Din 1812, de când Imperiul Rus a ajuns pe Prut, a început bătălia pentru Basarabia – spaţiul moldovenesc dintre Prut şi Nistru, pe care ocupanţii ruşi l-au numit „Basarabia”, extinzând asupra întregului teritoriu denumirea veche a sudului regiunii. Statul Moldova nu s-a resemnat cu pierderea acelei părţi din trupul ţării. Iar din 1859, când Moldova s-a unit cu Valahia, nou-înfiinţatul stat România, în calitate de succesor al Moldovei, a preluat iniţiativa în revendicarea de la Rusia a moşiei strămoşeşti a Basarabiei. Concomitent, în Basarabia s-a purtat şi se poartă, cam de la jumătatea secolului XIX – când s-a format o primă generaţie de basarabeni în mediul ocupaţiei ruseşti – şi până în prezent, o bătălie aprigă pentru orientarea geopolitică a provinciei, iar în prezent, a statului Republica Moldova. Războiul pentru Basarabia a început în urmă cu aproape 200 de ani şi s-a purtat de Imperiul Rus atât cu Moldova, Imperiul Otoman, Imperiul Austro-Ungar şi alte state occidentale, cât şi cu moldo-români dintre Prut şi Nistru, care nu s-au resemnat cu ocupaţia rusească – cu starea de a ajunge deznaţionalizaţi şi rusificaţi, pe care le-au pregătit-o ocupanţii. Ca rezultat, la 27 august 1991, RSSM a devenit stat independent. În prezent, când cea mai mare parte a Republicii Moldova este liberă (sub ocupaţie au mai rămas 11% din teritoriul fostei republici sovietice moldoveneşti – zona sa estică), lupta se dă între orientarea Republicii Moldova către structurile occidentale sau rămânerea ei în sfera de influenţă a Federaţiei Ruse. Practic, partidele politice din Republica Moldova sunt, după o expresia intrată în uz, “partide geopolitice”. Cele două tabere se prezintă astfel:
1. Partidele care împărtăşesc şi promovează ideea identităţii etnice moldoveneaşti a populaţiei majoritare a republicii – aşa-numitele partide “stataliste”, cu o consideraţie deosebită faţă de Rusia. Partidele “stataliste” şi “identitar - moldoveneşti” se poziţionează ca pro-ruseşti probabil pentru că liderii şi membrii acestora înţeleg că dacă nu era crima comisă de Rusia împotriva Principatului Moldovei în 1812, iar apoi crima din 1940, reluată 1944 – când trupele sovietice de ocupaţie au rămas aici pentru peste patru decenii, nu exista nici Republica Moldova, ci întreg teritoriul Principatului Moldova – de la Carpaţi până la Nistru – era în graniţele unui stat, împreună cu fraţii din Maramureş (locul de origine al celor care apoi aveau să-şi zică moldoveni), Transilvania, Muntenia etc. Partidul Comuniştilor – exponentul acestui curent, în perioada de 8 ani cât s-a aflat la guvernare (2001-2009), deşi din 2005 a practicat un discurs pro-european, în fapt dădea dovadă de o lipsă de voinţă privind integrarea în UE. Poziţia PCRM rezultă clar din ideea pe care V. Voronin a exprimat-o de mai multe ori: întâi să construim Europa [UE] la noi şi apoi ne vom integra. Evident, construirea Europei, a standardelor de viaţă ale UE în RM este foarte grea fără să te afli acolo şi fără să beneficiezi de ajutorul UE. Statele aderă şi se integrează în UE pentru ca să realizeze standardele de viaţă din UE, integrarea în UE se desfăşoară stricto sensu după aderarea la structurile respective.
2. partidele pro-europene, care promovează identitatea românească a populaţiei majoritare a RM (doar PD-ul susţine libertatea cetăţenilor de a se identifica fie moldoveni, fie români şi de a-şi denumi limba fie română, fie moldovenească; PD-ul se pronuţă pentru integrarea RM în UE, dar întreţine relaţii frăţeşti şi cu Partidul de guvernământ “Edinaia Rossia”). Din perspectiva componentelor AIE, lupta pe care aceste partide o poartă cu opoziţia comunistă, se dă între orientarea pro-occidentală şi orientarea pro-rusă. (Din perspectiva PCRM, lupta se dă între românism şi moldovenism. Cu toate că PCRM-ul la nivel de declaraţii se pronunţa pînă nu demult pentru integrarea europeană).
PCRM-ul reprezintă un fenomen interesant. Deşi de la începutul înfiinţării sale (în 1993) liderul acestui partid, Vladimir Voronin, şi-a declarat în mai multe rânduri regretul cu privire la dispariţia URSS şi dorinţa de a vedea Republica Moldova în calitate de stat membru al Uniunii Rusia – Belarus (pe care o vedea extinsă cu alte state), ajuns la guvernare în 2001, dar mai ales după incidentul legat de Planul Kozak de soluţionare a conflictului privind zona nistreană, respins de el în 2003 după ce l-a parafat, comuniştii s-au orientat – mai ales după ce au obţinut din nou majoritatea la alegerile din 2005 – spre UE. Cum a fost posibil ca UE şi SUA să susţină guvernul comunist de la Chişinău? Paradoxala susţinere acordată de SUA lui Vladimir Voronin trebuie văzută prin prisma presiunilor exercitate de Rusia, în persoana lui V. Putin, asupra Republicii Moldova în vederea reglementării conflictului privind zona nistreană într-o formulă care ar fi permis staţionarea trupelor ruse în zonă vreme de 20 de ani şi posibilitarea influențării de către administrația de la Tiraspol a treburilor din spaţiul dintre Prut şi Nistru. Planul american de instalare a bazelor militare din Bulgaria şi România nu s-a împăcat niciodată cu menţinerea prezenţei militare ruse în zona nistreană. Gestul lui Vladimir Voronin din 2003 de respingere a Memorandumului Kozak (inspirat de puterile occidentale) a fost considerat de Vladimir Putin drept un afront personal, iar liderul comuniştilor de la Chişinău a intrat în disgrația Kremlinului. Voronin a fost silit să se îndrepte spre Uniunea Europeană cu care a semnat Planul de acţiuni Moldova-UE. Voronin a rămas mereu un personaj neagreat de Kremlin şi o Cenuşăreasă a reuniunilor CSI. Configuraţia Parlamentului de la Chişinău din 2005 indica faptul că trebuie menţinuţi comuniştii la guvernare – ceea ce s-a şi întâmplat cu ajutorul Occidentului prin intermediul lui Traian Băsescu, Viktor Iuşcenko şi Mihail Saakaşvili. Deşi nu îl agrează, Rusia l-a susţinut şi îl susţine pe Voronin şi PCRM-ul, înţelegând că este singura forţă politică mai influentă care se orientează spre Rusia şi care este susţinută de electoratul pro-rus din Moldova. Vladimir Voronin şi-a dat arama pe faţă pe 5 octombrie 2011, când a declarat că PCRM-ul se pronunţă pentru aderarea RM la Uniunea vamală Eurasiatică [1].
De cealaltă parte, asistăm la un discurs pro-occidental al PLDM, PD şi PL, care, ajunse la guvernare în 2009, au format Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE). Cu regret, AIE, din cauza unor disensiuni între partidele componente, nu reuşeşte să acţioneze hotărât în vederea realizării obiectivului formulat. PL-ul, care promovează identitatea românească în RM, a înlocuit totuşi formulele pro-unioniste cu sintagma „ne întâlnim în Uniunea Europeană” care a atenuat temerile mult speculate de comunişti. Războiul PL-ului cu comuniştii este notoriu. Parte a acestui război a fost Raportul privind studierea crimelor comunismului în Republica Moldova, a Comisiei prezidenţiale instituite printr-un decret al şefului interimar al statului Mihai Ghimpu, din 14 ianuarie 2010. Textul raportului a apărut de sub tipar în septembrie 2011 cu titlul “Fără termen de prescripţie” (800 pagini). Devenit preşedinte interimar în urma evenimentelor politice din anul 2009, Mihai Ghimpu a avut iniţiativa alcătuirii unui raport elaborat de istorici pentru condamnarea regimului comunist. În perioada cercetării necesare pentru acest raport au fost deschise arhivele secrete de la Chişinău care au scos la iveală confirmarea crimelor săvărşite în timpul ocupaţiei sovietice. “Simpla scoatere la lumină a crimelor şi criminalilor sovietici ar fi fost în sine o lovitură grea pentru Partidul Comuniştilor – în cazul în care ar fi fost preluată de mass-media şi adusă la cunoştinţa publicului. Însă Partidul Liberal nu deţine şi nu controlează mijloace mass-media proprii care să-i fi permis o publicitate mai mare asupra crimelor comunismului (mai multe articole au apărut în ziarele Timpul şi Jurnal de Chişinău, fără a avea însă un efect deosebit, iar subiectul crimelor comunismului a fost oarecum abandonat)” [2]. De notat totuşi că în timpul preşedinţiei lui Ghimpu a fost numită o nouă conducere a Companiei Publice Teleradio-Moldova, fidelă PL-ului, iar din augist 2010 PL-ul şi-a creat propriile instituţii mass-media – portalul de ştiri Arena.md şi postul de radio Arena FM (redenumit între timp Radio Chişinău) – însă eficienţa acestora, datorită gestionării proaste şi, respectiv, calităţii produselor jurnalistice, lasă de dorit. În orice caz, nu se compară cu impactul programelor realizate de jurnaliştii de la posturile de televiziune pro-comuniste NIT şi N4. “Ideea lui Mihai Ghimpu a fost ca în baza raportului istoricilor privind crimele comunismului să fie adoptată o lege care să aplice comunismului un tratament egal cu nazismul. Suspendarea prin lege a denumirii de comunism şi a simbolurilor comuniste ar fi fost o lovitură de succes şi proiectul ar fi putut fi dus la îndeplinire, Alianţa pentru Integrare Europeană având numărul necesar de voturi în Parlament. Însă proiectul liberalilor a fost abandonat de partenerii de guvernare Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat şi Alianţa Moldova Noastră (dispărută între timp de pe scena politică, notă A.L.) – ridicându-se astfel semne de întrebare cu privire la adevăratele intenţii ale acestor partide (respectiv dacă chiar îşi doresc să îi învingă pe comunişti)”. De asemenea, un alt instrument de luptă l-a constituit ameninţarea cu intentarea unor dosare de corupţie foştilor guvernanţi comunişti. “Mult anunţatele dezvăluiri în dosarele de corupţie ale comuniştilor de la Chişinău au rămas doar vorbe de campanie electorală (probabil o altă înţelegere a unor membri AIE cu structurile de forţă)”[3].
La fiecare scrutin electoral populaţia Republicii Moldova are din nou de ales între Orient şi Occident, ca de fiecare dată în ultimii 20 de ani. Cheia unei victorii pro-occidentale stă în păstrarea unităţii AIE – desfacerea acestui bloc politic are un singur rezultat: venirea la putere a comuniştilor, cu tot cortegiul de consecinţe ale unui astfel de rezultat. „Venirea la puterea a comuniştilor poate duce la o nouă izolare a Republicii Moldova pe scena internaţională în condiţiile în care comuniştii rămaşi sub conducerea lui Vladimir Voronin nu vor fi bine primiţi nici la Bruxelles, nici la Moscova”, consideră George Damian, în articolul „Basarabia, la răscruce de vânturi”, publicat în Ziua Veche [4]. Cred totuşi că analistul român greşeşte când formulează atât de categoric aceste presupuneri: Moscova îl va susţine pe Voronin şi PCRM-ul, ca o alternativă la integrarea rapidă a RM în UE. Faptul că Rusia se pronuţă împotriva integrării europene a republicilor fost-sovietice transpare din unele acţiuni ale sale. Pe 2 septembrie 2011, agenţia Rador a difuzat ştirea „Rusia a pierdut lupta pentru Ucraina în faţa UE”, în care se menţionează: „Deputatul ucrainean Oleksi Plotnikov, membru al Partidului Regiunilor, aflat la guvernare, susţine că Federaţia Rusă a pierdut lupta pentru Ucraina în faţa Uniunii Europene şi că materialele difuzate de posturile de televiziune ruseşti şi articolele din ziare care dezaprobă politica externă a Ucrainei confirmă înfrângerea Moscovei”. "Rusia a pierdut lupta pentru Ucraina în faţa UE în luna martie a acestui an, atunci când Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe, Catherine Ashton, a declarat că partea ucraineană are toate motivele ca, până la sfârşitul anului în curs, să semneze Acordul privind zona de liber schimb. După această declaraţie, în Ucraina au început să vină emisari (ruşi, n. red), care ne-au spus: Uniunea Vamală formată între Rusia, Belarus şi Kazahstan este mai convenabilă, renunţaţi la Europa, veniţi în cadrul Uniunii Vamale", a subliniat Plotnikov. "Ceea ce vedem în materialele prezentate la televiziunile din Rusia dovedeşte că Moscova îşi recunoaşte înfrângerea" - a adăugat deputatul ucrainean.
Rusia va mai susţine PCRM-ul ca promotor al statutului de neutralitate şi al unei atitudini rezervate a RM faţă de NATO. PCRM-ul a declarat tranşant că este împotriva NATO. Pe 19 aprilie 2011 „PCRM propune ca neutralitatea Republicii Moldova să fie reflectată și într-o lege” [5], şi a prezentat un proiect de lege privind statutul de neutralitate permanentă a Republicii Moldova. În acelaşi timp, Moscova mizează şi pe PD, care este un partid din interiorul AIE, dar care este contra unei apropieri de NATO şi promovează astfel interesele Moscovei în spaţiul geopolitic din care face parte RM.
În ciuda unor eforturi ale societăţii şi conducerii moldoveneşti privind integrarea europeană, imediat din 2009, în exterior RM încă mai este văzută ca făcând parte din spaţiul geopolitic al Rusiei. Într-un articol din revista Newsweek, intitulat „Noua Ordine Mondială: Moldova, plasată în Noul Imperiu Rus” [6], profesorul Joel Kotkin plasează Republica Moldova în zona Noului Imperiu Rus, alături de Armenia, Belarus şi Ucraina. „Rusia dispune de resurse naturale enorme, o capacitate tehnico-ştiinţifică considerabilă şi militară puternică. Ca ceara chineză, Rusia încearcă să se afirme în Ucraina, Georgia, şi Asia Centrală. La fel ca şi versiunea vechiului Imperiu ţarist, Noul Imperiu Rus se bazează pe legăturile strânse ale identităţii sale, un grup etnic care reprezintă aproximativ patru cincimi din cele 140 de milioane de oameni din Rusia". Newsweek afirmă că a venit timpul să renunţăm la multe dintre noţiunile pe care le aveam despre felul in care se organizează umanitatea. „Peste tot în lume, o renaştere a legăturilor tribale creează alianţe globale mult mai complexe. Acolo unde, în trecut, diplomaţia definea frontierele, astăzi istoria, rasa, etnia, religia și cultura împart oamenii în grupări noi, dinamice", scrie Newsweek. Potrivit profesorului Kotkin, Noua Ordine Mondială va cuprinde 19 grupuri de ţări. Viziunea sa este apropiată de cea a lui Samuel P. Huntington, care împărţea lumea în 9 civilizaţii – grupuri de state.
În opinia general-maiorului (rt.) Corneliu Pivariu, autor al volumui “Geopolitica actuală, descoperită în 200 de episoade”, “Situaţia din Republica Moldova, deşi marcată de un oarecare succes al forţelor democratice, este puternic influenţată de interesele Rusiei, problema transnistreană fiind doar un pretext pentru ca Moscova să menţină această zonă sub influenţa sa, în condiţiile extinderii NATO spre est. Zvonurile conform cărora Kremlinul i-ar cere lui Igor Smirnov să nu mai candideze pentru un nou mandat de preşedinte nu trebuie interpretate ca o decizie a Rusiei de a nu mai sprijini separatismul transnistrean, ci de a căuta să dea o nouă faţă acestuia. Amânarea preconizatelor discuţii în formatul 5+2 din 20 iunie [2011], chiar dacă Germania venea în întâmpinarea ideii de federalizare susţinută de Rusia, demonstrează dificultăţile soluţionării acestui conflict” [7].
Despre dependenţa sporită a RM de factorii externi vorbesc şi analiştii de la Agenţia privată americană de analiză STRATFOR (“a global intelligence company”) fondată în 1996. „Republica Moldova, o ţară mică însă importantă din punct de vedere strategic, se confruntă cu blocaje la mai multe niveluri. Viitorul Republicii Moldova şi modul în care aceste probleme vor fi soluționate va depinde de acțiunile forţelor externe în această regiune”[8]. Aceasta este concluzia ultimei analize, publicată de STRATFOR. “Fosta republică sovietică a devenit un câmp de luptă strategică între Occident şi Federația Rusă. Ţara este divizată în mai multe domenii, Parlamentul nu reușește să soluţioneze disputa teritorială cu regiunea transnistreană, iar Chişinăul nu poate decide dacă ar trebui să se orienteze spre Europa sau Rusia. „Această stare de lucruri înseamnă că forţele externe vor juca un rol important în regiune (subl. A.L.), fapt ce va afecta viitorul Republicii Moldova”, constată experții. Situația politică în care s-a pomenit Republica Moldova ilustrează modul în care ţara este sfâşiată între Occident şi Rusia. Parlamentul ţării este divizat între Partidul Comuniștilor, susţinut de Rusia şi Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE), al cărei scop este apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană. AIE, însă, este împărţită între trei partide, fiecare având interese proprii. „Au existat discuţii privind posibile compromisuri în Parlament, care ar putea permite alegerea unui preşedinte. Planul cel mai realist implică o alianţă informală între prim-ministrul moldovean, Vlad Filat şi comuniştii. Cu toate acestea, toate partidele sunt îngrijorate că în cazul acestei alianțe ar putea pierde sprijinul electoratului, astfel impasul rămâne de nerezolvat”, se spune în analiză. Una dintre principalele probleme este Transnistria, un teritoriu separatist pe care Rusia îl sprijină politic şi militar. Progrese cu privire la rezolvarea problemei teritoriale păreau posibile în ultimele luni, după ce Germania a calificat Transnistria – o problemă cheie de securitate în discuțiile cu Rusia. Moscova chiar s-a arătat dispusă să permită reprezentaților UE sau OSCE să monitorizeze teritoriul. Cu toate acestea, este puţin probabil ca Rusia îşi va retrage forţele din Transnistria, deoarece este în interesul Moscovei să-și mențină prezenţă militară în regiune, din cauza amplasării strategice a Republicii Moldova. Rusia vrea să blocheze procesele de integrare a Moldovei în structurile occidentale. Uniunea Europeană este, de asemenea, interesată de Republica Moldova, deşi se simte incertă de a acţiona mai ferm. România şi-a folosit de multe ori de legăturile etnice şi culturale strânse cu Moldova pentru a încerca să atragă ţara în instituţiile occidentale, cum ar fi Uniunea Europeană. Polonia, un lider în Europa Centrală şi de Est, ar dori, de asemenea, să vadă Moldova ieşind din sfera de influenţă a Rusiei. Totuși puterile occidentale sunt foarte prudente, ceea ce [re]ține integrarea în Uniunea Europeană a unei țări sărace şi divizate politic, cum este Republica Moldova. “Deoarece Republica Moldova este prea mică şi divizată pe plan intern ca să aleagă de sine stătător o cale, viitorul său va fi determinat de puterile din afara ţării (subl. A.L.). În cele din urmă, Rusia va soluționa problema Transnistriei, iar integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană va depinde de capacitatea oficialilor de la Chișinău să se concentreze în această direcție, precum și de cooperarea cu statele membre ale UE”, conchid experții de la STRATFOR.
Chiar dacă în ansamblu au făcut o analiză apropiată de realităţile din zonă, există şi unele imprecizii în ideile exprimate de experţii de la STRATFOR, imprecizii care arată că ei nu cunosc toate datele situaţiei din RM, în special pe cele legate de conflictul din zona nistreană a RM. Experţii citaţi scriu că “Parlamentul nu reușește să soluţioneze disputa teritorială cu regiunea transnistreană”. Se ştie că Republica Moldova s-a desprins la 27 august 1991 de la URSS, dar trupele sovietice de ocupaţie şi-au păstrat controlul asupra a 11% din teritoriul fostei RSSM (Dulă 1991 aceste trupe, subordonate Moscovei, au devenit ruseşti). Disputa nu este cu “regiunea transnistreană”, ci cu succesoarea URSS – Federaţia Rusă, care a instituit un regim de ocupaţie în zonă: o administraţie din cetăţeni ruşi (din “guvernul” de la Tiraspol nu face parte nici un etnic moldovean din zona respectivă) şi o armată. În plus, nu este vorba de “o regiune transnistreană”, deoarece zona de ocupaţie a Federaţiei Ruse cuprinde o parte din teritoriul de pe malul stâng al Nistrului (aşa-zisa Transnistria, fără satele Corjova, Pohrebea, Pârâta, Doroţcaia, Cocieri şi Molovata Nouă) şi o parte din teritoriul de pe malul drept al Nistrului (din Cisnistria sau Basarabia: oraşul Bender şi satele Gâsca, Proteagailovca, Chiţcani, Cremenciug, Mereneşti şi Zahorna). În principiu, zona poate fi numită – “zona central-estică a RM”. Disputa este cu Federaţia Rusă, pentru partea central-estică a RM.
Experţii mai scriu: “Transnistria, un teritoriu separatist pe care Rusia îl sprijină politic şi militar”. Zona central-estică a RM nu este un teritoriu separatist, care să vrea să se separe de Republica Moldova, din simplul motiv că el nu a aparţinut niciodată Republicii Moldova (devenită independentă din 27 august 1991). RSSM, care se afla sub ocupaţia regimului de la Moscova, a devenit separatistă în 1989-1990 şi s-a separat de Rusia la 27 august 1991. Rusia nu şi-a retras însă trupele de ocupaţie de pe întreg teritoriul RSSM, astfel nu se poate spune că Rusia sprijină politic şi militar teritoriul respectiv: Rusia îl controlează, îl menţine sub ocupaţie (din 1944). De asemenea, experţii scriu că “Rusia va soluționa problema Transnistriei”. Cred că cel mai bun răspuns la o asemenea afirmaţie l-a dat primul ambasador al SUA la Chişinău, doamna Mary Pendleton. Într-o ştire intitulată “Oficial american: Să trimiți pacificatori ruși în Moldova e ca și cum ai pune vulpea să păzească găinăria”, din 2 septembrie 2011, este reprodusă o declaraţie a ambasadoarei: „Problema transnistreană rămâne cel mai mare obstacol în calea dezvoltării Republicii Moldova. În 1992, Moldova a solicitat ONU să trimită forțele internaţionale de menţinere a păcii în regiune, însă nu a primit un răspuns prompt din partea ONU. Din această cauză, Moldova a fost forţată să accepte pacificatorii ruşi. Acest pas a fost ca și cum ai pune vulpea să păzească găinăria” [9]. Primul ambasador al SUA în RM, Mary Pendleton, a făcut această declaraţie în cadrul unui interviu pentru postul de radio Vocea Americii. Aşadar, Rusia nu va soluţiona problema nistreană pentru că ea este parte a conflictului.
În pofida unor erori comise, sunt de acord cu experţii americani în privinţa faptului că diferendul de pe malurile Nistrului va fi soluţionat numai cu sprijin din afară, dar cu sprijinul UE şi SUA, care pot determina Rusia să părăsească cele 11% din estul teritoriului Moldovei, eventual cu repatrierea etnicilor ruşi sau rusofonilor sub demnitatea cărora este să trăiască în calitate de cetăţeni moldoveni în Republica Moldova sau în calitate de cetăţeni străini, dar care să şi respecte legile RM. În acelaşi timp, RM nu va putea să-şi redreseze situaţia economică (deci nu va putea să ridice nivelul de trai al populaţiei) fără sprijin din afară: fără investiţii şi fără accesul pe pieţe de desfacere. Cu părere de rău, Rusia, oferind piaţa sa producărorilor moldoveni, încearcă să determine orinetarea (geo)politică a guvernului de la Chişinău – inclusiv prin embargouri la vinuri şi la alte produse moldoveneşti.
Interesele actorilor influenţi din zonă sunt cunoscute: UE şi SUA doresc securizarea regiunii şi a frontierelor, ridicarea nivelului de trai al cetăţenilor moldoveni, pentru a se evita o emigrare masivă a acestora în ţările UE, doresc cel puţin un stat prieten, democratic, şi stabil în vecinătatea UE dacă nu un stat membru al UE.
Interesele Rusiei se desprind dintr-un document publicat de Wikileaks, referitor la o vizită a lui Marian Lupu la Moscova în august 2009. Într-o ştire intitulată “(doc) Wikileaks, UNIMEDIA şi secretul lui Marian Lupu din 2009” [10], este reprodusă o declaraţie a lui M. Lupu privind o întâlnire secretă cu oficiali ruşi: “Potrivit spuselor lui Lupu către Ambasadorul SUA, întâlnirea a semănat cu un examen psihologic detaliat. I-au fost puse o serie de întrebări despre relaţiile cu România, declaraţiile despre neutralitate, despre partenerii de coaliţie, dacă va oferi imunitate familiei Voronin, fapt confirmat de acesta”. Aşadar, Rusia doreşte ca Moldova să nu se reunească cu România, să-şi păstreze statutul său de neutralitate – care pentru Rusia înseamnă că Moldova nu aderă la NATO, dar trupele ruseşti de ocupaţie rămân pe teritoriul său; Rusia mai doreşte o guvernare loială ei şi se implică pentru a asigura protecţie protejatului său – comunistul V. Voronin.
Interesele Rusiei coincid cu interesele vecinului RM din est – Ucraina. Pe 28 martie 2011 portalul de ştiri Unimedia, cu referire la Hotnews.ro, a publicat ştirea intitulată “Wikileaks: România şi Moldova - unite sub numele „Romanova””[11]. "Ucrainenii au constatat că politicienii din Republica Moldova, promovând o politica pro-europeană, susțineau tacit intrarea Moldovei în UE prin România, cu posibilitatea ca Moldova de la dreapta Nistrului să se unească, eventual, cu România, iar stânga Nistrului (Transnistria) să revină la Ucraina", se arată într-o telegramă a Ambasadei de la Kiev datând din 2007, clasificată confidențial. Subiectul telegramei: "Ucraina/Moldova: Transnistria și cauze de iritare bilaterală". Potrivit hotnews.ro, "în loc să fie absorbită de România, Moldova de la dreapta Nistrului s-ar putea uni cu România într-o structură supra-națională, «Romanova»". În telegramă se notează că Andrei Veselovsky, adjunct al ministrului de Externe din Ucraina, "și-a exprimat îngrijorările față de relațiile Moldovei cu România, o preocupare care, a notat el, era împărtășită de adjunctul sefului Secretariatului Prezidențial, Oleksandr Cealîi (pe atunci, un candidat important pentru funcția de ministru de Externe), care fusese Ambasadorul Ucrainei în România". Telegrama continuă cu suspiciunile ucrainene privind formarea structurii "Romanova". Într-o altă telegramă a Ambasadei de la Kiev, clasificată „confidențial” și intitulată "Relațiile România-Ucraina: summituri anulate și expulzări de atașați", datând din 2009 [12], se arată ca Bogdan Iaremenko, adjunctul șefului secției de politică externă a Secretariatului Prezidențial, "ne-a spus că Guvernul Ucrainei este preocupat că actualul guvern din România încearcă să promoveze o politică a „României Mari” care ar include părți din Ucraina, Ungaria (sic?, n. A.L.) și Moldova. El a concluzionat că relațiile încordate cu România reprezentau o problemă serioasă și a spus că Guvernul Ucrainei «analiza opțiunile» avute pentru a aborda înrăutățirea relațiilor". O altă telegramă clasificată „confidențial”, datând din 2010 și intitulată "<> amenințare de securitate a Ucrainei - România" [13], arată că una din probleme este "nevralgia ucraineană față de intențiile României în privința Moldovei. Orice mișcare spre absorbția Moldovei sau reunificarea acesteia cu România ar fi primită rău la Kiev, unde ar fi văzută, între altele, drept o deschidere a apetitului României pentru pretenții teritoriale conexe împotriva Ucrainei. Candidatul prezidențial ucrainean Tihipko a declarat în timpul campaniei sale că «menținerea Moldovei ca stat independent este un interes strategic al Ucrainei (subl. A.L.). Nimeni nu este interesat mai mult decât noi de acest lucru». Nu este, probabil, o exagerare prea mare sugestia că ucrainenii percep o analogie între atitudinea României față de Moldova și atitudinea Rusiei față de Ucraina", se arată în ştirea citată.
Într-o altă ştire a Unimedia, intitulată „Wikileaks 2010: Ucraina îi separă intenționat pe «moldoveni și «români»” [15], se spune: „Din punctul de vedere al Kievului, relaţiile bilaterale româno-ucrainene sunt surprinzător de tensionate, având o varietate largă de factori iritanți, atât mari cât şi mici. Una din problemele nevralgice ale oficialilor ucraineni sunt intenţiile României faţă de Republica Moldova. Despre aceasta se vorbește într-un document din 2010 desecretizat de Wikileaks. Potrivit unei note diplomatice a Ambasadei americane de la Kiev, orice acțiune a oficialilor de la București legată de Republica Moldova [privind absorbţia sau reunificarea acesteia] cu România va fi văzută cu ochi răi la Kiev. Astfel de acțiuni vor fi calificate drept pretenții teritoriale și faţă de Ucraina. Un politician ucrainean, Tihipko a declarat că «interesul strategic al Ucrainei constă în menţinerea Republicii Moldova în calitate de stat independent». În mințile ucrainenilor s-a înrădăcinat o analogie potrivit căreia «pretențiile României faţă de Republica Moldova sunt asemănătoare cu atitudinea Rusiei faţă de Ucraina». În aceeași ordine de idei, trebuie de remarcat faptul că Ucraina, în diferențierea minorităţilor sale naţionale, menţine o distincţie strictă între «români» şi «moldoveni». Potrivit unui oficial de la Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei, Sirenko, oficialii de la Kiev deliberat resping eforturile României de a califica aceste două grupuri etnice drept aceleași [unul şi acelaşi, notă, A.L.]. Potrivit unui alt document desecretizat de Wikileaks, care atinge aceeași temă, la nivel politic şi academic, România insistă ca Ucraina să reclasifice grupurile minoritare român și moldovean în unul singur și anume cel «vorbitor de limbă română». Potrivit analistului Natalia Bilostir, acum în Ucraina locuiesc circa 250 de mii de moldoveni şi doar 100 de mii de români. Combinând cele două grupuri etnice în cel românesc, minoritatea nou formată ar deveni a doua cea mai numeroasă din Ucraina după ruşi. Potrivit şefului adjunct al Secretariatului prezidenţial, Bohdan Iaremenko, guvernul ucrainean consideră că oficialii români încearcă să urmeze politica de refacere a «României Mari», care ar include părţi din Ucraina, Ungaria (?) şi Republica Moldova. El a mai spus că relaţiile tensionate între Ucraina și România sunt o problemă gravă”, se arată în ştirea citată.
Rusia este pe aceeaşi poziţie cu Ucraina în ceea ce priveşte interesul privind existenţa statului Republica Moldova: ambele sunt împotriva unei apropieri, cu atât mai mult, împotriva unei asocieri între Moldova şi România. De notat că deşi Ucraina se pronunţă pentru statalitatea moldovenească, din timpul războiului ruso-moldovenesc din 1992 şi până în prezent ea suţine regimul de ocupaţie rusească din zona central-estică a RM.
Pe de altă parte, interesele României sunt inserate intereselor UE, statul vecin de peste Prut fiind obligat să desfăşoare politici care se înscriu în acţiunile Bruxelles-ului.
Referindu-ne la orientarea geopolitică a RM, credem că locul tânărului stat este în cadrul familiei europene (UE), cu toate problemele ce există acolo – percepute ca atare prin prisma valorilor tradiţionale ale societăţii moldoveneşti: educaţia sexuală în grădiniţe şi în şcoală și homosexualitatea, justiţia juvenilă, organismele modificate genetic şi ingineria genetică inclusiv pe fiinţe umane, pornografia şi violenţa pe Internet, în mass-media şi în cinema ş.a..
Suntem de acord cu estimările analiştilor citaţi mai sus conform cărora factorul extern va fi unul determinant pentru evoluţiile din această zonă. Totuşi, Republica Moldova trebuie să-şi fructifice poziţia sa geopolitică şi printr-o politică externă deosebit de bine articulată să-şi asigure securitatea şi dezvoltarea economică, folosind interesele geopolitice în regiunea Eupopei de Sud-Est ale UE, SUA, Rusiei şi, de ce nu, ale Chinei (ca investitor internaţional notoriu la etapa actuală). Moldova trebuie să-şi găsească vocaţia şi să devină un jucător geopolitic inconturnabil în viitorul apropiat. Desigur, statutul unei ţări este determinat de potenţialul său economic. Dar cred că o politică externă inteligentă, capabilă să armonizeze interesele geopolitice ale actorilor internaţionali importanţi, poate să aducă rezultatele dezirabile în ceea ce priveşte asigurarea securităţii şi dezvoltării economice.
Note:
1. http://www.arena.md/?go=news&n=8588&t=Voronin_pe_urmele_lui_Putin__,,Uniunea_economică_Eurasiatică_ne_va_scoate_din_criză”_(video), 10.10.2011.
2. Idem.
3. Idem.
4. Idem.
5. http://www.arena.md/?go=news&n=4671&t=PCRM_propune_ca_neutralitatea_Republicii_Moldova_să_fie_reflectată_și_într_o_lege_(video), 2.09.2011.
6. http://www.azi.md/ro/print-story/13631, 1.09.2011.
7. Renașterea unei geopolitici dure, Interviu consemnat de Ion Petrescu, Arena.md,29Iunie2011, http://www.arena.md/?go=news&n=6566&t=Renașterea_unei_geopolitici_dure, 2.09.2011.
8. STRATFOR: Moldova nu e în stare să decidă, viitorul ei este în mâinile marilor puteri, http://unimedia.md/?mod=news&id=38406, 31.08.2011.
9. http://unimedia.md/?mod=news&id=38501, 2.09.2011.
10. http://unimedia.md/?mod=news&id=38532, 3.09.2011.
11. http://unimedia.md/?mod=news&id=31775, 3.09.2011.
12. Idem.
13. Idem.
14. http://unimedia.md/?mod=news&id=38612, 7.09.2011.
Articolul a fost publicat în revista „GeoPolitica” (București), anul X, nr. 44-45 (1/2012), p. 208-214.
Articolul a fost publicat în revista „GeoPolitica” (București), anul X, nr. 44-45 (1/2012), p. 208-214.
