Acest articol a fost scris pentru Moldova.org:
Aniversarea celor 22 de ani de la proclamarea
independenței Republicii Moldova ne oferă ocazia să aruncăm o privire asupra
politicii externe a statului, cu referire la actuala guvernare, deși ea nu se
deosebește semnificativ de politica dusă de fostele Executive. O caracteristică
ce poate fi apreciată ca și comună pentru politica externă a tuturor
guvernărilor care s-au succedat la
Chi șinău este: ratarea oportunităților. Desigur, nimic decât
nehotărârea (confuzia privind viziunea locului țării pe arena mondială) și
lipsa profesionalismului nu au împiedicat accederea, până acum, a Republicii
Moldova în UE împreună cu republicile baltice. Dacă RM este în prezent cel mai
sărac și instabil (inclusiv deoarece este divizat teritorial) stat din Europa,
este numai din cauza oportunităților ratate din 1991 până în prezent. Iar
oportunitățile au fost aceleași atât pentru republicile baltice, cât și pentru
Republica Moldova. Guvernele țărilor care au adoptat o atitudine hotărâtă de la
început, care au știut ce vor și unde – în care spațiu geopolitic este locul lor
– au reușit să realizaze în bună măsură interesele lor naționale: asigurarea
bunăstării (eradicarea sărăciei) și asigurarea securității.
Republica
Moldova se află pe o falie – la granița între două spații geopolitice. Acest
fapt reprezintă o neșansă, dar, în același timp, oferă și anumite oportunități.
În cartea sa „Următorii 100 de ani. Previziuni pentru secolul XXI”, George
Friedman a scris despre o noțiune geopolitică: „marja de eroare”: „Ea
stabilește care e marja în limitele
căreia îi este permis unei țări să greșească”. Friedman a explicat: „Unele țări
au marje de eroare foarte mici. Ele au tendința să fie obsedate de detaliile
politicii externe, conștiente fiind că cel mai mic pas greșit poate fi
catastrofal” (p. 58, Buc., 2012). Republica Moldova, fiind un stat cu o marjă
de eroare foarte mică, nu pare deloc „obsedată de detaliile politicii externe”.
Mulți ani politica sa în exterior a fost confuză și stângace. Din 2009 până în
prezent noua guvernare a purces la aprofundarea relațiilor cu UE în vederea
integrării europene, care pot fi soldate cu parafarea a două acorduri – de
Asociere și de Liber Schimb – în noiembrie la Vilnius , în cadrul
summit-ului Parteneriatului Estic. Dar autoritățile moldovenești nici de
această dată nu au mers pe calea republicilor baltice – care și-au asigurat
securitatea concomitent cu integrarea europeană (balticii au aderat în 2004 la NATO și UE).
Deoarece RM este situată pe o falie
geopolitică, ea este în mod firesc obiectul interesului american, deoarece
„Statele Unite au interese la nivel mondial și se implică în multe conflicte
internaționale” (G. Friedman, p. 59). De ce implicarea SUA în conflictul
privind zona nistreană a RM este atât de ștearsă (cu toate că SUA are statut de
observator în formatul de negocieri 5+2)? Chiar dacă SUA monitorizează situația
la frontiera geopolitică a civilizației occidentale, este nevoie de eforturi susținute
ale diplomației moldovenești privind intensificarea relației Chișinău –
Washington. Îmi mențin părerea expusă într-un talk-show la un post TV că vizita
din martie 2011 a vicepreședintelui american Joe Biden la Chi șinău a fost o oportunitate
ratată: R. Moldova nu a reușit să obțină un sprijin financiar (investițional)
și tehnologic (inclusiv logistic, militar) precum cel obținut de Georgia, deși
Rusia tratează RM ca pe un stat adversar (își menține trupele pe teritoriul
moldovenesc), ca pe un stat aflat în tabăra adversarului geopolitic – SUA. De
asemenea, îmi mențin și opinia conform căreia integrarea europeană, fără
asigurarea securității prin sprijinul efectiv al SUA, poate avea loc prin
renunțarea de către RM la zona nistreană, deoarece statele UE, aflate în
relații comerciale profitabile cu Rusia (mai ales privind importul gazului
natural), nu-și vor sacrifica interesele economice de dragul statului
moldovenesc. Deci singurul actor internațional care poate avea un rol decisiv
cu privire la reintegrarea zonei nistrene în RM, prin retragerea armatei ruse,
este SUA.
În aceste zile observăm
escaladarea situației legate de Siria. Pentagonul este pregătit să pună în
aplicare o intervenţie militară în Siria dacă preşedintele Barack Obama va
ordona acest lucru, a afirmat duminică, 25 august, secretarul american al
Apărării, Chuck Hagel. Luni, 26 august, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov
s-a expus împotriva unei intervenții a SUA și a coaliției care îi susține pe
americani (în special, Germania, Franța și Turcia). În asemenea momente, când
Rusia și SUA se află în negocieri privind reconfigurarea zonelor de influență
din lume, teoretic ar fi posibil ca Washingtonul să invoce problema fâșiei
nistrene – respectiv retragerea trupelor ruse de pe Nistru – în contextul
luării în considerare a intereselor rusești în alte zone ale lumii, de exemplu
în Siria. Numai că o asemenea invocare ar fi posibilă în condițiile unui
parteneriat aprofundat americano-moldovenesc, iar acest parteneriat este și el o
oportunitate ratată.
