Republica Moldova face senzație în UE sau ceva despre OMG-uri în ajunul semnării Acordului de Liber Schimb

Articol scris pentru Moldova.org: 

Moldova a produs senzație la cea mai importantă expoziție de produse proaspete în Europa, desfășurată recent în Germania. Un cotidian din Chișinău a titrat că „gustul deosebit al fructelor moldovenești i-a cucerit pe europeni”.  La un talk show pe un post de televiziune de la Chișinău, acum câteva luni, șeful Delegației UE în Republica Moldova, Dirk Schuebel, referindu-se la ceea ce îi place în RM, spunea că îi plac foarte mult fructele moldovenești. În același timp, tot recent, într-o altă emisiune de dezbateri cu invitați, pe un post de știri din Chișinău, o persoană care se pretinde „analist economic” spunea că producătorii de fructe din RM înregistrează pierderi în raport cu importatorii de fructe din străinătate – de exemplu, în raport cu importatorii de mere din Polonia – deoarece merele poloneze arată bine, au aspect comercial: sunt mari. Iar merele moldovenești, comparativ cu cele de import (nu numai din Polonia, ci și din Grecia, Turcia ș.a.) sunt mai mici. Unde mai pui că printre merele moldovenești ți se poate nimeri și câte unul cu vierme – lucru imposibil în cazul merelor mari de import.

Chiar în acea emisiune, un alt invitat a spus că merele de import sunt mari și fără viermi pentru că sunt organisme modificate genetic (OMG-uri). „Analistul economic” a îndemnat producătorii moldoveni să cultive mere ca și cele de import – mari și arătoase – chiar dacă, a recunoscut „expertul”, au „gust de vată”. Desigur, dacă producătorii agricoli moldoveni vor trece la cultivarea OMG-urilor – în cazul de față, a copacilor modificați genetic, respectiv a merelor modificate genetic – merele moldovenești nu vor mai face senzație în UE și nimeni nu va avea nevoie de ele acolo. Postul rusesc de televiziune REN TV a comunicat recent despre cercetări efectuate de cercetători francezi și ruși, independent unii de alții, asupra OMG-urilor – pe șoareci. S-a constatat că OMG-urile provoacă deverse boli, inclusiv cancerul pieii, iar la a doua generație cauzează sterilitate. Se știe că în SUA și în unele state europene se înregistrează reducerea numărului albinelor, din cauza faptului că ele nu culeg nectarul (pentru că nu mai este!) pe flori, respectiv nu polenizează plantele modificate genetic. De fapt, produsele care sunt OMG-uri nu au valoare nutritivă: ele nu ajută la creșterea forței vitale (înțelepții din vechime spuneau că hrana este un medicament, care întărește sănătatea), ci au rolul de a păcăli senzația de foame, prin umplerea stomacului cu o masă fără vreo valoare pentru organismul uman.  

În documentarul „America cu un nivel” („Odnoetajnaia Amerika”) realizat de Vladimir Pozner și difuzat pe postul rusesc de televiziune „1 Kanal”, în unul dintre episoade jurnalistul rus i-a luat un interviu proprietarului unei rețele de supermarket-uri, în care sunt comercializate exclusiv produse din OMG-uri. Jurnalistul rus i-a spus că a mai întâlnit în unele state americane fermieri care mai cultivă fructe și legume naturale. Multimilionarul american i-a spus că aceia în curând vor da faliment – pentru că OMG-urile sunt mai ieftine –  și peste una sau două generații oamenii nu vor mai avea memoria produselor naturale. E bine să se știe că în localurile de fast food sunt folosite OMG-uri (de asemenea, așa-numite „sucuri” din coloranți și zahăr). Evident, OMG-urile aduc profit producătorilor. O investiție în cercetări biologice, care conduce la apariția OMG-urilor – nu numai a fructelor, plantelor sau cerealelor, boboaselor, ci și a peștilor și animalelor – îți aduce ulterior un profit care depășește investiția. Este cert, de asemenea, că în statele occidentale se cultivă și produse mai mult sau mai puțin naturale, ele fiind mai scumpe, respectiv și le pot permite cei bogați (cei care fac parte din așa-zisul „miliard de aur”, restul – săracii, se pare, vor avea soarta șoarecilor care în experimentele cercetărorilor francezi și ruși au murit). Ceea ce este mai grav, cei care consumă numai OMG-uri nici nu știu cât sunt de periculoase și cărui pericol se supun.    

Săptămâna trecută a revenit pentru câteva zile în Moldova o verișoară de a mea care locuiește în Dublin, Irlanda. Când în discuția noastră a venit vorba și despre acest subiect, ea mi-a spus că e bine în statul insular, dar fructele comercializate acolo – aduse din Grecia ș.a. – nu au gust. Cred că prin semnarea de către Republica Moldova a Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Comprehensiv poate avea loc invadarea pieței moldovenești cu produse modificate genetic, falimentarea producătorilor moldoveni și determinarea celor care vor rezista să treacă la cultivarea OMG-urilor – la „europenizare”.

Semințele utilizate de agricultorii din Republica Moldova (ca și animalele folosite pentru fabricarea produselor lactate) reprezintă tezaurul țării noastre. Există experți economici care afirmă că peste un deceniu și ceva problema penuriei alimentare se va extinde și agrava în lume, așa încât țările exportatoare de produse alimentare for realiza profituri pe care actualmente le realizează exportatorii de gaz și petrol. Ar fi bine ca în Republica Moldova cineva să se preocupe de acest aspecte. Eu mă număr printre cei care am cumpărat – recunosc, nu în sezon – căpșune cu gust de cauciuc, piersici cu gust de vată, nu mai vorbesc de roșii ca mingea de tenis de câmp (albe în interior) – dacă arunci una jos sau de perete, îți sare înapoi. Un guvern care ar fi pentru popor s-ar preocupa de această problemă – interzicând cultivarea OMG-urilor în RM, interzicând importul OMG-urilor, efectuând controale în piețe și în magazine pentru depistarea și distrugerea OMG-urilor. Este o chestiune care ține de securitatea națională – de securitatea alimentară.

Cum Fiscul demonetizează munca sau despre o procedură umilitoare

Se apropie ziua de 31 martie – data limită de depunere a declarațiilor pe venit pe anul trecut de către cetățenii statului Republica Moldova. Probabil, majoritatea moldovenilor nu acordă atenție la unele aspecte ale acestei proceduri, pe care aș vrea să le reliefez. Iar cei care le-au remarcat, le acceptă tacit, ca pe ceva inevitabil, împotriva cărora nu poți face nimic.

Se știe că declarațiile trebuie depuse la Inspectoratul Fiscal de către persoanele care au obținut venituri de la mai multe locuri de muncă (instituții) – adică au muncit la mai multe locuri de muncă (la mai multe instituții). Persoanele care au lucrat la un singur loc de muncă (la o instituție) sunt scutiți de necesitatea de a merge și depune declarațiile completate la Inspectoratul Fiscal. Rezultă un lucru ciudat: este ca și cum statul „pedepsește” pe cei mai activi membri ai societății – pe cei cate muncesc mai mult, la mai multe locuri de muncă – prin faptul că îi impune pe aceștia să facă un efort în plus pentru a merge și depune declarațiile pe venit la Fisc. Se știe că pentru ieșirea din criză a oricărui stat nu există soluții miraculoase: singura soluție cunoscută și validă este munca celor care formează societatea unui stat. În Republica Moldova munca peroanelor active este penalizată. O persoană poate avea un salariu de 100 000 lei și ea nu va trebui să se ostenească să meargă la Inspectoratul Fiscal, în condițiile în care nu mai lucrează și în altă parte (la ce i-ar mai trebui?), în timp ce o persoană care primește un salariu de 3 000 de lei la locul de muncă de bază și care mai obține un venit de – să zicem – 500 lei din altă parte, este obligată să meargă să declare „venitul” la Fisc, ca și cum ar fi un infractor.

Această procedură, privind obligativitatea depunerii declarațiilor pe venit, este ca și cum un regim străin a ocupat un stat, a impus dări și așteaptă ca anual fiecare cetățean (cetățean activ, care prin munca sa la mai multe locuri de muncă poate contribui la propășirea economică a țării) să se prezinte în fața ocupantului – pentru ca să plătească „dijma” și să nu uite cine este stăpânul în țară.

Un aspect nu mai puțin interesant este faptul că cetățeanul trebuie să se prezinte la Fisc pentru a completa formularul declarației pe venit și pentru a prezenta informația (tipărită pe formulare cu semnătura și ștampila angajatorului) cu privire la veniturile obținute de la locurile de muncă. De fapt, Inspectoratul Fiscal deține informațiile respective, deoarece angajatorii le trimit (conform obligației ce rezultă din legislația în domeniu) la instituția fiscală. Dar este ca și cum Fiscul supune cetățeanul unui examen: lucrătorul fiscal este „examinatorul” care cunoaște răspunsul și așteaptă ca persoana care „susține examenul” să o dea în bară. Pentru că în condițiile în care cetățeanul uită să declare o colaborare pasageră, pentru care a fost remunerat cu 100 de lei (de exemplu, de către o instituție media pentru un articol pe care l-a semnat și care a fost publicat), el va plăti penalizări pentru nedeclararea întregului venit. Acest lucru se întâmplă mai ales cadrelor didactice de la instituțiile de învățământ superior, care mai au diverse colaborări în cadrul unor proiecte sau cu instituții mass-media. Atunci când însă Fiscul trebuie să restituie o sumă unui cetățean care a depus declrația pe venit și suma impozitelor achitate a căruia este mai mare decât suma stabilită, Fiscul nu se grăbește cu restituirea diferenței dintre suma achitată și suma care trebuia achitată, restituind-o (cum mi s-a întîmplat) pe la toamnă, fără să mai achite penalizări pentru această reținere.

Anul trecut, atunci când depuneam declarația pe venit la Fisc, am întrebat-o pe angajata instituției: pentru ce trebuie să mai vin să depun declarația cu informațiile despre venit, în condițiile în care dv. aveți toate aceste informații? Doamna s-a arătat mirată de această întrebare (era clar că ea nu s-a gândit înainte la o altă posibilitate decât aceea ca cetățenii să depună declarațiile pe venit la Inspectoratul Fiscal). Ea mi-a spus: păi de unde vor ști cetățenii că trebuie să achite impozite pe venit și cât trebuie să achite?

Consider că această hărțuire a celor care muncesc în această țară – mai ales intelectualitatea, care nu poate supraviețui cu salariile pe care le primește din bugetul de stat, la locul de muncă de bază – trebuie să înceteze. Așa cum inspectoratul Fiscal primește informația de la instituții cu privire la veniturile angajaților, tot așa Fiscul poate trimite angajatorilor (la locul de muncă de bază) informația despre suma pe care angajatul urmează s-o plătească sau pe care urmează s-o primească de la Fisc, fără depunerea oricărei declarații la început de an. E clar că prin renunțarea la această practică cetățenii RM nu vor mai fi umiliți, dar guvernarea (indiferent de coloratura politică) are o plăcere sadică de a-și bate joc de cetățeni, de a arăta cine este șeful în țară, de a arăta că nu guvernarea și Fiscul sunt pentru cetățeni (societate), ci cetățenii (societatea) sunt pentru Fisc (respectiv, pentru guvernare) și trebuie să plătească balaurului cu mai multe capete (guri nesățioase).

Poate că o guvernare în serviciul poporului ar impozita mai mult salariile de 50 000 – 100 000 de lei (primite la instituții de stat!) și nu s-ar atinge de venituri de câte 100 – 500 de lei, în plus la salariul de bază, ale profesorilor sau jurnaliștilor. Dar, aceasta s-ar putea întâmpla într-o țară normală – de exemplu în Franța. Republica Moldova este „o poveste de succes” – aici se poate orice, inclusiv umilirea cetățenilor și bătaia de joc față de cei care muncesc. Să ne mai mirăm că atâția concetățeni de-ai noștri au plecat peste hotare? Se pare că sunt două soluții pentru a scăpa de umilință și de bătaia de joc a statului față de cătățeni: 1) să pleci sau 2) să te angajezi în Inspectoratul Fiscal (să ajungi la guvernare): așa, scapi de umilință prin a te angaja în a-i umili pe ceilalți (și a-i determina să plece).       

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

Un stat sărac e cel în care nu există democrație

            Astăzi la Catedra Relaţii Internaţionale a Facultății de Relaţii Internaţionale, Științe Politice și Administrative a USM a avut loc dezbaterea publică cu genericul: ,,Sunt oare necesare drepturile omului?”. În fața asistenței, formată din studenți, la dezbatere au participat Matt Easter, secretar II pentru politică și drepturile omului la Ambasada SUA în RM și Gerhard Ohrband, visiting professor din Germania, care activează în prezent la ASEM. Matt Easter a expus viziunea SUA cu privire la necesitatea respectării drepturilor omului în statele lumii, indiferent de sistemul politic din acele state. SUA, împreună cu statele prietene din ONU, NATO și din alte organizații internaționale trebuie să se implice în apărarea drepturilor omului acolo unde se constată încălcarea acestora, a opinat diplomatul american. Gerhard Ohrband a expus viziunea libertariană asupra drepturilor omului. Cheia bunăstării Occidentului ține de protecția proprietății economice/private, consideră profesorul german.

            Printre întrebările adresate invitaților de către studenți am remarcat-o pe aceasta: „Este posibilă democrația [deci, implicit respectarea drepturilor omului] într-un stat sărac?”. Oferindu-mi-se cuvântul, am spus că eu aș schimba puțin datele problemei, cu privire la această întrebare. Cred că un stat este sărac deoarece nu are democrație – respectarea drepturilor omului, inclusiv nu este protejată proprietatea economică [privată]. De exemplu, statul Republica Moldova este sărac pentru că este deficitar la capitolul democrație (nu este respectat dreptul la proprietate). Într-un stat în care nu există reguli clare cu privire la impozitele și taxele pe care le achită agenții economici, în care primul ministru (care este un om de afaceri – nu trăiește din salariul de la stat, ci din profitul firmelor sale) și șeful Inspectoratului Fiscal decid cine (dintre agenții economici) și cât plătește, sau cine plătește și cui i se acordă „o relaxare” fiscală, nu poate avea loc o dezvoltare economică soldată cu bunăstare, ca în Occident.

            De fapt, de-a lungul istoriei, poporul statului moldovenesc – dar și strămoșii noștri daci – mereu s-au confruntat cu această problemă. Aflat „în calea răutăților”, teritoriul Daciei a fost scena marilor invazii și migrații, care au adus cu ele pustiire; iar apoi teritoriul Țării Moldovei a fost teatrul mai multor războaie între Imperiile Rus (Țarist), Otoman și Habsburgic, care a ruinat agoniseala oamenilor de pe acest petec de pământ (hoardele ocupante au luat, în câteva rânduri, nu numai avuția localnicilor, ci și părți din Țară, cu tot cu populația de acolo: vezi cazurile Nord-Vestului țării, pe care ocupanții austrieci l-au denumit Bucovina și al Estului țării, pe care ocupanții țariști l-au denumit Basarabia).

            După ce Țara Moldovei a intrat în spațiul geopolitic Otoman, domnii numiți de Poarta de la Istanbul veneau ca să secătuiască țara, pentru a plăti Sultanului și celor care le-au asigurat bunăvoința suzeranului (regimul fanariot a excelat în aceste practici). Perioada sovietică a fost caracterizată printr-o exploatare a resurselor Basarabiei: în anii 1946-1947, în condițiile secetei, provincia sovietică respectivă a pierdut sute de mii de vieți omenești în foametea creată artificial, datorită obligativității predării la stat a tuturor rezervelor alimentare din gospodării, până la ultimul bob, care erau transportate în Rusia.

Și iată că la 27 august 1991 – când a fost proclamată independența Republicii Moldova – când nimeni dintre străini nu ne mai subjuga și exploata ca în trecut, am sperat că vom trăi în sfârșit bine, că vom realiza multrâvnita bunăstare. În scurt timp am constatat însă că ne-am înșelat. Dacă în trecut fanarioții din Istanbul, cinovnicii țariști de la Sankt Petersburg și nomenclaturiștii sovietici trimiși de la Moscova exploatau poporul acestui pământ, după 1991 exploatatorii s-au ivit dintre noi. Republica Moldova a devenit un stat independent, dar sistemul de exploatare – instaurat de străini – a rămas. Atunci când șmecheri din această țară, urmărind propria bunăstare, investesc în partide și, vehiculând lozinci privind bunăstarea poporului, ajung la guvernare pentru ca să-și realizeze interesele economice (prin acordarea de „relaxare” fiscală propriilor firme și prin împovărarea celorlați agenți economici), situația economică nu poate decât degrada: are loc atât un exod al forței de muncă, cât și un exod al afacerilor (capitalurilor – întreprinderilor). Nu există bunăstare într-un stat în care nu există reguli comune pentru toți agenții economici. Dacă mai adăugăm la aceasta faptul că sistemul de justiție din RM este suspectat de trafic de influență și de corupție, fapt care prejudiciază deținătorii de afaceri (prin nerespectarea dreptului la proprietate economică), situația se prezintă ca fiind una extrem de gravă.

Cred că în 1988 – 1991, cei care s-au angajat în mișcarea de eliberare națională au avut de rezolvat o problemă mult mai ușoară decât cea care stă acum în fața poporului Republicii Moldova. Atunci ne-am dorit libertatea de străini și am obținut-o. Acum ne dorim libertatea de jefuitorii și exploatatorii care s-au ridicat dintre noi. Atunci inamicul lovea din față (inclusiv în războiul de pe Nistru din 1992). Acum „inamicul” acționează din spate sau dintre noi – este neam din neamul tău, numai că se preocupă de propria bunăstare, pentru care jefuiește fără scrupule mamele, tații, frații și surorile sale…

În 1991 a avut loc revenirea la statalitatea moldovenească (RM și-a recăpătat independența). Acum este nevoie de revenirea la valorile morale strămoșești. Fără aceasta statul moldovenesc nu are nici un viitor și se va prăbuși în promiscuitate.   

http://politicom.moldova.org/news/un-stat-sarac-e-cel-in-care-nu-exista-democraie-235463-rom.html

O radiografie a ipocriziei: integrarea europeană a unui stat captiv și falimentar

Articol scris pentru Moldova.org:  

Înregistrările convorbirilor telefonice interceptate, dintre primul ministru Vladimir Filat și șeful Inspectoratului Fiscal Nicolae Vicol, date publicității luni, 18 februarie, au demonstrat o dată în plus că în statul Republica Moldova nu există o economie de piață funcțională. Dacă primul ministru dă dispoziții șefului de la Fisc cu privire la valoarea impozitelor sau a amenzilor pe care urmează să le achite agenții economici, înseamnă că în țară nu avem un stat de drept. Dacă este la discreția primului ministru, a șefului Inspectoratului Fiscal, a șefilor de la direcțiile raionale ale instituției respective stabilirea sumelor spre plată ale agenților economici, înseamnă că șefii în cauză pot stabili o sumă spre plată și „se pot înțelege” ca să primească personal, o sumă mai mică, pentru ca „să scape” agentul economic de suma cea mare. Așadar, înregistrările respective au scos la lumină ipocrizia lui V. Filat cu privire la multtrâmbițata, de el și de colegul său de partid de la MAEIE Iurie Leancă, integrare europeană. Existența unei economii de piață funcționale este o cerință obligatorie pentru integrarea europeană, implicit pentru aderarea unui stat la UE.

Într-un comentariu la un articol de al meu – „Resorturile corupției sau de ce degradăm” – un cititor mi-a trimis acest comentariu: „Am o mică afacere începută pe timpul comuniștilor, dar după 2009 totul s-a schimbat. Nu neg faptul ca era m..tă și atunci [ca] și  acum. Însă diferența e foarte mare. Dacă atunci mă lăsau cât de cât sa activez, acum mă înadușă cu totul. Eu achit aproximativ câte 400000-500000 lei impozite anual. Nu e [o] sumă mare, dar reieșind din rulajul meu de circa 2,5 milioane de lei anual, e cam a 5 parte, pe care o dau statului. Nu fac contrabandă, evaziune fiscală sau alte ilegalități. Tind de a lucra cinstit, și conform legislatiei noastre teoretic e posibil. Însa de când au venit la putere dermocrații și liberaștii au inventat fel de fel de instrucțiuni interne care sunt aplicate cu succes chiar dacă sunt în contradicție cu legea. Am încercat să lupt cu ei, dar fara folos, „telefonnoe pravo” așa și n-a fost anulat. Acum unul din cunoscuții mei care avea o întreprindere unde avea circa 200 de angajați și achita câteva milioane impozite a închis afacerea și a plecat la Moscova. Două sute de persoane au rămas fără lucru, iar buget fără câteva milioane. Al doilea prieten a închis afacerea și a plecat în Germania, unde și-a luat și majoritatea rudelor și acum este acolo bine merci. Al treilea și-a închis afacerea și este acum în România, unde statul i-a acordat un grant de circa 150000 Euro și și-a început o afacere. Eu deja am stopat afacerea mea și am o dilema: tare vreau să lucrez la mine acasă, în Republica Moldova, dar am obținut și am la mână pașaport de cetățean european. Și aici am o intrebare: ce să fac, cât pot să mai rabd batjocora asta, știu sau își dau seama ei ce pot să piardă și ce pot să câstig eu plecând din această țară? EU VREAU SĂ LUCREZ ȘI SĂ PLĂTESC IMPOZITE, ca ele sa ajungă la pensiile bunicilor mei, la spitale să primesc un tratament adecvat, la poliție să fiu apărat corespunzător, la justiție să mi se facă dreptate, ca la școli și grădinițe copiii mei să aibă un viitor mai bun, ca să pot sa merg pe drumuri mai bune și in transport public adecvat. Și acum stau și mă gândesc ce să aleg: „principii si valori” sau să plec?”.

Dintr-un stat captiv – instituțiile căruia nu sunt în serviciul cetățenilor, ci în serviciul oligarhiei – oamenii de afaceri vor pleca, pentru ca să-și aigure condiții normale de viață într-un stat normal. Pe de altă parte, în condițiile în care primul ministru și șeful de la Fisc decid cine și cât plătește (în buget și „la mână” funcționarilor care, se constată, locuiesc în vile luxoase), este clar de ce anumiți oameni de afaceri se avântă în politic și vor să ajungă la putere: dacă preiau puterea, ei nu vor mai plăti sumele arbitrare stabilite de alții (de guvernanți) și își vor elimina cu ușurință de pe piață concurenții (prin supunerea acestora la tot felul de plăți). E clar că într-un asemenea stat se îmbogățește numai oligarhia de la putere și cei care au protecția (pentru care plătesc!) oligarhiei respective.

Statul Republica Moldova este victima unui sistem ticălos de gestionare. Din această cauză, practic, este un stat falimentar. Dar sunt convins că prin scoaterea la iveală a ticăloșiilor, lucrurile se vor schimba. Și totuși, important este să mai sperăm că cei aflați în funcții – în conducerea statului, și care comit ticăloșiile, conștientizând că au fost scoși la lumină, se vor rușina…

Criza politică din Republica Moldova: câteva cauze de natură ontologică și istorică

Articol scris pentru Moldova.org: 

Îndeletnicirea de comentator politic în Republica Moldova zilelor noastre este una dintre cele mai dificile. Comentatorii politici onești, care scriu din perspectiva intereselor naționale – ale poporului Republicii Moldova – se așteaptă ca starea lucrurilor să se îmbunătățească prin luarea-aminte a oamenilor politici la criticile și sugestiile expuse la adresa lor. Aceasta însă nu se întâmplă. Situația politică degradează. Iar în aceste condiții, cred că inevitabil ți se crează o stare de repuslie. Iar cum solicitările din partea mass-media privind furnizarea de noi comentarii nu contenesc, situația unui comentator politic nu este de invidiat. Mai mult, când nu ai considerația necesară față de politicienii de la putere, să te referi la acțiunile (faprele) și declarațiile lor pare un lux nepermis. Când un om politic ca Vladimir Filat declară (a făcut asta ieri) că „Ar fi o lașitate dacă eu aș lăsa țara fără guvernare”, după ce a dus țara la șanț – împreună cu colegii săi de alianță – te gândești că omul respectiv, obsedat de putere, nu mai are imaginea reală a stării de spirit din societate. După ce ieri au fost date publicității unele convorbiri telefonice interceptate, se crează impresia că trăim într-un stat condus de un dictator, care stabilește mărimea amenzilor pe care trebuie să le achite agenții economici: dacă e vorba de un investitor german, pentru care sună cineva de la ambasadă, acesta plătește „vreo” 20 000 lei. Dacă e un agent economic local, pentru care nu sună nimeni, nici măcar din AIE, acela plătește 3 mln. lei.  

Este deosebit de important de înțeles care sunt cauzele ce au condus la starea actuală din societate, respectiv ce o poate redresa. Cred că apelul la istorie ne poate ajuta în acest sens. În unul din studiile sale („Dacia Hiperboreană”, Ed. Universitas, Chișinău, 1993), cercetătorul Vasile Lovinescu nota, cu referire la strămoșii noștri daci, citându-l pe Jordanes: „Primii dintre ei erau Sarabi terei, dintre care se consacrau regi și preoți”. Exista deci „o singură castă pentru funcțiile sacerdotală și regală: sarabii cumulau ambele funcțiuni” (p. 27). Despre castele din vechime aflăm și din „Manava-Dharma-Sastra” („Legea lui Manu”, Ed. Chrater, f.a., România), text păstrat din perioada sec. II î.e.n. – II e.n., dar scris, după unii istorici, în veacul al XIII-lea î.e.n.. După unii istorici, există o legătură între Dacia și arienii care au ajuns în India, întrucât arienii ar fi hiperboreenii care au migrat din nordul Europei spre Dacia, iar apoi spre Est, ajungând până în India și teritoriul de astăzi al Chinei și Japoniei. Deci moștenirea culturală indiană, în limba sanscrită, este moștenirea Hiperboreei și respectiv a Daciei. Conform „Legii lui Manu”, „Pentru păstrarea creațiunii, Ființa suverană și slăvită a stabilit îndeletniciri diferite celor pe care i-a făcut (…)” (p. 23), realizându-se astfel o divizare a muncii: „Brahmanilor le-a dat ca parte păstrarea și învățarea vedelor, aducerea jertfelor (ș.a.)” – vedem că e vorba de intelectualitate și preoțime; „Kșatryas au primit însărcinarea de a apăra poporul, a practica binefacerea, a aduce jertfe, a citi Cărțile Sfinte și a nu se deda plăcerilor trupești” – rezultă că este vorba de angajații structurilor de forță ale statului (militari, polițiști ș.a.) dar și cei din administrația publică – structurile executive; „A îngriji de dobitoace, a face milostenie, a aduce jertfe, a citi Cărțile Sfinte, a se îndeletnici cu negoțul, a împrumuta cu dobândă, a munci pământul, sunt îndatoririle primite de vaisyas” (p. 23) – adică oamenii de afaceri sau întreprinzătorii din toate domeniile economiei. După vechiul text, mai există „sudrașii” – casta inferioară.        

Explicând castele, textul precizează: numele „bramin” înseamnă „favoare prielnică”, „fericire”; „kșatrya” – „putere”, „protecție”; „vaisya” – „bogăție”, „dărnicie”; „sudra” – „netrebnicie”, „atârnarea [dependența?] de altcineva” (p. 31), probabil și de ceva – de vicii (fiind vorba de alcoolism, fumat ș.a.). Tradiția ariană s-a păstrat multă vreme: în Europa Occidentală – nobilii, în Rusia – dvorenii, în Japonia – samuraii au fost acei „kșatria” care au apărat poporul și au administrat treburile țării, cu grijă față de popor: ei au slujit țara. Regimul bolșevic a fost cel care, în încercarea de a distruge celelalte clase decât proletariatul, a proclamat principiul: „Fiecare bucătăreasă poate conduce statul”. Bineînțeles, era vorba de o ipocrizie: statul bolșevic era condus de șefii partidului bolșevic, iar bucătăresele, atunci când erau invitate în Sovietul Suprem sau în sovietele (consiliile) locale – stăteau acolo de formă, votând ceea ce le cerea partidul.

În prezent lucrurile merg prost în Republica Moldova deoarece avem un regim format de oameni fără vocație pentru funcțiile pe care le ocupă, o stare de lucruri care vine în contradicție cu tradiția milenară a strămoșilor noștri. La putere se află vaisya – oamenii de afaceri – care nu sunt dotați cu calitățile necesare de administratori (kșatrya). Un regim firesc din punctul de vedere al tradiției, ar fi acela în care am avea un Parlament din care să facă parte intelectuali „de rasă”, un Guvern din care să facă parte funcționari cu vocație (kșatrya), iar oamenii de afaceri să-și poată desfășura în voie activitatea comercială. Atunci când oamenii de afaceri preiau puterea (fie și prin alegeri libere, nu neapărat în urma unei lovituri de stat), treburile în acel stat nu vor merge pe calea cea bună. Din simplul motiv că oamenii de afaceri – prin structura sufletească, pe care o au de la Dumnezeu – nu pot sluji oamenii, ei au ca principal obiectiv propria îmbogățire. Iar propria îmbogățile pentru ei, din păcate, nu are limite.

Cred că popularitatea lui Vladimir Voronin, în ciuda vârstei sale înaintate, se datorează și faptului că el este un kșatrya – un administrator. Regimul sovietic, așa cum a declarat și Voronin odată, se preocupa de identificarea și pregătirea profesională a celor care aveau să ajungă funcționari de stat (mai degrabă, de partid – dar cum partidul conducea statul, ei deveneau, în consecință, funcționari de stat).

Ce ar putea conduce la redresarea situației în Republica Moldova? Conștientizarea de către electoratul țării a faptului că atâta timp cât va alege în fruntea statului oameni de afaceri, instituțiile statului nu vor fi în serviciul poporului, ci în serviciul acelor oameni de afaceri. Sunt departe de a afirma că în Republica Moldova trebuie discriminați oamenii de afaceri. Dar cred că atunci când aceștia își descoperă brusc „chemarea” de a deveni funcționari de stat, ei ar trebui să renunțe la afaceri – firmele lor trebuie să devină proprietate a statului. Acesta ar trebui să fie prețul plătit de oamenii de afaceri care vor să devină parlamentari și miniștri.

P.S. Și ar fi foarte bine ca „sudrași” – persoane care sunt dependente de vicii, de exemplu, de fumat – ca M. Ghimpu și M. Lupu – să renunțe la ele, dacă vor să participe la exercitarea puterii.                   

De ce polițiștii domiciliați în zona nistreană vor plăti pentru utilități după tarifele de la Chișinău

Articol scris pentru Moldova.org: 

Poliţiştii moldoveni, care locuiesc în zona nistreană, vor plăti pentru utilități (serviciile comunale) conform tarifelor stabilite la Chişinău. O decizie în acest sens a fost adoptată de către Sovietul Suprem de la Tiraspol, la solicitarea liderului regiunii, Evgheni Şevciuk, a informat astăzi o televiziune de știri din Chișinău. Autorităţile nistrene nu şi-au motivat decizia, iar dispoziţia va intra în vigoare pe 1 aprilie a.c.. Este vorba despre facturile pentru gaz, apă, energie electrică şi căldură. Sursa a prezentat și opinia vicepremierului Eugen Carpov: „Orice decizie care ar putea afecta, în primul rând, interesele cetăţenilor, nu contează că sunt din stânga Nistrului, că sunt dreapta Nistrului, trebuie discutată, coordonată. Evident, că reprezintă un pas premeditat împotriva bunului mers de negocieri pe care le purtăm”, a declarat vicepremierul pentru Reintegrare, E. Carpov. Tarifele la gaz şi căldură în zona nistreană sunt aproximativ de 6 ori mai mici decât în teritoriul aflat în jurisdicția Republicii Moldova. Apa este mai ieftină de 1,5 ori, iar energia electrică – de 3 ori.

Există câteva explicații ale acestei decizii a autorităților de la Tiraspol. În primul rând ea îi vizează pe polițiștii din orașul Bender, care activează în localitate în baza Acordului cu privire la principiile aplanării pașnice a conflictului armat în regiunea nistreană a Republicii Moldova, semnat la 21.08.1992 de președinții Boris Elțin și Mircea Snegur. De atunci au existat mai multe tentative de a scoate din oraș Comisariatul de Poliție, fără însă ca Rusia, care asigură protecția administrației zonei nistrene, să denunțe Acordul ruso-moldovenesc din 1992. Această decizie reprezintă o măsură de presiune asupra polițiștilor, în așa fel încât cei care sunt angajați în structura polițienească din Bender să-și părăsească serviciul și, pe de altă parte, să-i descurajeze pe cei care ar dori să se angajeze de acum încolo în Comisariatul respectiv al Poliției.

Nu aș exclude, dincolo de sensul de tachinare pe care îl are această decizie, și rațiunea economică: bugetul zonei nistrene are un deficit semnificativ, de aceea prin noua reglementare – subînțelegându-se că diferența de plată a facturilor polițiștilor va fi achitată de către autoritățile moldovenești, din bugetul de stat al Republicii Moldova – șefii de la Tiraspol folosesc orice posibilități pentru a atrage resurse și din alte surse decât cea de la Moscova.

Nu în ultimul rând, decizia respectivă este o batjocură la adresa autorităților  moldovenești, dar are și un caracter propagandistic. Ea arată cetățenilor din zona nistreană diferențele de tarife dintre zona respectivă și teritoriul liber (de prezența armatei ruse) al Republicii Moldova. Diferența relevă faptul că nivelul de trai din zona nistreană este superior celui din teritoriul aflat sub jurisdicția Republicii Moldova, ținând cont și de faptul că pensiile din zona respectivă sunt mai mari decât cele din teritoriul real al RM.

Deși autoritățile moldovenești de mai multă vreme sunt suspectate de lipsă de interes față de nivelul de trai al populației din teritoriul pe care îl controlează, decizia autorităților de la Tiraspol este o șansă în plus pentru guvernanții de la Chișinău să pornească măsuri concrete privind ridicarea nivelului de trai al populației. Se știe că integrarea zonei nistrene în cadrul Republicii Moldova este posibilă numai în situația în care nivelul de trai din Republica Moldova liberă va fi superior nivelului de trai din zona nistreană. Iar aceasta vizează scăderea tarifelor din teritoriul aflat sub jurisdicția Guvernului de la Chișinău sub nivelul celor din zona nistreană și creșterea pensiilor din teritoriul real al statului moldovenesc peste nivelul pensiilor din zona nistreană.  

Înlocuirea rublei nistrene cu rubla rusească: semnificații politice și economice

Articol scris pentru Moldova.org: 

Sovietul Suprem din zona nistreană examinează un proiect de lege privind înlocuirea rublei nistrene cu rubla rusească în teritoriul respectiv. Cu toate acestea, nici banca centrală locală, nici instituţia similară de la Moscova nu au poziţii univoce în acest sens. Documentul a fost avizat pozitiv de Comitetul pentru Economie din Sovietul Suprem de la Tiraspol, iar autorii proiectului cred că perioada de tranziţie pentru introducerea rublei ruseşti în zonă ar putea dura câţiva ani. Agenţia „Novîi reghion” i-a citat în acest sens pe reprezentanţi ai Băncii Centrale de la Tiraspol, care vor să fie convinşi că Rusia va ţine cont de interesele regiunii. Moscova nu a luat, deocamdată, o decizie finală.

Posibila înlocuire a rublei nistrene cu rubla rusească are câteva semnificații – atât politice, cât și economice. Din punct de vedere politic, acest pas va însemna recunoașterea faptului că zona nistreană este controlată – sau, cum declară unii comentatori politici – se află sub ocupația Federației Ruse (ținând cont de faptul că în zonă staționează trupe ale armatei regulate rusești, iar armata nistreană și serviciile de securitate locale se subordonează Moscovei). Întrucât CEDO a stabilit în câteva hotărâri (privind: grupul Ilașcu, școlile cu predare în baza grafiei latine) că în zona nistreană este exercitată jurisdicția Federației Ruse, inițiativa aleșilor de la Tiraspol privind trecerea la rubla rusească vine să confirme o dată în plus justețea deciziilor Curții de la Strasbourg, în condițiile în care Ministerul de Externe de la Moscova a criticat, fără multă vervă totuși, respectivele hotărâri.

Din punct de vedere economic, se poate afirma că o asemenea decizie nu poate fi luată dacă nu ar exista un rost, o utilitate. Se știe că rublele nistrene au fost tipărite în Rusia. În condițiile în care povara bugetului zonei nistrene stă pe umerii Federației Ruse (Moscova plătește direct – fără a fi prevăzute în bugetul de la Tiraspol – suplimente la pensii, care fac ca pensiile din zona nistreană să fie mai mari decât cele de pe teritoriul aflat sub jurisdicția Guvernului de la Chișinău), este de înțeles că tipărirea și întreținerea rublei nistrene solicită cheltuieli, care ar putea fi folosite mai rațional. Altfel zis, în condițiile în care Federația Rusă întreține economia zonei nistrene, întreținerea de către Moscova și a rublei nistrene pare un lux al unor persoane care nu pot renunța la un moft. Renunțarea la rubla nistreană – care fără suportul Moscovei s-ar prăbuși imediat – și trecerea la rubla rusească reprezintă o optimizare a cheltuielilor Federației Ruse în zona nistreană a Republicii Moldova, care după 27 august 1991 a rămas sun controlul armatei regulate ruse, inclusiv în urma războiului ruso-moldovenesc din 2 martie-21 iulie 1992, la care alături de armata a 14-cea rusă, au participat formațiuni paramilitare de cazaci din Rusia.    

Guvernatorul Băncii Naţionale a Republicii Moldova, Dorin Drăguțan, a declarat, cum era și de așteptat, că nu vede nici un pericol pentru economia teritoriului aflat sub jurisdicția Guvernului de la Chișinău.

Cred că inițiativa de trecere a zonei nistrene la rubla rusească este benefică pentru Republica Moldova. Ea este benefică din punct de vedere politic: este o davadă a faptului că zona nistreană este o zonă de ocupație rusească (o rămășiță a situației din perioada războiului rece). Și este benefică din punct de vedere economic: la o eventuală reintegrare a zonei nistrene în cadrul Republicii Moldova (care s-ar putea produce atunci când nivelul de trai din Republica Moldova va fi peste cel din zona nistreană – când pensiile în RM liberă vor fi mai mari, iar tarifele și prețurile mai mici decât la Tiraspol), va fi mult mai ușor de înlocuit rubla rusească cu leul moldovenesc, decât de înlocuit hârtiile fără nici o valoare (rublele nistrene). Înlocuirea rublelor nistrene (care nu ar avea nici o valoare) ar însemna pierderi pe care le-a cauzat, de exemplu, înlocuirea monedei (mărcii) Republicii Democrate Germane cu moneda (marca) Republicii Federale Germane, atunci când în 1990 a avut loc reunificarea (la 3 octombrie 1990).  

PL: „cinste”, „profesionalism” și „încadrare în echipă”

Articol scris pentru Moldova.org:  

Astăzi Partidul Liberal l-a desemnat pe fostul Ministru de la Ministerul Tineretului și Sportului, Ion Cebanu, în calitate de candidat la funcţia de şef al Agenţiei Molsilva. O decizie în acest sens a fost luată în cadrul Consiliului Republican al Partidului Liberal, care s-a întrunit astăzi într-o şedinţă cu uşile închise. Liberalii nu au făcut publică și candidatura pentru funcția de ministru al Tineretului și Sportului.

Desemnarea lui Ion Cebanu a avut loc după ce miercuri, 6 februarie a.c., prim-ministrul Vlad Filat a declarat că așteaptă ca Partidul Liberal să înainteze candidaturi pentru funcția de ministru al Tineretului și Sportului, specificând că are câteva cerințe față de viitorul membru al Cabinetului de Miniștri – „să fie profesionist” și „să se încadreze în echipa guvernamentată”. De „profesionist”... nu știu cum economista Maia Sandu răspunde acestei cerințe la Ministerul Educației (sau medicul Anatol Șalaru la Ministerul Transporturilor). Cât privește „să se încadreze în echipa guvernamentală”... e clar că un membru al PL nu se încadrează din start: căci dacă V. Filat și M. Ghimpu sunt certați, oamenii fiecăruia dintre cei doi țin, fiecare, cu șeful său. De aceea, la o relație cordială între șeful PLDM (tot el, primul ministru) V. Filat și un candidat liberal pentru funcția de ministru (sau șef al Agenției Moldsilva) să ne așteptăm nu cred că e cazul...

Ședinţa Consiliului Republican al Partidului Liberal s-a desfășurat astăzi cu uşile închise, deoarece liderul PL Mihai Ghimpu este supărat pe mass-media – pe ziarul „Adevărul”, dar mai ales pe postul de televiziune „Jurnal TV”. Se știe că miercuri, 6 februarie a.c., la întâlnirea cu studenții de la Universitatea de Studii Politice și Economice Europene din Chișinău, șeful Partidului Liberal Mihai Ghimpu a declarat „(...) ei [„Jurnal TV”] murdăresc un om care este curat și cinstit”, dând jos de pe masă microfonul postului respectiv de televiziune. E bine că liderul PL nu s-a calificat drept „un sfânt” și nu a cerut să i se pupe mâinile. El este șeful unui partid din AIE, care - după cum a declarat purtătorul de cuvânt al Președinției - și-a împărțit cu ceilalți colegi de alianță posturile de membri ai CCA, care în conformitate cu prevederile Codului Audiovizualului trebuie să revină reprezentanților societății civile - deci cei care ajung acolo nu trebuie să fie aserviți politic (partidelor). Nu e cinstit să scuipi pe legea Republicii Moldova și să uzurpezi puterea în stat, prin a pune mâna pe funcții în care oamenii partidului tău nu au ce căuta... Se pare că „cinstea” înseamnă altceva pentru M. Ghimpu...

Este interesant că atunci când a blocat alegerea reprezentantului societății civile Galina Bostan în Consiliul Național de Integritate (CNI), se pare că Mihai Ghimpu a crezut că își consolidează relația cu mass-media, care este parte a societății civile. Cred că liderul PL, sfidând societatea civilă din Republica Moldova, a calculat greșit, crezând că ea (societatea civilă moldovenească) este una inertă și amorfă. Dar reacția societății civile a fost una pe măsură. De aceea, astăzi M. Ghimpu și-a ținut ședința structurii sale de partid cu ușile închise – el însuși s-a izolat de societate, simțind că nici societatea (anume, acea societate civilă) nu îl agreează mai mult decât agreează el postul „Jurnal TV”. 

De ce Republica Moldova aparține civilizației Occidentale

          Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la publicarea în revista “Foreign Affairs” (Volume 72, No.3, 1993, p. 22-49) a articolului “The Clash of Civilazations?” („Ciocnirea civilizațiilor?”), semnat de cercetătorul american Samuel P. Huntington (1927-2008). În 1997 Huntington a publicat volumul “The Clash of Civilazations and the Remaking of the World Order” („Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”) – de data aceasta fără semnul întrebării la sfârșitul titlului. Articolul din 1993, redactat, se pare, mai ales sub impresia războiului din fosta Iugoslavie, a propus o nouă viziune cu privire la relațiile internaționale în epoca post Război Rece: a avut loc trecerea de la o lume bipolară, împărțită pe criteriul ideologico-politic (două sisteme/blocuri de state – democratice și comuniste) la o lume multipolară împărțită în opt civilizații, după criteriul religios. Cele opt civilizații sunt: Occidentală, Confucianistă, Japoneză, Islamică, Hindusă, Slavo-Ortodoxă, Latino-Americană și „posibil” Africană. În volumul publicat ulterior, Huntington a adăugat o a noua civilizație: Budistă.

Pot fi aduse mai multe critici cu privire la teoria lui Huntington. De exemplu, nu toate civilizațiile au un centru de putere, așa cum vedem în cazul civilizației Africane (chiar autorul se îndoia cu privire la ea, scriind „posibil [civilizația] Africană”). Apoi, în conformitate cu viziunea cercetărotului american, Grecia, Bulgaria și România ar trebui să facă parte din Civilizația Slavo-Ortodoxă – în calitate e state cu populații majoritar ortodoxe. Totuși, Grecia în 1981, iar Bulgaria și România în 2007 au devenit state membre ale UE, integrându-se în spațiul civilizațional Occidental. Republica Moldova, în lumina teoriei în cauză, ar aparține spațiului Slavo-Ortodox. Poate din această cauză Huntington s-a referit doar într-un alineat la situația din estul RM: „După ce Moldova a devenit independentă, o dată cu colapsul Uniunii Sovietice, mulți gândeau la o eventuală unificare a sa cu România. Teama că așa ceva ar putea să se întâmple a stimulat o mișcare secesionistă a estului unificat al republicii, care a avut sprijinul tacit al Moscovei și pe cel activ al Armatei a 14-a ruse, ceea ce a dus la crearea unei Republici Transnistrene. Totuși, sentimentul moldovenesc de unire cu România a intrat în declin, în replică la problemele economice ale ambelor țări și la presiunea economică rusă. Moldova s-a alăturat C.S.I. și legăturile comerciale cu Rusia s-au extins. În februarie 1994, partidele pro-ruse au avut un succes covârșitor în alegerile parlamentare” (S.P. Huntington „Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”, Ed. „Antet”, București, f.a., p. 241).

Astfel, războiul din 2 martie – 21 iulie 1992 din zona nistreană a Republicii Moldova a fost aproape trecut cu vederea de către cercetător, probabil deoarece el l-a văzut ca unul intracivilizațional. Totuși, detaliile referitoare la faza fierbinte a acelui conflict scot în evidență un lucru de o semnificație deosebită: apartenența Republicii Moldova la un spațiu civilizațional (cel Occidental). Este știut faptul că războiul din Cecenia a reprezentat și un conflict civilizațional, ținând cont de faptul că acolo au venit luptători din alte state musulmane (unii dinre ei devenind comandanți ai comandourilor rebelilor – de exemplu Hatab, originar din Iordania). La fel s-a întâmplat și în Bosnia. Un conflict civilizațional antrenează luptători din mai multe state, uniți de aceeași religie, care luptă împotriva purtătorilor altei religii.

În războiul din 1992 din zona nistreană a Republicii Moldova, după cum se știe, au participat grupuri de cazaci și mercenari din Rusia și Ucraina. Faptul că acest lucru a fost posibil, demonstrează că Republica Moldova nu face parte din același spațiu civilizațional cu Rusia (în pofida religiei comune – Creștin-Ortodoxe). În contextul teoriei lui Huntington – fără a reduce din valoarea viziunii sale – putem afirma că exemplul Republicii Moldova – cu conflcitul ruso-moldovenesc din 1992 – constituie o excepție ce confirmă valabilitatea respectivei teorii. Faptul că acel conflict a antrenat participarea cazacilor și mercenarilor din Rusia – alături de armata regulată (a 14-cea) rusă – arată clar că Republica Moldova nu se află în fața unei dileme geopolitice: Vest-Est. În lumina acestui fapt, putem afirma că Republica Moldova aparține de drept civilizației Occidentale. Dar argumentele în acest sens sunt mai multe.   

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

Planul de soluționare a conflictului din zona nistrană a Republicii Moldova

         Auzim des aceeași imputare autorităților de la Chișinău: care este planul (propunerile) guvernului moldovean privind soluționarea conflictului din zona nistreană? Un asemenea plan nu există. A fost exprimată doar dorința guvernelor care s-au perindat prin clădirea din Piața Marii Adunări Naționale nr.1 privind reintegrarea zonei nistrene – adică privind extinderea jurisdicției guvernului de la Chișinău asupra zonei respective. Un asemenea plan – elaborat de autoritățile de la Chișinău, nu există din simplul motiv că este rezultatul a ceva, nu se poate lua din vânt, sau din nimic. Un plan (de acțiuni) rezultă din tactică, tactica rezultă din strategie, strategia rezultă din politică, politica rezultă din viziune, viziunea rezultă din misiune. Cum autoritățile Republicii Moldova niciodată nu au elaborat misiunea statului, nici nu le putem pretinde un plan (de acțiuni) cu privire la soluționarea conflictului din zona nistreană.

Atunci când activitatea autorităților moldovenești nu poate fi calificată decât drept amatorism, alți actori internaționali au propus planuri de soluționare a conflictului din Republica Moldova. Astfel, în 2002 OSCE a propus la Kiev un prim asemenea plan. În 2003 Rusia a propus documentul care a fost denumit „Planul Kozak”. În fine, în 2005 Ucraina a propus documentul care a fost denumit de presă „Planul Iușcenko”. Nu există până în prezent un plan al autorităților Republicii Moldova. Cum un plan vizează un document acceptat de părțile în conflict, Legea din 22 iulie 2005 „cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stînga Nistrului (Transnistria)” nu constituie un asemenea plan, ci un impas.

Mărturisesc că viziunea mea cu privire la soluționarea conflictului a evoluat în timp. Într-o primă etapă am considerat că modelul din Kraina (Croația) – retragerea trupelor sârbe în 1992 din Kraina, care a reprezentat soluționarea conflictului din acea regiune – putea constitui un precedent pentru soluționarea conflictului din zona nistreană, prin retragerea trupelor rusești. Apoi am considerat că o soluție ar fi utilizarea câtorva precedente din dreptul internațional cu privire la un schimb de localități între două state. Astfel, în 1993 Cehia și Slovacia au agreat un schimb de localități. În 1924 România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor au efectuat un schimb de localități. În 1919 România și Cehoslovacia a efectuat un schimb de localități în Maramureș. Chiar dacă Republica Moldova a recunoscut granița impusă de regimul sovietic de ocupație, la 4 noiembrie 1940, am crezut că autotirățile Republicii Moldova ar putea propune Ucrainei restituirea localităților populate de etnici ucraineni și rusofoni din Transistria moldovenească, în schimbul unor localități populate de moldo-români din sudul și nordul Basarabiei, ținutul Herța și nordul Bucovinei.

În fine, în ultima perioadă de timp, tot mai mult mă conving că soluționarea conflictului din zona nistreană ține de ceva foarte concret și clar: ridicarea nivelului de trai din teritoriul aflat sub jurisdicția guvernului de la Chișinău. Pentru ca să spere la o reintegrare a zonei nistrene, autoritățile de la Chișinău trebuie să facă Republica Moldova atractivă pentru zona nistreană. Atâta timp cât în zona nistreană pensiile sunt mai mari, iar tarifele, prețurile în supermarket-uri și la piațe sunt mai mici decât în teritoriul aflat sub jurisdicția RM, o condiție inalienabilă a reintegrării este ridicarea nivelului de trai al populației statului moldonenesc. Nu e condiție obligatorie. Putem presupune că dacă se va ajunge la situația când nivelul de trai din Republica Moldova liberă va fi peste nivelul de trai din zona nistreană, comunitatea etnicilor ruși și cea a etnicilor ucraineni ar putea fi oricum împotriva reintegrării cu Moldova. Dar acum împotriva reintegrării (deoarece nivelul de trai în Republica Moldova este inferior celui in zona nistreană) este și comunitatea moldovenilor din zona nistreană…    

[Articol scris pentru portalul Moldova.org] 

Mesajul Rusiei cu privire la în zona nistreană a Republicii Moldova: „avem voință”

Pe 6 februarie la Tiraspol a avut loc conferința internațională „Armonizarea legislației cu cea rusească – cale magistrală de dezvoltare a statalității nistrene”, prezidată de președintele Fundației pentru dezvoltarea societății civile „Diplomația publică” din Federația Rusă, Alexei Kocetkov. Deși acțiunea este organizată de o fundație care se ocupă de diplomația publică, se crează impresia că responsabilii sau nu cunosc sensul noțiunii respective, sau o folosesc ca pe un paravan pentru realizarea altor scopuri. Or, se știe – și cred că nu numai de către studenții de la Catedra de Relații Internaționale a USM, cărora personal le-am predat un curs pe această tematică – există câteva tipuri de diplomație: clasică (tradițională), parlamentară, publică ș.a.. Diplomația publică vizează implicarea unor personalități din cadrul societății civile, în vederea promovării intereselor unui stat, în cadrul unor contacte cu personalități ale societății civile din alt stat. La conferința de la Tiraspol însă au participat, din partea Federației Ruse: președintele Comitetului din Duma de Stat (DS) a FR pentru problemele proprietății, tot el – „coordonator al grupului parlamentar pentru interacțiunea cu Sovietul Suprem al RMN”, Serghei Gavrilov; președintele Comitetului din DS a FR pentru legislația constituțională și dezvoltarea statului, Vladimir Plighin; adjunctul președintelui Comitetului din DS a FR pentru politica economică, dezvoltarea inovațională și antreprenoriat Ilham Gapisov, membrul Comitetului din DS a FR pentru chestiunile legate de CSI și pentru legăturile cu compatrioții Roman Hudeakov ș.a.. În listă a mai fost inclusă profesorul Catedrei de Drept Constituțional a Universității de Stat din Moscova Elena Lukianova – singura participantă care se potrivește noțiunii de diplomație publică.   

Putem admite că organizatorii tiraspoleni ai conferinței, întrucât nu au studii de spacialitate în Relații Internaționale la universități de la vest de Nistru, nu înțeleg sensul noțiunii de diplomație publică și o folosesc acolo unde ea cu greu poate fi invocată. Dar întrucât unii nistreni (de exemplu, Nina Ștanski) au studiat la Institutul de Stat de Relații Internaționale din Moscova, sau alții (de exemplu, Evghenii Șevciuk) – la Academia Diplomatică de la Kiev, înclin să cred că responsabilii nistreni nu sunt neștiutori, ci, prin această conferință, au dorit să transmită câteva mesaje clare.

În titlul conferinței se observă o contradicție: gazdele văd armonizarea legislației din zona nistreană cu cea rusească drept o cale de dezvoltare a statalității nistrene. Nu am mai întâlnit niciun caz de stat care, ținând la statalitatea sa, să-și armonizeze legislația cu cea a altui stat – decât dacă dorește să fie absorbit de statul cu care își armonizează legislația. Căci orice stat este individual și legislația sa trebuie să reflecte necesitățile sale specifice. Atunci când un stat dorește să adere la o uniune de sate (de exemplu, UE) acel stat își armonizează legislația cu cadrul legal comunitar, dar nu există în UE două state cu legislații armonizate între ele – fiecare stat își păstrează particularitățile legislative (care, bineînțeles nu vin în contradicție cu normele comunitare). La Tiraspol însă nu se pune problema unei armonizări cu legislația rusească, deoarece structurile de apărare (inclusiv armata și serviciul de securitate) sunt subordonate direct Moscovei, ca și structurile din domeniile social, economic ș.a., care aplică normele rusești. Iar în condițiile legislației demult armonizate, tot ce se întâmplă în Rusa se răsfrânge inevitabil în zona nistreană: de exemplu, scumpirea băuturilor alcoolice în Rusia conduce inevitabil la scumpirea acelorași produse în zona nistreană.

Iată de ce scopul conferinței, cu toată încercarea unei manipulări iscusite, pare să fie altul. Așa cum a declarat și Alexei Kocetkov, „situația din Rusia în 2013 nu mai este cea din 2006. (…). Acum avem mult mai multă voință politică decât în 2006. Acum totul e mult mai concret și mai clar”. Amintim că în 2006 autoritățile Federației Ruse au învinuit Republica Moldova de instituirea unei „blocade economice”  prin introducerea noului regim vamal pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, care obliga firmele exportatoare nistrene să se înregistreze la Chișinău. În urma acestui fapt, Rusia a stopat importul vinurilor din Republica Moldova pe motiv ca acestea ar fi „nocive si de calitate proastă”. Și iată că acum – pe fundalul utilizătii calificativului „poveste de succes” cu referire la Republica Moldova, în capitale europene importante, purtători ai mesajelor Rusiei transmite atât UE cât și RM mesajul: nu mai suntem cei din 2006. Adică: dacă în 2006 Rusia s-a limitat la instituirea unei blocade a vinului, în prezent ea poate interveni mai hotărât, în cazul unor încercări de reintegrare a zonei nistrene în cadrul RM – prin schimbarea direcției de armonizare a legislației nistrene: armonizarea acesteia cu cea din RM și UE în loc de armonizarea cu cea rusească.    

Conferința de la Tiraspol, la care au participat parlamentari ruși, a arătat încă o dată că Republica Moldova este o victimă în trupul căreia și-a înfipt colții un animal feroce. În una din pildele sale, Gautama Buddha spunea despre un om străpuns de o săgeată: un asemenea om nu se mai gândește la nimic altceva decât la viață. Statul moldovenesc este într-o asemenea stare (este străpuns), dar conducerea sa nu sesizează săgeata sau colții înfipți. Protipendada se distrează la vânători, împarte funcții și întreprinderi de stat într-o veselie. Cârmacii Republicii Moldova par să aibă simptomele descrise de Iosif Stalin: головокружение от успехов – amețeli de succes (căci e vorba de „o poveste de succes”) și nu văd cum corabia se duce la fund. De fapt, nici nu cred că Tipaspolul a organizat conferința pentru a transmite mesajul respectiv Chișinăului – conducerea RM nu este capabilă să-l înțeleagă. Mesajul a fost pentru UE.   

P.S. Recomand și această emisiune (în limba rusă).

Articol scris pentru Moldova.org.

Concluzii cu privire la Raportul OSCE privind școlile cu predare în grafia latină din zona nistreană

           Am mai scris despre Raportul intitulat „Scolile cu predare în grafia latină, administrate de Moldova, în Transnistria. Istoric, situația actuală, analiză și recomandări” al OSCE și al Înaltului Comisar al OSCE pentru Minoritățile Naționale, finalizat în noiembrie 2012 (așa cum este scris pe foaia de titlu), dar dat publicității ieri, 4 februarie 2013. Am expus critici cu privire la forma sa – unele denumiri și noțiuni utilizate: „Moldova” în loc de denumirea oficială „Republica Moldova”, „Transnistria” – cu referire și la sectorul basarabean (Bender, Gâsca, Proteagailovca, Merenești, Chițcani, Cremenciug și Zahorna) în loc de „zona nistreană” ș.a.. Am abordat și unele aspecte ce țin de fondul – conținutul Raportului, în speță – recomandarea privind „înregistrarea și licențierea” celor opt școli cu predarea în grafia latină de către „autorităţile de facto transnistrene”. 

Nu ne-am așteptat la unele modificări substanțiale în Raport, ca răspuns la sugestiile noastre sau ale altor analiști și mai ales ale directorilor celor opt școli, care s-au expus clar cu privire la inoportunitatea recomandării privind „înregistrarea și licențierea” de către „autorități care au uzurpat puterea pe o parte a teritoriului Republicii Moldova”, după cum a declarat ieri într-un talk show la o televiziune de știri doamna Eleonora Cercavschi, directoarea liceului „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol. Nu a fost să fie. La pagina 57 a Raportului, autorii propun, la capitolul „Recomandări”, ca „soluții temporare dar stabile” – „înregistrarea și licențierea (printr-o procedură simplificată […]) a școlilor moldovenești administrate de Republica Moldova de catre autoritățile de facto transnistrene […]”.

În condițiile în care angajații OSCE au cunoscut atât opinia directorilor și pedagogilor de la cele opt școli, cât și opinia comentatorilor politici – toate defavorabile acestei recomandări și altor elemente din Raport, și nu au modificat nimic în varianta finală (dată publicității ieri), comparativ cu varianta din noiembrie 2012, putem trage câteva concluzii – cu regret – deloc flatante pentru Republica Moldova:

1. Cu toate că OSCE s-a declarat în repetate rânduri în favoarea integrității teritoriale a Republicii Moldova și a găsirii unei soluții prin păstrarea granițelor formale ale Republicii Moldova, Raportul denotă lipsă de respect cu privire la statutul instituțiilor școlare din zona nistreană, aflate în subordinea Ministerului Educației de la Chișinău, deci denotă lipsă de respect față de Republica Moldova. Acest lucru este cu atât mai grav cu cât OSCE este un mediator în formatul de negocieri 5+2. Prin unele recomandări din Raport, OSCE este pe cale să-și piardă credibilitatea în fața societății moldovenești (guvernarea AIE nu se înscrie în acest context, fiind preocupată de reglările de conturi din interiorul său).

2. Faptul că din noiembrie până ieri ministrul Reintegrării, primul ministru și alți oficiali nu au luat atitudine față de varianta Raportului – cunoscută inclusiv de directorii celor opt școli și de mass-media (variantă care a și fost dată publicității ieri), denotă dezinteresul autorităților moldovenești față de problema zonei nistrene, inclusiv față de școlile subordonate Ministerului Educației de la Chișinău.

3. Raportul poate constitui un semnal privind schimbarea atitudinii statelor membre ale OSCE care, constatând incapacitatea Republicii Moldova de a oferi un model politic, economic și social pentru zona nistreană, în care „autoritățile de facto” asigură populației condiții de viață superioare celor din teritoriul aflat sub jurisdicția Republicii Moldova, iau în considerare posibilitatea recunoașterii formațiunii statale din zona nistreană, iar în acest sens – susțin extinderea controlului administrației de la Tiraspol asupra instituțiilor din zona nistreană, subordonate Chișinăului. Probabil, după cele opt școli, OSCE va recomanda „înregistrarea și licențierea” Comisariatului de Poliție din orașul Bender ș.a..    

            Raportul în cauză reprezintă un fapt mult mai grav decât incidentul de la vânătoarea din rezervația „Pădurea domnească” din Fălești. Datorită implicării societății civile, oficiali care au încercat mușamalizarea cazului din 23 decembrie 2012 au fost demiși. În cazul Raportului OSCE se impun explicații ale funcționarilor de stat din Biroul pentru Reintegrare și din MAEIE, responsabili de relația RM cu OSCE. În cazul constatătii deficiențelor în gestionarea relației – în transmiterea explicită a poziției oficiale a Republicii Moldova organizației paneuropene – acei responsabili ar trebui să-și asume consecințele eșecului. În cazul în care, însă, problema ține de faptul că Republica Moldova nu are o poziție oficială clară cu privire la problema zonei nistrene – implicit cu privire la cele opt școli – responsabilitatea (pentru lipsa unei viziuni) este la nivelul guvernării (adică al AIE).    

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

Românofobia la moldoveni

            Deși nu e de bon ton să se vorbească despre ea, românofobia este o realitate și vizează o mare parte a populației Republicii Moldova și a celeia din teritoriile istorice moldovenești înstrăinate (încorporate de regimul sovietic de ocupație – fără să fie întrebată populația de acolo – în Ucraina). De altfel, unii deputați comuniști perorează ideea că în timpul URSS „s-au făcut și lucruri bune pentru/în RSSM”. Numai pentru faptul că i s-au luat Moldovei –  sudul Basarabiei (ieșirea la Marea Neagră, gurile Dunării și insula Șerpilor), nordul Basarabiei (cu cetatea lui Ștefan cel Mare a Hotinului și cu Boianul lui Nicolae Milescu Spătaru), ținutul Herța (parte a Moldovei, care niciodată nu a făcut parte din teritoriile înstrăinate anterior – Bucovina și Basarabia) și nordul Bucovinei – regimul sovietic de ocupație ar trebui condamnat pentru totdeauna – irevocabil, așa cum irevocabilă pare recuperarea de către statul moldovenesc a acelor teritorii ale sale istorice. Sau ar trebui condamnat (regimul sovietic) până când Moldova își va recupera acele teritorii, înstrăinate de Moscova.

        Mă amuză „gânditorii” care – fiind invitați în talk show-uri – își încep discursul cu „ideea” că „Republica Moldova are o problemă mare: lucrurile merg prost în statul moldovenesc deoarece nu știm cine suntem”, nu ne-am „identificat” încă identitatea. De altfel, acest discurs este susținut/promovat atât de unii care se declară români, cât și de alții care se declară moldoveni. Deci, unii dintre cei care se declară români au o problemă – vor ca cei care se declară moldoveni, să se declare și ei români. Și unii dintre cei care se declară moldoveni au aceeași problemă, numai că aceștia vor ca cei care se declară români să de declare moldoveni. Ambele categorii proiectează peste întreaga societate „problema” lor personală. Se pare că ei nu pot înțelege că în Republica Moldova este posibilă o societate în care cetățenii să aibă dreptul să se identifice cum doresc, fiind în același timp loiali statului și dăruindu-i-se țării.

            Consider că românofobia din Republica Moldova este o problemă care poate fi soluționată, dacă va fi înțeleasă (mai ales de autoritățile române). Zilele trecute scriam într-un articol – cu referire la regionalizarea (crearea noilor unități teritorial-administrative – regiunile) din România că prin înființarea a două regiuni în Moldova de Vest, care să fie numite Moldova de Nord și Moldova de Sud, ar fi demonstrat respectul statului român față de tradițiile Moldovei: de la începuturile sale principatul Moldovei era împărțit în Țara de Sus și Țara de Jos, iar linia trecea nu pe verticală (pe Prut), ci pe orizontală. Cele două regiuni – dacă vor fi create – vor constitui poli de atracție pentru Republica Moldova și o modalitate de reducere a sentimentelor românofobe: cetățenii din RM vor vedea în fapte că statul român stimează tradițiile molovenești, vor vedea că statul român este al provinciilor istorice care îl constituie, și nu este un stat care a anexat la Valahia celelate teritorii, pe care le omogenizează, inclusiv prin noua reformă teritorial-administrativă, pentru ca să șteargă urmele tradițiilor seculare din acele provincii.  

Într-un fel, am fost mirat de „un articol” al unui pseudo(ano)nim, pe un site „global” al românilor de pretutindeni, link-ul căruia mi-a fost semnalat de un prieten din Ismail. Am fost acuzat că analiza pe care am făcut-o este „de factură moldovenistă/rusească”. Spre deosebire de site-urile obișnuite, acel site nu oferă cititorilor (deci, nici celora pe care îi atacă) posibilitatea de a posta comentarii (sau o replică). I-am și scris directorului că site-ul său este ca un WC, în care cineva vine, își face nevoile, iar el – directorul rămâne să gestioneze (și, din păcate, să distribuie) ceea ce a lăsat cel care a intrat și a plecat. Când intri într-un WC, nimeni nu te întreabă cum te cheamă, când publici pe un site – îți pui numele, porți răspundere pentru ceea ce ai publicat; jurnalistica este personalizată, onestă, ar trebui să fie așa chiar și pentru acel vajnic „român”.

            Demult am depășit ispita de a extrapola peste o națiune sentimentul pe care un tunchit (acel „român” n-o să înțeleagă acest cuvânt, în graiul moldovenesc) mi l-a generat față de el personal. Și iată că, tot ieri, jurnalistul Petru Bogatu mi-a semnalat un articol din presa din România, în care se relatează despre o inițiativă a Consiliului judeţean Bihor şi a organizaţiei judeţene a PNL, în care se propune ceea despre ce am scris și eu în articolul din 30 ianuarie, inclusiv – crearea regiunilor Moldova de Nord și Moldova de Sud. Mă bucur foarte mult că în România sunt persoane care țin la tradițiile acelui stat. Chiar și un consilier prezidențial, după citirea articolului meu, mi-a scris că e OK, că se va discuta în societate și se va lua decizia cea mai bună pentru România.   

            Cine este acel vajnic „român” anonim, care prin ceea ce face poate contribui la creșterea românofobiei la cetățenii Republicii Moldova? (Repet, mie nu mi-e scârbă de acel „român”, doar mi-e milă de el). Cred că este o victimă a regimului totalitar-comunist, este un purtător al gândirii de factură nu „rusească”, ci sovietică. Sovietici au fost cei care au vrut omogenizarea republicilor din fosta URSS (inclusiv prin înstrăinarea teritoriilor istorice moldovenești, încorporate Ucrainei). Despre toți vajnicii „români” anonimi și despre cei care le distribuie „ceea ce le iese”, nu pot să spun decât tradiționala expresie din spațiul „de la Nistru pân’ la Tisa”: Dumnezeu să-i ierte.        

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

Iubire și sens

            „De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire și de sens”, spunea călugărul ortodox, scriitorul, publicistul, criticul literar, juristul și gânditorul român Nicolae Steinhardt. Cât de repede se schimbă oamenii: mai este oare valabil acest gând al lui Nicolae Steinhardt (1912-1989) despre „omul de azi”? Dacă am admite că „da”, ar trebui să luăm în considerare ipoteza că liderii AIE sunt din alt timp sau de pe altă planetă - de altceva le e o foame nesățioasă... Dar, sunt oameni și oameni. În toate timpurile sunt unii carărora le e foame de iubire și de sens, și alții - cărora le e foame de bani, putere și slavă deșartă. Și ceea ce este interesant, nici unii nici alții nu se satură: primii - de iubire și sens, cei din a doua categorie - de bani, putere și slavă deșartă...