie este pe cale să îşi piardă identitatea culturală – în primul rând limba maternă – trebuie făcut totul pentru asigurarea condiţiilor în care minoritatea etnică să supravieţuiască din punct de vedere cultural. Dacă în zece ani numărul românilor care se identifică drept moldoveni a scăzut cu 27% în Ucraina (la recensământul din 2001, în comparaţie cu datele recensământului din 1989), înseamnă că minoritatea moldo-română din Ucraina se află într-o situaţie dificilă. Aceste 27% nu au emigrat în Republica Moldova, în România sau în alte ţări. O explicaţie a acestei scăderi bruşte ar fi faptul că persoanele care constituie aceste 27% şi-au renegat identitatea etnică a părinţilor lor pentru a putea să se afirme în cadrul societăţii ucrainene. Dacă pentru a te afirma (a obţine un status mai înalt) în Ucraina trebuie să renunţi la identitatea etnică şi culturală proprie (aşa cum o fac părinţii moldo-români din satul Coteleu (Koteleva), raionul Noua Suliţă, care vorbesc cu copiii lor preşcolari în limba ucraineană, pentru ca să le fie mai uşor atunci când vor merge la şcoală (care e cu predarea în limba ucraineană)), atunci situaţia nu este una dintre cele mai bune pentru minoritatea moldo-română, care se găseşte pe teritoriul său istoric pe care s-a format ca etnie, aflat în prezent în cadrul graniţelor statului ucrainean.
În luna februarie 2011 am efectuat o sondare a opiniilor unor etnici români din regiunea Cernăuţi. În chestionarul privind opiniile persoanelor ce fac parte din comunitatea moldo-română de pe teritoriul istoric moldovenesc – regiunea Cernăuţi (actualmente în Ucraina) – figurau următoarele întrebări:
1. Consideraţi că minorităţii moldo-române din regiunea Cernăuţi (de pe teritoriul istoric moldovenesc)
îi sunt respectate drepturile privind păstrarea şi folosirea limbii materne în societate, a tradiţiilor şi obiceiurilor? Dacă „NU”, ce trebuie schimbat pentru îmbunătăţirea situaţiei?
îi sunt respectate drepturile privind păstrarea şi folosirea limbii materne în societate, a tradiţiilor şi obiceiurilor? Dacă „NU”, ce trebuie schimbat pentru îmbunătăţirea situaţiei?
2. Susţineţi ideea de a fi acordat statutul de limbă oficială/de stat limbii române în regiunea Cernăuţi, unde locuieşte pe teritoriul său istoric comunitatea moldo-română?
3. Ce trebuie să întreprindă Guvernul Republicii Moldova pentru ajutorarea comunităţii moldo-române de pe teritoriul istoric moldovenesc – regiunea Cernăuţi?
4. Aţi susţine ideea creării unei formaţiuni teritorial-administrative autonome, în care să intre localităţile populate de comunitatea moldo-română din raioanele Storojineţ, Adâncata, Herţa şi Noua Suliţă, cu centrul în oraşul Herţa, în care să fie creată o universitate cu predarea cursurilor în limba română?
5. Aţi susţine ideea efectuării unui schimb de teritorii între Republica Moldova şi Ucraina, în urma căruia localităţile populate de ucraineni din Republica Moldova (în special cele de peste Nistru) să revină la Ucraina , iar localităţile populate de comunitatea moldo-română din regiunea Cernăuţi să reintre în componenţa Republicii Moldova?
Au fost chestionate 25 persoane din raioanele Storojineţ, Adâncata, Herţa şi Noua Suliţă.
La prima întrebare 15 persoane au răspuns „Nu”. Un respondent a nuanţat: „Românii în general nu sunt respectaţi – nici limba, nici obiceiurile; dacă nu cunoşti limba ucraineană, nu poţi deschide nici o uşă”; „eu socot că statul ar trebui să pună limba română la nivelul limbii ucrainene”. Un alt respondent a răspuns că „obiceiurile şi tradiţiile sunt respectate, iar limba nu”. La întrebarea „Ce trebuie schimbat pentru îmbunătăţirea situaţiei?” am primit asemenea răspunsuri: „Democratizarea ţării”; „Ar trebui să ne schimbăm noi în primul rând”, „Trebuie să fie respectată legea privind limba de stat şi limbile minorităţilor”; „Limba minorităţii trebuie folosită în organele de stat în zona unde minoritatea convieţuieşte compact, ceea ce la noi nu se întâmplă”. Alte 7 persoane au răspuns „Da”. Unele dintre ele au menţionat că „minoritatea moldo-română nu face nimic pentru ca să i se respecte drepturile, nu luptă pentru ca aceste drepturi să fie aplicate în viaţa cotidiană”; „Constituţia Ucrainei prevede drepturi pentru minorităţile naţionale, dar noi nu ne-am învăţat să ne respectăm pe noi înşine ca naţiune, nu ne-am învăţat să cerem drepturile noastre”. Doi respondenţi au răspuns „Parţial”. Ca răspuns la întrebarea „Ce trebuie schimbat pentru îmbunătăţirea situaţiei?”, unul dintre ei a menţionat,: „Să se păstreze şcolile cu predarea în limba română, activităţile extracurriculare să se desfăşoare în limba maternă – română, întocmirea documentaţiei să se facă în limba română, să avem în şcoală literatură metodică, scenarii pentru serbări şi altele în limba română (acum acestea lipsesc)”.
La a doua întrebare, 19 persoane au răspuns „Da”, 5 persoane au răspuns „Nu”, două nu au dat nicio explicaţie, iar o alta, care locuieşte în Noua Suliţă, unde procesul de ucrainizare este mai avansat, a explicat: „Puţini cunosc limba română literară. Va râde lumea de documentele întocmite de funcţionari în limba română”. Un respondent a răspuns „Nu ştiu”.
La a treia întrebare am primit, printre altele, aceste răspunsuri: „Să ajute cu literatură artistică, de popularizare a ştiinţei în limba română, aparţinând atât scriitorilor români, cât şi celor universali, cu manuale, cărţi pentru copii”; „Ar trebui să se intereseze mai mult de ceea ce se întâmplă aici, să ţină strânsă legătură cu noi”; „Să ne acorde mai multă atenţie, să nu ne lase de izbelişte, să se intereseze de ce suferă minoritatea noastră”; „Să ne apere interesele, să putem contacta liber cu Moldova, să putem merge la rudele noastre în Moldova fără paşapoarte”; „Să ne susţină prin publicarea de documente istorice”; „Relaţiile dintre România şi Republica Moldova să fie asemănătoare celor dintre Germania şi Austria (să fie recunoscută o limbă – română şi o comunitate – română)”; „Să ne acorde sprijin în crearea şi organizarea unor societăţi culturale ale comunităţii moldo-române; să ne explice drepturile, să informeze masele, deoarece oamenii nu-şi cunosc drepturile”; „Trebuie să fim în relaţii colegiale, să facem schimb de experienţă”. Am mai primit răspunsuri ca: „Cu nimic”, „Mi-e indiferent”. Un respondent a răspuns „Nu ştiu”. Altul a specificat că nu poate răspunde la această întrebare, fiindcă nu îl interesează aceste probleme. Un respondent nu a dat răspuns.
La a patra întrebare, 21 respondenţi au răspuns „Da”, dintre care unul a adăugat: „Dacă se va face reorganizarea [teritorial-administrativă] a ţării”, iar altul: „Da, deşi în acest caz va trebui să învăţ limba română literară, pe care nu o cunosc”. Un respondent a răspuns: „Universitate – da; formaţiune teritorial-administrativă autonomă – nu ştiu”. Unul a răspuns „Nu”. Un alt respondent a răspuns: „E imposibil. Herţa nu poate înlocui Cernăuţiul, care este sufletul nostru”. Unul a răspuns: „Nu consider că este real”.
La a cincea întrebare, 10 respondenţi au răspuns „Da” (un respondent a explicat: da, deoarece nu putem studia la universităţi [din Ucraina] în limba română), 5 respondenţi au răspuns „Nu”. 2 respondenţi au răspuns „Da” condiţionat: „Da, dacă e posibil”; 2 respondenţi au răspuns „ Da, dar nu cred că e posibil”. Unul a răspuns că „Ucraina nu va ceda”. Doi s-au arătat sceptici cu privire la o asemenea posibilitate, fără să răspundă cu „da” sau „nu”: „Este oare posibil aşa ceva?”; „Să se ajungă la referendum şi atunci voi răspunde”. Un respondent a răspuns: „Nu ştiu. Nu am fost niciodată în Moldova”. Un respondent a răspuns: „Nu cred că este real”, adăugând totuşi „50/50”. Un respondent a răspuns: „În momentul de astăzi, mai mult nu decât da”.
Din aceste răspunsuri putem deduce dorinţa conaţionalilor noştri de a fi ajutaţi de românii din România
şi din Republica Moldova. Mai întâi, este necesar un dialog al autorităţilor din România şi din Republica Moldova cu autorităţile din Ucraina privind îmbunătăţirea situaţiei conaţionalilor noştri. Deşi în acordul româno-ucrainean semnat în 1997 de preşedinţii Emil Constantinescu şi Leonid Kucima era prevăzută crearea unei universităţi multiculturale, în care să funcţioneze facultăţi cu predarea în limba română, această prevedere nu a fost implementată. În cadrul unei discuţiila Kiev , pe data de 25 mai 2011, cu vicepreşedintele Adunării parlamentare a Consiliului Europei, deputatul Radei Supreme a Ucrainei Ion Popescu, originar din satul Pătrăuţii de Jos, raionul Storojineţ, regiunea Cernăuţi, la întrebarea „De ce nu este realizat proiectul înfiinţării unei universităţi multiculturale la Cernăuţi ?” acesta a invocat lipsa de resurse financiare din partea statului ucrainean. „Dacă România şi Republica Moldova s-ar implica cu sprijin financiar, o instituţie de învăţământ superior cu predarea în limba română ar putea fi creată în Ucraina”, mi-a spus Ion Popescu. De asemenea, la nivel interguvernamental trebuie soluţionate problemele legate de echivalarea diplomelor: anularea taxelor (care actualmente sunt foarte mari), renunţarea la a impune absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior din România şi din Republica Moldova să susţină unele examene în diverse centre universitare din Ucraina, pentru echivalarea diplomelor. Procesul de la Bologna , la care au aderat atât România şi Republica Moldova, cât şi Ucraina, prevede recunoaşterea reciprocă a diplomelor obţinute în statele parte la proces.
şi din Republica Moldova. Mai întâi, este necesar un dialog al autorităţilor din România şi din Republica Moldova cu autorităţile din Ucraina privind îmbunătăţirea situaţiei conaţionalilor noştri. Deşi în acordul româno-ucrainean semnat în 1997 de preşedinţii Emil Constantinescu şi Leonid Kucima era prevăzută crearea unei universităţi multiculturale, în care să funcţioneze facultăţi cu predarea în limba română, această prevedere nu a fost implementată. În cadrul unei discuţii
România şi Moldova ar trebui să se implice în vederea asigurării dezvoltării economice şi culturale a comunităţii româneşti. Euroregiunile Prutul de Sus şi Dunărea de Jos au fost concepute ca un cadru de activitate în comun şi de colaborare a comunităţilor din România, Republica Moldova şi din Ucraina (regiunile Cernăuţi şi Odesa), care de-a lungul secolelor au convieţuit împreună, fără graniţele actuale între ele. Cu regret, cooperarea transfrontalieră rămâne a fi una la un nivel redus, cauza fiind dificultăţile în elaborarea proiectelor. Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană a fost creat Programul Operaţional Comun România–Ucraina–Republica Moldova 2007-2013. În perioada vizată, acesta primeşte finanţare europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat. „Programul îşi propune crearea unei punţi de legătură între cele trei state partenere, cu scopul susţinerii comunităţilor din zonele de frontieră în găsirea unor soluţii comune la problemele similare cu care acestea se confruntă” [4]. Prin intermediul acestui Program, autorităţile locale şi alte organizaţii din zonele de frontieră sunt încurajate sa colaboreze în vederea dezvoltării economiei locale, rezolvării anumitor probleme legate de mediul înconjurător şi în scopul de a fi pregătite mai bine pentru situaţii de urgenţă. Programul îşi propune, de asemenea, să promoveze o mai bună interacţiune între comunităţile din zonele de graniţă. Comisia Europeană oferă o finanţare de 126,72 mln Euro pentru Programul Operaţional Comun România–Ucraina–Republica Moldova 2007-2013. Cele trei state partenere trebuie să participe prin cofinanţare, în valoare de 11,4 mln Euro. În total, bugetul Programului pentru perioada 2007-2013 este de 13,81 mln Euro. Totuşi, foarte puţini au reuşit să acceseze fonduri prin cele două birouri (de la Suceava şi Iaşi) ale Programului – din 2010, de când a început finanţarea efectivă. Autorităţile ar trebui să acorde mai multă asistenţă potenţialilor beneficiari prin informare şi consultaţii cu privire la elaborarea de proiecte.
Ajutorul acordat de autorităţile României şi ale Republicii Moldova ar trebui să vizeze în egală măsură domeniul culturii şi educaţiei. Lipsa de clase cu predarea în limba română în unele localităţi cu populaţie mixtă, insuficienţa literaturii clasicilor în biblioteci, a literaturii didactice în şcoli (chiar dacă în Ucraina nu pot fi utilizate manuale care nu au aprobarea Ministerului Învăţământului din Ucraina) denotă lipsa unor relaţii fireşti între românii din România, Republica Moldova şi cei din Ucraina.
Tratatul româno-ucrainean semnat în 1997 de preşedinţii Emil Constantinescu şi Leonid Kucima a stârnit multe nemulţumiri, iar unii intelectuali ai comunităţii româneşti din Ucraina l-au calificat drept un act de trădare faţă de românii din teritoriile lor istorice, aflate în prezent în cadrul graniţelor statului ucrainean. Nu înţelegem: de ce partea română nu a negociat şi nu a inclus în Tratat unele clauze care să ajute comunitatea românească? Este cunoscut faptul că Tratatul de la Trianon , semnat la data de 4 iunie 1920 în Palatul Marele Trianon de la Versailles între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial (16 state aliate, inclusiv România) şi Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins, prevedea, de exemplu, posibilitatea creării în Transilvania a autonomiei teritoriale pentru minoritatea maghiară. Considerăm că românii din regiunea Cernăuţi ar putea să solicite statutul de limbă oficială pentru limba română în regiunea Cernăuţi. În Finlanda, datorită insulelor Aland populate de suedezi şi care aparţin actualmente Finlandei, limba suedeză este a doua limbă de stat pe întreg teritoriul finlandez. Dacă propunerea privind acordarea statutului de limbă de stat limbii române în regiunea Cernăuţi ar putea părea exagerată pentru comunitatea ucraineană din regiune, poate fi examinată posibilitatea creării unei unităţi teritorial-administratine în care să intre raionul Herţa şi localităţile româneşti din raioanele Storojineţ, Adâncata şi Noua Suliţă, în care limba română să aibă statut de limbă oficială. În Republica Moldova există două asemenea exemple: Unitatea teritorială autonomă găgăuzească şi raionul Taraclia, în care intră localităţi populate de comunitatea bulgărească.
Intelectualitatea bucovineană şi fruntaşii săi din perioada dominaţiei austriece au pledat activ pentru un statut de autonomie al Bucovinei în cadrul Imperiului [5]. În „Promemoriul la Petiţia Ţării Bucovina din anul 1848” , printre cele 9 puncte (în care figura şi separarea Bucovinei de Galiţia, argumentându-se din punct de vedere istoric dreptul Bucovinei de a deveni provincie autonomă) se mai menţiona că „limba română trebuia să pătrundă în şcolile naţionale, în administraţie şi în dieta provincială” [6]. Documentul prevedea, de asemenea, că „trebuie asigurată libertatea de circulaţie între Bucovina şi Principatele dunărene” [7]. Astăzi, revendicările din 1848 sunt de actualitate: limba română nu este folosită în administraţia regiunii şi în consiliul regional. Totuşi, după deceniile de regim de ocupaţie sovietic, am constatat în sânul comunităţii moldo-române fie o stare de indiferenţă faţă de problemele etniei sale, fie o stare de frică. Pe de altă parte, am observat o dezbinare a societăţilor culturale româneşti de la Cernăuţi. În plus, mai există şi divizarea în două grupuri etnice – moldoveni (populaţia din raionul Noua Suliţă, regiunea Cernăuţi şi din sudul Basarabiei, regiunea Odesa) şi români (populaţia din raioanele Herţa, Storojineţ şi Adâncata, regiunea Cernăuţi, şi cea din regiunea Transcarpatică). Fapt ce nu contribuie la rezolvarea problemelor minorităţii, căci numai prin unirea eforturilor pot fi obţinute rezultate notabile. Spre regret, faptul că populaţia românească din regiunile Cernăuţi şi Odesa este slab informată despre drepturile pe care le are (în primul rând, despre cele constituţionale), că simte o anumită frică când e vorba de a revendica respectarea drepturilor şi că este dezbinată în interiorul său face ca perspectivele supravieţuirii sale ca etnie (ca minoritate etnică) în Ucraina să fie mai puţin optimiste.
Lipsa în programa şcolară a obiectului „Istoria românilor” conduce la situaţia în care conştiinţa naţională românească (sau moldovenească – în raioanele în care conaţionalii noştri se identifică drept moldoveni, mai ales în raioanele Noua Suliţă, Reni, Sarata, Tatarbunar ş.a.) devine tot mai atrofiată. De aceea, observăm că în prezent părinţii sunt predispuşi să-şi dea copiii în şcoli/clase cu predarea în limba ucraineană. Sunt tot mai dese cazurile când părinţi din satele româneşti solicită înfiinţarea de clase cu predarea în limba ucraineană în şcoli care, de la începutul ocupaţiei sovietice şi până în prezent, au fost cu predare în limba română; astfel, şcolile sunt ucrainizate [8]. Ei explică această opţiune a lor prin dorinţa ca, după absolvirea şcolii, copiilor lor să le fie mai uşor să studieze în instituţiile de învăţământ superior din Ucraina, în care procesul educativ se desfăşoară în limba ucraineană. Dar şi pentru „ca să nu mai râdă ucrainenii de români că nu cunosc limba ucraineană, sau că o vorbesc rău”, după cum mi-a spus directoarea şcolii cu predarea în limba română din satul Ropcea, raionul Storojineţ, regiunea Cernăuţi, unde, la solicitarea unui grup de părinţi de etnie română, de la 1 septembrie 2011 urmează să fie creată o clasă cu predarea în limba ucraineană. Deşi Constituţia Ucrainei prevede dreptul minoritarilor etnici de a studia în limba maternă, inclusiv la nivel universitar, din cauza necunoaşterii acestui drept minoritarii români se supun procesului de ucrainizare, în loc să ceară, în calitate de plătitori de impozite în bugetul de stat al Ucrainei, să li se creeze o Universitate cu predarea în limba română.
Ce se impune? Ce trebuie de făcut pentru păstrarea, supravieţuirea şi dezvoltarea comunităţii româneşti autohtone de pe teritoriul său istoric, aflate acum în statul Ucraina? În urma examinării situaţiei conaţionalilor noştri din Ucraina, am identificat câteva măsuri urgente de luat, pe care le vom expune punctual:
1. Se impune crearea unei instituţii de învăţământ superior în limba română sau instituirea unor facultăţi cu predarea în limba română la Universitatea din Cernăuţi, altfel spus – transformarea respectivei universităţi din una monoculturală în una multiculturală, în conformitate cu prevederile Tratatului ucraineano-român din 1997. În acest context este relevant exemplul minorităţii ungureşti din România, care are posibilitatea să studieze la facultăţi şi universităţi în limba maternă – maghiară (peste 90 de specialităţi în limba maghiară la Universitatea din Cluj), sau exemplul minorităţilor găgăuze şi bulgăre din Republica Moldova, care au câte o universitate cu predarea în limba găgăuză la Comrat şi, respectiv, în limba bulgară la Taraclia. Sunt
2. Întru consolidarea relaţiilor Ucraina – Republica Moldova, ar fi binevenită o simetrie în ceea ce priveşte deschiderea de acum înainte de şcoli cu predarea în limba maternă (sau transformarea celor existente, care sunt cu predarea într-o altă limbă decât cea maternă, în şcoli cu predarea în limba maternă a etniei locuitoare în localitate). În prezent, în majoritatea satelor din Republica Moldova populate de ucraineni limba de predare în şcoală este rusa, la fel cum în Ucraina există sate româneşti/moldoveneşti în care limba de predare în şcoală este rusa sau ucraineana.
3. Dacă va fi acceptată o asemenea abordare, va exista un interes din partea autorităţilor statului ucrainean şi ale statului moldovean, eventual ale statului român, ca aceste şcoli, renăscute, să fie dotate cu manuale, iar bibliotecile – cu literatură artistică şi de alt gen.
4. Schimburile de experienţă între profesorii care predau în limba română în Ucraina şi colegii lor din România şi din Republica Moldova vor constitui un alt pas important în sprijinirea conaţionalilor noştri de dincolo de hotarele politice ale acestor două state.
5. Semnarea unor noi acorduri interstatale privind echivalarea/nostrificarea diplomelor de studii obţinute în România şi în Republica Moldova de către cetăţenii Ucrainei, fără ca posesorii acestora să fie nevoiţi să achite taxe (care acum sunt deosebit de mari) şi să susţină alte examene în limba ucraineană, sau la limba ucraineană, ar fi o altă măsură ce trebuie luată.
6. Deschiderea în localităţile locuite de români a unor librării cu carte românească, aşa cum, de exemplu, minoritatea maghiară din România dispune de asemenea librării.
7. Deschiderea unor posturi de radio şi televiziune care să emită în limba minorităţii române în zonele unde locuieşte minoritatea românească din Ucraina.
8. Deschiderea unui teatru în limba română la Cernăuţi sau Herţa; turnee cât mai dese ale teatrelor din România şi din Republica Moldova în localităţile locuite de românii de pe teritoriul istoric moldovenesc/românesc, aflat actualmente în Ucraina.
9. Deschiderea unei filiale a Institutului Cultural Român la Cernăuţi sau la Herţa.
10. Realizarea unui acord privind micul trafic între România şi Ucraina, în vederea obţinerii dreptului de a trece graniţa ucraineano-română fără vize (eventual, fără paşapoarte, pe baza buletinelor de identitate) de către românii din Ucraina.
11. Retrocedarea clădirii Casei Românilor, construite cu această destinaţie încă în perioada interbelică, comunităţii româneşti. Actualmente, în clădirea respectivă se află Casa armatei/„ofiţerilor” şi alte instituţii.
În concluzie, putem afirma că România şi Republica Moldova trebuie să susţină moral şi material minoritatea moldo-română de pe teritoriile sale istorice, aflate acum în componenţa Ucrainei.
Pentru supravieţuirea minorităţii moldo-române de pe teritoriile sale istorice, aflate în prezent în cadrul graniţelor statului ucrainean, este nevoie de eforturi conjugate ale autorităţilor şi societăţilor civile din România şi din Republica Moldova, precum şi de acţiuni din partea minorităţii moldo-române din Ucraina, care să dorească să-şi păstreze identitatea etnică şi care să ceară respectarea drepturilor stipulate atât în Constituţie, cât şi în alte legi.
Referinţe:
1. Vezi Popescu I., Ungureanu C. Românii din Ucraina între trecut şi viitor. - Oradea: Primus, 2010, p. 42, 61.
2. Ibidem, p.48.
3. Ibidem, p.39.
5. Ungureanu C. Bucovina în perioada stăpânirii austriece (1774-1918). Aspecte etnodemografice şi confesionale. - Chişinău: Civitas, 2003, p.136, 142, 178, 234.
6. Ibidem, p.135.
7. Ibidem.
8. Lavric A. În Nordul Bucovinei procesul de ucrainizare a şcolilor româneşti ia amploare, http://infoprut.ro/2539-in-nordul-bucovinei-procesul-de-ucrainizare-a-%C8%99colilor-romane%C8%99ti-ia-amploare.html
http://web.b.ebscohost.com/abstract?direct=true&profile=ehost&scope=site&authtype=crawler&jrnl=18419259&AN=67517185&h=A%2bKxrBGfq%2fXWNP1wfroIf%2b78Fn9CUMk1HjaypnOvQgmpx%2b%2bn20JEIDqQiJ%2fjho8P6TiXY%2fYoW3zuPRA2BObseA%3d%3d&crl=c&resultNs=AdminWebAuth&resultLocal=ErrCrlNotAuth&crlhashurl=login.aspx%3fdirect%3dtrue%26profile%3dehost%26scope%3dsite%26authtype%3dcrawler%26jrnl%3d18419259%26AN%3d67517185
http://web.b.ebscohost.com/abstract?direct=true&profile=ehost&scope=site&authtype=crawler&jrnl=18419259&AN=67517185&h=A%2bKxrBGfq%2fXWNP1wfroIf%2b78Fn9CUMk1HjaypnOvQgmpx%2b%2bn20JEIDqQiJ%2fjho8P6TiXY%2fYoW3zuPRA2BObseA%3d%3d&crl=c&resultNs=AdminWebAuth&resultLocal=ErrCrlNotAuth&crlhashurl=login.aspx%3fdirect%3dtrue%26profile%3dehost%26scope%3dsite%26authtype%3dcrawler%26jrnl%3d18419259%26AN%3d67517185
