Un stat sărac e cel în care nu există democrație

            Astăzi la Catedra Relaţii Internaţionale a Facultății de Relaţii Internaţionale, Științe Politice și Administrative a USM a avut loc dezbaterea publică cu genericul: ,,Sunt oare necesare drepturile omului?”. În fața asistenței, formată din studenți, la dezbatere au participat Matt Easter, secretar II pentru politică și drepturile omului la Ambasada SUA în RM și Gerhard Ohrband, visiting professor din Germania, care activează în prezent la ASEM. Matt Easter a expus viziunea SUA cu privire la necesitatea respectării drepturilor omului în statele lumii, indiferent de sistemul politic din acele state. SUA, împreună cu statele prietene din ONU, NATO și din alte organizații internaționale trebuie să se implice în apărarea drepturilor omului acolo unde se constată încălcarea acestora, a opinat diplomatul american. Gerhard Ohrband a expus viziunea libertariană asupra drepturilor omului. Cheia bunăstării Occidentului ține de protecția proprietății economice/private, consideră profesorul german.

            Printre întrebările adresate invitaților de către studenți am remarcat-o pe aceasta: „Este posibilă democrația [deci, implicit respectarea drepturilor omului] într-un stat sărac?”. Oferindu-mi-se cuvântul, am spus că eu aș schimba puțin datele problemei, cu privire la această întrebare. Cred că un stat este sărac deoarece nu are democrație – respectarea drepturilor omului, inclusiv nu este protejată proprietatea economică [privată]. De exemplu, statul Republica Moldova este sărac pentru că este deficitar la capitolul democrație (nu este respectat dreptul la proprietate). Într-un stat în care nu există reguli clare cu privire la impozitele și taxele pe care le achită agenții economici, în care primul ministru (care este un om de afaceri – nu trăiește din salariul de la stat, ci din profitul firmelor sale) și șeful Inspectoratului Fiscal decid cine (dintre agenții economici) și cât plătește, sau cine plătește și cui i se acordă „o relaxare” fiscală, nu poate avea loc o dezvoltare economică soldată cu bunăstare, ca în Occident.

            De fapt, de-a lungul istoriei, poporul statului moldovenesc – dar și strămoșii noștri daci – mereu s-au confruntat cu această problemă. Aflat „în calea răutăților”, teritoriul Daciei a fost scena marilor invazii și migrații, care au adus cu ele pustiire; iar apoi teritoriul Țării Moldovei a fost teatrul mai multor războaie între Imperiile Rus (Țarist), Otoman și Habsburgic, care a ruinat agoniseala oamenilor de pe acest petec de pământ (hoardele ocupante au luat, în câteva rânduri, nu numai avuția localnicilor, ci și părți din Țară, cu tot cu populația de acolo: vezi cazurile Nord-Vestului țării, pe care ocupanții austrieci l-au denumit Bucovina și al Estului țării, pe care ocupanții țariști l-au denumit Basarabia).

            După ce Țara Moldovei a intrat în spațiul geopolitic Otoman, domnii numiți de Poarta de la Istanbul veneau ca să secătuiască țara, pentru a plăti Sultanului și celor care le-au asigurat bunăvoința suzeranului (regimul fanariot a excelat în aceste practici). Perioada sovietică a fost caracterizată printr-o exploatare a resurselor Basarabiei: în anii 1946-1947, în condițiile secetei, provincia sovietică respectivă a pierdut sute de mii de vieți omenești în foametea creată artificial, datorită obligativității predării la stat a tuturor rezervelor alimentare din gospodării, până la ultimul bob, care erau transportate în Rusia.

Și iată că la 27 august 1991 – când a fost proclamată independența Republicii Moldova – când nimeni dintre străini nu ne mai subjuga și exploata ca în trecut, am sperat că vom trăi în sfârșit bine, că vom realiza multrâvnita bunăstare. În scurt timp am constatat însă că ne-am înșelat. Dacă în trecut fanarioții din Istanbul, cinovnicii țariști de la Sankt Petersburg și nomenclaturiștii sovietici trimiși de la Moscova exploatau poporul acestui pământ, după 1991 exploatatorii s-au ivit dintre noi. Republica Moldova a devenit un stat independent, dar sistemul de exploatare – instaurat de străini – a rămas. Atunci când șmecheri din această țară, urmărind propria bunăstare, investesc în partide și, vehiculând lozinci privind bunăstarea poporului, ajung la guvernare pentru ca să-și realizeze interesele economice (prin acordarea de „relaxare” fiscală propriilor firme și prin împovărarea celorlați agenți economici), situația economică nu poate decât degrada: are loc atât un exod al forței de muncă, cât și un exod al afacerilor (capitalurilor – întreprinderilor). Nu există bunăstare într-un stat în care nu există reguli comune pentru toți agenții economici. Dacă mai adăugăm la aceasta faptul că sistemul de justiție din RM este suspectat de trafic de influență și de corupție, fapt care prejudiciază deținătorii de afaceri (prin nerespectarea dreptului la proprietate economică), situația se prezintă ca fiind una extrem de gravă.

Cred că în 1988 – 1991, cei care s-au angajat în mișcarea de eliberare națională au avut de rezolvat o problemă mult mai ușoară decât cea care stă acum în fața poporului Republicii Moldova. Atunci ne-am dorit libertatea de străini și am obținut-o. Acum ne dorim libertatea de jefuitorii și exploatatorii care s-au ridicat dintre noi. Atunci inamicul lovea din față (inclusiv în războiul de pe Nistru din 1992). Acum „inamicul” acționează din spate sau dintre noi – este neam din neamul tău, numai că se preocupă de propria bunăstare, pentru care jefuiește fără scrupule mamele, tații, frații și surorile sale…

În 1991 a avut loc revenirea la statalitatea moldovenească (RM și-a recăpătat independența). Acum este nevoie de revenirea la valorile morale strămoșești. Fără aceasta statul moldovenesc nu are nici un viitor și se va prăbuși în promiscuitate.   

http://politicom.moldova.org/news/un-stat-sarac-e-cel-in-care-nu-exista-democraie-235463-rom.html