Acest articol a fost scris pentru Moldova.org:
Pe 27 iulie Dmitrii Rogozin,
reprezentantul special al Federației Ruse pentru zona nistreană a Republicii
Moldova, a informat pe pagina sa de pe rețeaua de socializare Twitter că la Tiraspol au ajuns „primele
patru ambulanțe”. „Россия своё слово перед нашими соотечественниками держит” –
„Rusia își ține cuvântul în fața compatrioților”, a adăugat Rogozin, postând mai
multe fotografii, inclusiv prezentând mai multe proiecte de construcție a unor
noi școli, spitale și grădinițe „pe pământul nistrean”. Pe șantiere vor fi
angajați specialiști nistreni, a mai scris Rogozin. Acest ajutor al Federației
Ruse pentru populația zonei nistrene este o mică parte din sprijinul enorm
oferit de Moscova în acoperirea deficitului bugetar (70%), inclusiv suplimente
la pensii și alte ajutoare sociale.
Cine are grijă de un teritoriu
(prin sprijin finaciar, material) – aceluia îi și aparține. Sunt se acord cu o
eventuală replică – autoritățile moldovenești nu sunt capabile să ajute
comunitățile din teritoriul aflat sub jurisdicția sa, pentru că nu au resurse
financiare (din cauza corupției și nepăsării), darămite zona nistreană. Și
atunci, în acest context, apare întrebarea firească: cu ce ocazie guvernarea
moldovenească mai pretinde la zona nistreană (inclusiv în negocierile în
formatul 5+2), când nu este capabilă să facă, pe teritoriul pe care îl deține (pe
care își exercită jurisdicția), ceea ce Rusia face în zona sa (de jurisdicție) din
estul RM?
Chiar dacă facem abstracție de
faptul că zona nistreană formal face parte din Republica Moldova, chiar dacă ar
fi un teritoriu aflat în cadrul altui stat – așa cum sunt satele Valea Hoțului,
Handrabura ș.a. din regiunea Odesa (teritoriul fostei RASSM, rămas în
componența Ucrainei) autoritățile de la
Chi șinău ar trebui să se ocupe în modul cel mai serios de
ajutorarea compatrioților pentru a-și păstra limba maternă, tradițiile și
obiceiurile etc. Este foarte important de sprijinit școlile, bisericile și
casele de cultură din satele moldovenști de dincolo de linia de demarcare. De exemplu,
compatrioții noștri din satul Butor, raionul Grigoriopol, nu își pot construi o
biserică (slujbele se țin într-o casă veche de locuit). Un stat normal ar
sprijini construcția bisericilor, dotarea bibliotecilor cu carte ș.a.. Principala
caracteristică a autorităților moldovenești este însă nepăsarea. Grupul de
afaceriști, ajunși la putere în 2009 (ieri, 29 iulie, s-au împlinit patru ani
de când actuala alianță/coaliție demonstrează zi de zi că singurul lor interes
și obiectiv este propriul bine, care nu are vreo legătură cu bunăstarea
poporului Republicii Moldova), nu mainifstă însă nici o atenție, nici un
interes față de compatrioții noștri – nici măcar din zona nistreană a RM –
darămite din teritoriul RASSM sau din sudul și nordul Basarabiei, aflate în
prezent în Ucraina.
Atitudinea de nepăsare a
autorităților moldovenești față de compatrioții noștri din zona nistreană s-a
manifestat și în cadrul convorbirilor de săptămâna trecută, pe 24 iulie, de la Moscova , a miniștrilor de
Externe Serghei Lavrov și Natalia Gherman. În conferința de presă de după
convorbiri ambii au declarat că au atins și problematica nistreană. Nu am auzit
de la doamna ministru Gherman să fi spus că i-a solicitat ministrului Lavrov să
se purceadă la respectarea acordului semnat de tatăl său, președintele Mircea
Snegur și de președintele Boris Elțin, la 21 iulie 1992, „Cu privire la principiile
aplanării pașnice a conflictului armat în regiunea nistreană a Republicii
Moldova”. În articolul 5 al documentului se menționează clar: „Părțile
beligerante consideră inadmisibilă aplicarea oricăror sancțiuni și blocade. În
acest context vor fi înlăturate imediat orice obstacole în calea circulației
mărfurilor, serviciilor și oamenilor”. Până în prezent, acest „imediat” nu este
respectat. De asemenea, în art. 3 este specificat clar: „Orașul Bender (…) se
anunță raion cu un regim majorat al securității (…)”. În art. 1 se prevede: „Odată cu întreruperea
focului părțile beligerante încep retragerea forțelor lor armate și a altor
formațiuni, a tehnicii și a armamentului militar și termină acest proces în decurs
de o săptămână”. Această săptămână încă nu s-a încheiat, după 21 de ani (ieri,
29 iulie, s-a marcat a 21-a aniversare a începerii operațiunii de pacificare pe
Nistru) în Bender: până în prezent în oraș se află unități (cazarme) ale
așa-zisei armate nistrene. Ministrul Gherman și Coaliția pro Europeană nu au
treabă cu aceste aspecte.
Cum pot fi explicate aceste
manifestări ale guvernării de la
Chi șinău? Unii le-ar califica drept nepăsare, alții – drept incompetență.
O altă categorie de observatori ar putea gândi că autoritățile moldovenești,
care din cauza corupției și degradării morale nu pot asigura un climat benefic
pentru dezvoltarea economică normală a statului (a teritoriului aflat sub
jurisdicția sa), sunt mulțumite că Federația Rusă (Rogozin și compania) au
grijă de populația din zona nistreană, iar faptul că există o linie de
demarcare, pe care se află obstacole (posturi nistrene) în calea persoanelor
mărfurilor și serviciilor, este un fapt pe deplin agreat de autoritățile
moldovenești, care „au scăpat” astfel de grija populației din acea zonă și care
se pot ocupa de probleme cu adevărat importante pentru ele – privatizarea a tot
ceea ce încă nu a fost privatizat.
