Acest articol a fost scris pentru portalul Moldova.org:
Astăzi se împlinesc 21 de ani
de la inițierea misiunii de pacificare în zona de conflict de pe Nistru.
Conform Acordului din 21 iulie 1992 (semnat de președinții Elțin și Snegur),
Misiunea a fost constituită din militari ai Federației Ruse, ai Republicii
Moldova și ai zonei nistrene, comandamentul fiind asigurat de reprezentanții
Rusiei. Misiunea de menținere a păcii a fost instituită în urma războiului de
pe Nistru, în care au participat forțe militare ale Federației Ruse, război
pierdut de Republica Moldova.
După incidentul soldat cu uciderea
cetățeanului moldovean, Vadim Pisari (locuitor al satului Pârâta, din stânga
Nistrului, aflat sub jurisdicția RM) de către un „pacificator” al Federației
Ruse, pe 1 inauarie 2012, reprezentanți ai mediului academic și ai societății
civile au propus cu mai multă osârdie înlocuirea actualei Misiuni cu una
civilă. La conferința de presă comună de după întâlnirea de miercuri, 24 iulie,
a miniștrilor de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, și al Republicii Moldova, Natalia
Gherman, de la Moscova ,
s-a vorbit despre o misiune polițienească. Oficialul rus a reclarat că
înlocuirea actualei Misiuni nu va avea loc până când conflictul nu va fi
reglementat. Este clar că Federația Rusă nu dorește să se retragă, cu armata
sa, din această regiune, aflată la granița a două spații geopolitice – al
Uniunii Europene și al Uniunii Vamale (a viitoarei Uniuni Eurasiatice), mai
ales ținând cont de faptul că NATO se află deja pe Prut.
Mai mult, la ultima întâlnire
din cadrul formatului de negocireri 5+2 (Viena, 16-17 iulie), reprezentantul
Federației Ruse, Serghei Gubarev, a spus că la această etapă, cel mai important ar fi consolidarea măsurilor de încredere
între cele două maluri ale Nistrului. Iar despre un statut al regiunii nistrene
este prematur să se discute. Este o manipulare crasă, deoarece nu există
neînțelegeri între comunitățile care locuiesc în localități aflate sub
jurisdicția RM și cele aflate sub jurisdicția administrației de la Tiraspol. Deci
Și totuși, aniversarea de
astăzi ne dă prilejul să ne referim la o problemă care poate fi clarificată,
iar acest fapt poate contribui la soluționarea conflictului de pe Nistru. În
recentul interviu acordat de șeful administrației de la Tiraspol , Evghenii Șevciuk,
postului de televiziune TV 7, el a afirmat: „Nu noi am atacat [în 1992]
Moldova”. Există o diferență de interpretare a evenimentelor din 1992. La Chi șinău evenimentele sunt
descrise în succesiunea: grupuri paramilitare au atacat sediul Comisariatului de
Poliție din Bender, – Ministerul din Interne a acționat în vederea ajutorării
colegilor, conform instrucțiunilor MAI din URSS și din orice alt stat,
indiferent de ideologia sa (totalitar sau democratic): atunci când un polițist
este atacat, toți ceilalți îi sar în ajutor. La Tiraspol evenimentele din
1992 sunt prezentate ca și cum Republica Moldova a efectuat o agresiune asupra
„RMN”.
Consider că afirmația fostului
comandant militar al Tiraspolului, Mihail Begman, din ziarul „Mskovskii
Komsomoleț” (31.08.2012), poate concilia cele două percepții: „спровоцировал
бендерскую бойню Костенко” –
„a provocat vărsările de sânge de la Bender Kostenko ” – un comandant paramilitar, care
„nu se supunea nimănui”. Din afirmațiile lui Bergman reiese că nu administrația
de la Tiraspol ,
în persoana lui Igor Smirnov, a declanșat conflictul din Bender, ci
paramilitarul Kostenko. Este încă o dovadă a faptului că nu există repulsie sau
ură între comunitățile din zona de securitate, indiferent de apartenența lor
etnică. Dacă administrația de la
Tiraspol ar accepta că autoritățile moldovenești au acționat
regulamentar, în urma atacului bandei conduse de Kostenko asupra Comisariatului
de Poliție de la Bender ,
deci nu a avut loc nicio agresiune, respectiv dacă autoritățile de la Chi șinău vor accepta că nu
administrația de la Tiraspol
a atacat Comisariatul de Poliție din Tighina, cred că aceasta ar fi o premisă
bună pentru soluționarea conflictului.
Dar pentru ca aceste
informații, această abordare să fie luate în considerare este nevoie de: 1. O
conducere a RM care să le cunoască; 2. O conducere a RM care să le folosească
în negocieri. Din păcate, nu avem acum o asemenea conducere la Chi șinău.
