De ce președintele N. Timofti nu a fost la summiut-ul de la Vilnius

Poate greșesc, dar, după părerea mea, prea repede s-a trecut peste o chestiune care merită atenție. Este vorba despre componența delegației RM care a plecat la Vilnius pentru ca să participe la summit-ul Parteneriatului Estic (28-29 noiembrie). După cum au informat mass-media, cu trimitere la un comunicat de presă al Guvernului, delegația moldovenească a fost condusă de premierul Iurie Leancă. Prezența sa la Vilnius și parafarea de către el a Acordurilor de Asociere și de Liber Schimb, pe 29 noiembrie (a nu se confunda cu parafarea fiecărei pagini, efectuată pe 28 noiembrie de către ministrul de Externe Natalia Gherman) a părut disonantă pe fundalul reprezentării tuturor statelor Parteneriatului Estic de către președinți – șefii de stat (cu excepția Belarus-ului, preşedintele căruia, Aleksandr Lukaşenko, nu a fost invitat la Vilnius, țara fiind reprezentată de un funcţionar al Ministerului de Externe de la Minsk. Belarusul este singura ţară participantă la Parteneriatul Estic împotriva căreia UE a aplicat sancţiuni pentru încălcarea drepturilor omului şi persecutarea opoziţiei).

De ce președintele N. Timofti nu a fost la summit-ul de la Vilnius? S-a vehiculat în spațiul public ipoteza că în virtutea regimului parlamentar care există în RM, Prim-ministrul a fost persoana care a avut căderea (competența, dreptul) de a conduce delegația moldovenească. Totuși, dacă ne uităm la prevederile constituționale, apar unele semne de întrebare cu privire la această explicație. Conform Art. 86 „Atribuțiile în domeniul politicii externe” din Capitolul V „PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA” al Constituției RM, „(1) Președintele Republicii Moldova poartă tratative și ia parte la negocieri, încheie tratate internaționale în numele Republicii Moldova și le prezintă, în modul și în termenul stabilit prin lege, spre ratificare Parlamentului”. Conform Articolului 96 „Rolul” din Capitolul „GUVERNUL”, „(1) Guvernul asigură realizarea politicii interne și externe [!] a statului și exercită conducerea genarală a administrației publice”. În virturea prevederilor Constituției, președintele N. Timofti a și participat, în calitate de șef de stat cu atribuții constituționale, la summit-ul CSI de la Minsk (28.10.2013).

Cum pot fi interpretate acțiunile coaliției guvernamentale (Executivului) din 28-29 noiembrie, la summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius? În RM a avut loc o lovitură de stat, prin care președintele N. Timofti a fost înlăturat de la îndeplinirea atribuțiilor sale constituționale? De la începutul mandatului său lui N. Timofti i s-a spus că va face ceea ce i se va dicta: va rămâne, respectiv va pleca acolo unde îi vor spune adevărații „șefi” – potentații statului moldovenesc? În orice caz, nu e clar de ce guvernanții tratează într-o manieră liberă Constituția RM. De ce cel care trebuie, conform Constituției, să asigure realizarea – punerea în practică – a politicii externe, l-a substituit pe cel care, conform Constituției, „poartă tratative și ia parte la negocieri” – președintele țării. Explicația cu regimul parlamentar în RM nu prea ține: prevederile constituționale arată altceva decât în Germania, acolo unde Primului-ministru îi revin atribuțiile de bază în materie de politică externă. Dacă guvernarea (Executivul) vrea să exercite atribuțiile pe care acum le are șeful statului – N. Timofti, ar trebui să schimbe mai întâi Constituția. Altminteri, se ajunge la o compromitere a imaginii țării: ea apare ca un stat în care Constituția este respectată în mod aleatoriu, după dispoziția de călătorie a cuiva...

Poate că ar fi binevenită implicarea Curții Constituționale în vederea explicării faptului – cine trebuie să parafeze tratatele (acordurile) internaționale în numele Republicii Moldova: Primul ministru, cel care, conform Constituției, este responsabil pentru realizarea/îndeplinirea politicii externe sau Președintele, cel care, conform Constituției, este responsabil pentru purtarea de tratative, cel care ia parte la negocieri, încheie tratate internaționale în numele Republicii Moldova?... Înțeleg că cineva are interese electorale și vrea să apară în fața camerelor de filmat ale televiziunilor, iar N. Timofti – nu, dar ar fi binevenit, totuși, un pic de respect pentru Constituție, pentru poporul acestei țări... În 2003 a greșit președintele V. Voronin care a parafat Memorandumul Kozak sau în 2013 a greșit N. Timofti pentru că nu a parafat cele două Acorduri cu UE? Și dacă Premierul și-a depășit atribuțiile, mai este valabilă respectiva parafare? Sau ambii – atât președintele, cât și premierul, au atribuții egale în acest sens (și în baza căror prevederi legale)? Ar fi bine să primim răspunsuri la aceste întrebări.

[Articol scris pentru portalul Moldova.org] 

Ceva despre cedare/predare la actuala coaliție guvernamentală a RM

Astăzi a avut loc parafarea Acordurilor de Asociere și de Liber Schimb încheiate de Republica Moldova cu Uniunea Europeană în cadrul summit-ului Parteneriatului Estic (Vilnius, 28-29 noiembrie 2013). Un eveniment care ar fi trebuit să fie o sursă de bucurie și satisfacție profundă pentru cetățenii moldoveni s-a înscris în suita unor manifestări ce caracterizează o guvernare care este departe de standardele europene de gestionare a treburilor publice și de promovare a intereselor unei societăți europene. Așa se face că guvernarea de la Chișinău s-a afirmat și recomandat ca o echipă de specialiști în a preda altora ceea ce este al poporului din statul moldovenesc. Și face asta prin procese netransparente. Așa de exemplu, recent, potentații de la Chișinău au predat – fără să ia vreun ban în bugetul statului – aeroportul internațional Chișinău unei firme rusești. Tot recent, ei au predat – de asemenea, fără să ia vreun ban în bugetul statului – 22% din acțiunile statului la Banca de Economii, tot unei firme rusești.

Această atitudine/înclinație de predare a ceea ce aparține poporului RM s-a manifestat încă de la începuturile actualei guvernări. În februarie 2010 premierul V. Filat a semnat la Kiev un Protocol cu privire la introducerea de modificări la Acordul interguvernamental privind recunoașterea dreptului de proprietate (din 1994), cu omologul său de atunci al Ucrainei, Iulia Timoșenko, prin care RM, în persoana șefului PLDM, ceda/preda statului vecin ucrainean 20 ha de pământ moldovenesc în satul Naslavcea, pentru folosința hidrocentralei de la Novodnestrovsk, regiunea Cernăuți. Întors acasă, într-o declarație pentru mass-media, șeful Guvernului de la Chișinău și-a motivat acțiunile prin presupunerea că Ucraina are un rol important în rezolvarea problemei privind zona nistreană a RM.

La 1 iulie 2011, într-un comunicat pentru presă, MAEIE a anunțat că RM (actuala guvernare) a transmis în proprietatea Ucrainei sectorul de șosea Odesa-Reni în regiunea localității Palanca a Republicii Moldova (7,77 km), precum și a sectorul de teren, prin care trece aceasta. Astfel s-a pus punct într-o chestiune controversată, legată de teritoriul moldovenesc respectiv. Unul dintre argumentele invocate de ministrul de externe de atunci, Iurie Leancă, a fost acela că Ucraina amenințase autoritățile moldovene că vor introduce obligativitatea deținerii unei sume în valoare de 1100 euro pentru cetățenii moldoveni la trecerea frontierei moldo-ucrainene. După predarea porțiunii de șosea în cauză, prevederea respectivă, adoptată încă în 2009 și care trebuia să fie aplicată din 24 august 2009, dar care nu a mai fost implementată – a fost anulată.    

            De asemenea, reluarea traficului feroviar pe segmentul nistrean, la 30 martie 2012, în urma unui acord între șeful administrației de la Tiraspol, E. Șevciuk și premierul V. Filat, a ridicat semne de întrebare, în condițiile în care nu fusese lămurită chestiunea cu privire la proprietatea Căii Ferate a Moldovei după ce nodul de cale ferată din Bender a fost preluat în forță la 6.09.2004 de organele de forță ale regimului de la Tiraspol. Prin reluarea traficului feroviar fără retrocedarea averii Căii Ferate a Moldovei, se crea impresia că guvernarea de la Chișinău s-a împăcat cu gândul pierderii unității respective, adică după ce nistrenii au preluat-o cu forța în 2004, în 2012 autoritățile moldovenești au predat-o nistrenilor de bună voie.

            Și iată că astăzi, după știrea privind parafarea celor două Acorduri ale RM cu UE, așteptăm cu emoție publicarea textelor respective. Sperăm (cu neliniște) să nu constatăm din conținutul celor două documente că specialiștii moldoveni au predat și piața moldovenească în totalitate firmelor din UE, că au capitulat, de exemplu, în fața firmelor producătoare de OMG-uri, care cu siguranță își vor găsi cumpărători în cea mai săracă țară din Europa, în care unii s-au bucurat de anunțul privind deschiderea unor magazine sociale... Cu regret, în condițiile lipsei oricărei transparențe și a lipsei oricăror consultări a potentaților cu mediul academic, așteptările în ceea ce privește textele celor două acorduri sunt cu un rezultat imprevizibil.  

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

De ce asocierea RM cu UE este un proces fragil

Ieri, într-un talk show pe o televiziune de știri din Chișinău, comentatorul politic Vitalii Andrievschii a dezvăluit conținutul unei discuții pe care a avut-o cu șeful PLDM. V. Filat i-a relatat că într-o discuție cu președintele Federației Ruse, V. Putin, omul de afaceri/politicianul moldovean i-a arătat demnitarului rus cât oferă UE Republicii Moldova și l-a întrebat dacă Rusia poate oferi la fel. Putin i-a răspuns că nu. Astfel RM a ales calea europeană. Istorisirea lui Andrievschii este semnificativă întrucât din ea rezultă faptul că guvernanții moldoveni s-au târguit cu Vladimir Putin și Bruxelles-ul, la fel cum face în aceste zile și președintele Ucrainei, Victor Ianukovici. În lumina aducerii la lumină a acestor fapte, se poate deduce că vectorul european al actualei coaliții de guvernământ se bazează nu atât pe comunitatea de valori civilizaționale cu Europa, cât pe interes material, legat de primirea unor fonduri din străinătate. Întrucât UE a promis să ofere mai mult, guvernarea a ales vectorul european. Probabil, dacă Rusia ar fi oferit sau poate dacă va oferi mai mult, Republica Moldova s-ar fi integrat sau se va integra în Uniunea Vamală/Eurasiatică. Relatarea lui Andrievschii a dezvăluit care sunt imboldurile (motivațiile reale ale) actualei guvernări, care contrastează cu declarațiile făcute de liderii Coaliției pro Europene la mitingul din 3 noiembrie sau cu elementele incluse în „Pactul pentru o Moldovă europeană” – o inițiativă a PLDM-ului lui V. Filat...

Iată că summit-ul Parteneriatului Estic și-a început lucrările la Vilnius și în spațiul mediatic moldovenesc sunt prezentate opinii ale diferiților comentatori politici cu privire la parafarea Acordurilor de Asociere și de Liber Schimb. Mi s-au pus și mie întrebări legate de acest eveniment. Primul lucru pe care mă văd nevoit să-l menționez cu privire la acest subiect, ca răspuns la întrebările unor jurnaliști, este faptul că nu pot să am o opinie despre ceva ce nu cunosc. La fel cum guvernanții au concesionat aeroportul internațional Chișinău unei firme din Rusia, la fel cum guvernanții au cedat cele 22% din acțiunile statului la Banca de Economii, la fel, printr-un proces total netransparent, au negociat și au convenit cu Bruxelles-ul textele celor două Acorduri. O persoană care s-a văzut înșelată de guvernanți în acțiunile cu privire la aeroport și BEM de ce ar acorda încredere actualilor potentați cu privire la textele negociate ale celor două Acorduri? Există publicații ale unor experți europeni care arată clar că negocierea unor Acorduri cu UE este o chestiune deosebit de complicată. Unele dintre statele care s-au asociat, iar apoi au aderat la UE, au negociat mai bine, altele mai prost. Și asta s-a resimțit în dezvoltarea ulterioară a țărilor respective. Guvernarea moldovenească a negociat însă într-o veselie, ceea ce o face să fie suspectată fie de lipsă de demnitate, fie de lipsă de profesionalism, fie de amândouă luate împreună. Iată de ce personal nu pot să semnez în alb (fără să cunosc conținutul celor două Acorduri) sau să sprijin pentru actuala guvernare în ceea ce privește parafarea celor două documente.

Nesocotirea societății civile moldovenești de către guvernarea de la Chișinău (lipsa oricărei consultări cu mediul academic din țară), alegerea vectorului european în urma unui târg cu Moscova și Bruxelles-ul în funcție de cine dă mai mult, denotă că integrarea europeană a RM este un proces accidental, deci fără un temei solid. Iată de ce societatea moldovenească trebuie să conștientizeze că fără un control al său asupra guvernării de la Chișinău despre integrarea europeană a statului moldovenesc cu greu poate fi vorba. Integrarea europeană înseamnă nu atât parafarea și semnarea celor două Acorduri, cât un proces de guvernare bazată pe conștiință, pe principii morale. Întrucât oameni cu asemenea valori sunt mai greu de întâlnit în conducerea de la Chișinău, tot ceea la ce se poate aștepta cetățeanul moldovean este mimarea reformelor. Căci  parafarea celor două Acorduri înseamnă mai mult schimbarea blănii lupului, în condițiile în care lupul își schimbă blana, dar năravul ba. Or, europenizarea înseamnă schimbarea năravului guvernanților, europenizarea înseamnă eliminarea lupilor de la guvernare, europenizarea să nu mai ajungă lupi la guvernare.

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

De ce planul PSRM de soluționare a conflictului nistrean reprezintă expresia unei generozități duse la absurd

Președintele PSRM Igor Dodon a expus ieri, în cadrul unei conferințe de presă, un plan de soluționare a conflictului înghețat de pe Nistru. El a propus „crearea unei federații – Moldova federală – care va fi compusă din trei subiecți ai federației: Găgăuzia, Transnistria și Republica Moldova – subiect al federației, cu atribuții de centru federal. Federația va fi condusă de un președinte federal, ales de către popor direct, de către toată populația federației. Va fi un Parlament bicameral – Senat și Camera Reprezentanților – cu reprezentarea populației din toate trei subiecte ale federației”. PSRM a elaborat o concepție a soluționării conflictului privind zona nistreană a RM: „Conceptul de federalizare a Republicii Moldova”. Liderul socialist a chemat experții la discutarea planului prezentat, fiind conștient de faptul că „Propuneri vor mai fi, dar e important să începem de la ceva”. Nu este clar totuși, de ce socialiștii au decis să transmită ambasadelor de la Chișinău textul planului publicat în prima variantă, dacă I. Dodon înțelege, așa cum a și spus, că obiecții și propuneri vor fi.

Câteva remarci se impun cu privire la planul expus. Cred că în spațiul mediatic moldovenesc a fost explicat de multă vreme, pe înțelesul tuturor că în Europa există state în care sunt prezente unități teritorial-administrative autonome, numite „republici”, fără ca acele state să poarte titulatura de state „federale”. Un exemplu la îndemână, din spațiul proxim, este Ucraina. În interiorul statului ucrainean există Republica Crimeea, o realitate care nu a determinat însă introducerea în denumirea țării a noțiunii „federal”. De asemenea, state eminamente „federale”, cum sunt Regatul Belgiei sau Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, nu au în denumirea lor noțiunea „federal”.     

În cazul Republicii Moldova temerea legată de recunoașterea statutului de „republică” – în cadrul unei federații – pentru zona nistreană și autonomia găgăuză este legată că pasul al doilea al celor două unități teritorial-administrative – declararea despre ieșirea din componența statului moldovenesc. Aceasta cu atât mai mult cu cât atât administrația zonei nistrene cât și cea a autonomiei găgăuze au declarat că se orientează către integrarea cu Rusia, în Uniunea Vamală, deci sunt împotriva vectorului european al guvernării de la Chișinău. În plus, precedentele utilizate în discursul său de E. Șevciuk – al Cehiei și Slovaciei, precum și al Serbiei și Muntenegrului, state care s-au separat – denotă faptul că federalizarea reprezintă o cale sigură de destrămare a statului.  

De asemenea, trebuie remarcat faptul că proiectul socialiștilor este unul mai radical chiar decât cel elaborat de reprezentanții Federației Ruse – Memorandumul Kozak (2003). În viziunea reprezentanților Rusiei, federația moldovenească urma să fie una asimetrică, adică era vorba de statut de republici pentru zona nistreană și zona găgăuză, fără ca restul teritoriului moldovenesc să aibă același statut. Din ce a prezentat I. Dodon însă, federația ar trebui să fie una simetrică – din trei subiecți, o viziune ciudată din partea unuia care se crede patriot al acestei țări.  

Un aspect important nu a clarificat dl Dodon. Se știe că în Europa state federale – de exemplu, Confederația Elvețiană, Federația Rusă ș.a. – sunt constituite din unități teritorial-administrative federale, formate pe baza principiului etnic. Cu referire la zona nistreană apar mai multe întrebări: de ce localitățile cu populație moldovenească de pe malul stâng al Nistrului ar trebui să nu facă parte din „subiectul” federal „Republica Moldova” ci din subiectul federal „Transnistria”? (De menționat că la Tiraspol, în limba moldovenească de acolo, zona este denumită „Nistrenia” și nu „Transnistria” – nume folosit de Dodon).  

Planul prezentat de socialistul I. Dodon reprezintă expresia unei generozități duse la extremă, ca să nu spunem – la absurd. În unele interviuri, atât „președintele” E. Șevciuk, cât și președintele Sovietuli Suprem Mihai Burlă au vorbit despre „chestiuni de statut” („статусные вопросы”), deci ei văd soluționarea problemei prin acordarea unui statutu zonei respective în cadrul RM. Și aceste chestiuni de statut se reglementează în cadrul unor negocieri. Or, oferta lui I. Dodon denotă o lipsă a înțelegerii a felului în care se poartă negocierile. Deși el a menționat că „Astea toate sunt un obiect al negocierilor”, ar fi fost bine dacă ar fi conștientizat că prin proiectul său el a oferit administrației de la Tiraspol mai mult decât ceea la ce respectivii s-au așteptat și – și, foarte important, – fără să obțină ceva în schimb.

Personal am scris că ideea recunoașterii statutului de „republică” – în contextul unei viziuni a unei federații asimetrice – după exemplul Ucrainei (cu Republica Crimeea încorporată și fără prezența noțiunii „federal” în denumirea țării) – poate fi luată în considerare de reprezentanții RM. Pentru acordarea statutului de republică zonei nistrene, Guvernul de la Chișinău ar putea invoca restabilirea statutului de republică autonomă pe care l-a avut zona transnistreană în perioada 12 octombrie 1924 – 2 august 1940. Pentru aceasta însă, se impune retrocedarea – trecerea sub jurisdicției RM – a celor 7 localități basarabene/cisnistrene: Bender, Gâsca, Proteagailovca, Merenești, Chițcani, Cremenciug și Zahorna. De asemenea, întrucât administrația zonei nistrene se poziționează ca un regim etnocratic rusesc (N. Ștanski adeclarat recent că Nistrenia este „pământ rusesc”, „limita lumii ruse”), se impune retrocedarea satelor moldovenești din stânga Nistrului – trecerea lor sub jurisdicția RM, adică în „lumea moldovenească”.

   Cunoscutul inventator și om de afaceri american al sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX Thomas Edison spunea: „În viață nu primești niciodată ceea ce meriți, ci ceea ce negociezi”. Parafrazându-l, am putea afirma: În viață meriți întotdeauna ceea ce ai negociat. Cu regret, I. Dodon și echipa socialistă au prezentat – și au transmis ambasadelor de la Chișinău – un plan de reglementare a conflictului privind zona nistreană a RM prin care cedează tot ce se poate, fără să ofere vreo garanție a faptului că „subiecții federației” nu își vor declara independența a doua zi după ce vor fi primit statutul respectiv. Iată de ce, ar fi benefică expunerea unor planuri de soluționare a conflictului privind zona nistreană după discutarea prealabilă a acestora în cadrul Catedrei RI a USM, cu specialiștii.    

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

Despre diferența între ideea europeană și guvernarea RM sau despre vis ca înlocuitor

Se apropie summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, din 28-29 noiembrie. Acest eveniment este semnificativ pentru faptul că este un moment al bilanțului pentru actuala guvernare a Republicii Moldova, cel puțin din două puncte de vedere. Să nu uităm că ultimul scrutin electoral a avut loc tot în noiembrie – chiar pe 28 – acum trei ani: în 2010. Dacă mai luăm în calcul faptul că scrutinul din 28.11.2010 a urmat peste un an și șapte luni după scrutinul precedent, cel din 5 aprilie 2009, înțelegem că summit-ul de la Vilnius este un prilej al unei dări de samă a actualei guvernări atât în ceea ce privește negocierile cu Bruxelles-ul, cât și în ceea ce privește rezultatele obținute în cei patru ani și șapte luni de exercitare a puterii executive – cu referire la starea în care se află populația Republicii Moldova. Cu regret, se pare că guvernarea vrea să creeze, pe neobservate, o confuzie între cele două planuri. În loc să folosească zilele premergătoare summit-ului de la Vilnius pentru a raporta rezultatele exercitării actului de conducere politică în stat, Executivul accentuează doar faptul că negocierea celor două Acorduri – de Asociere și de Liber Schimb – a fost încheiată, respectiv că se apropie parafarea acestora la Vilnius. Dar nu sunt prezentate rezultatele guvernării – pe interior.

Acestea lipsesc, iar date statistice arată implacabil că RM este cel mai sărac stat din Europa, că încrederea cetățenilor în sistemul de justiție este redusă din cauza corupției și traficului de influență, că mediul de afaceri este unul nefavorabil inițierii și dezvoltării business-ului din cauza organelor de control care estorchează bani de la producători, așa încât aceștia își transferă firmele peste hotare, tot așa cum sute de mii de cetățeni moldoveni au plecat în străinătate ca să-și câștige existența lor și a familiilor lor. Darea în concesiune a aeroportului internațional Chișinău și preluarea (fără să achite vreun preț, deci nefiind vorba de vreo privatizare) celor 22% din acțiunile statului la BEM de către firme rusești, în cadrul unor procese total netransparente, au arătat care este calitatea actualei guvernări, cea care folosește noțiunea de „integrare europeană” ca pe un înlocuitor, prezentat în locul rezultatelor pozitive ce lipsesc, sau ca să camufleze lipsa unor rezultate palpabile. Noțiunea de „integrare europeană” este folosită de actuala guvernare ca un vis ce are menirea să facă lipsa rezultatelor, sau realitatea cruntă, mai puțin dureroasă.

Concluzia cea mai importantă pe care o poate trage societatea moldovenească în ajunul summit-ului de la Vilnius este faptul că există o diferență certă între ideea europeană, care se exprimă în cinste, respect pentru om, pentru muncă, pentru proprietate, dragostea de țară, sacrificiu pentru țară și actuala guvernare (sau „clasă politică”) moldovenească.  

Știm că Ștefan cel Mare a fost rănit la un picior în bătălia de la Chilia, din care rană i s-a tras și moartea. Și-a jertfit viața pentru țară. Ce au jertfit/sacrificat actualii guvernanți pentru Republica Moldova? Nimic decât au sacrificat poporul acestei țări pentru ei (pentru interesele lor meschine, ale guvernanților). Fiecare cetățean care a mai rămas acasă sau care a plecat la muncă peste hotare, ca să-și întrețină familia rămasă la baștină, face un sacrificiu pentru țară. Fiecare educator, profesor, medic, – fiecare om cinstit din RM face un sacrificiu pentru țară. Și un om politic cinstit (factor de decizie de la guvernare) – prin cinstea sa – ipotetic poate aduce un sacrificiu, deci folos, țării. În ajunul summit-ului de la Vilnius e bine să-i identificăm, să ne cunoaștem eroii.

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

Sindromul Stockholm în RM sau despre cum victimele își susțin împilatorii

Vikipedia explică „sindromul Stockholm” drept „comportamentul unei victime răpite sau captive care, în timp, începe să simpatizeze cu răpitorul. Persoanele captive încep în a se identifica cu răpitorii, ca și un mecanism defensiv, din teama de violență. Micile semne de bunătate venite din partea răpitorului sunt amplificate, întrucât intr-o situație de captivitate, lipsa perspectivelor este prin definiție imposibilă. Încercările de evadare sunt și ele percepute ca și o amenințare, întrucât într-o tentativă de evadare, există marele risc ca cel răpit să fie afectat și rănit. Drept consecință, victima devine hiper-vigilență în privința nevoilor răpitorului și neștiutoare în privința propriilor nevoi. Separarea de răpitor devine tot mai grea pentru victimă, întrucât ar pierde singura relație pozitivă formată – cea cu răpitorul”. Extrapolată, această definiție ar putea să reprezinte și o explicație a preferințelor electoratului din Republica Moldova.

Astăzi au fost date publicității rezultatele ultimului barometru al opiniei publice (BOP), care au fost colectate în urma unui sondaj efectuat de CBS- AXA, reprezentativ pentru populația adultă și care are o marjă de eroare de +/-3%. Studiul a fost realizat pe un eșantion de 1161 persoane. Conform datelor prezentate, partidele care ar intra în Parlament în urma unui scrutin au obținut sprijin din partea alegătorilor după cum urmează: PCRM - 34%; PLDM - 13 %; PDM - 9%; PL - 7.5 %. În cazul subeșantionului respondenților deciși (65% din total), rezultatele ar arăta în felul următor: PCRM 50,8% PLDM, 19,1%, PD 12,7%, PL 11,1%.

Este ciudat acest sprijin pentru partidele care constituie actuala guvernare, după performanțele pe care le-au realizat din 2009 până în prezent: RM este cel mai sărac stat din Europa și sărăcirea majorității populației continuă; exodul agenților economici și al forței de muncă din RM continuă din cauza unui mediu caracterizat de o corupție profundă care a pătruns instituțiile sistemului de stat; aeroportul internațional Chișinău a încăput pe mâinile unor cetățeni deținători ai unei firme din Rusia în urma unui proces total netransparent de concesionare; 22% din acțiunile deținute de stat la Banca de Economii au fost preluate – fără să fie vorba despre vreun act de privatizare, deci de vânzare a respectivului pachet – iarăși în cadrul unui proces care nu a excelat prin transparență, de o firmă din Rusia, ca să nu mai amintim de indicațiile date la telefon de către fostul Prim-ministru șefului Inspectoratului Fiscal – ca și cum Fiscul și Vama nu mai funcționează conform legislației statului, ci au fost privatizate de unul dintre partidele Alianței pentru Integrarea Europeană, iar singura lege în acele instituții sunt indicațiile telefonice date de „șefu” din Marea Adunare Națională nr.1;  ș.a.m.d.

Cum se explică faptul că după o prestație concretizată în acte de jaf al resurselor statului, în urma căruia majoritatea populației sărăcește, iar potentații își sporesc averile, electoratul moldovenesc ar vota pentru aceleași partide aflate acum la putere, plus pentru partidul care s-a aflat la guvernare în perioada 2001-2009, când Republica Moldova cu succes a devansat Albania în clasamentul celor mai sărace state din Europa și când a început de fapt exodul cetățenilor moldoveni în străinătate, în căutarea unui loc de muncă (în cele mai dese cazuri – la negru)? Unii ar spune: pentru că nu avem din ce alege; pentru că nu sunt alte partide care să reprezinte opțiuni reale în care alegătorii și-ar investi încrederea (voturile). Cred, totuși, că întotdeauna există o alegere. Între două rele omul poate să nu aleagă nici unul. Un electorat cu conștiință de sine, care a fost înșelat și nedreptățit de către guvernanții pe care i-a adus la putere, ar da o lecție celor care s-au crezut șmecheri peste oameni sinceri – care i-au votat din simplul motiv că au crezut în ceea ce respectivii au promis. Le-ar da o lecție… nevotându-i.

Rezultatele sondajului dat publicității astăzi arată însă că în Republica Moldova ca și cum se manifestă „sindromul Stockholm”: victimele îi susțin pe cei care le-au capturat țara, storcând-o de resurse în interesul lor meschin. Să fie oare vorba despre o idilă perfectă între un grup (care mai este numit „clasă politică”) de sadiști care și-au găsit partenerii perfecți – o populație de masochiști? În orice caz, rezultatele BOP-ului de azi certifică vorba veche: un popor își merită guvernanții.   

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

De ce Uniunea Europeană nu vrea Republica Moldova

Se apropie summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, din 28-29 noiembrie a.c.. Parafarea celor două Acorduri – de Asociere și de Liber Schimb – constituie obiective care au determinat activitatea coaliției de guvernare în ultimii trei ani. În campaniile electorale pentru alegerile din 2009, iar apoi pentru scrutinul din 2010, partidele care au ajuns la putere (care au format Alianța pentru Integrare Europeană) au vehiculat în spațiul public ideea că vor să ducă Republica Moldova în UE. Puțini au fost cei care puteau să facă distincția între termeni utilizați în domeniul științific al Relațiilor Internaționale: „integrare europeană”, „integrare în Uniunea Europeană”, „aderare la Uniunea Europeană”, „apropiere de Uniunea Europeană” ș.a.. Mai mult, prin noțiunea de „integrare europeană” mulți dintre cetățenii moldoveni înțelegeau că RM se află într-un proces de (pre)aderare la UE. În ajunul summit-ului de la Vilnius avem posibilitatea unei clarificări, de către oficiali europeni, a acestor noțiuni, respectiv, a spulberării mitului cu privire la un proces de aderare a RM la UE.

De menționat, totuși, că până în prezent conducerea RM nu numai că nu a explicat societății că în dialogul cu Bruxelles-ul nu a fost vreodată și nu este vorba despre o aderare a statului moldovean la UE. Dimpotrivă, s-a creat impresia că guvernarea de la Chișinău a folosit ideea de integrare europeană – înțeleasă ca aderare a RM la UE – drept un instrument de manipulare a societății pentru a-și menține procentul votanților, care oricum este în scădere.

Despre înțelegerea eronată din societatea moldovenească cu privire la semnificația procesului de integrare europeană în care este implicată RM ne putem da seama și dintr-un interviu acordat de ambasadorul Germaniei la Chișinău dl Matthias Meyer. Reporterul postului „Publika TV” l-a întrebat: „Germania este un partener important în eforturile noastre de pre-aderare. Care ar trebui să fie aşteptările cetăţenilor Republicii Moldova de acum înainte?”. Surprins de o asemenea punere a problemei, reprezentantul german a oferit un răspuns diplomatic, dar sugestiv: „Aşteptările moldovenilor în ceea ce priveşte schimbarea imediată a realităţilor după parafarea ambelor acorduri nu ar trebui să fie prea mari. Asocierea şi comerţul liber se află la începutul proceselor care ar trebui să producă o schimbare a condiţiilor din societate pe termen mediu şi lung”. Așadar, în relațiile RM cu UE nu numai că nu este vorba de aderare, dar nici măcar de pre-aderare. În același timp, cu referire la relațiile RM – Rusia, oficialul german a menționat: „Fiecare ţară reprezintă, desigur, interesele sale. Acest lucru îl face şi Rusia. Fiind german pot doar să spun foarte clar că asocierea şi comerţul liber nu sunt îndreptate împotriva Rusiei. Republica Moldova poate să continue relaţiile sale economice cu Rusia, poate chiar şi să le extindă dincolo de aceste două acorduri.  Schimbul de mărfuri cu UE, care va creşte acum, nu va periclitează câtuşi de puţin schimbul de mărfuri cu Rusia. Pot să vă asigur că situaţia în care vă aflaţi  a luat o turnură foarte bună. Deoarece puteţi coopera atât cu Estul cât şi cu Vestul, aceasta fiind cea mai convenabilă situaţie pe care o poate avea Moldova. Consider că nu trebuie să fie cuiva teamă de Rusia. Noi, germanii, întreţinem relaţii economice minunate cu Rusia fiind membru al UE. Dumneavoastră având doar statut de membru asociat al UE, de ce ar trebui Moldova să fie într-o poziţie mai dezavantajoasă? Nu pot înţelege acest lucru. Este important ca întreaga populaţie de la dumneavoastră să susţină acest dialog cu Rusia, astfel încât să se ajungă la soluţii în interes naţional”.

Diplomatul german a arătat că actualmente pentru RM este importantă întreținerea unor relații cât se poate de bune atât cu UE cât și cu Rusia. Totuși, în conferința de presă susținută de ministrul de Externe Natalia Gherman, împreună cu omologul său rus Serghei Lavrov, pe 24 iulie a.c., la Moscova, oficialul moldovean declara: „Dar ce este important, pentru noi procesul de integrare europeană, care conține multe aspecte și parametri, este cel mai optim exemplu și acea modernizare, și acea dezvoltare pe care Moldova a ales-o pentru sine în calitate de model de dezvoltare pe viitor. Nouă ni se pare că integrarea europeană va aduce Republicii Moldova toate acele schimbări necesare în sferele politică, economică, socială ș.a.., care în primul rând vor transforma Republica Moldova într-un stat contemporan european și în al doilea rând vor îmbunătăți calitatea vieții pentru toți cetățenii Republicii Moldova”. O urmare a declarațiilor absolut inutile ale Nataliei Gherman la Moscova a fost embargoul vinului operat de Rusia în septembrie, iar în ultimele luni – deportarea a mii de cetățeni moldoveni din Rusia. Ne putem întreba: în condițiile în care nu se pune problema unei aderări a RM la UE, pentru ce au trebuit făcute declarații „tari”, nu numai fără folos, ci dăunătoare relațiilor cu statul de la Răsărit?   

În situația în care se află în prezent, așa cum a arătat și ambasadorul german la Chișinău, Republica Moldova are nevoie de un dialog eficient cu Rusia, în vederea realizării intereselor sale naționale – asigurarea securității și a bunăstării – în care depindem în mod direct de Moscova. Un asemenea dialog nu se întreține prin declarații demagogice ale diplomaților moldoveni, care aduc prejudicii intereselor țării. Este clar că guvernarea de la Chișinău nu este una „germană” în abordări și în înțelegerea a aceea ce și cum trebuie făcut. Este bine ca diplomații moldoveni să înțeleagă că „statul contemporan european” trebuie edificat de către Republica Moldova, iar calitatea vieții se va îmbunătăți nu din întreținerea populației RM de către Bruxelles, ci prin activități economice și schimburi comerciale cu piețele lumii, una dintre cele mai importante fiind cea a Rusiei.  

În lumina declarațiilor șefului Delegației UE la Chișinău, Pirkka Tapiola, ale ambasadorului german la Chișinău, Matthias Meyer, a devenit clar că declarația de la mitingul din 3 noiembrie a șefului PLDM adresată UE – „Dacă voi nu ne vreți și nu ne iubiți, noi vă vrem și vă iubim” – a confirmat faptul că din 2009 până în prezent Uniunea Europeană într-adevăr nu ne-a vrut și nu ne vrea. Nu ne vrea pentru că suntem un stat profund corupt – cel mai sărac din Europa, avem un conflict teritorial nesoluționat (înghețat), și suntem ca o căpușă care vrea să stoarcă tot/cât se poate din UE. În principiu, Uniunea Europeană este o uniune a statelor care aduc ceva – o plusvaloare în marea familie europeană. Actuala guvernare a RM ar intra în UE cu nimic altceva decât cu lozinca – „Noi vă vrem!” – și asta dintr-un motiv cât se poate de simplu: pentru că aveți bani. Iar Uniunea Europeană nu are de ce să vrea un stat cu probleme – de calitate a vieții și de securitate – incapabil să și le rezolve; nu are nevoie de un stat eșuat, captiv. UE își are problemele sale și nu are de ce să se împovăreze cu altele noi.

Iată de ce e bine ca în această perioadă, ca și întotdeauna, societatea moldovenească să fie realistă și să nu se lase manipulată de forțe politice care speculează cu o noțiune atât de vehiculată în spațiul public din 2009 până în prezent: integrarea europeană.   

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

De ce integrarea europeană nu înseamnă aderarea RM la UE

Acest articol a fost scris pentru portalul Moldova.org:

Ediția de ieri a emisiunii „În profunzime”, de pe „Pro TV Chișinău”, a arătat măsura percepției eronate a unora dintre cetățenii RM cu privire la cele ce se întâmplă legat de evoluția vectorului european al politicului moldovenesc. Și acest lucru s-a văzut nu pe exemplul unor persoane neinformate, deci neinițiate în realitățile situației politice de la Chișinău, cum au fost mulți dintre cei care au venit pe 3 noiembrie (forțați prin impunerea de a semna în liste întocmite la locul de muncă sau de bună voie) la „a IV-a Mare Adunare Națională”, ci pe exemplul moderatoarei Lorena Bogza, despre care se credea că înțelege fenomenul politic din RM. Invitatul ediției respective a fost Pirkka Tapiola, șeful Delegației Uniunii Europene în RM. Unele dintre întrebările moderatoarei au relevat un mit care este vehiculat în mod curent în spațiul intormațional al RM. În discuția cu diplomatul european L. Bogza a spus: „Aș vrea să vă întreb: cât durează procesul de aderare, după parafarea Acordurilor?”. Vizibil nedumerit, Tapiola a răspuns: „Noi nu vorbim acum despre aderarea RM la UE. (…) Vorbim despre asociere politică și integrare economică” (42:51). Părea că jurnalista s-a trezit dintr-un vis. Că a înțeles faptul că integrarea europeană a RM nu înseamnă aderarea RM la UE!... M-am înșelat. Următoarea întrebare a fost: „Dar în viitor nu vorbim despre aderare?” Tapiola i-a explicat cât se poate de diplomatic, dar pe înțelesul unui om simplu: „Acordul de Asociere, care sper să fie semnat anul viitor, nu vorbește despre calitatea de membru [a RM în UE], dar totodată nu spune că acest lucru nu se poate întâmpla cândva în viitor”. Faptul că acest aspect – că actuala integrare europeană nu înseamnă aderarea RM la UE – este greu de înțeles pentru mulți moldoveni, chiar și pentru o moderatoare a unui talk show politic, a reieșit câteva minute mai târziu, dintr-o altă întrebare pusă de L. Bogza: „De ce trebuie să mai fie traduse textele Acordurilor de Asociere și de Liber Schimb, dacă au fost traduse deja acordurile României?”. Moderatoarea a arătat că tot nu a înțeles ce înseamnă procesul de asociere a RM, care este diferit de procesul de aderare parcurs de România.

Confuzia cu privire la faptul că una este ceea ce a negociat România – ca să devină membru al UE – și cu totul altceva este ceea ce a negociat recent Republica Moldova, vizează mult mai multe persoane din societatea moldovenească. De altfel, așteptăm cu emoție să citim textul negociat de actualii guvernanți moldoveni, existând mai multe temeri legate de unele prevederi care pot fi dăunătoare dezvoltării economiei țării. În diplomație există o expresie consacrată: „În viață nu ai ceea ce meriți, ci ceea ce ai negociat”. Vai de țara care are o conducere de incompetenți (sau de nesimțiți, preocupați doar de realizarea propriilor interese oneroase, care nu au nimic în comun cu interesele societății). De notat că RM a negociat suspect de repede cele două Acorduri. S-a creat impresia că nu a fost vorba de negocieri, de apărarea intereselor țării în fața intereselor concernelor (în primul rând a celor care generează producție agricolă) din UE, ci de predarea țării, ceva de genul a ceea ce s-a întâmplat  la 8 mai 1945, când, după ocuparea Berlinului, rămășițele administrației de stat a Germaniei au semnat actul de capitulare. Cu deosebirea că germanii nu aveau de ales, iar de ce actualii guvernanți ai RM au negociat la repezeală nu este clar (sperăm că nu din ignoranță, din lipsa capacității de a înțelege semnificaţia momentului istoric)...

Ediţia de ieri a emisiunii ne-a oferit momente de reală destindere. Cât face numai întrebarea Lorenei Bogza: „Ce ar trebui să facem ca să îndeplinim niște angajamente pe care tot noi ni le-am asumat”?!... Cred că această întrebare l-a năucit pe șeful Delegației UE. Este greu pentru oricine să spună ce ar trebui să facă cineva pentru ca să facă ceea ce și-a asumat. De altfel, după cum a reieșit din ceea ce a mai sus L. Bogza, ea ar fi vrut o mai mare implicare a UE în ceea ce trebuie să facă RM: „Eforturile [RM, ale noastre] sunt pentru noi, nu pentru UE. Dar vrem ca să fie răsplătite”... . Desigur apare întrebarea: dacă eforturile sunt pentru tine, de ce trebuie să ți le răsplătească altcineva? Se pare că pentru unii varianta ideală ar fi aceasta: UE ne cere să îndeplinim anumite cerințe, UE să le și îndeplinească pentru noi...

Ediția de ieri a emisiunii televizate respective a relevat înțelegerea eronată care există în societatea moldovenească cu privire la procesul de integrare europeană (chiar la o moderatoare a unui talk show) și a relevat faptul că mulți nu înțeleg că pentru ca aderarea RM la UE să aibă loc mai este mult de făcut – nu de către UE, ci de către autoritățile și societatea RM – și nu neapărat pentru ca să fim „răsplătiți” de Bruxelles…

Ce înseamnă declarația lui Barroso privind propunea de ridicare a obligativității vizelor pentru cetățenii RM

În cadrul unei conferințe de presă de după întrevederea cu primul ministru al RM, Iurie Leancă, președintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso a declarat astăzi: „Ținând cont de relațiile globale dintre UE și Republica Moldova, Comisia va lua în considerare, prin urmare, imediat după Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, prezentarea unei propuneri legislative pentru a ridica obligativitatea vizelor pentru cetățenii Republicii Moldova care dețin un pașaport biometric”. (Taking into account overall relations between the EU and the Republic of Moldova, the Commission will therefore consider, immediately following the Vilnius Eastern Partnership Summit, presenting a legislative proposal to lift visa requirements for Moldovan citizens holding a biometric passport). Oficialul a spus doar că cei de la Bruxelles vor lua în considerare prezentarea unei propuneri, iar unii comentatori politici și premierul Iurie Leancă (în direct, la telefon, de la Bruxelles, pentru un post TV de știri din Chișinău) au anunțat deja că este vorba de o mare realizare a Guvernului RM. Cu toate acestea, nu a fost anunțată o dată concretă a abolirii regimului de vize pentru cetățenii moldoveni. Decizia (privind ridicarea obligativității vizelor) va fi luată totuși de guvernele a 26 state membre ale UE...

Este cunoscut cazul României, stat membru al UE de la 1 ianuarie 2007, dar care nu face parte din zona Schengen. Bucureștiului i s-a promis demult aderarea la spaţiul Schengen, dar din cauza faptului că unele state (în speță, Olanda și Franța) se opun, motivând imigrația romilor şi probleme ale Justiţiei din România, aderarea statului vecin la acel spațiu nu va avea loc nici în 2014, după cum a declarat pe 11 noiembrie a.c. același Jose Manuel Barroso. Guvernele unor state occidentale sunt foarte sensibile la posibilitatea unui exod al cetățenilor din statele Europei de Est în statele vestice. Acest exod deja are loc, iar în condițiile măsurilor luate de Rusia privind deportarea cetățenilor moldoveni de pe teritoriul rusesc sau refuzului permisiunii trecerii frontierei (pe motivul unor încălcări comise de concetățenii noștri), europenii înțeleg că fluxul migrațional din RM spre Vest se poate intensifica. Trebuie avut în vedere și faptul că UE a învățat lecția în urma acordării regimului liberalizat de vize unor state ca Albania și Bosnia, unii cetățeni ai cărora, după cum rezultă din unele relatări ale presei, au abuzat de respectivul regim.    

În aceste condiții, este greu de prevăzut care vor fi deciziile guvernelor celor 26 de state din UE – iar decizia trebuie să fie luată de cele 26! – cu privire la abolirea vizelor pentru cetățenii RM. Declarația de astăzi a președintelui Barroso reprezintă, fără îndoială, un sprijin politic pentru actuala guvernare. În condițiile în care Guvernul de la Kiev dă emoții Bruxelles-ului cu privire la hotărârea sa de a semna Acordul de Asociere și Acordul de Liber Schimb la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius (28-29 noiembrie a.c.), prin încurajarea făcută Republicii Moldova autoritățile Uniunii Europene au trimis un semnal și autorităților Ucrainei cu privire la oportunitatea îndeplinirii cerințelor Bruxelles-ului.  

În ciuda ecourilor entuziasmate și a comentariilor admirative din mass-media moldovenească, în ciuda prezentării sale drept o mare realizare a Guvernului de la Chișinău, se poate spune că declarația lui Jose Manuel Barroso nu reprezintă o certitudine. Și nu numai pentru că oficialul european nu a numit o dată concretă din care cetățenii moldoveni vor putea călători în UE fără vize, ci și pentru că, efectiv, nu depinde de el, ci de guvernele celor 26 de state membre ale UE. El doar va propune, cei 26 vor decide. Iar privite din acest punct de vedere, ecourile și comentariile mediatice entuziasmate cu privire la marea realizare a guvernării de la Chișinău par mai degrabă o tentativă de manipulare a electoratului moldovenesc, atât de dornic să scape de vize...

P.S. Cei care nu au și nu vor un pașaport biometric sunt excluși din lumea în care se efectuează un control total asupra oamenilor? Eu nu am pașaport biometric, ci unul simplu, valabil până în 2019...

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

De ce actuala guvernare și fosta guvernare comunistă sunt de aceeași esență

Ieri în cadrul discuțiilor din Parlament pe marginea Declarației privind susținerea procesului de integrare europeană a RM, deputatul din opiziție Artur Reșetnicov a imputat coaliției pro europene, printre altele, faptul că textele Acordurilor de Asociere și de Liber Schimb nu au fost date publicității până în prezent și nici nu a fost consultată societatea civilă în privința principiilor incluse în ele. Deputatul PD, Adrian Candu, a adus acest argument în sprijinul atitudinii Guvernului: voi, cei din PCRM, nu ați făcut cunoscut în 2003 textul Memorandumului Kozak. A. Candu nu este primul deputat din coaliția guvernamentală care a folosit acest argument în apărarea atitudinii adoptate de Executivul de la Chișinău. Este ciudat că reprezentanți ai puterii invocă, fără vreo jenă față de electoratul moldovenesc, argumentul că dacă guvernarea comunistă a aplicat anumite practici contestabile, actualii guvernanți au și ei tot dreptul să le practice. Zic, este ciudat, deoarece la alegerile din 2009 și din 2010 partidele care au format apoi Alianța pentru Integrare Europeană, actuala Coaliție pro Europeană, au venit cu mesaje prin care anunțau că vor face schimbarea – vor activa altfel decât comuniștii. Lozinca „Moldova fără comuniști!” nu însemna, desigur, lichidarea fizică a membrilor PCRM, ci faptul că partidele „pro-europene” vor avea un alt fel de comportament decât fosta guvernare.

Nu a fost să fie. Vedem din partea actualei guvernări aceleași practici utilizate în trecut de PCRM. Mai mult, deputați din coaliția pro europeană fac referire la „precedente” ale practicilor fostei guvernări comuniste drept justificare pentru unele atitudini și acțiuni ale actualei guvernări. Chipurile, dacă cei din PCRM au făcut așa ceva, avem și noi voie. Ca și cum nici nu mai contează diferențele în abordarea actului de guvernare. Ca și cum cei din Coaliția guvernamentală vor cu tot dinadinsul să încredințeze electoratul RM că, vorba unui lider de partid din opiziția extraparlamentară: „Comuniștii și mafia de la guvernare sunt o apă și un pământ”, adică nu există nici o diferență între actuala și fosta guvernare.

Invocarea ținerii în secret de către comuniști, în 2003, a textului memorandumului Kozak, ca argument pentru ținerea în secret acum, de către actuala guvernare, a textului Acordului de Liber Schimb, nu este singurul exemplu de perpetuare a practicilor comuniste în actuala guvernare. În perioada 2005-2009 am participat la un concurs organizat de Comisia cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media privind suplinirea unei funcții de membru al CCA. În timpul ședinței Comisiei, deputatul din opoziție de atunci, Anatol Țăranu, m-a întrebat: Înțelegeți că nu aveți nici o șansă, că ceea ce se întâmplă acum este o farsă, că comuniștii au stabilit din timp persoana ce va ocupa funcția respectivă? (De altfel, acea persoană, plasată acolo de comuniști prin farsa din Comisia parlamentară respectivă, a votat, după 2010, pentru retragerea licenței postului NIT). La 6 aprilie 2011 am participat la un nou concurs pentru o funcție de membru al CCA și de data aceasta deputatul comunist din opoziție, Inna Șupac, mi-a pus aceeași întrebare: „Știți că nu aveți nici o șansă, că acest concurs este o farsă?”. La obiecțiile deputatului PCRM, deputatul de la putere de atunci, Corina Fusu, a țipat: „Voi ați făcut la fel!”. A fost același argument „forte”, folosit și acum, de actuala guvernare.

Știu că nu sunt profet, dar aș risca să afirm că atâta timp cât nu se vor schimba nu numai denumirile partidelor de la guvernare, ci și abordările, comportamentul și practicile potentaților, nu va avea loc dezvoltarea prin modernizare a statului moldovenesc, nu va avea loc integrarea europeană. Iar faptul că actualii guvernanți, în apărarea lor, la criticile comuniștilor, folosesc argumentul – „Voi ați făcut la fel!”, nu semnifică decât că prin venirea la putere în 2009, respectiv în 2010, a actualei guvernări s-a schimbat firma, dar nu și esența.        

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

Bolșevismul în Republica Moldova sau ceva despre prețul integrării europene

            

          Miercuri, 13 noiembrie, am participat ca invitat la un talk show, la o televiziune de știri din Chișinău. Tema ediției respective a fost consacrată ultimelor evoluții în contextul procesului de asociere a Ucrainei la UE și impactul respectivelor evoluții asupra RM. Printre altele, am expus temerea mea cu privire la neincluderea în textul Acordului de Liber Schimb a unui articol prin care să fie interzis importul din UE a produselor (atât vegetale, cât și animaliere) din organisme modificate genetic (OMG). Această prevedere ar alinia Republica Moldova la cele șase state din UE care au interzis importul OMG-urilor pe teritoriul lor, asumându-și responsabilitatea deplină pentru asigurarea securității alimentare a popoarelor respectivelor țări: Germania, Franța, Luxemburg, Austria, Grecia și Ungaria. În cazul în care un articol în acest sens nu a fost inclus în textul Acordului UE – RM, există pericolul ca țara noastră să devină o piață de desfacere pentru producătorii agricoli europeni de OMG, care se vor îmbogăți pe seama sărăciei majorității moldovenilor: din cauza prețurilor mai mici a produselor din OMG-uri, ele se vor vinde lesne în RM, eventual în magazinele cu prețuri mici anunțate de actuala guvernare. De asemenea, reprezentantul unui partid din opoziția extraparlamentară, Sergiu Coropceanu, a vorbit despre prevederea privind dreptul cetățenilor statelor europene de a putea procura pământ în viitoarea țară asociată Ucraina – reglementare ce se conține în textul Acordului de Liber Schimb UE – Ucraina, parafat în martie 2012 și care urmează să fie semnat la sfârșitul acestei luni la summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius.

            Un oponent din studio, A.Ț., asumându-și rolul de avocat al guvernării și al „integrării eurpene” (deși nimeni nu a contestat relația ce trebuie dezvoltată de RM cu UE), a replicat: de ce să discutăm cele din respectivul Acord (între UE și RM) dacă nu se cunoaște conținutul său (cu toate că unii parlamentari din coaliția guvernamentală au afirmat că doritorii de a afla prevederile Acordului UE – RM pot consulta acordul UE – Ucraina, căci cele două sunt asemănătoare). În al doilea rând, recunoscând pericolul invadării cu OMG-uri a pieței moldovenești și pe cel al permisiunii privind procurarea pământului din RM de către cetățenii statelor membre ale UE (pe prețuri derizorii pentru cetățenii europeni), oponentul a invocat un alt argument: „Noi mergem într-o uniune economică foarte puternică și noi o să primim de a acolo beneficii foarte mari, dar asta defel nu înseamnă că noi nimic nu trebuie să dăm în schimb”. Mai mult, pentru că am pus un semn de întrebare legat de textul Acordului de Liber Schimb – și am făcut aceasta deoarece guvernarea nu a discutat cu societatea civilă, nu textul Acordului, dar nici măcar principiile sale de bază – oponentul respectiv m-a învinuit că am făcut propagandă pentru Uniunea Vamală, deși în intervențiile mele nici nu m-am referit la respectiva uniune. Nu m-am referit pentru, în opinia mea, atâta timp cât RM nu are frontieră comună cu un stat membru al Uniunii Vamale, statul moldovenesc nu se află în fața dilemei UE – Uniunea Vamală și singura sa opțiune reală este UE.

            Poziția și argumentele oponentului din acea emisiune au amintit clar atitudinea bolșevică: există un scop (în regimul sovietic – comunismul, acum – integrarea europeană) și în vederea îndeplinirii acelui scop toate mijloacele sunt bune, altfel spus: scopul scuză mijloacele. Nu contează prețul. În regimul sovietic erau sacrificate sute de mii de vieți, în actualul regim poate fi sacrificată securitatea alimentară a unui popor sărăcit, care își poate pierde cu ușurință și principala valoare naturală – pământul. Cei care puneau semne de întrebare cu privire la politicile PCUS, în timpul regimului bolșevic, erau catalogați drept „dușmani ai poporului” și tratați după principiul: „cine nu este cu noi este împotriva noastră”. Acum unii procedează la fel. Personal, consider că locul Republicii Moldova este în familia europeană, dar alături de cele șase state din UE care au interzis pe teritoriul lor OMG-urile. Locul RM este în marea familie europeană cu o guvernare pentru popor (nu pentru realizarea propriilor interese oneroase, ceea ce duce la pauperizarea majorității societății și la exodul său din propria țară).

            Emisiunea de ieri a demonstrat clar că spiritul bolșevismului este viu în cei care s-au format intelectual în vechiul regim și – culmea – unii dintre aceștia sunt cei mai fervenți promotori ai integrării europene, dar acceptând aceleași metode bolșevice pe care, păstrând proporțiile, comuniștii din Uniunea Sovietică le utilizau în vederea înfăptuirii comunismului.

Oponentul din respectiva emisiune a mai spus că nu există în prezent o soluție pentru conflictul privind zona nistreană. Eu afirm că există o soluție: Republica Moldova să aibă o guvernare pentru popor, cu rușine față de propriul popor, care să nu se preteze la afaceri de genul celor privind BEM, aeroportul internațional Chișinău ș.a.. O guvernare care să fie responsabilă pentru destinul acestei țări și care să negocieze acordurile cu UE în interesul acestei țări, al producătorilor acestei țări, al fiecărui cetățean în parte. Numai cu această condiție se poate vorbi de posibilitatea reintegrării țării, deși actuala conducere (împreună cu avocații săi – comentatori politici), se pare, a compromis iremediabil imaginea statului moldovenesc, stat de care vor să scape nu numai cetățenii din zona nistreană, ci și cetățenii moldoveni din teritoriul aflat sub jurisdicția RM.           

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

P.S. la mitingul din 3.11 sau este Republica Moldova iadul pe pământ?

             

            A trecut o săptămână de la mitingul partinic din 3 noiembrie din PMAN și societatea moldovenească tot mai mult realizează diferitele sale semnificații, respectiv poate să tragă mai multe concluzii:

            1. Într-un stat democratic nu există practica organizării de către guvernare a unor mitinguri pentru sprijinul cursului Guvernului. Într-un stat democratic lucrurile merg bine pentru că fiecare se ocupă de treaba sa și nimeni nu are de ce să pună la îndoială corectitudinea cursului Executivului (a guvernării alese la ultimul scrutin electoral). Mitinguri (inclusiv cu concerte) în favoarea cursului Guvernului pot fi văzute în state totalitare ca, de pildă, Coreea de Nord ș.a. (au rămas puține). Asemenea manifestări, de sprijin din partea cetățenilor a guvernării, erau organizate în foste state socialiste – de ex. în România, iar în URSS – de 7 noiembrie a fiecărui an. Mitingul din 3.11 a demonstrat că mentalitatea actualilor guvernanți moldoveni este una de esență totalitară – fapt deloc surprinzător, ținând cont de detaliul că și-au format-o în timpul regimului sovietic. Într-un stat democratic, în care lucrurile nu merg cum ar trebui, pot fi văzute mitinguri antiguvernamentale (de ex. în Grecia ș.a.), în cadrul cărora cetățenii cer socoteală guvernanților pentru greșelile acelora, care au creat probleme țării.       

2. Faptul că actuala guvernare a RM a simțit nevoia să organizeze un miting pro-guvernamental denotă starea de incertitudine în care se află cu privire la cursul pe care l-a declarat și mai ales cu privire la faptul că (dacă) poate face față cerințelor înaintate de UE țărilor care își exprimă intenția de a se apropia de UE printr-o colaborare tot mai intensă pe toate planurile.

3. Esența mitingului a fost exprimată de unul dintre liderii unui partid aflat la guvernare, care, adresându-se UE, a declarat: „Chiar dacă voi nu ne vreți și nu ne iubiți, noi vă vrem și vă iubim”. La miting nu a fost invitat nici un oficial de la Bruxelles, nici măcar șeful Delegației UE la Chișinău, iar oficialii UE niciodată nu au declarat că nu iubesc Republica Moldovei și poporul său, ci întotdeauna l-au susținut (RM este statul din vecinătatea UE care a primit cel mai mare sprijin financiar pe cap de locuitor, deși, datorită manierei în care au fost gestionați banii de guvernanți, acest lucru nu se vede). Iată de ce din cuvintele politicianului de la guvernare rezultă că celebra expresie a lui Alexandru Lăpușneanu a fost adresată mai degrabă electoratului Republicii Moldova, care în ultimele sondaje a arătat că acordă tot mai puțin sprijin partidelor din actualul Executiv. În ce măsură vor reuși partidele din actuala guvernare să se impună la următorul scrutin electoral, în pofida lipsei unor rezultate în ceea ce privește dezvoltarea țării (RM și-a consolidat poziția de cel mai sărac stat din Europa), rămâne de văzut.

Joi, în cadrul unui talk show pe postul rusesc de televiziune „RTR”, cunoscutul avocat rus Henry Reznik spunea că „scopul sistemului de justiție nu este să asigure Raiul pe pământ, ci să nu admită iadul”. O țară cu un sistem al justiției corupt este o țară în care iadul este o realitate. Dintr-o asemenea țară oamenii (atât muncitori, cât și oameni de afaceri ș.a.) vor fugi în alte state, care au și ele probleme, dar în care iadul este evitat pentru că există un sistem de justiție normal, nu un sacrilegiu. În asemenea țări există respect pentru cetățeni din partea guvernanților și a instituțiilor statului, și există respect între cetățeni. Este respectată demnitatea cetățenilor. Un stat în care nu există respect față de adevăr, cinste și demnitate în instituțiile statului, inclusiv în sistemul de justiție, este unul bolnav și care prezintă pericol pentru statele din jur. Într-un stat în care sistemul de justiție este subordonat politic, funcțiile sale cheie fiind parte a algoritmului politic, nu se poate vorbi de integrare europeană, oricâte mitinguri ar organiza guvernarea pentru ca să dea impresia că ea (integrarea europeană) are loc.

Statul Republica Moldova este departe de a putea deveni parte a UE. Sunt capabili guvernanții să schimbe actuala stare de lucruri din țară? Cert este că ea nu se schimbă prin mitinguri.

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

De ce Acordul de Liber Schimb este periculos sau cum guvernarea sacrifică securitatea alimentară

V. Filat continuă să uimească. După ce duminică, 3 noiembrie, PLDM-istul a declarat la un miting de partid: „Vreau să transmit un mesaj Europei: chiar dacă voi nu ne vreți și nu ne iubiți, noi vă vrem și vă iubim”, stârnind nedumerirea observatorilor, ieri, în emisiunea Nataiei Morari „Politica”, de pe „TV 7”, Filat a spus că textul Acordului de Liber Schimb va fi dat publicității după ce va fi parafat [la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, la sfârșitul acestei luni], iar dacă nu va fi unul bun, nu va fi semnat. [?!] Sau nu și-a dat seama ce a spus, sau a spus asta pornind de la premiza că telespectatorii acelui post TV sunt „idioți terminați”, vorba lui C. Tănase. Vreau să sper că V. Filat realizează faptul că dacă autoritățile RM vor parafa Acordul cu pricina, iar apoi, în urma unei discuții la nivelul întregii societăți, se va constata că are multe metehne și, respectiv, se va ajunge la concluzia că nu mai trebuie semnat, actuala guvernare va face de rușine și va compromite statul moldovenesc pentru mult timp înainte, în fața statelor din Uniunea Europeană.

Ca un cetățean al RM (precum majoritatea covârșitoare) care nu are acces la textul Acordului, mă preocupă, printre altele reglementările privind sectorul agricol. În ultimele luni mi-a fost dat să aud, în emisiuni televizate de dezbateri, din partea unor reprezentanți ai societății civile, afirmații de genul: „Să dea faliment fie și toți producătorii agricoli din RM, Acordul oricum trebuie semnat”, sau „Pentru mine nu contează ce roșii cumpăr – produse în Portugalia sau în RM”. Trebuie precizat că asemenea afirmații au făcut persoane care ridică salarii din banii trimiști la Chișinău de dl George Soros sau din alte surse externe. Mie, ca unuia care ridică un salariu din bugetul de stat, nu îmi este indiferent dacă producătorii agricoli vor supraviețui după implementarea Acordului, ei fiind unii dintre contribuabilii importanți ai bugetului de stat (întrucât țara este una preponderent agrară), din care buget eu, împreună cu ceilalți bugetari, îmi ridic salariul.

Sunt preocupat de protejarea producătorilor agricoli moldoveni în fața așteptatei avalanșe de produse mai ieftine din UE, după semnarea Acordului. Dar și de calitatea produselor care sunt și vor fi comercializate pe piața moldovenească. L-am auzit pe ministrul PLDM-ist al Agriculturii V. Bumacov, răspunzând producătorilor agricoli la solicitarea de a fi sprijiniți, măcar prin reducerea taxelor către stat: soluția o reprezintă utilizarea „tehnologiilor moderne”. Una dintre aceste tehnologii este cultivarea organismelor modificate genetic (OMG), despre care mai multe cercetări științifice au atătat că sunt dăunătoare, iar în întreaga lume au avut loc manifestații împotriva cultivării OMG-urilor. Sunt preocupat ca Republica Moldova să se orienteze (știu actualele autorități de la Chișinău sunt incapabile în acest sens) către cele șase state din UE – Germania, Franta, Austria, Luxemburg,  Grecia și Ungaria – în care cultivarea OMG-urilor este interzisă. Într-un recent interviu pentru Radio Europa Liberă, ambasadorul României în RM, Marius Lazurcă, spunea: „România are vocaţia de a fi un mare producător agricol european şi, într-adevăr, există anumite produse, cum ar fi porumbul, de pildă, sau soia, unde România face parte deja din primele cinci state producătoare din Europa”. Se știe că în Romania este autorizată cultivarea unui tip de OMG, respectiv porumbul modificat genetic produs de Monsanto. Dar și în privința soiei sunt semne de întrebare, știut fiind faptul că în lume (de exemplu, în America Latină – exclusiv!), se cultivă în masă soia modificată genetic.

De ce, știindu-se că OMG-urile sunt dăunătoare sănătății omului, se practică cultivarea lor? „Desi s-au tras numeroase semnale de alarmă cu privire la evitarea organismelor modificate genetic, europenii par să nu scape de acest coşmar. Analizele specialiştilor arată că Uniunea Europeana nu iși poate atinge obiectivele în agricultură fără a folosi asemenea culturi”. România este un stat care pentru asigurarea profiturilor, sacrifică sănătatea cetățenilor săi fără vreo ezitare. Ambasadorul Lazurcă spunea în interviul său: „Însă ce s-a întâmplat, în ultimii ani, şi se întâmplă, din ce în ce mai mult, este că industria agroalimentară din România devine, pe de o parte, din ce în ce mai capabilă să răspundă nevoilor populaţiei mari a României, în al doilea rând, devine un important furnizor de export pentru România. Şi, într-adevăr, anul trecut, valoarea exporturilor de produse agroalimentare din România a depăşit valoarea importurilor, ceea ce este un semn bun”. România nu se regăsește în lista statelor cu guvernări responsabile, care să aibă ca prioritate securitatea alimentară a propriei populații, ci profiturile de pe urma agriculturii. Nu am citit Acordul de Liber Schimb UE-RM, dar nu am nici o îndoială că RM – cu ministrul PLDM-ist V. Bumacov și cu întreagă guvernarea actuală, nu are treabă cu sănătatea populației, preocuparea lor o constituie profiturile în agricultură, care pot fi obținute din cultivarea OMG-urilor. Aceste profituri sunt asigurate deoarece dăunătorii nu atacă asemenea culturi, iar oamenilor poți să le servești asemenea produse, cu aditivi alimentari, cu glutamatul de sodiu – E 621, și nici nu își vor da seama că își fac rău, mai și plătind pentru asta.

Pe lângă delapidările din BEM și obținerea de comisioane din acordarea aeroportului internațional Chișinău unor agenți ai FSB-ului din Rusia, actualii guvernanți vor să stoarcă bani și din importurile în masă ale OMG-urilor – din România și din celelalte state producătoare de asemenea culturi care, fiind ieftine, pot conduce la falimentarea producătorilor agricoli autohtoni. Dacă în Acordul de Liber Schimb nu se conține o clauză prin care se interzice importul de OMG-uri din UE, acel Acord este unul prost pentru RM și e bine ca V. Filat și compania (de la guvernare) să nu își încarce conștiința cu alte păcate decât cele cunoscute deja…      

P.S. Tot în ediția de ieri a emisiunii „Politica” Igor Boțan a repetat o idee pe care o exprimă mai mereu în acel program: că prin semnarea Acordului de Liber Schimb, va avea lor „egalarea” condițiilor din Vest cu cele din Est, pentru Republica Moldova. În mass-media ucraineană se discută pe larg faptul că Ucraina este obligată prin Acordul de Liber Schimb cu UE, după semnare, să denunțe mai multe stipulări ale actelor normative ale CSI cu privire la piața comună. Deci nu este vorba despre „egalarea”, sau ridicarea relațiilor cu UE la același nivel cu cele din CSI, ci de stabilirea unor asemenea relații cu UE prin care relațiile cu CSI vor fi trecute la un nivel inferior. Sau e vorba de subordonarea relațiilor cu CSI celor cu UE…

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

De ce nu am fost la mitingul din 3 noiembrie sau ceva despre abandonul la nivel de stat

        Prietenul meu din orașul Ismail, regiunea Odesa, Anatol Popescu, un militant al drepturilor conaționalilor noștri din sudul Basarabiei, mă întreba pe o rețea de socializare, într-un comentariu la postarea articolului meu „Mitingul din PMAN sau ceva despre diferența între «pro-european» și «pro Coaliție de guvernământ»”: „Să înţeleg că antecesorii actualilor guvernanţi de la Chişinău nu au nicio vină privind (bună)starea actuală a societăţii din R. Moldova? Atunci de ce nu a iniţiat PCRM o astfel de manifestare, pro-UE?!”. Este o întrebare care îmi permite să clarific abordarea din mai multe articolele de ale mele, critice la adresa guvernării actuale din RM. I-am răspuns că „prin articolele mele, doresc să responsabilizez actualii guvernanți (să-i fac să le fie rușine în fața propriului popor pentru fărădelegile pe care le comit). Deși sunt comentatori politici, jurnaliști sau blogheri pe la noi, poziția cărora este: oricâte acte de corupție și delapidări ar comite actuala guvernare, tot e mai bună decât comuniștii. Și astfel guvernanții își zic: e perfect, putem să facem ce vrem, putem să jefuim acest popor la maximum, oricum avem sprijin... E drept că unii dintre blogherii respectivi, care promovează această abordare, sunt invitați la tot felul de întâlniri la Președinție și la alte instituții de vârf ale statului, iar unele voci susțin că sunt chiar de-a dreptul plătiți de guvernanți sau de unii membri ai Coaliției (din afara Guvernului și, mai nou, a Parlamentului)... Sunt unul dintre idealiștii din această țară, care cred că guvernanții s-ar putea schimba, și-ar putea veni în fire”. Dacă nu aș crede asta, nu ar avea sens să mai scriu comentariile mele politice.

            Dar problema este că tot mai mult mă conving de faptul că actualii guvernanți au imunitate deplină la asemenea simţăminte ca rușine, cinste, onoare (degeaba doresc să renunțe la imunitatea parlamentară dacă au imunitate la cinste). Într-o prelegere transmisă ieri pe un post TV creștin-ortodox din Rusia, reputatul profesor de teologie rus A.I. Osipov spunea: „Oamenii necinstiți nu sunt creștini”. Problema principală a Republicii Moldova este că din 2009 până în prezent avem o guvernare de oameni necinstiți, care nu prea au multe în comun cu valorile și principiile (poruncile) creștine. Guvernul AIE a și fost demis de Parlament pentru acte de corupție, adică pentru lipsă de cinste. Actuala Coaliție a reconfirmat reputația pe care a avut-o majoritatea parlamentară după ce a transpus în practică afacerile cu cele 22% din acțiunile BEM și cu aeroportul internațional Chișinău. Omul creștin știe că scopul vieții sale pe pământ nu sunt miliarde de euro pe care să le adune aflându-se la putere, prin diferite afaceri, comisoane, perceperi și privatizări, în timp ce majoritatea populației sărăcește, respectiv este nevoită să plece peste hotare în căutarea unor condiții normale de viață. Omul creștin este un om al conștiinței, care își dă seama de greșelile și păcatele sale și se căiește de ele. Ziua de astăzi a confirmat faptul că la conducerea Republicii Moldova nu se află persoane cu o viziune creștină asupra lumii și asupra țării.

            Despre această guvernare încă se vor pronunța istorici în viitor, dar una din caracteristicile sale este tocmai lipsa de cinste, iar din aceasta rezultă abandonul (respectiv, nepăsarea). Abandonul comunității conațioanlilor noștri din teritoriile istorice moldovenești din Ucraina (din care face parte și Anatol Popescu) – deși nimeni nu o împiedică să constituie un spațiu cultural comun transfrontalier cu acei compatrioți ai noștri, abandonul comunității moldovenilor din zona nistreană și… abandonul populației Republicii Moldova: a sutelor de mii de cetățeni plecați peste hotare, a pensionarilor care zac într-o sărăcie lucie sau a mamelor care primesc alocații „simbolice”  pentru copii, în condițiile în care prețurile la medicamente, produse alimentare și mărfuri de larg consum se scumpesc, iar veniturile scad datorită manevrelor privind creșterea artificială a ratei de schimb a monedelor euro și a dolarului – ceea ce duce la scumpirea prețurilor. Preocuparea unei deputate liberal-reformatoare – simptomatică pentru actuala Coaliție de guvernământ – nu este cu privire la aceste probleme, ci cu privire la propriul salariu: vrea o leafă de 1200 euro, fără să-i pese de salariile sau pensiile cetățenilor în Parlamentul cărora a ajuns.

            Nu am fost la mitingul din PMAN pentru că nu văd ca actuala guvernare să conștientizeze faptul că poporul Republicii Moldova nu merită tratamentul care i se aplică, nu văd ca actuala guvernare să conștientizeze faptul că poporul Republicii Moldova merită să fie tratat precum un popor european – precum un popor dintr-o țară din UE. Chiar dacă cele 100 000 de participanți la mitingul de azi, se pare, încă nu știu asta…  

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]