Acest articol a fost scris pentru Moldova.org:
Acum câteva zile televiziunea de ştiri din RM a prezentat o ştire despre
volumul ajutoarelor financiare ale Federaţiei Ruse pentru fâşia nistreană
moldovenească. „Anul trecut, Tiraspolul a primit peste 7 milioane de
dolari din partea Rusiei. Banii au fost utilizaţi pentru majorarea cu 15
dolari a pensiilor, dar şi pentru îmbunătăţirea alimentaţiei în spitale şi
şcoli. Pe 9 mai 2013, vicepremierul rus Dmitrii Rogozin a anunţat că Rusia va
acorda regiunii din stânga Nistrului ajutor umanitar în valoare de un
miliard de ruble sau aproximativ 25 de milioane de euro. Din ajutorul
promis, Tiraspolul a primit deja, în luna iulie, 4 ambulanţe noi. Sprijinul
rusesc acordat administraţiei de la
Tiraspol , în perioada 2007-2010, a constituit 55,5
milioane de dolari. În vara anului 2010, Rusia a suspendat transferurile şi
le-a reluat în 2011” .
În text se specifica: „Rusia continuă să finanţeze administraţia de la Tiraspol cu zeci de
milioane de dolari. Şi asta în timp ce datoria totală a regiunii
transnistrene pentru gazul rusesc, cu tot cu penalităţi şi dobânzi, a
depăşit suma de 3,5 miliarde de dolari”. În privinţa acestei datorii există o
confuzie. Cu toate că oficiali moldoveni au declarat că este vorba de o datorie
a societăţii pe acţiuni „Moldova Gaz” (conform Arbitrajului Comercial
Internaţional de la Moscova ,
care a adoptat o decizie la 18 februarie a.c., care a fost a şaptea în ultimii
cinci ani) şi nu a Republicii Moldova, respectiv cei cărora le-a fost livrat
serviciul – în zona nistreană – trebuie să achite, vicepremierul rus Dmitrii Rogozin a declarat că dacă autorităţile RM consideră Nistrenia parte a ţării,
trebuie să achite acea datorie. Mai mult, când l-a vizitat pe ex-premierul Vlad
Filat la Chişinău
(27.09.2012), şeful administraţiei de la Tiraspol , Evghenii Şevciuk a declarat pentru
presă, chipurile în glumă, că numai laşii îşi achită datoriile, sugerând că
Republica Moldova trebuie să achite datoria zonei nistrene, pentru că – putem
deduce – administraţia Nistreniei nu se teme de RM.
Cred că autorităţile moldoveneşti nu promovează suficient un mesaj prin
care să clarifice problema datoriei de 3,5 miliarde dolari pentru gaz, a zonei
nistrene, Federaţiei Ruse. Mesajul ar trebui să conţină ideea că restabilirea
jurisdicţiei RM asupra zonei sale nistrene, ar fi o garanţie a determinării sau
obligării consumatorilor (în primul rând a agenţilor economici) din zonă să-şi
achite datoria. Singurul obstacol în determinarea acelor consumatori să-şi
îndeplinească obligaţiunile faţă de Federaţia Rusă este grupul operativ al
armatei ruse din zonă (rămăşiţele Armatei a XIV-cea de ocupaţie). Ar fi bine ca
autorităţile de la Chişinău
să încerce să explice demnitarilor ruşi că jocul pe care îl fac, prin care ei
îi iau pe guvernanţii moldoveni de proşti, nu mai merge: sau permit
restabilirea jurisdicţiei moldoveneşti asupra zonei nistrene şi îşi obţin banii
pe gazul livrat, sau recunosc că nu vor ca acei bani să le fie achitaţi de
consumatorii reali, respectiv declară că anulează acea datorie – cel puţin că
sunt de acord ca ea să nu mai figureze ca fiind a societăţii „Moldova Gaz”.
Autorităţile Republicii Moldova pot chiar să le transmită omologilor ruşi că,
în caz de nevoie, ar putea apela la organizaţii internaţionale pentru a le cere
ajutorul în determinarea consumatorilor din zona nistreană să-şi achite datoria
faţă de Rusia, inclusiv – dacă va fi nevoie – prin acţiuni coercitive,
împotriva armatei ruse, întrucât autorităţile moldoveneşti ţin ca banii să
ajungă în bugetul Federaţiei Ruse, la copiii nevoiaşi (din orfelinate) din acea
ţară.
În condiţiile scăderii populaţiei ruse în Extremul Orient şi în Siberia,
şi în faţa pericolului invadării acelor teritorii de către o populaţie chineză
care va pătrunde (deja o face) acolo pentru ca să supravieţuiască, deoarece nu
are o altă ieşire (în China resursele, în primul rând pământul, fiind
limitate), cred că într-un viitor este posibilă o schimbare a opticii Kremlinului
asupra problemei privind zona nistreană a Republicii Moldova: s-ar putea ca în
anumite condiţii autorităţile de la
Moscova să dorească transferarea tuturor cetăţenilor ruşi din
zona nistreană în Extremul Orient şi în Siberia, pentru ca să rezolve o
problemă mult mai stringentă, în interiorul Rusiei – pe cea demografică, decât
să menţină o problemă geopolitică departe de graniţele sale, pe Nistru, cu
cheltuieli de peste 7 miloane dolari pe an, ceea ce reprezintă o gaură în
bugetul unei ţări care, orice s-ar spune, nu este cea în care majoritatea
cetăţenilor, mai ales cei din provincie, au condiţii normale de trai.
