Deși
nu e de bon ton să se vorbească despre ea, românofobia este o realitate și
vizează o mare parte a populației Republicii Moldova și a celeia din
teritoriile istorice moldovenești înstrăinate (încorporate de regimul sovietic
de ocupație – fără să fie întrebată populația de acolo – în Ucraina). De
altfel, unii deputați comuniști perorează ideea că în timpul URSS „s-au făcut
și lucruri bune pentru/în RSSM”. Numai pentru faptul că i s-au luat Moldovei – sudul Basarabiei (ieșirea la Marea Neagră
Mă amuză „gânditorii” care – fiind
invitați în talk show-uri – își încep discursul cu „ideea” că „Republica
Moldova are o problemă mare: lucrurile merg prost în statul moldovenesc
deoarece nu știm cine suntem”, nu ne-am „identificat” încă identitatea. De
altfel, acest discurs este susținut/promovat atât de unii care se declară
români, cât și de alții care se declară moldoveni. Deci, unii dintre cei care
se declară români au o problemă – vor ca cei care se declară moldoveni, să se
declare și ei români. Și unii dintre cei care se declară moldoveni au aceeași
problemă, numai că aceștia vor ca cei care se declară români să de declare
moldoveni. Ambele categorii proiectează peste întreaga societate „problema” lor
personală. Se pare că ei nu pot înțelege că în Republica Moldova este posibilă
o societate în care cetățenii să aibă dreptul să se identifice cum doresc,
fiind în același timp loiali statului și dăruindu-i-se țării.
Consider că românofobia din
Republica Moldova este o problemă care poate fi soluționată, dacă va fi
înțeleasă (mai ales de autoritățile române). Zilele trecute scriam într-un
articol – cu referire la regionalizarea (crearea noilor unități teritorial-administrative
– regiunile) din România că prin înființarea a două regiuni în Moldova de Vest, care să fie numite
Moldova de Nord și Moldova de Sud, ar fi demonstrat respectul statului român față
de tradițiile Moldovei: de la începuturile sale principatul Moldovei era
împărțit în Țara de Sus și Țara de Jos, iar linia trecea nu pe
verticală (pe Prut), ci pe orizontală. Cele două regiuni – dacă vor fi create –
vor constitui poli de atracție pentru Republica Moldova și o modalitate de
reducere a sentimentelor românofobe: cetățenii din RM vor vedea în fapte că
statul român stimează tradițiile molovenești, vor vedea că statul român este al
provinciilor istorice care îl constituie, și nu este un stat care a anexat la Valahia celelate
teritorii, pe care le omogenizează, inclusiv prin noua reformă
teritorial-administrativă, pentru ca să șteargă urmele tradițiilor seculare din
acele provincii.
Într-un fel, am fost mirat de „un articol” al unui
pseudo(ano)nim, pe un site „global” al românilor de pretutindeni, link-ul
căruia mi-a fost semnalat de un prieten din Ismail. Am fost acuzat că analiza
pe care am făcut-o este „de factură moldovenistă/rusească”. Spre deosebire de
site-urile obișnuite, acel site nu oferă cititorilor (deci, nici celora pe care
îi atacă) posibilitatea de a posta comentarii (sau o replică). I-am și scris
directorului că site-ul său este ca un WC, în care cineva vine, își face
nevoile, iar el – directorul rămâne să gestioneze (și, din păcate, să
distribuie) ceea ce a lăsat cel care a intrat și a plecat. Când intri într-un
WC, nimeni nu te întreabă cum te cheamă, când publici pe un site – îți pui
numele, porți răspundere pentru ceea ce ai publicat; jurnalistica este
personalizată, onestă, ar trebui să fie așa chiar și pentru acel vajnic „român”.
Demult am depășit ispita de a
extrapola peste o națiune sentimentul pe care un tunchit (acel „român” n-o să
înțeleagă acest cuvânt, în graiul moldovenesc) mi l-a generat față de el
personal. Și iată că, tot ieri, jurnalistul Petru Bogatu mi-a semnalat un
articol din presa din România,
în care se relatează despre o inițiativă a Consiliului judeţean Bihor şi a
organizaţiei judeţene a PNL, în care se propune ceea despre ce am scris și eu
în articolul din 30 ianuarie,
inclusiv – crearea regiunilor Moldova de
Nord și Moldova de Sud. Mă bucur
foarte mult că în România sunt persoane care țin la tradițiile acelui stat.
Chiar și un consilier prezidențial, după citirea articolului meu, mi-a scris că
e OK, că se va discuta în societate și se va lua decizia cea mai bună pentru
România.
Cine este acel vajnic „român” anonim,
care prin ceea ce face poate contribui la creșterea românofobiei la cetățenii
Republicii Moldova? (Repet, mie nu mi-e scârbă de acel „român”, doar mi-e milă
de el). Cred că este o victimă a regimului totalitar-comunist, este un purtător
al gândirii de factură nu „rusească”, ci sovietică. Sovietici au fost cei care
au vrut omogenizarea republicilor din fosta URSS (inclusiv prin înstrăinarea
teritoriilor istorice moldovenești, încorporate Ucrainei). Despre toți vajnicii
„români” anonimi și despre cei care le distribuie „ceea ce le iese”, nu pot să
spun decât tradiționala expresie din spațiul „de la Nistru pân’ la Tisa ”: Dumnezeu să-i ierte.
[Articol scris pentru portalul Moldova.org]
