Acest articol a fost scris pentru Moldova.org:
Dăunăzi l-am auzit pe satiricul Mihail Zadornov, la un post TV din Federaţia Rusă, dând această definiţie
expresiei „funcţionar de stat”: „чиновник” = „жизнесос” („funcţionar de stat”
= „cel care stoarce viaţa din ceilalţi”). Duminică, 21 iulie a.c., guvernanţii moldoveni
s-au întrunit într-o şedinţă tematică a Executivului, la Holercani , şi au
discutat despre îmbunătățirea şi dezvoltarea
mediului de afaceri. Ei au încercat să afle care sunt „constrângerile care
frânează dezvoltarea economică” (Gh. Duca). Astfel, s-au chinuit o zi întreagă
să afle ceea ce ar fi putut afla de la Zadornov (care parcă a vorbit despre starea de
lucruri din RM): ei – funcţionarii de stat – sunt constrângerea care îi
determină pe cei mai activi cetăţeni (agenţi economici) să plece în alte ţări,
unde nu există funcţionari ca cei din RM, deci pleacă acolo unde există
condiţii normale de activitate... Nu cred că fincţionarii de stat din RM sunt capabili
să-l înţeleagă pe Zadornov. Dacă erau capabili – RM nu era cea mai săracă ţară
din Europa, ţară aflată în proces de disoluţie...
Pentru că în urma activităţii lor, materializate în acţiuni de intimidare
a agenţilor economici de către organele de control ale statului, economia ţării
se duce de râpă, miniştrii beneficiază de un complex rezidenţial la Holercani , unde au vile
şeful statului, preşedintele Parlamentului, premierul şi membrii Guvernului.
Unii cetăţeni se întreabă: când oare miniştrii vor fi remuneraţi în funcţie de
rezultatele din domeniul pe care îl gestionează? Când oare un ministru – chiat
dacă nu a ajuns pe banca condamnaţilor pentru acte de corupţie – pentru că
justiţia face parte şi ea din posturile partajate de guvernare, va plăti prin
confiscarea averii (a caselor şi maşinilor sale) pentru că în domeniul pe care
l-a condus s-a înregistrat un proces de degradare? De regulă, asta se întâmplă
din cauza corupţiei şi/sau incompetenţei.
Astăzi ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare Vasile Bumacov a
declarat că agricultorii moldoveni au obţinut în anul curent circa 1 milion de
tone de grâu, recoltă-record în ultimii 10 ani. În mod firesc, societatea
moldovenească s-a întrebat de când vor fi micşorate preţurile la pâine.
Ministrul nu s-a referit la o asemenea posibilitate, deşi anul trecut sau în
alţi ani secetoşi, ministrul declara că este de aşteptat o ridicare a
preţurilor la pâine. De ce statul Republica Moldova, în persoana guvernanţilor,
care deţine majoritatea acţiunilor în întreprinderea de panificaţie
„Franzeluţa”, nu gestionează situaţia din acest an, când grâul e mult şi
calitativ, de o asemenea manieră încât preţurile la pâinea produsă de
întreprinderea de stat să scadă, ceea ce i-ar determina şi pe ceilalţi
producători privaţi să scadă preţurile? Din păcate, oricât s-ar ascunde Bumacov
după cuvintele „piaţa dictează preţurile”, răspunsul este altul: preţurile la
pâine nu vor scădea pentru că în Republica Moldova statul/instituţiile
statului/funcţionarii de stat nu sunt pentru popor, ci poporul este pentru
funcţionarii de stat. La fel ca şi în cazul „Moldtelecomului” şi a altor
întreprinderi cu capital majoritar de stat, guvernanţii, care şi le-au
repartizat, le folosesc ca şi instrumente de stoarcere a veniturilor din popor,
ca instrumente de „stoarcere a vieţii” din cetăţeni, vorba lui Zadornov.
Directorii „Franzeluţei”, „Moldtelecomului”, „Tutut CTC”-ului trebuie să-şi
stoarcă salariile lunare între 50.000-100.000 lei, plus ajutoare materiale etc.
Când scopul accederii la putere este acumularea de bani şi averi personale (inclusiv
pentru cheltuielile de partid, vorba lui Mihai Ghimpu) cine se va mai gândi la
reducerea preţurilor la pâine pentru cetăţenii celei mai sărace ţări din
Europa, în care preţurile la multe produse/mărfuri – datorită monopolurilor cu
acoperitea unor guvernanţi şi parlamentari – sunt unele dintre cele mai mari pe
continet.
Acum câteva luni am vizitat Ungaria şi am aflat că guvernul Orban a
reuşit, prin eforturi mari şi prin scandaluri internaţionale (deoarece
întreprinderile furnizoare fusese privatizate de investitori străini), să
reducă tarifele la utilităţi (sau servicii comunale, cum sunt numite în limba
presei moldoveneşti) cu 10%. În RM guvernanţii nu vor să reducă preţurile la
pâine sau la servicii de telefonie şi Internet în întreprinderi care le
aparţin. Desigur, diferenţa ţine de calitatea şi mentalitatea guvernării:
într-o ţară în care funcţionarii de stat sunt „sorcători ai vieţii (ai forţei vitale)” din
propriii cetăţeni, nu poţi să te aştepţi la reduceri de preţuri, ci numai la majorări,
indiferent de cât de mare este recolta la unele culturi. Întrebarea este: până
când cetăţenii Republicii Moldova se vor lăsa trataţi în aşa hal?
