Ieri mass-media au informat
despre declarația șefului administrației de la Tiraspol , făcută în
cadrul conferinței internaționale „Măsurile de consolidare a încrederii în
procesul de reglementare a conflictului transnistrean” (la Landshut , Germania). E. Șevciuk
a spus că soluţia pentru reglementarea conflictului transnistrean poate fi
găsită doar printr-o despărţire civilizată a regiunii de Moldova. Şevciuk a
adăugat că ar trebui urmat modelul Cehiei şi Slovaciei, dar şi cel al
Serbiei şi Muntenegrului. Liderul de la Tiraspol a adăugat că recunoaşterea
internaţională a independenţei autoproclamatei republici va aduce stabilitate
în regiune, deci, deducem, este în interesul atât al populației din regiune,
cât și al comunității internaționale. Premierul Iurie Leancă a rămas surd la
aserțiunea lui Șevciuk, venind cu „soluţii de consolidare” a celor două maluri
ale Nistrului, mai exact vorbind despre beneficiile pe care le vor avea
agenţii economici din zona nistreană după ce Moldova va semna Acordul de
Asociere cu UE, fapt neinteresant pentru liderul tiraspolean. Ceea ce înseamnă
că interacțiunea dintre Chișinău și Tiraspol rămâne în continuare un dialog al
surzilor.
Cu regret, actuala guvernare
moldovenească suferă de o paralizie intelectuală în ceea ce privește
capacitatea de a rezolva problemele țării, inclusiv problema eradicării
sărăciei sau cea a conflictului privind zona nistreană. Această paralizie se
datorează lipsei unei empatii sau a unei iubiri față de țară și propriul popor
(această iubire se mai numește patriotism). Ceea ce au demonstrat că sunt
capabili să facă guvernanții moldoveni este să păcălească propriul popor. Precum
șmecherii care înșeală oamenii naivi în gări cu jocul alba-neagra,
deposedându-i de bani, la fel actualii guvernanți au secătuit averea statului,
lăsând poporul acestei țări fără 22% din acțiunile BEM, fără aeroportul
internațional Chișinău (dat pe 49 de ani), au sporit enorm datoria externă etc.
Prin felul în care se manifestă guvernarea moldovenească în gestionarea
problemei conflictului privind zona nistreană, se poate vedea că ne îndreptăm
spre un deznodământ gen Kosovo, Sudanul de Sud sau Timorul de Est – teritorii
separatiste care și-au dobândit independența. Cum autoritățile de la Chi șinău, unii comentatori
politici și jurnaliști promovează ideea că regimul de la Tiraspol este unul
„separatist”, ei îl legitimează, probabil, fără să-și dea seama, și astfel ne
îndreptăm spre recunoașterea zonei nistrene ca actor al dreptului internațional,
așa cum își dorește administrația de la Tiraspol și așa cum reușesc regiunile cu adevărat
separatiste, ca urmare a respectării drepturilor comunităților respective.
Pentru că nimeni nu poate impune ceva unei comunități, împotriva voinței sale
(așa cum speră guvernarea moldovenească cu privire la populația din zona
nistreană).
Premierul Leancă nu a răspuns
inițiativei lui Șevciuk. Personal, cred că era o ocazie în plus de a realiza o
spargere a blocajelor în soluționarea conflictului. Un divorț civilizat între
Republica Moldova și zona nistreană nu este posibil acum deoarece, spre
deosebire de precedentele Cehia – Slovacia, şi Serbia – Muntenegru, zona
nistreană nu are statut de republică, așa cum l-au avut în momentul despărțirii
Slovacia și Muntenegru, statut recunoscut de Cehia, respectiv de Serbia.
Republica Moldova ar putea să consimtă recunoașterea statutului de republică
pentru zona nistreană, cu câteva condiții. În primul rând, ar fi vorba de
restabilirea statutului pe care l-a avut regiunea respectivă – de republică
autonomă. Întrucât, din punct de vedere istoric, republica autonomă (1924-1940)
a existat pe malul stâng, prima condiție a recunoașterii acelei republici ar fi
retrocedarea celor șapte localități din dreapta Nistrului: Bender, Gâsca,
Proteagailovca, Merenești, Chițcani, Cremenciug și Zahorna. A doua condiție
ține cont de recenta declarație a Ninei Ștanski, șefa serviciului de externe al
administrației de la Tiraspol ,
care a spus că Nistrenia este „pământ rusesc” și „limita lumii ruse”. Întrucât
regimul de la Tiraspol
se poziționează ca unul etnocratic rusesc, în care, rușii sunt la ei acasă în
zona nistreană – „pe pământ rusesc”, ar fi oportună cererea către administrația
nistreană de a retroceda toate localitățile moldovenești din stânga Nistrului,
care împreună cu satele Molovata Nouă, Cocieri, Coșnița, Pohrebea, Pârâta și
Doroțcaia să formeze o unitate teritorial-administrativă sub jurisdicția RM,
adică „în lumea moldovenească”, așa cum este firesc pentru moldoveni – să
conviețuiască în statul lor. O a treia etapă a acestui posibil (unul din
multele) plan de reglementare, în condițiile refuzului locuitorilor din localităților
populate de ucraineni și ruși de a conviețui în cadrul statului moldovenesc,
poate viza încercarea de corectare a frontierei ucraineano-moldovenești, după
precedentele Cehia – Slovacia (1993), România – Regatul Sârbilor, Croaților și
Slovenilor (1924) și România – Cehoslovacia (1919), când au avut loc schimburi
de localități între statele respective. În schimbul localităților populate de
ucraineni și ruși din zona transnistreană, care ar reveni în statul ucrainean,
s-ar putea solicita retrocedarea unor localități moldovenești de pe teritoriile
istorice moldovenești atribuite în mod arbitrar, la 28 iunie 1940, de către
regimul de la Moscova ,
Ucrainei: de exemplu cele cinci sate din raionul Reni, numărul mare de sate din
raionul Noua-Suliță, dar și întreg raionul Herța ș.a..
Desigur, există o problemă ce
pare insurmontabilă în acest moment pentru a pune în practică un asemenea plan
de reglementare. Întrucât din cauza prestației regimului de la Chi șinău sute de mii de
cetățeni moldoveni au părăsit sau vor să părăsească țara, nu avem nici o
certitudine că moldovenii din satele din stânga Nistrului ar dori să facă parte
din populația teritoriului aflat sub jurisdicția RM, supusă jafului de către
guvernanți. De asemenea, nu știm dacă populația din satele moldovenești din
Ucraina ar dori să facă parte din cel mai sărac stat din Europa, menținut
stabil pe această poziție de un sistem de stat care pare o rugină care îl
macină din interior.
Orice soluție la conflictul
privind zona nistreană are o condiție primordială de ordin intern: o conducere
pentru popor, în slujba poporului Republicii Moldova. În acest moment,
perspective pentru o asemenea guvernare nu văd.
[Articol scris pentru portalul Moldova.org]
