Rolul săptămânalului Literatura şi Arta în redeşteptarea conştiinţei naţionale în RSSM, în perioada de destrămare a URSS, este incontestabil. Criza economică şi social-politică în care se afla imperiul sovietic s-a agravat începând cu anul 1988. În luna februarie începe conflictul din Nagorno-Karabah, legat de cererea populaţiei armene majoritare din regiunea autonomă respectivă de ieşire din componenţa Azerbaidjanului şi de intrare în componenţa Armeniei. Demersul respectiv s-a soldat cu victime de ambele părţi. Pe 9 aprilie 1988, în cadrul manifestaţiilor de protest antisovietice din Tbilisi, armata sovietică a ucis 19 demonstranţi, dintre care 16 femei. De asemenea, republicile baltice şi-au exprimat clar voinţa de ieşire din cadrul URSS. În această perioadă începe şi lupta pentru eliberarea naţională în RSSM. În fruntea ei s-a aflat Mişcarea Democratică pentru Susţinerea Restructurării (MDSR: 1988-1989), transformată apoi în Frontul Popular din Moldova (FPM: 1989-1992). La 3 iunie 1988, la Uniunea Scriitorilor, intelectualitatea de creaţie şi ştiinţifică din Chişinău a constituit MDSR. Cu puţin timp înainte îşi începuse activitatea la Chişinău Cenaclul “Alexei Mateevici”, care promova renaşterea valorilor naţionale. În anii 1990-1992 tirajul Literaturii şi Arta ajunsese la câteva sute de mii de exemplare. Săptămânalul a devenit un mijloc de realizare a coeziunii naţionale, promovând idealurile naţionale în acea situaţie de criză social-politică şi economică a colosului sovietic, atât în interiorul RSSM cât şi în întreg spaţiul istoric moldovenesc din URSS: reg. Cernăuţi şi sudul Basarabiei (reg. Odesa).
Pe 27 august 1989 750.000 de persoane au participat în cadrul primei Mari Adunări Naţionale, desfăşurată în piaţa centrală a Chişinăului. Medicul din oraşul Ismail, Anatol Cucoş, declara de la tribună că problemele moldovenilor din sudul Basarabiei, care aparţinea atunci RSS Ucrainene, vor fi rezolvate atunci când moldovenii de acolo se vor reuni cu partia mamă – Moldova. La aceeaşi reuniune, Vasile Tărâţeanu din Cernăuţi cerea “îndreptarea a tot ce a fost strâmbat”. În urma anexării de către URSS a Basarabiei, nordului Bucovinei şi ţinutului Herţa, la 4 noiembrie 1940 a fost trasată graniţa dintre RSSU şi RSSM în mod arbitrar şi ilegal. În rezultat, sudul şi nordul Basarabiei, ca şi nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, care niciodată până atunci nu au aparţinut Ucrainei, au fost încorporate acelei republici.
FPM a acordat atenţia sa problemei teritoriilor istorice moldoveneşti ajunse ilegal în cadrul RSSU. În Rezoluţia nr. 6 a Congresului I de constituire al FPM (20 mai 1989) “Cu privire la Pactul Molotov – Ribbentrop” se menţiona că în urma acţiunilor determinate de acordul germano-sovietic, “În mod expres a fost creată RSSM, au fost rupte raioanele de sud ale Basarabiei şi regiunea de nord a Bucovinei şi trecute la Ucraina”. În rezoluţie se cerea guvernelor RSSM şi RSSU “să examineze problema retrocedării raioanelor de sud şi de nord ale Moldovei sub jurisdicţia RSSM” [1]. Într-un apel “Către Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti şi CC al PCM” adoptat de participanţii la un miting din 25 iunie 1989 se cerea “retrocedarea teritoriilor incluse pe nedrept în componenţa RSS Ucrainene” [2]. La un miting din 6 iulie 1989 s-a reluat această cerere: “Să fie retrocedate teritoriile Moldovei de Sud şi de Nord incluse în mod voluntarist în componenţa RSS Ucrainene” [3]. Pe data de 2 august 1989 FPM a difuzat o declaraţie “Cu privire la Pactul Ribbentrop-Molorov” în care se menţiona că “Basarabia şi Bucovina sunt parte componentă a teritoriului Statului Moldovenesc, creat la 1359 pe pământul strămoşilor geto-daci. (...) La 2 august 1940 a fost creată RSS Moldovenească, însă Sudul şi Nordul Basarabiei, precum şi Bucovina de Nord au fost incluse în mod arbitrar în componenţa RSS Ucrainene”. FPM cerea Guvernului URSS “Să reîntoarcă RSS Moldoveneşti teritoriile incluse nelegitim în componenţa RSS Ucrainene (fostele judeţe Ismail, Cetatea Albă şi Hotin). (...) Pornind de la faptul că absoluta majoritate a românilor sovietici locuiesc pe teritoriile limitrofe din Basarabia şi Bucovina de Nord, care în trecut au fost părţi componente ale Moldovei, considerăm necesară unirea acestor două regiuni în cadrul unei singure organizări statale – Moldova” [4]. La 13 august 1989 în timpul unui miting a fost adoptată Rezoluţia “Destinele istorice ale statalităţii poporului moldovenesc”, în care se menţiona: “Să fie publicate hotărârile Sovietului Suprem al URSS şi al RSSM cu privire la trecerea raioanelor de Sud ale Basarabiei şi Bucovinei de Nord în componenţa RSS Ucrainene şi să fie pusă în discuţie chestiunea retrocedării acestor raioane RSS Moldoveneşti” [5]. În Documentul Final al Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989, publicat în Literatura şi Arta (Nr. 36, 31 august 1989), se menţiona că “În hotarele RSSM n-au fost incluse nordul Bucovinei, judeţele Hotin, Ismail, Chilia şi Cetatea Albă, ce aparţinuseră Moldovei anexate, ele fiind în mod nelegitim transmise RSS Ucrainene. (...) guvernul RSSM de comun acord cu guvernul Ucrainei trebuie să purceadă la examinarea problemei retrocedării RSS Moldoveneşti a teritoriilor incluse în mod nelegitim în componenţa RSS Ucrainene în 1940” [6].
Cu regret, în perioada următoare, referirile din documentele oficiale ale forului Mişcării de eliberare naţională din RSSM cu privire la problema teritoriilor istorice moldoveneşti trecute ilegal în componenţa RSSU nu au mai fost făcute cu aceeaşi regularitate. Acest fapt s-a datorat implicit escaladării conflictelor din sudul (regiunea unde convieţuieşte minoritatea găgăuzească) şi estul (regiunea nistreană) republicii. De exemplu, la Congresul al II-lea al FPM (30 iunie-1 iulie 1990) a fost adoptat un Apel “Către conlocuitorii de alte naţionalităţi din Moldova”, dar nu a mai fost abordată problema graniţei. Chiar şi în “Apelul către cetăţenii Republicii Moldova” din 31 iulie 1990, semnat “Comitetul executiv al Sfatului Frontului Popular din Moldova”, referindu-se la “aprobarea avizului Comisiei pentru aprecierea politico-juridică a pactului Molotov-Ribbentrop” prin care Parlamentul “a scos în evidenţă consecinţele tragice ale cârdăşiei dintre Hitler şi Stalin, din care derivă toate nenorocirile noastre”, autorii documentului nu menţionează în mod expres ca una dintre consecinţe încorporarea teritoriilor istorice moldoveneşti Ucrainei. Ei menţionează însă: “În aceste zile de după încheierea primei sesiuni a noului parlament al republicii, forţe ostile reînnoirii vieţii social-economice şi politice a republicii, ostile realizării unei suveranităţi reale a poporului, au declanşat în Transnistria şi în unele raioane de sud ale republicii – în special la Comrat şi Ceadîr-Lunga, o campanie de nerespectare a legilor şi hotărârilor adoptate de noul parlament, campanie menită să ducă la destabilizarea situaţiei social-politice din Moldova. (...) Comitetul executiv al Sfatului FPM consideră că în situaţia ce s-a creat e binevenit un moratoriu temporar al tuturor acţiunilor de masă ce ar putea tensiona situaţia social-politică din republică (...)” [7]. Indirect, moratoriul a vizat inclusiv abordarea problemei graniţei ucraineano-moldoveneşti. Situaţia însă a contiuat să se agraveze: pe 19 august 1990 a fost proclamată “RSS Găgăuză”, iar la 2 septembrie 1990 – “RSSM Nistreană”. Cum conflictul din zona nistreană a Republicii Moldova durează până în prezent, problema teritoriilor istorice moldoveneşti nu s-a mai ridicat. Aşadar, o primă consecinţă a acestui conflict a fost retezarea avântului societăţii moldoveneşi în revendicarea teritoriilor istorice moldoveneşti ajunse în mod fraudulos în componenţa Ucrainei. În acest sens, transpare faptul că Ucraina a fost cointeresată în declanşarea şi menţinerea conflictului nistrean din două considerente: în primul rând, din cauza problemelor interne, societatea moldovenească a încetat să mai deranjeze Kiev-ul cu cereri privind retrocedarea teritoriilor istorice moldoveneşti, iar în al doilea rând, Kiev-ul speră că “Transnistria” este un fruct care, atunci când va fi copt, va cădea în grădina (în interiorul graniţelor) Ucrainei.
Pe fundalul acestei activităţi a Mişcării de eliberare naţională, presa din RSSM a abordat problema teritoriilor istorice moldoveneşti din cadrul graniţelor RSSU. Un rol aparte în acest sens l-a avut săptămânalul Literatura şi arta. În fapt, materialele jurnalistice şi răvaşele conaţionalilor noştri din teritoriile respective, publicate pe paginile presei moldoveneşti, constituie documente cu privire la problema în cauză. În ciuda faptului că demersul intelectualilor din Mişcarea de eliberare naţională şi a societăţii moldoveneşti cu privire la revendicarea teritoriilor istorice moldoveneşti din componenţa Ucrainei nu a fost dus la bun sfârşit, ci abandonat, textele referitoare la acest subiect reprezintă documente istorice şi urmează încă să fie analizate şi interpretate de istorici şi cercetători ai domeniului Relaţiilor Internaţionale. Prezenţa conaţionalilor noştri – populaţia autohtonă – în teritoriile istorice moldoveneşti trebuie să fie o temă permanentă în dialogul diplomatic moldo-ucrainean chiar şi după acordul din 1999 privind delimitarea graniţei dintre RM şi Ucraina, care a confirmat graniţa ilegală stabilită de Moscova la 4 noiembrie 1940. În ciuda faptului că regimul de ocupaţie a impus o graniţă care a separat nordul şi sudul Basarabiei de restul provinciei, rest din care a fost constituită RSSM, în perioada 1989-1992, prin mass-media, s-a reuşit recrearea spaţiului etnic moldo-român comun, edificarea coeziunii naţionale a populaţiei autohtone din teritoriile istorice moldoveneşti ajunse în Ucraina şi din RSSM.
În Literatura şi arta (L.A.), de-a lungul perioadei analizate, au fost publicate numeroase materiale dedicate problemei teritoriilor istorice moldoveneşti, semnate atât de intelectuali originari din acele teritorii, cât şi de jurnalişti din redacţie, interesaţi de problema în cauză. Pe 15 iunie 1989 apărea primul număr [nr. 25 (2289)] al L.A. cu grafie latină. Acel număr apărea totuşi într-un tiraj dublu: o jumătate a tirajului apărea cu alfabet latin, iar cealaltă – cu alfabet chirilic. Din cauze tehnice, conţinutul variantei cu alfabet latin a fost puţin diferit de conţinutul variantei cu grafie chirilică. De exemplu, în varianta cu alfabet latin nu a intrat rubrica Revista scrisorilor. Ea a reprezentat un text de o coloană, într-o pagină A2 (acesta este formatul săptămânalului), intitulat În exclusivitate... din “străinătate”, în care au fost reproduse răvaşe ale unor cititori din teritoriile istorice moldoveneşti aflate în Ucraina. Redactorul responsabil de scrisori menţiona în preambul: “Marele Eminescu ne îndemna din secolul de aur al literaturii noastre, că atunci când suntem antrenaţi în rezolvarea unor probleme mari nu face să ne luăm cu altele mai puţin importante, până nu le ducem la capăt pe primele. Astfel, parcă urmând acest apel, ne-am angajat febril întru realizarea celor trei deziderate: limbă de stat, alfabet latin, recunoaşterea identităţii celor două limbi. (...) Nu putem, însă, să aşteptăm la infinit. Astăzi apare din nou necesitatea reluării unei probleme care ne-a frământat permanent: conaţionalii noştri din spaţiul istoric moldovenesc sau cele câteva regiuni aflate actualmente în RSS Ucraineană”. În acea Revistă a scrisorilor era prezentată “una şi aceeaşi durere ce străbate ca un fir roşu toate răvaşele sosite din Bucovina şi sudul Basarabiei”: dorinţa ca adevărul cu privire la ilegalitatea comisă faţă de conaţionalii noştri să fie spus. L. Furnică din satul Cupca, raionul Adâncata, citată de L.A., scria: “Este nevoie de pedepsirea penală a falsificatorilor, pentru insulte şi calomnieri adresare naţiei noastre. Numai aşa poate fi curmată pofta unora de a ne înjosi, de a ne ignora, de a ne batjocori”. “Redresarea stării limbii, crearea condiţiilor optime de conservare şi perpetuare a tradiţiilor folclorice, reglementarea onomasticii şi a toponimiei moldoveneşti” erau cele trei deziderate pe care le reliefa în mesajul său Dragoş Tochiţă, muncitor la combinatul forestier din satul Pătrăuţii de Sus, raionul Storojineţ. “Un alt cititor, din satul Oziornoe (Babele), raionul Ismail, căruia îi zice Iacob Tomac, consideră că nu este serios să susţii astăzi argumentele potrivit cărora regiunea [sudul Basarabiei] «a fost eliberată», «ridicată în picioare», «salvată de la sărăcie»”, se relata în continuare în Revista scrisorilor. “Cu trei ani în urmă am avut ocazia să trecem prin satul Novosiolovka [Satu Nou] din regiunea Odesa, unde am aflat că nu demult s-a petrecut o adunare ce a reunit reprezentanţi din Odesa şi Tarutino, la care s-a discutat «chestiunea cu privire la trecerea şcolii la învăţământul în limba rusă sau ucraineană»”, au scris la redacţie Gh. Ţâgănaş, S. Moscalu şi T. Druţă din actualul Ştefan Vodă. “Cunoaştem multe sate din această zonă, unde şcolile au trecut (au fost silite să treacă!) la altă limbă de predare. Să admitem că cazurile datează din perioada de tristă pomină a stagnării. Dar cazul acesta [al Satului Nou] se petrece acum, în plină restructurare, cînd intelectualitatea moldovenească tot mai insistent pune problema deschiderii în localităţile ucraineşti din republică [RSSM] a şcolilor cu limba ucraineană de predare”. Cei trei semnatari se întrebau “şi mai ales îi întrebăm pe cei care se află la cârma Ţării Moldovei”: “Cine le va fi zid de apărare moldovenilor ce locuiesc pe pământul străbunilor, ajunşi «peste noapte» pe teritoriu «străin», întru a-şi proteja demnitatea naţională”? N. Iordăchescu, învăţătoare din satul Camâşovca (Hagi Curda) din raionul Ismail reproşa celor de la Chişinău că nu vizitau localităţile moldoveneşti sudice, că nu erau la curent cu evenimentele de acolo. Cu regret, în prezent situaţia este aceeaşi: autorităţile RM fac foarte puţin pentru conaţionalii noştri din teritoriile istorice moldoveneşti ajunse ilegal în Ucraina. Acest lucru se datorează inclusiv lipsei în RM a unei instituţii specializate în acest sens [8]. Un tulburător răvaş parvenise din satul Prioziornoe [Ciamaşir], raionul Chilia, de la Bîzu Elizaveta, care, referindu-se la dezbaterile cu privire la limbă şi alfabet susţinea că după război “nu ştiam un cuvânt ruseşte, de scris nici vorbă, dar când aveam puţin timp liber, învăţam a citi, a scrie şi plăteam unui învăţător care ştia grafia slavă”. Redactorul rubricii nota: “Reflectând asupra deportărilor staliniste, autoarea [Bîzu Elizaveta] e de părere că ele «au avut drept scop să distrugă poporul moldovenesc, familii întregi erau despărţite şi plasate în pustietăţile Siberiei». Desprindem din răvaş apelul «Moldoveni din Moldova, nu uitaţi de noi!»”. Din scrisorile citate reiese că populaţia moldo-română autohtonă din nordul Bucovinei şi sudul Basarabiei se interesa de evenimentele ce aveau loc la Chişinău, sperând că schimbările de la Chişinău vor influenţa spre bine şi situaţia din cele două regiuni ajunse în Ucraina. “În virtutea opiniilor exprimate de cititori”, concluzionând, redactorul rubricii propunea “următoarea cale de soluţionare a problemelor din acest domeniu: este nevoie de asigurarea unităţii culturale dintre RSSM şi toate localităţile moldoveneşti (...) din afara republicii. Aceasta presupune: (...) difuzarea (...) literaturii moldoveneşti; (...) să fie deschise şcoli cu predarea în limba moldovenească în locul celor ucraineşti sau ruseşti (...); formarea în instituţiile de învăţământ superior din Cernăuţi a grupelor cu limba moldovenească de predare în funcţie de cerinţele de cadre naţionale în regiunea respectivă; să fie rezervate locuri suplimentare pentru tineri şi tinere purtători ai limbii moldoveneşti din afara RSSM în instituţiile de învăţământ superior din republică, instituţii care lipsesc în regiunile la care ne referim; deschiderea teatrelor profesionale moldoveneşti în oraşe ce constituie centre culturale istorice moldoveneşti”. Cu excepţia glotonimului “limbă moldovenească” – tribut plătit felului în care se scria în 1989 în RSSM – propunerile în cauză sunt valabile şi astăzi.
În nr. 52 (2316) din 21 decembrie 1989 al săptămânalului a fost lansată, pe o întreagă pagină A2, rubrica Pământurile suferinţei noastre. Redactorul responsabil al acestei pagini scria: “Ne ştim aici de două mii de ani. Şi în toată această perioadă strămoşii noştri nu au avut o preocupare mai sfîntă decât apărarea acestui pămînt. Iată de ce nimeni altul decât noi nu poate simţi cu inima căldura pămînturilor din preajma Hotinului, Cetăţii Albe, Chiliei sau Văii Cosminului scăldate odată în sîngele străbunilor noştri. Avem un pămînt. De două mii de ani încoace nu am rîvnit la altele şi am purtat pe umeri crucea suferinţei. Sîntem un popor în măsura în care avem un pămînt şi în măsura în care am ştiut să ni-l apărăm. Am renăscut de fiecare dată în măsura în care am ştiut să purtăm veşnic vie amintirea jertfei înaintaşilor. Perioada postbelică a însemnat pentru noi poate momentul cel mai dramatic dintre toate prin cîte am trecut [în 1944 a fost reinstaurată graniţa dintre RSSM şi RSSU stabilită de regimul de la Moscova la 4 noiembrie 1940, notă A.L.]. Atunci a fost să pierdem şi puţinul cu care am rămas. În acest răstimp situaţia etnografică din Bucovina de Nord şi Sudul Basarabiei prin intervenţii artificiale a suferit modificări substanţiale. Dar a nu ridica astăzi problema pămînturilor strămoşeşti ar însemna să fim un popor lipsit de memorie şi demnitate. Deci, iniţiem astăzi o nouă rubrică PĂMÂNTURILE SUFERINŢEI NOASTRE, în care ne vom strădui să reflectăm procesele care au loc în Bucovina de Nord şi Sudul Basarabiei, să evocăm mărturii istorice şi, desigur, să publicăm referinţele dumneavoastră (...)”. Prima ediţie a rubricii a găzduit trei materiale ample. În articolul Moldovenii din Ucraina (sudul Basarabiei), Ion Munteanu a scris despre crimele comise de autorităţile de ocupaţie faţă de popalaţia autohtonă din regiune: “Satul Frumuşica Nouă, (...) veche vatră moldovenească (...). Astăzi acest sat nu mai există pe harta Basarabiei. În anii 1945-1946 localitatea a fost rasă de pe faţa pămîntului, pămînturile devenind un poligon, iar locuitorii, în exclusivitate moldoveni, au fost siliţi să treacă în Borodino. Satul Roşie[ri?], care a fost întemeiat la începutul secolului XX de către moldoveni, de asemenea, a fost ras de pe faţa pămîntului. Sătenii au fost siliţi să treacă în Persianovca, astăzi Evghenovca”. ”În procesul falsificării originilor localităţilor din sudul Basarabiei oficialităţile ucrainene au modificat denumirile localităţilor moldoveneşti”: Frumuşica Veche – Staroselie [actualmente, raionul Sarata], Ceara Murza – Nadrecinoe, Ivanovca – Ivancianca, Lac – Meneailovca, Furatovca – a fost inclus în sovietul sătesc Meneailovca [dispărând de pe hartă], Persianovca – ”în 1955 s-a unit cu Evghenovca şi astfel a dispărut de pe hartă], Sărăţica – Novoseolovca, face parte din sovietul sătesc Petrovsc, Perja Mică a fost unit cu Elizavetovca din sovietul sătesc Iurievsc, ”astfel dispărînd şi ea de pe hartă”. ”De remarcat faptul că în perioada stalinistă şi brejnevistă limba moldovenească funcţiona doar în şcolile din trei sate: Nadrecinoe [Ceara Murza], Meneailovca [Lac] şi Staroselie [Frumuşica Veche]. [În alte raioane au mai existat şi alte şcoli moldoveneşti, notă, A.L.]. În restul satelor copiii moldoveni au studiat limba ucraineană în calitate de... limbă maternă”. Autorul conchidea: “Cred că în condiţiile restructurării, transparenţei şi renaşterii naţionale a popoarelor din U.R.S.S. este necesar ca istoricii, etnografii şi jurnaliştii noştri să viziteze satele amintite mai sus, unde trăiesc conaţionalii noştri, în scopul studierii problemelor cu care sînt confruntaţi”. Satele Frumuşica Nouă, Roşie[ri], Zurum nu au fost singurele sate moldoveneşti (româneşti) rase de pe faţa pământului. În reg. Cernăuţi aceeaşi soartă au avut-o satele Frunza, Albovăţ ş.a. [9]. Pe pagina tematică respectivă a mai fost publicat articolul “Note etnografice”, semnat “V. Mirescu”, “articol extras din volumul «Cetatea Albă», Bucureşti, 1928”. Referindu-se la structura etnică a judeţului, autorul nota: “comunele cu numiri romîneşti, locuite de românii-moldoveni” se găsesc “pe Nistru ori în apropierea lui”. “Or, se ştie că cele mai vechi aşezări omeneşti, cele mai vechi sate se statornicesc întotdeauna pe malul apelor (...)”. Relatând despre felul cum regimul ţarist a colonizat sudul Basarabiei, autorul scria: “Între 1824-1828 sosiră coloniştii francezi elveţieni din Lausanne, descălecând comuna Şaba de unde Moldovenii fuseseră scoşi şi trimişi în Siberia”. În 1940, când URSS a ocupat din nou Basarabia şi a atribuit oraşul Cetatea Albă RSS Ucrainene, populaţia românească a Cetăţii Albe a fost deportată în Kazahstan [10].
Pe aceeaşi pagină tematică în acelaşi număr al săptămânalului a fost inserată rubrica Revista scrisorilor, cu titlul Ce mai faci străveche vatră moldovenească, în care redactorul paginii nota: “În condiţiile unei renaşteri naţionale, cum rar s-a mai văzut în multpătimita noastră Basarabie, nu încetează să ne parvină la redacţie noi şi noi scrisori care abordează problema pământurilor strămoşeşti moldoveneşti. Este o problemă care, după cum susţin cititorii noştri, nu mai poate fi ignorată”. V Dudău din Cernăuţi propunea să fie publicate cât mai multe mărturii ale bucovinenilor care au trăit grozăviile anilor 40 – “înfiorătoare crîmpeie din suferinţele părinţilor şi buneilor noştri”. N. Bouraş, originară din raionul Ismail, solicita ajutor pentru crearea în regiune a unui ziar care să “reflecte problemele stringente ale moldovenilor din Sudul Basarabiei”. “Susţinem toate transformările în plan politic ce au loc în R.S.S.M”., scria V.A. Gîscă, învăţător-pensionar din Pocrovca-Nouă, Ismail. “Dar ce ne facem noi, cei din Sudul Basarabiei, care ne aflăm prin raioanele Reniului, Izmailului, Chiliei (...)?”. “Legea cu privire la limbile vorbite pe teritoriul R.S.S.M. (...) garantează dezvolatrea, printre altele, şi a limbii ucrainene. În acest context am vrea să ştim cum vom fi trataţi noi, moldovenii din Sergheevca, Belgorod-Dnestrovschi (Cetatea Albă), care constituim 40 la sută din populaţia orăşelului”, scriau G. Chicu ş.a.. “Am vrea ca copiii noştri să însuşească la şcoală limba maternă”, adăugau autorii citaţi. T. Nicolaevici, învăţător din Crasnaia Poleana (Adîncata), arătând că era alături “în lupta pentru cauza dreaptă şi sfîntă” adăuga: “Însă în această perioadă de răscruce ne frământă un gînd: ce va fi cu copiii noştri? Nu vor deveni ei oare ai nimănui pe pămîntul strămoşesc? Mă refer la Legea R.S.S. Ucrainene cu privire la limba ucraineană drept limbă de stat. Noi, românii şi moldovenii din Bucovina, susţinem acest act patriotic al poporului ucrainean. Însă, în condiţiile actuale, ne întrebăm: vor fi oare în stare copiii noştri să însuşească la perfecţie limba ucraineană ca să poată susţine concursul la instituţiile de învăţământ din Ucraina? Nu vom deveni noi oare oameni de «calitatea a doua» în propria casă?”. Cu părere de rău, problema lipsei învăţământului superior în limba română în Ucraina (cu excepţia studiilor de la Catedra de Filologie Română şi Clasică a Universităţii din Cernăuţi, unde totuşi, jumătate din cursuri se ţin în limba ucraineană) este actuală şi astăzi [11]. “Cum se face că vechile pământuri strămoşeşti Bucovina şi Sudul Basarabiei se află astăzi în componenţa R.S.S. Ucrainene”, se înterba I. Mărgineanu din Străşeni. Redactorul rubricii propunea “publicarea în presă a documentelor oficiale (pînă astăzi secrete) care «justifică» «împărţirea administrativă interrepublicană din anul 1940»”. Acest lucru s-a întâmplat în 1991, când a fost publicat un volum de documente [12]. Redactorul rubricii mai propunea “crearea la următorul congres al deputaţilor poporului al R.S.S.M. a unei comisii parlamentare care să anlizeze stuaţia social-culturală a moldovenilor din regiunile istorice moldoveneşti – Bucovina şi Sudul Basarabiei”. Cu regret, acest lucru nu s-a întâmplat. Jurnalistul concluziona: „Pe drept cuvînt, această problemă nu poate fi în mod tacit ignorată. Căci ea se află în centrul opiniei publice moldoveneşti”.
Pe 1 februarie 1990 L.A. a publicat o nouă trecere în revistă a scrisorilor, cu titlul Să medităm împreună. Din textul redactorului rubricii se desprinde importanţa coeziunii naţionale care se realiza prin presă atunci: „Poate că urmaşii noştri se vor întreba cândva cum am reuşit noi, în această epocă a unei democraţii premature, să obţinem statutul de limbă de stat pentru graiul străbunilor şi revenirea lui la alfabetul latin – în fond, modeste realizări, dar care constituie piatra de temelie a procesului de renaştere a Moldovei. Am realizat ceva numai datorită faptului că am fost uniţi, că am simţit fiecare umărul celuilalt, că am fost o suflare. Am realizat ceva pentru că primul slogan scandat în cadrul manifestaţiilor publice de amploare a fost «Unire, mldoveni!». Un deziderat pe cît de elementar, pe atît de dificil pentru a fi realizat. (...) Ne pare bine să consemnăm faptul că săptămânalul nostru a devenit un epicentru al întregii suflări româneşti din această parte a Europei, precum şi un mediator între moldovenii din R.S.S.M. şi prietenii noştri din lumea întreagă. (...) Vom izbîndi numai dacă vom acţiona în comun”. Au fost citaţi mai mulţi corespondenţi: A. Furtunel scria: „Noi, moldovenii din satul Vădeni (azi Krutoiarovka) [raionul Cetatea Albă], vedem acum perspectivele noastre în culorile cele mai cenuşii. (...) Ştim că la Moscova o comisie parlamentară a examinat problema pactului Molotov-Ribbentrop şi a protocoalelor secrete semnate în 1939. Dar nu cunoaştem rezultatele la cere s-a ajuns. În schimb una o ştim bine: numai în reunirea cu Moldova vom găsi calea propăşirii noastre. Vă dorim succese şi vă rugăm încă o dată să nu uitaţi de noi, moldovenii din Sudul Basarabiei, care fără sprijinul dvs. nu vom putea realiza nimic”. Gheorghe Botezatu (s. Probozeşti, r. Adîncata, reg Cernăuţi) referindu-se la faptul că „se pune problema formării unei republici autonome găgăuzeşti de către coloniştii găgăuzi, ba chiar şi problema formării unei republici «Pridnestrovie» de către coloniştii ruşi”, se întreba: „Bine, dar ce ne facem noi, românii din regiunile Cernăuţi şi Odesa, care trăim pe pămîntul nostru istoric. De ce, scumpi consîngeni, parcă aţi uitat de noi, care în fiecare zi sîntem cu gîndul că nu ne veţi lăsa în voia soartei? (...) În perioada actuală de transformări radicale în viaţa dumneavoastră, nu aveţi dreptul să uitaţi de românii din regiunile Cernăuţi şi Odesa, căzuţi pradă veneticilor, care devin tot mai acerbi. Cred în viitorul luminos al Moldovei întregite, de la Carpaţi pînă la Dunăre şi Mare”. Nicolae V. Burduja din s. Frumuşica Veche (Staroselie), raionul Tarutino scria la redacţie: „Cu mare durere în suflet am citit noi, învăţătorii din sat, articolul Moldovenii din Ucraina din cadrul rubricii Pămînturile suferinţei noastre. Este răscitit şi de către consăteni. Noi nu cunoaştem adevărul. Nu-l cunosc nici moldovenii din alte sate ale raionului Tarutin”. Corespondentul adăuga: „Biblioteca sătească nu are în de ajuns literatură moldovenească şi nici vreo revistă sau vreun ziar din Moldova. Lucrătorilor de la bibliotecă li s-a interzis să facă vreo inscripţie pe rafturi în limba moldovenească. Totul este scris ucraineşte şi ruseşte. La şcoală nu avem suficientă literatură, manuale în limba moldovenească, nu avem deloc material didactic şi ilustrativ. În genere suntem rupţi de lumea culturală din Moldova. Am vrea să ne viziteze cineva dintre scriitori, artişti etc. Cei din raion, după ce au aflat că am adunat semnături pentru a cere trecerea satului nostru în componenţa R.S.S.M., ne-au permis să scriem la şcoală (clasele I şi a II-a) cu caractere latine. Mare pomană după atîta umilire în faţa vizionarilor noştri conducători. Dar noi nu mai vrem să depindem de ei, vrem noi să decidem asupra soartei noastre”, încheia cititorul.
Pe 8 februarie 1990, în nr. 6 (2322) al L.A. a fost publicată a doua ediţie a rubricii Pământurile suferinţei noastre, tot pe o întreagă pagină A2. Printre alte materiale a fost publicat articolul Acum, cît încă nu este tîrziu, semnat de Mioara Basarabeanu din s. Staroselie, r. Tarutin, însoţit de un Apel adresat Sovietelor Supreme ale URSS, RSSM şi RSSU, semnat de 700 de locuitori ai satului: „Noi, locuitorii satului Staroselie, raionul Tarutin, regiunea Odesa, vă chemăm să ne acordaţi un ajutor în acţiunea noastră de trecere a satului în componenţa RSSM. Motivele care ne-au determinat la acest act sînt următoarele: 1. În toată perioada în care ne-am aflat în componenţa RSSU satul nostru nu s-a dezvoltat practic deloc în ceea ce priveşte sfera socială: drumurile se află într-o stare dezastruoasă, o bună parte din case nu sunt asigurate cu electricitate, lipseşte asistenţa medicală şi aprovizionarea cu produse alimentare şi articole de larg consum. 2. Satul duce o lipsă cronică de cadre naţionale. Foarte puţini dintre copiii noştri ajung să studieze la instituţiile de învăţămînt superior din RSSM, din cauza condiţiilor deplorabile în care studiază la şcoala din sat. Din 1944 şi pînă acum nu am avut în sat un preşedinte moldovean sau, cel puţin, din părţile noastre. 3. Pînă la ora actuală legea cu privire la revenirea limbii moldoveneşti la grafia latină este ca şi inexistentă pentru noi, ca să nu mai spunem că toate firmele şi inscripţiile publice din sat sînt în limba rusă. 4. Avînd graniţa comună cu raionul Suvorov [actualmente Ştefan Vodă], considerăm că cerinţa noastră poate fi realizată”. Mioara Basarabeanu îşi încheia mesajul cu cuvintele: „Dacă nu vom fi ajutaţi acum, s-ar putea ca altă dată să nu mai fie nevoie de ajutorul dumneavoastră”. Cu părere de rău, autorităţile RM nu s-au implicat atunci, ca şi acum, în rezolvarea problemei comunităţii moldo-române de pe teritoriile istorice moldoveneşti ajunse ilegal în cadrul Ucrainei.
Deşi au apărut doar câteva ediţii ale rubricii Pământurile suferinţei noastre, pagina tematică în cauză, ca şi ediţiile rubricii Revista scrisorilor, conţinând răvaşe din regiunile Cernăuţi şi Odesa, au avut un rol important în asigurarea coeziunii naţionale a românilor din RSSM şi ai celor din teritoriile istorice moldoveneşti acordate de regimul sovietic de ocupaţie Ucrainei. Cu regret, autorităţile RSSM nu au întreprins nimic în vederea obţinerii retrocedării teritoriilor în cauză, în parte şi datorită instigării de către regimul moscovit de ocupaţie a unor conflicte în sudul (zona unde locuieşte minoritatea găgăuză) şi în estul republicii (zona nistreană, unde convieţuieşte un număr semnificativ de rusofoni). În prezent, ca şi atunci, mass-media are un rolul important în menţinerea conştiinţei naţionale a conaţionalilor noştri din teritoriile istorice moldoveneşti aflate în Ucraina şi în consolidarea coeziunii naţionale a românilor de pretutindeni [13].
Note:
1. Partidul Popular Creştin Democrat. Documente şi materiale, volumul I, Chişinău, 2008, p. 76.
2. Ibidem, p. 93.
3. Ibidem, p. 96.
4. Ibidem, p. 99-100.
5. Ibidem, p. 101.
6. Ibidem, p. 108.
7. Ibidem, p. 183.
8. Aurelian Lavric, De ce este necesar un Departament al conaţionalilor din afara graniţelor RM? http://www.arena.md/?go=news&n=4674&t=De_ce_este_necesar_un_Departament_al_conaţionalilor_din_afara_graniţelor_RM, 20.12.2011.
9. Ion Popescu, Constantin Ungureanu, Românii din Ucraina între trecut şi viitor, Editura Primus, Oradea, 2010, p. 336.
10. Nikolai Feodorovici Bugai, Депортация народов из Украины, Белоруссии и Молдавии. Лагеря, принудительный труд и депортация [Deportarea popoarelor din Ucraina, Belorusia și Moldova. Lagăre, muncă forţată şi deportare], Editura Dittmar Dahlmann & Gerhard Hirschfeld, Essen, Germania, 1999, p. 567-581,
http://ro.wikipedia.org/wiki/Cetatea_Alb%C4%83, 21.12.2011.
11. Vezi Aurelian Lavric, Minoritatea moldo-română din Ucraina: probleme actuale şi perspective de supravieţuire, în Limba română, nr. 11-12/2011, p. 168-175, http://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=1330, 21.12.20011.
12. Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele sale pentru Basarabia, Editura Universitas, Chişinău, 1991.
13. Aurelian Lavric, Rolul mass-media din Republica Moldova şi România în păstrarea identităţii româneşti în Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, Nordul şi Sudul Basarabiei, http://www.optimalmedia.ro/stire-romanii-de-pretutindeni/rolul-mass-media-din-republica-moldova-si-romania-in-pastrarea-identitatii-romanesti-in-nordul-bucovinei-tinutul-herta-n/5043, 15.12.2011.
Bibliografie:
1. Bugai, Nikolai Feodorovici, Депортация народов из Украины, Белоруссии и Молдавии. Лагеря, принудительный труд и депортация [Deportarea popoarelor din Ucraina, Belorusia și Moldova. Lagăre, muncă forţată şi deportare], Editura Dittmar Dahlmann & Gerhard Hirschfeld, Essen, Germania, 1999, p. 567-581,
http://ro.wikipedia.org/wiki/Cetatea_Alb%C4%83, 21.12.2011.
2. Literatura şi Arta, colecţiile 1989-1992.
3. Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele sale pentru Basarabia, Editura Universitas, Chişinău, 1991.
4. Partidul Popular Creştin Democrat. Documente şi materiale, volumul I, Chişinău, 2008.
5. Popescu, Ion; Ungureanu, Constantin, Românii din Ucraina între trecut şi viitor, Editura Primus, Oradea, 2010.
Surse electronice:
1. Lavric, Aurelian, De ce este necesar un Departament al conaţionalilor din afara graniţelor RM? http://www.arena.md/?go=news&n=4674&t=De_ce_este_necesar_un_Departament_al_conaţionalilor_din_afara_graniţelor_RM, 20.12.2011.
2. Lavric, Aurelian, Minoritatea moldo-română din Ucraina: probleme actuale şi perspective de supravieţuire, în Limba română, nr. 11-12/2011, p. 168-175, http://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=1330.
3. Lavric, Aurelian, Rolul mass-media din Republica Moldova şi România în păstrarea identităţii româneşti în Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, Nordul şi Sudul Basarabiei, http://www.optimalmedia.ro/stire-romanii-de-pretutindeni/rolul-mass-media-din-republica-moldova-si-romania-in-pastrarea-identitatii-romanesti-in-nordul-bucovinei-tinutul-herta-n/5043, 15.12.2011.
4. Lavric, Aurelian, În nordul Bucovinei procesul de ukrainizare a şcolilor româneşti ia amploare, http://www.arena.md/?go=news&n=3220&t=În_Nordul_Bucovinei_procesul_de_ukrainizare_a_şcolilor_româneşti_ia_amploare, 21.12.2011.
5. Lavric, Aurelian, Palanca – aisbergul problemelor teritoriale ucraineano-moldoveneşti, http://www.arena.md/?go=news&n=6663&t=Palanca_–_aisbergul_problemelor_teritoriale_ucraineano_–_moldoveneşti, 21.12.2011.
