În ultimele zile a revenit în
atenția opiniei publice, așa cum se întâmplă din când în când, problema
optimizării școlilor din țară. În timpul discutării în Parlament a moțiunii de
cenzură înaintată de grupul parlamentar al PCRM, deputata PLDM M. Ciobanu s-a
referit la o inițiativă a Ministerului Comerțului și Economiei, din timpul
guvernării comuniste – în 2008 – de a concedia 10.000 de învățători și medici.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Victor Stepaniuc a explicat: „În câteva
rânduri Banca Mondiala a solicitat reducerea a 9-10 mii de pedagogi din învățământ,
iar unii consilieri prezidenţiali s-au grăbit să vină cu argumente, însă Fracţiunea
PCRM, Comisia Educaţie din Parlament și eu în calitate de Preşedinte de comisie
și Viceprim-ministru în câteva rânduri am dat aviz negativ acestor solicitări. În
cele din urmă Preşedintele Voronin a acceptat viziunea noastră de a nu susţine
reducerea numărului de pedagogi din sistem. În 8 ani în Moldova au fost închise
doar 6 instituţii de învățământ. Actualii guvernanţi au închis-optimizat în
ultimii 3 ani 136 de instituţii, au redus ponderea bugetului sistemului de învățământ
de la 8,4 % din PIB în 2009 la 7,9 % în 2013. În anul acesta de studii salariul
mediu în învățământ, conform analizelor economiştilor, se va micşora cu 5-7
%... Evident, ca anume în ultimii 3 ani sistemul de învățământ este demolat cu
rea-voinţa...”.
Cu încetul a intrat în uz, în
spațiul public din Republica Moldova, cuvântul „optimizate” – care nu este
decât un eufemism pentru a evita cuvântul „uciderea” școlilor. La fel cum în
România este folosit eufemismul „eutanasiere” a câinilor – de fapt, uciderea
lor – la fel în RM în loc de distrugerea sau uciderea școlilor este folosit
cuvântul „optimizare”. Îmi amintesc cazul liceului teoretic „B.P. Hasdeu” din
Drochia. În timpul guvernării comuniste, președintele raionului a lansat
inițiativa desființării liceului și mutării elevilor și profesorilor în liceul
„Ștefan cel Mare”, pentru ca să elibereze clădirea – fostul sediu al
Comitetului Raional de partid, din perioada sovietică (clădirea trebuia să fie
preluată de administrația raionului), respectiv pentru că în clădirea liceului
„Ștefan cel Mare” exista spațiu liber. În urma protestelor părinților, elevilor
și profesorilor, s-a reușit păstrarea instituției de învățământ, care atrage
elevi nu numai din oraș, ci și din satele raionului. Este interesant faptul că
pe timpul guvernării comuniste, autoritățile țineau cont de opinia cetățenilor.
Ieri, în cadrul unei emisiuni
televizate pe un post TV din Chișinău, deputatul liberal-reformator Valeriu
Saharneanu, răspunzând la acuzațiile deputatei comuniste Inna Șupac, a invocat
câteva argumente în favoarea optimizărilor. El întreba cum pot unii deputați să
fie împotriva optimizării unor școli în care elevii din clasele I-a, a II-a și
a III-a studiază într-o clasă, unde un profesor de Geografie mai predă Fizica,
Chimia ș.a.; într-o școală în care elevii nu au un mediu de socializare, un
copil care ar putea deveni geniu nu va ajunge așa ceva. Deputatul Saharneanu,
nefiind pedagog, presupun, nu cunoaște lucrarea lui Jean Jacques Rousseau „Emil
sau despre educaţie”, în care gânditorul francez menționa: condițiile optime de
desfășurare a procesului pedagogic sunt întrunite atunci când interacționează
un pedagog cu un elev. Dacă un pegagog va lucra cu un elev dintr-un sat,
respectiv dintr-o școală cu puțini elevi, genialitatea elevului va fi profilată
și dezvoltată cu atât mai mult. Statul trebuie să garanteze, conform
Constituției țării, condiții optime tuturor elevilor, în localitățile lor, fără
discriminare în funcție de numărul elevilor dintr-un sat. Dacă în unele școli
elevi din clasele I-a, a II-a și a III-a studiază într-o clasă, apar întrebări
pentru Direcția școlii respective, Direcția raională de Învățământ și
Ministerul Educației: cu ce ocazie sunt admise asemenea manifestări? Fiecărui
elev trebuie să i se asigure condiții bune în școala sa: mediatică, sală de
sport, laboratoare de chimie ș.a.. Socializarea copiilor poate să se facă la
olimpiadele republicane, la concursuri care pot fi organizate pentru copiii din
școlile unui raion. Practic, întrebarea care se pune în acest context, este
următoarea: școlile sunt ucise (optimizate) pentru că au puțini elevi sau
pentru că statul nu este capabil să asigure condiții optime de studii,
indiferent de numărul elevilor din respectivele instituții de învățământ? Dacă
unele școli nu asigură calitate – optimizarea ar trebui să însemne creșterea
calității predării acolo, nu uciderea – închiderea lor.
Tot ieri, în cadrul unui buletin
de știri de pe TVR, a fost prezentată o tendință din țara vecină: sunt tot mai
multe cazurile când cetățenii români plecați la muncă peste hotare își trimit
copiii la școală acasă, în România, după ce au studiat o perioadă în
străinătate. Ei spun că sistemul de educație din România este mai bun decât cel
din unele state din UE. Dacă părinții plecați din satele moldovenești în care
Guvernul ucide/„optimizează” în prezent școlile vor decide să-și trimită copiii
acasă, unde vor studia ei? Or, o școală este ca un izvor: dacă apa pe care o
revarsă este bună, vestea despre el se va răspândi în lume și lumea va veni să
soarbă din acel izvor…
[Articol scris pentru portalul Moldova.org]