V. Filat continuă să uimească.
După ce duminică, 3 noiembrie, PLDM-istul a declarat la un miting de partid:
„Vreau să transmit un mesaj Europei: chiar dacă voi nu ne vreți și nu ne
iubiți, noi vă vrem și vă iubim”, stârnind nedumerirea observatorilor, ieri, în
emisiunea Nataiei Morari „Politica”, de pe „TV 7”, Filat a spus că textul
Acordului de Liber Schimb va fi dat publicității după ce va fi parafat [la
summitul Parteneriatului Estic de la
Vilnius , la sfârșitul acestei luni], iar dacă nu va fi unul
bun, nu va fi semnat. [?!] Sau nu și-a dat seama ce a spus, sau a spus asta pornind
de la premiza că telespectatorii acelui post TV sunt „idioți terminați”, vorba
lui C. Tănase. Vreau să sper că V. Filat realizează faptul că dacă autoritățile
RM vor parafa Acordul cu pricina, iar apoi, în urma unei discuții la nivelul
întregii societăți, se va constata că are multe metehne și, respectiv, se va
ajunge la concluzia că nu mai trebuie semnat, actuala guvernare va face de
rușine și va compromite statul moldovenesc pentru mult timp înainte, în fața
statelor din Uniunea Europeană.
Ca un cetățean al RM (precum
majoritatea covârșitoare) care nu are acces la textul Acordului, mă preocupă,
printre altele reglementările privind sectorul agricol. În ultimele luni mi-a
fost dat să aud, în emisiuni televizate de dezbateri, din partea unor
reprezentanți ai societății civile, afirmații de genul: „Să dea faliment fie și
toți producătorii agricoli din RM, Acordul oricum trebuie semnat”, sau „Pentru
mine nu contează ce roșii cumpăr – produse în Portugalia sau în RM”. Trebuie
precizat că asemenea afirmații au făcut persoane care ridică salarii din banii
trimiști la Chi șinău
de dl George Soros sau din alte surse externe. Mie, ca unuia care ridică un
salariu din bugetul de stat, nu îmi este indiferent dacă producătorii agricoli
vor supraviețui după implementarea Acordului, ei fiind unii dintre
contribuabilii importanți ai bugetului de stat (întrucât țara este una
preponderent agrară), din care buget eu, împreună cu ceilalți bugetari, îmi
ridic salariul.
Sunt preocupat de protejarea
producătorilor agricoli moldoveni în fața așteptatei avalanșe de produse mai
ieftine din UE, după semnarea Acordului. Dar și de calitatea produselor care
sunt și vor fi comercializate pe piața moldovenească. L-am auzit pe ministrul
PLDM-ist al Agriculturii V. Bumacov, răspunzând producătorilor agricoli la
solicitarea de a fi sprijiniți, măcar prin reducerea taxelor către stat:
soluția o reprezintă utilizarea „tehnologiilor moderne”. Una dintre aceste
tehnologii este cultivarea organismelor modificate genetic (OMG), despre care
mai multe cercetări științifice au atătat că sunt dăunătoare, iar în întreaga
lume au avut loc manifestații împotriva cultivării OMG-urilor. Sunt preocupat
ca Republica Moldova să se orienteze (știu actualele autorități de la Chi șinău sunt incapabile în
acest sens) către cele șase state din UE – Germania, Franta, Austria,
Luxemburg, Grecia și Ungaria – în care
cultivarea OMG-urilor este interzisă. Într-un recent interviu pentru Radio
Europa Liberă, ambasadorul României în RM, Marius Lazurcă, spunea: „România are
vocaţia de a fi un mare producător agricol european şi, într-adevăr, există
anumite produse, cum ar fi porumbul, de pildă, sau soia, unde România face
parte deja din primele cinci state producătoare din Europa”. Se știe că în
Romania este autorizată cultivarea unui tip de OMG, respectiv porumbul
modificat genetic produs de Monsanto. Dar și în privința soiei sunt semne de
întrebare, știut fiind faptul că în lume (de exemplu, în America Latină –
exclusiv!), se cultivă în masă soia modificată genetic.
De ce, știindu-se că OMG-urile
sunt dăunătoare sănătății omului, se practică cultivarea lor? „Desi s-au tras
numeroase semnale de alarmă cu privire la evitarea organismelor modificate
genetic, europenii par să nu scape de acest coşmar. Analizele specialiştilor
arată că Uniunea Europeana nu iși poate atinge obiectivele în agricultură fără
a folosi asemenea culturi”. România este un stat care pentru asigurarea profiturilor,
sacrifică sănătatea cetățenilor săi fără vreo ezitare. Ambasadorul Lazurcă
spunea în interviul său: „Însă ce s-a întâmplat, în ultimii ani, şi se
întâmplă, din ce în ce mai mult, este că industria agroalimentară din România
devine, pe de o parte, din ce în ce mai capabilă să răspundă nevoilor
populaţiei mari a României, în al doilea rând, devine un important furnizor de
export pentru România. Şi, într-adevăr, anul trecut, valoarea exporturilor de
produse agroalimentare din România a depăşit valoarea importurilor, ceea ce
este un semn bun”. România nu se regăsește în lista statelor cu guvernări
responsabile, care să aibă ca prioritate securitatea alimentară a propriei populații,
ci profiturile de pe urma agriculturii. Nu am citit Acordul de Liber Schimb
UE-RM, dar nu am nici o îndoială că RM – cu ministrul PLDM-ist V. Bumacov și cu
întreagă guvernarea actuală, nu are treabă cu sănătatea populației, preocuparea
lor o constituie profiturile în agricultură, care pot fi obținute din
cultivarea OMG-urilor. Aceste profituri sunt asigurate deoarece dăunătorii nu
atacă asemenea culturi, iar oamenilor poți să le servești asemenea produse, cu
aditivi alimentari, cu glutamatul de sodiu – E 621, și nici nu își vor da seama
că își fac rău, mai și plătind pentru asta.
Pe lângă delapidările din BEM
și obținerea de comisioane din acordarea aeroportului internațional Chișinău
unor agenți ai FSB-ului din Rusia, actualii guvernanți vor să stoarcă bani și
din importurile în masă ale OMG-urilor – din România și din celelalte state
producătoare de asemenea culturi care, fiind ieftine, pot conduce la
falimentarea producătorilor agricoli autohtoni. Dacă în Acordul de Liber Schimb
nu se conține o clauză prin care se interzice importul de OMG-uri din UE, acel
Acord este unul prost pentru RM și e bine ca V. Filat și compania (de la
guvernare) să nu își încarce conștiința cu alte păcate decât cele cunoscute
deja…
P.S. Tot în ediția de ieri a
emisiunii „Politica” Igor Boțan a repetat o idee pe care o exprimă mai mereu în
acel program: că prin semnarea Acordului de Liber Schimb, va avea lor
„egalarea” condițiilor din Vest cu cele din Est, pentru Republica Moldova. În
mass-media ucraineană se discută pe larg faptul că Ucraina este obligată prin
Acordul de Liber Schimb cu UE, după semnare, să denunțe mai multe stipulări ale
actelor normative ale CSI cu privire la piața comună. Deci nu este vorba despre
„egalarea”, sau ridicarea relațiilor cu UE la același nivel cu cele din CSI, ci
de stabilirea unor asemenea relații cu UE prin care relațiile cu CSI vor fi trecute la
un nivel inferior. Sau e vorba de subordonarea relațiilor cu CSI celor cu UE…
[Articol scris pentru portalul Moldova.org]