Acest articol a fost scris pentru Moldova.org:
O țară înapoiată, cu o conducere lipsită de
sentimente de patriotism și dragoste față de propriul popor, este o țară a
paradoxurilor. Într-o emisiune televizată, nu cu mult timp în urmă,
guvernatorul autonomiei găgăuze, M. Formuzal, povestea cum a solicitat de mai
multe ori ajutor de la Guvernul Filat
pentru ridicarea calității predării limbii de stat în școlile din unitatea
teritorial-administrativă respectivă (în care, din câte se știe, limba de
predare nu este găgăuza, ci rusa). După cuvintele lui M. Formuzal, răspunsul
autorității centrale a fost: este problema voastră, voi rezolvați-o. În aceste
condiții, bașcanul a fost nevoit să se adreseze Consulatului României din Cahul,
care a facilitat contacte cu parteneri din țara vecină, în speță – cu Universitatea
„Dunărea de Jos” din Galați, pentru a perfecționa predarea limbii române în
școlile din autonomie. Îmi amintesc că același bașcan, cu ocazia aniversării
(în 2004) creării autonomiei găgăuze, spunea că scopul pe care l-au urmărit
găgăuzii (de fapt, liderii de atunci), la începutul anilor ’90 a fost evitarea
asimilării. Și iată că în 2013 bașcanul nu numai că nu constată vreo încercare
de asimilare (aceasta însemnând – acțiuni ce ar viza forțarea a ceva), ci
dimpotrivă, el se adresează centrului pentru a cere ajutor în vederea
asigurării bunei cunoaștri a limbii de stat, pentru mai buna integrare a
găgăuzilor în societatea moldovenească.
Ieri a mai ieșit la iveală o problemă legată de
politica statului moldovenesc față de minoritățile etnice și legată de politica
lingvistică. Absolvenți ai unor licee cu predarea în limba rusă (și părinții
acestora) s-au plâns că li s-a interzis depunerea dosarelor în vederea trecerii
concursului pentru ocuparea locurilor în grupele academice universitare cu
predarea în limba de stat. Oficiali de la Ministerul Educa ției
au explicat că este vorba de un regulament al Ministerului, adoptat acum 20 de
ani, și care prevede o cotă de 20% din locuri – rezervate abiturienților din
liceele cu predarea în limba rusă. Când am vizitat, nu cu mult timp în urmă,
regiunea Cernăuți, conaționalii noștri de acolo au menționat, printre alte
probleme cu care se confruntă, și pe aceea a lipsei grupelor cu predare în limba
română la instituțiile de învățământ superior din Cernăuți (cu excepția
Facultății de Letere, unde jumătate de cursuri oricum sunt predate în limba
ucraineană). La întrebarea mea – De ce comunitatea moldo-română nu se bucură de
dreptul la educație în instituțiile de învățământ superior din regiune, în
condițiile în care acest drept este consfințit în legislația ucraineană? – șeful
Catedrei de Politologie și Administrație de Stat, doctorul habilitat în științe
politice, profesorul universitar de la Universitatea Na țională
„Iurie Fedikovici” din Cernăuți (Ucraina), Anatolii Kruglașov, mi-a răspuns că
studiind în limba ucraineană, absolvenții de etnie moldo-română se vor putea
angaja în orice oraș al Ucrainei. Este ca și cum statul ucrainean îi ajută cu
forța pe conaționalii noștri. Ei sunt mai interesați decât oricine altul, să-și
găsească un loc de muncă, de aceea dacă vor să studieze în limba maternă în
instituțiile de învățământ superior din regiunea lor, statul trebuie să le
asigure condițiile necesare. Ceea ce în regiunea Cernăuți nu se întâmplă. Iar din
această cauză, unii părinți din localitățile moldo-române din regiune solicită
deschiderea grupelor cu predarea în limba ucraineană în școlile în care, în
perioada sovietică, s-a predat în limba moldovenească (după 1991: limba
română). Se pare că autoritățile statului ucrainean folosesc interzicerea
învățământului superior în limba română pentru a determina părinții să ceară
trecerea școlilor cu predarea în limba română (maternă) la predarea în limba
ucraineană.
Sunt departe de a crede că statul moldovean ar
trebui să urmeze politicile statului ucrainean. Sunt împotriva asimilării
lingvistice, căci fiecare limbă, a oricărei comunități (minorități) etnice din
Republica Moldova este o valoare, parte a tezaurului cultural al țării. Dar
când absolvenți ai școlilor cu predarea în limba rusă trebuie să lupte cu
statul moldovenesc pentru a putea studia în grupe academice cu predarea în
limba de stat, când bașcanul autonomiei găgăuze cere cu disperare de la
autoritățile centrale ajuror în îmbunătățirea predării limbii de stat în
școlile din regiunea, iar șeful Guvernului îi spune să-și rezolve problema
desinestătător, ceva nu este în regulă cu un stat în care se întâmplă asemenea
lucruri. Republica Moldova nu are o politică bine elaborată, clară cu privire
la minoritățile etnice. Biroul Relații Interetnice – o structură în cadrul
Guvernului – ar trebui, după opinia mea, să fie responsabil de elaborarea politicii
lingvistice și cu privire la etnii, de implementarea conceptului de națiune
civică moldovenească, prin integrarea reprezentanților tuturor minorităților
etnice, în primul rând prin promovarea limbii de stat. Deci să monitorizeze și
să analizeze regulamentele din Ministerul Educației ș.a., care vizează minoritățile
etnice, respectiv să propună ajustarea celora care nu servesc scopului
consolidării națiunii civice moldovenești, ci se constituie în obstacole pe această cale. Însă angajații structurii respective nici nu
înțeleg cât ar putea fi de importantă activitatea lor. Iar drept rezultat, până
în prezent nu există o națiune civică moldovenească, reprezentanții unor
minorități etnice nu sunt integrați din cauza necunoașterii limbii de stat,
respectiv nu se identifică cu acest stat.
Însă un stat fără o societate consolidată, cu
minorități etnice neintegrare, mai greu își poate realiza interesele naționale:
asigurarea securității și prosperității.