Demersul de obținere a independenței Cataloniei a scos la iveală o atitudine
oarecum neașteptată din partea autorităților Uniunii Europene. De exemplu,
președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat: „Nu ne vom
amesteca în această dezbatere hispano-spaniolă, dar nu aș dori ca mâine UE să
se compună din 95 de state membre”. Această declarație arată pornește,
probabil, de la premisa evoluției Uniunii Europene către o federație, în care
ideea este de reducere a suveranității statelor membre. Or, Catalonia, dar și
Scoția ș.a. state cer independență pentru a dobândi suveranitate. Este clar că
asemenea state – nou apărute – cu greu vor putea renunța la independență într-o
Uniune Europeană „aprofundată”.
Statul Republica Moldova a fost susținut la momentul declarării
independenței de Occident și de comunitatea internațională, în contextul dezasamblării
colosul sovietic ce crease probleme de securitate pe întreaga durată a
perioadei Războiului Rece. RM a prins în 1991 o fereastră unică (Rusia era
atunci slăbită și nu putea impune rămânerea R. Moldova într-un stat comun, cu
toate că a impus rămânerea noastră în CSI – prin conflictul transnistrean).
Este clar în alte condiții Republica Moldova nu mai obținea independența.
Fiind acum un stat falimentar din toate punctele de vedere (în primul rând, economic),
care nu ar putea supraviețui fără ajutor extern (FMI, UE, România ș.a.),
reacția oficialului european Juncker ar trebui să dea de gândit guvernanților
de la Chișinău: dacă Bruxelles-ul nu vrea să vadă Catalonia ca stat membru în
UE, care este o putere economică (cea mai dezvoltată și prosperă parte a Regatului
Spaniol), de ce europenii ar năzui să vadă în UE Republica Moldova – un stat
captiv, deci eșuat? Iată de ce alegătorii care votează partide
care promovează „integrarea europeană” și cu această ocazie înțeleg mai bine ca
înainte că sunt manipulați – prostiți, vorba moldovanului.
De aceea, situația legată de Catalonia a oferit prilejul guvernanților „pro
europeni” să mediteze la perspectiva lor, iar alegătorilor care îi votează – să se dezmeticească și să nu mai fie prostiți și folosiți… Dar
oricum, trebuie să mai ai și băgare de samă ca să descifrezi semnale de la Bruxelles…