Președintele PSRM Igor Dodon a
expus ieri, în cadrul unei conferințe de presă, un plan de soluționare a
conflictului înghețat de pe Nistru. El a propus „crearea unei federații –
Moldova federală – care va fi compusă din trei subiecți ai federației:
Găgăuzia, Transnistria și Republica Moldova – subiect al federației, cu
atribuții de centru federal. Federația va fi condusă de un președinte federal,
ales de către popor direct, de către toată populația federației. Va fi un
Parlament bicameral – Senat și Camera Reprezentanților – cu reprezentarea populației
din toate trei subiecte ale federației”. PSRM a elaborat o concepție a
soluționării conflictului privind zona nistreană a RM: „Conceptul de
federalizare a Republicii Moldova”. Liderul socialist a chemat experții la
discutarea planului prezentat, fiind conștient de faptul că „Propuneri vor mai
fi, dar e important să începem de la ceva”. Nu este clar totuși, de ce socialiștii
au decis să transmită ambasadelor de la
Chi șinău textul planului publicat în prima variantă, dacă I.
Dodon înțelege, așa cum a și spus, că obiecții și propuneri vor fi.
Câteva remarci se impun cu
privire la planul expus. Cred că în spațiul mediatic moldovenesc a fost
explicat de multă vreme, pe înțelesul tuturor că în Europa există state în care
sunt prezente unități teritorial-administrative autonome, numite „republici”,
fără ca acele state să poarte titulatura de state „federale”. Un exemplu la
îndemână, din spațiul proxim, este Ucraina. În interiorul statului ucrainean există
Republica Crimeea, o realitate care nu a determinat însă introducerea în
denumirea țării a noțiunii „federal”. De asemenea, state eminamente „federale”,
cum sunt Regatul Belgiei sau Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord,
nu au în denumirea lor noțiunea „federal”.
În cazul Republicii Moldova
temerea legată de recunoașterea statutului de „republică” – în cadrul unei
federații – pentru zona nistreană și autonomia găgăuză este legată că pasul al
doilea al celor două unități teritorial-administrative – declararea despre
ieșirea din componența statului moldovenesc. Aceasta cu atât mai mult cu cât
atât administrația zonei nistrene cât și cea a autonomiei găgăuze au declarat
că se orientează către integrarea cu Rusia, în Uniunea Vamală, deci sunt
împotriva vectorului european al guvernării de la Chi șinău. În plus, precedentele
utilizate în discursul său de E. Șevciuk – al Cehiei și Slovaciei, precum și al
Serbiei și Muntenegrului, state care s-au separat – denotă faptul că
federalizarea reprezintă o cale sigură de destrămare a statului.
De asemenea, trebuie remarcat
faptul că proiectul socialiștilor este unul mai radical chiar decât cel elaborat
de reprezentanții Federației Ruse – Memorandumul Kozak (2003). În viziunea
reprezentanților Rusiei, federația moldovenească urma să fie una asimetrică,
adică era vorba de statut de republici pentru zona nistreană și zona găgăuză, fără
ca restul teritoriului moldovenesc să aibă același statut. Din ce a prezentat I.
Dodon însă, federația ar trebui să fie una simetrică – din trei subiecți,
o viziune ciudată din partea unuia care se crede patriot al acestei țări.
Un aspect important nu a
clarificat dl Dodon. Se știe că în Europa state federale – de exemplu,
Confederația Elvețiană, Federația Rusă ș.a. – sunt constituite din unități
teritorial-administrative federale, formate pe baza principiului etnic. Cu
referire la zona nistreană apar mai multe întrebări: de ce localitățile cu
populație moldovenească de pe malul stâng al Nistrului ar trebui să nu facă
parte din „subiectul” federal „Republica Moldova” ci din subiectul federal „Transnistria”?
(De menționat că la Tiraspol ,
în limba moldovenească de acolo, zona este denumită „Nistrenia” și nu „Transnistria”
– nume folosit de Dodon).
Planul prezentat de socialistul
I. Dodon reprezintă expresia unei generozități duse la extremă, ca să nu spunem
– la absurd. În unele interviuri, atât „președintele” E. Șevciuk, cât și președintele
Sovietuli Suprem Mihai Burlă au vorbit despre „chestiuni de statut” („статусные
вопросы”), deci ei văd soluționarea problemei prin acordarea unui statutu zonei
respective în cadrul RM. Și aceste chestiuni de statut se reglementează în
cadrul unor negocieri. Or, oferta lui I. Dodon denotă o lipsă a înțelegerii a
felului în care se poartă negocierile. Deși el a menționat că „Astea toate sunt
un obiect al negocierilor”, ar fi fost bine dacă ar fi conștientizat că prin
proiectul său el a oferit administrației de la Tiraspol mai mult decât ceea
la ce respectivii s-au așteptat și – și, foarte important, – fără să obțină
ceva în schimb.
Personal am scris că ideea
recunoașterii statutului de „republică” – în contextul unei viziuni a unei
federații asimetrice – după exemplul Ucrainei (cu Republica Crimeea încorporată
și fără prezența noțiunii „federal” în denumirea țării) – poate fi luată în
considerare de reprezentanții RM. Pentru acordarea statutului de republică
zonei nistrene, Guvernul de la Chi șinău
ar putea invoca restabilirea statutului de republică autonomă pe care l-a avut
zona transnistreană în perioada 12 octombrie 1924 – 2 august 1940. Pentru
aceasta însă, se impune retrocedarea – trecerea sub jurisdicției RM – a celor 7
localități basarabene/cisnistrene: Bender, Gâsca, Proteagailovca, Merenești,
Chițcani, Cremenciug și Zahorna. De asemenea, întrucât administrația zonei nistrene
se poziționează ca un regim etnocratic rusesc (N. Ștanski adeclarat recent că
Nistrenia este „pământ rusesc”, „limita lumii ruse”), se impune retrocedarea
satelor moldovenești din stânga Nistrului – trecerea lor sub jurisdicția RM,
adică în „lumea moldovenească”.
Cunoscutul inventator și om de afaceri
american al sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX Thomas Edison spunea:
„În viață nu primești niciodată ceea ce meriți, ci ceea ce negociezi”. Parafrazându-l,
am putea afirma: În viață meriți întotdeauna ceea ce ai negociat. Cu regret, I.
Dodon și echipa socialistă au prezentat – și au transmis ambasadelor de la Chi șinău – un plan de
reglementare a conflictului privind zona nistreană a RM prin care cedează tot
ce se poate, fără să ofere vreo garanție a faptului că „subiecții federației”
nu își vor declara independența a doua zi după ce vor fi primit statutul
respectiv. Iată de ce, ar fi benefică expunerea unor planuri de soluționare a
conflictului privind zona nistreană după discutarea prealabilă a acestora în
cadrul Catedrei RI a USM, cu specialiștii.
[Articol scris pentru portalul Moldova.org]
