joi, 1 august 2013

Cum sunt trataţi moldovenii/românii din sudul Basarabiei şi despre „fanarioţii” din guvernarea de la Chişinău

Acest articol a fost scris pentru Moldova.org: 

Prietenul meu, domnul Nicolae, din raionul Tatarbunar, sudul Basarabiei, mi-a scris pe o reţea de socializare: „Eu sunt în paşaport scris Micola, fără să mă fi întrebat (în adeverinţa de naştere – Nicolai), şi asemenea la toată lumea de alte etnii decât cea ucraineană. La întrebarea mea, oficialii ucrainenii mi-au răspuns: voi trăiţi pe pământ ucrainesc, înseamnă că şi numele trebuie să corespundă... Cinismul lor fără saţ te lasă mut. În privinţa şcolilor cu predare în limba materna – e un dezastru: limba şi literatura română scade în contul altor obiecte: istoria, geografia sunt predate în limba ucraineană; toate inscripţiile, orare, dări de seamă – sunt în limba ucraineană, orele de limba şi literatura ucraineana au seminare, colocviumuri, ore deschise, cursuri de perfectionare (pentru profesori), limba şi literatura română – nimic. La cadre didactice salarii, onoruri, gramote [diplome] – în învăţământul ucrainean, ai noştri – nici nu mai deschid gura. Biserica Ortodoxă este închinată politicii ucrainene (căci Ortodoxia provine de la Kiev), preoţii sunt stimulaţi şi obligaţi să sprijine Ortodoxia slavă, de parcă Dumnezeu ar fi numai al slavilor. Se şterg de pe icoane inscripţii în limba română şi se scriu în slavona veche, de ce să nu le schimbe [Sfinţilor] şi imaginea?, căci seamănă cu români. Comunitatea românească din raionul Tatarbunar: din 7 sate cu populaţie majoritară românească am ramas 1 sat [Borisăuca]. Şi tot suntem tulburaţi, agitaţi (parinţii care dau copiii la scoală) de unii consăteni de etnie ucraineană, noi instalaţi în sat (clar că nu fac din capul lor), [să trecem] la viaţa şi realitatea veşnică ucraineană. Nu numai limba română este izgonită din şcoli, dar şi limba rusă. (...) Ca şi grecii fanarioţi pe timpul otomanilor în Ţările Româneşti – astazi [conducerea în] România şi [...] în R.M. (...)”.

Nu ştiu dacă autorităţile ucrainene pot fi învinuite de ceva – ele implementează politici de stat prin care promovează interesele statului. Personal, cred că aceste lucruri li se întâmplă compatrioţilor noştri autohtoni (deci nu diasporei!) de pe teritoriile istorice moldoveneşti (în cazul de faţă, din sudul Basarabiei) din cauza nepăsării şi „fanariotismului” conducerii de la Chişinău. De aceea, ne întrebăm: cât să mai aşteptăm ca ei (guvernanţii) să-şi umple conturile bancare şi să se preocupe, în sfârşit, nu numai de bunăstarea populaţiei Republicii Moldova (de care încă nu se ocupă), ci şi de păstrarea identităţii culturale a conaţionalilor noştri de peste frontiera cu Ucraina (să intervină în favoarea lor)? Sau într-adevăr sunt „fanarioţi” – străini incapabili să simtă durerile neamului?

Eu cred că aceste lucruri se întâmplă, într-o ţară, unei minorităţi etnice de care a uitat ţara în care se află majoritatea acelui popor, în ciuda faptului că Ucraina a ratificat convenţii internaţionale (inclusiv europene) cu privire la apărarea drepturilor minorităţilor etnice. Atâta timp cât autorităţile Republicii Moldova nu se vor preocupa ee comunităţile moldovenilor (românilor) de pe teritoriile istorice moldoveneşti aflate în Ucraina, dar şi din ate regiuni (Kirovograd, Odesa, Herson ş.a.), conaţionalii noştri de acolo vor fi deznaţionalizaţi – nu vor mai putea folosi limba maternă în viaţa publică, li se vor schimba numele etc.

La 1.12.2012 şi-a început activitatea Agenţia pentru Relaţii cu Diaspora, care funcţionează pe lângă Guvernul RM. Practic, această instituţie dubleagă activităţile de care s-a ocupat până atunci şi se ocupă până în prezent, conform structurii organizatorice, Direcţia Relaţii Internaţionale, Integrare Europeană şi Diaspora, din cadrul Biroului Relaţii Interetnice, tot de pe lângă Guvernul RM. Până în prezent, responsabilii din BRI au demonstrat că nu fac vreo diferenţă între diaspora moldovenească – persoanele născute şi formate în Republica Moldova şi care au plecat peste hotare (rămânând cetăţeni ai RM) – şi comunităţile autohtone de moldoveni sau români din teritoriile istorice moldoveneşti, aflate în prezent în Ucraina (care nu sunt cetăţeni ai RM şi mulţi dintre care nu au vizitat niciodată Republica Moldova). Există o bănuială că PLDM-ul a impus crearea unei Agenţii pentru Relaţii cu Diaspora ţinând cont de numărul mare al cetăţenilor moldoveni aflaţi peste hotare, voturile cărora nu sunt de neglijat. În ceea ce priveşte comunităţile autohtonilor moldoveni sau români de pe teritoriile istorice moldoveneşti aflate în Ucraina, întrucât ei nu sunt cetăţeni ai RM, deci nu au drept de vot, actualelor autorităţi („fanatiote”) de la Chişinău le este în cot de ele – pentru că nu pot obţine nimic de la acei oameni: nici voturi, nici impozite şi taxe.

Şi totuşi, consider că în condiţiile unei guvernări moldoveneşti pentru popor, s-ar putea diferenţia activitatea Agenţiei pentru Relaţii cu Diaspora – care să se ocupe de cetăţenii moldoveni plecaţi peste hotare (la muncă, deci cu traiul) – şi activitatea unei structuri care să se ocupe de comunităţile moldovenilor/românilor autohtoni de pe teritoriile istorice moldoveneşti din Ucraina, care să monitorizeze problemele cu care se confruntă şi să le ajute în rezolvarea lor. Această structură poate fi chiar Direcţia Relaţii Internaţionale, Integrare Europeană şi Diaspora din cadrul BRI (cu denumirea schimbată, desigur, căci comunităţile cu pricina nu sunt diaspora), sau poate fi creată o Agenţie specializată sau o direcţie în Agenţia pentru Relaţii cu Diaspora (căreia, într-un asemenea caz, ar trebui să-i fie schimbată denumirea).


Nu cred că actuala guvernare de la Chişinău este capabilă de empatie şi compasiune faţă de comunităţile compatrioţilor noştri de peste hotare (fanarioţii din Principatul Moldovei erau mai sensibili faţă de nevoile poporului decât actualii guvernanţi moldoveni). Dar întrucât cred în normalizarea lucrurilor în statul Republica Moldova, cred şi în faptul că nu vor fi abandonaţi confraţii noştri de dincolo de hotarul stabilit arbitrar, la 4 noiembrie 1940. Ştiu că lucrurile trebuie întreprinse urgent, dar, vorba cronicarului: nu vremile sunt sub om, ci omul sub vremi. Iar vremile, din păcate, sunt sub oamenii din guvernarea de la Chişinău.
    

Postări populare