Despre noi pretenții teritoriale ale RMN, din perspectiva așteptatei recunoașteri a independenței

Joi, 26 decembrie, șeful administrației de la Titaspol a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a făcut totalurile activității sale din anul curent. O temă căreia i-a dedicat o atenție sporită a fost cea privind relațiile dintre Chișinău și Tiraspol. Întrebat de ce negocierile dintre cele două părți basculează, E. Șevciuk a răspuns: „Negocierile basculează, adică nu este atins efectul așteptat de la început, în primul rând pentru că nu există voința politică adecvată pentru obținerea rezultatului concret în direcțiile prioritare ale interacțiunii dintre Nistrenia și Moldova: este vorba de problemele economice, ale transportului ș.a.m.d.. Probabil nu există voință politică, probabil nu există, cu regret, la partenerii noștri, dorința de a evada de la ideologia care a fost adusă în interacțiunea dintre Chișinău și Tiraspol din anul 2001, o ideologie de confruntare, în primul rând ideologia forțării, a restricționării, a tentativelor presiunilor din exterior pentru a obține, pentru sine, poziții politice comode”. Șevciuk a calificat ideologia respectivă ca fiind una a „suprimării”. El a mai spus că „Tiraspolul a propus de 6-7 ori mai multe inițiative în procesul de negocieri”. Din aceste declarații a reieșit clar lipsa de interes sau incapacitatea guvernării RM de a gestiona eficient relațiile dintre Chișinău și Tiraspol, cu atât mai puțin reintegrarea zonei nistrene în cadrul Republicii Moldova.

Întrebat despre problema recunoașterii independenței RMN, Șevciuk a invocat exemplele Kosovo, al Gibraltar-ului, menționând că „vine timpul când trebuie luate decizii precise, clare din punctul de vedere al dreptului internațional. Aceste decizii trebuie să fie juste. Iar justețea va fi realizată atunci când opiniile cetățenilor vor for fi luate în considerare. Și sper că aceste decizii vor fi luate, așa cum am spus și anterior, în 2014, maximum în 2015”. Liderul de la Tiraspol amenționat că deși nu este recunoscut, statul nistrean funcționează. Totuși, el a recunoscut că structurile „de stat” pot să asigure bugetul cu doar 25%, restul, după cum se știe, fiind resurse primite de la Moscova.         

În interviul cu pricina au fost făcute, pentru prima oară, câteva remarci subtile și inedite cu privire la unele aspecte teritoriale ale conflictului de pe Nistru. Șevciuk a spus că oamenii din unele localități din apropierea Nistreniei (inclusiv din zona de securitate) [de pe teritoriul controlat de RM] s-au adresat către administrația de la Tiraspol cu solicitarea de a interveni pentru rezolvarea unor probleme sociale, de a obține cetățenia nistreană și chiar de a fi admise – localitățile respective – în componența RMN. Este vorba de satele de pe malul drept al Nistrului, ale fostelor raioane Dubăsari și Camenca („nu toate, dar unele”). Șevciuk a menționat: „Nouă nu ne este indiferent care este situația în acele localități, cum sunt tratați cetățenii din acele sate” – în ceea ce privește apărarea intereselor lor, predarea în limba rusă, asistența medicală. „Din aceste raioane au fost primite 1500 de solicitări, inclusiv din sate aflate în jurul Benderului, care se află sub controlul Moldovei, iar acolo locuiesc cetățenii noștri. Apare o întrebare interesantă legată de satele acestea, care la timpul lor s-au aflat în componența raionului Dubăsari: de ce granița administrativă la ziua de astăzi este încălcată și raionul Dubăsari de facto este împărțit, ca și raionul Camenca?”. Până în prezent, ședul administrației de la Tiraspol s-a referit la satele de pe malul stâng al Nistrului, aflate sub jurisdicția RM: Pârâta, Pohrebea, Coșnița Doroțcaia, Cocieri și Molovata Nouă, de asemenea la satul Varnița de pe malul drept. Acum însă, Șevciuk a făcut referire la satele de pe malul drept al Nistrului – basarabene – din raioanele Camenca și Dubăsari, care din câte se știe au fost permanent loiale RM. El nu a anunțat acțiuni de preluare cu forța a satelor respective, dar întrebarea cu privire la granița administrativă „discutabilă” merită atenția opiniei publice. În acest context poate fi examinată și întrebarea: să fie oare adevărat că din cauza sărăcirii masive a majoriății locuitorilor RM, mai ales a celor din localitățile rurale, tot mai mulți cetățeni ai țării vor să scape de „povestea de succes” și să obțină condiții elementare de viață în cadrul unei structuri teritoriale în care tarifele la utilități și prețurile la produse sunt de câteva ori mai mici, iar veniturile (pensiile, alocațiile ș.a.) sunt mai mari?   

În opinia lui Șevciuk, planul expus recent de Băsescu privind al treilea proiect național – după aderarea României la NATO și UE, acela al unirii RM cu România – se va realiza într-o perspectivă apropiată. Această perspectivă, după cum a reieșit din expunerea sa, nu poate decât să contribuie la așteptata recunoaștere internațională a independenței RMN.

Șevciuk a mai spus că, în opinia sa și a Ministerului Educației, este nevoie să se acorde o atenție sporită predării în limba moldovenească în 2014-2015, deoarece „practic am rămas singurii în lume care predăm în limba moldovenească”. De aceea, urmează să crească finanțarea școlilor moldovenești. Iată că, se pare, în mod paradoxal, decizia Curții Constituționale cu privire la limba română poate ajuta școlile cu predarea în limba moldovenească în baza grafiei chirilice din zona nistreană, școli cărora guvernarea de la Chișinău nu le-a oferit vreodată vreun ajutor. Nu este de mirare, în condițiile în care „povestea de succes” nu este capabilă să finanțeze/întrețină școlile din teritoriul pe care îl controlează, școli pe care le optimizează, adică le închide.

În lumina celor expuse de E. Șevciuk (cu referire la cererile unor locuitori din unele sate basarabene de a intra în componența RMN), cuvintele premierului Iurie Leancă privind întreprinderea unor măsuri care vor face RM atractivă pentru zona nistreană par dintr-o altă lume, care are puține în comun cu lumea reală – în care cetățenii RM se confruntă cu dificultăți materiale, în pofida parafării de acorduri cu UE. Cu toată asistența finaciară fabuloasă de la Bruxelles, în realitate zona nistreană este mai atractivă pentru satele aflate sub jurisdicția RM, nu invers. Și nu cred că din cauza Bruxelles-ului (a UE).             

[Articol scris pentru Moldova.org]

Paradoxurile Ministerului Educației sau cine pentru cine este

Nu cu mult timp în urmă, pe 13 noiembrie, mass-media au informat despre prezentarea pentru dezbateri, de către Ministerul Educației (ME), a proiectului Codului Educației. În aceeași zi, după ce am constatat că textul proiectului legii nu a fost postat pe site-ul ME, în modesta mea calitate de cadru didactic (confernețiar, doctor) la una dintre universitățile chișinăuene, i-am solicitat viceministrului Educației Loreta Handrabura, responsabilă de învățământul superior, varianta „supusă dezbaterilor” a Codului în cauză. Doamna viceministru mi-a răspuns că nu are varianta finală, revizuită, după dezbaterile pe care le-au avut inclusiv în acea zi (!?). Am rugat-o să-mi pună la dispoziție varianta care este supusă discuțiilor. Într-o manieră optimistă, funcționarul de stat mi-a răspuns o voi avea ca toata lumea, fără discriminare, pe pagina ME, doar că să am răbdare. Și iată că joi, 26 decembrie, la ședința Clubului Jurnaliștilor de Investigație, invitații căreia au fost ministrul Educației Maia Sandu și un șir de funcționari de rang înalt din ME, am aflat că discuțiile pe marginea proiectului Codului Educației s-au încheiat. Iar doamna Nadejda Velișco, șefa Direcției Învățământ superior și dezvoltare a științei din cadrul ME mi-a comunicat că proiectul documentului a fost postat pe site-ul Ministerului, cu modificările efectuate în urma discuțiilor. De asemenea, dânsa mi-a comunicat că proiectul a fost deja expediat celorlalte ministere pentru obținerea avizului, urmând ca în primăvară (martie sau aprilie 2014) proiectul legii să fie supus votului deputaților Parlamentului.  

De ce un document de o asemenea importanță nu a fost discutat la ședințele catedrele universităților, cel puțin partea din el care se referă la învățământul superior?, deși profesorii universitari ar fi putut oferi sugestii utile și cu privire la celelalte trepte ale sistemului educațional. Din cele spuse de doamna ministru Sandu a reieșit că dânsa a avut discuții pe marginea proiectului cu rectorii universităților. Desigur, universitățile dispun de autonomie și poate că era treaba administrațiilor instituțiilor de învățământ superior să organizeze discuții la ședințele catedrelor – în componentele de bază ale structurii organizatorice a unei universități. Cred totuși că dacă cei din conducerea ministerului ar fi postat pe site-ul ME varianta inițială și dacă fiecare profesor din această țară ar fi avut ocazia să ia cunoștință cu proiectul legii și să ofere sugestii pentru a-l îmbunătăți, ar fi avut de câștigat toți – inclusiv conducerea politică, tehnocrată a ME. Or, după cum s-au desfășurat lucrurile, s-a creat impresia că Ministerul nu a fost interesat de opiniile profesorilor – celor care activează în sistemul de educație, care va fi reglementat de noul Cod. Această situație, cu regret, ne-a aminitit de practicile sistemului totalitar (sovietic) când partidul decidea și poporul executa. În sistemul democratic însă, din câte se cunoaște, nu profesorii din sistem sunt pentru Minister, ci ME este pentru profesori, elevi și studenți. De aceea, bine ar fi fost dacă proiectul legii pe care o vor aplica profesorii ar fi fost discutat de profesori – de cât mai mulți dintre ei.

De altfel, atitudinea nepăsătoare a conducerii ME nu ne miră pe fundalul nepăsării cu care coaliția de guvernământ a sfidat societatea moldovenească în timpul negocierilor cu UE asupra Acordurilor de Asociere și de Liber Schimb. Guvernanții nu au pus la dispoziția cetățenior țării cele două texte decât după ce au fost parafate, deci când nu mai puteau fi introduse modificări, în vederea îmbunătățirii conținutului lor.

La ședința Clubului Jurnaliștilor de Investigație ministrul Maia Sandu mi-a răspuns la o întrebare legată de doctoratul habilitat. În ciuda unei atitudini nu tocmai democratice din partea conducerii și a funcționarilor din ME, le-am spus diriguitorilor sistemului de educație că îi susțin în ceea ce privește implementarea normelor din spațiul european (occidental) cu privire la acest subiect. Or, doamna Sandu a menționat că unii rectori ai universităților se opun excluderii gradului științific de doctor habilitat, urmând să rămână abilitatrea – în baza publicațiilor, participării la proiecte de cercetare – pe care o va face același CNAA. Dacă ministrul Maia Sandu ar fi apelat la profesorii universitari din țară, ea ar fi obținut sprijin pentru toate inițiativele care sunt menite să armonizeze sistemul educațional din RM cu cel din UE, în pofida criticilor oricui.   

© În cazul republicării (preluării) articolului sau a unor părți din el, este obligatorie indicarea link-ului activ. 

De ce RM va achita mai mult decât Ucraina pentru gazele rusești

Astăzi ministrul Economiei Valeriu Lazăr a anunțat că ieri a fost semnat la Moscova un nou contract al Guvernului RM cu Gazprom-ul, în care a fost trecut noul preț, pentru 2014, la gaz: 365 $ pe mia de metri cub. Prețul anterior fusese de aproximativ 390 $. Desigur, la prima vedere, se poate aprecia că Guvernul de la Chișinău merită felicitări, căci în urma negocierilor s-a reușit o reducere a prețului cu 25 $ pe mia de metri cub. Totuși, dacă vom compara prețul obținut de negociatorii moldoveni cu prețul obținut de guvernarea din Ucraina, vom constata că este o diferență semnificativă între prețul care va fi achitat de fiecare dintre cele două state post-sovietice. Pentru Ucraina prețul la gaz a fost redus cu o treime: statul vecin va achita 268,5 $, față de peste 400 $ cât a plătit până acum. Astfel, în timp ce pentru Ucraina Rusia a acceptat o reducere de 131,5 $, reducerea obținută de guvernarea de la Chișinău este de doar 25 $. Diferența dintre prețul care va fi achitat de Republica Moldova și cel care va fi achitat de Ucraina este de aproape 100 $, mai exact de 96,5 $.

De ce există această diferență între cele două reduceri, respectiv de ce există această discrepanță între cele două prețuri care vor fi plătite de RM, respectiv de Ucraina? Un prim răspuns ar viza calitatea negociatorilor moldoveni, respectiv capacitatea de a folosi argumentele care ar fi convins partea rusă să ofere Republicii Moldova același preț pe care îl va plăti Ucraina (sau un preț apropiat). Se știe că până în prezent Republica Moldova a achitat un preț mai mic cu 10 $ la mia de metri cub decât Ucraina. În fond, actualmente RM se află în aceeași situație ca și Ucraina: ambele state sunt membre ale programului Politicii Europene de Vecinătate – Parteneriatul Estic, ambele au parafat Acordurile de Asociere și de Liber Schimb. Totuși, nivelul de trai din RM este mai scăzut decât cel din Ucraina: în statul vecin tarifele la utilități (serviciile comunale) sunt mai mici, ca și prețurile la toate tipurile de produse, în primul rând cele alimentare, în timp ce pensiile și salariile bugetarilor sunt mai mari.

De ce atunci Rusia a avut o atitudine diferită față de RM? Nu oare pentru că oficialii de la Chișinău, în loc să bată alarma în legătură cu nivelul scăzut de trai din țară (care este cea mai săracă din Europa și din care sute de mii de cetățeni cu capacitate de muncă au plecat sau vor să plece în state cu guvernări normale) s-au complăcut în acceptarea formulei „RM – poveste de succes”? Nu oare pentru că atât oficialii de la Bruxelles, cât și cei de la Chișinău se laudă constant că RM primește cel mai mare ajutor financiar pe cap de locuitor dintre toate statele din vecinătatea UE (cu excepția Palestinei)? Numai că așa se face că asistența financiară respectivă nu contribuie cu nimic la ridicarea nivelului de trai al majorității cetățenilor, iar din cauza corupției funcționarilor administrației de stat și ai sistemului de justiție mediul de afaceri este în continuă deteriorare, ceea ce conduce la sărăcirea majorității populației.

Nu în ultimul rând, apare întrebarea dacă nu cumva guvernarea de la Chișinău a negociat din rea-voință, deci intenționat, un preț pentru gaz mai mare decât cel pe care îl va achita Ucraina. Se știe că o comunitate de săraci (alegători) este mult mai ușor de manipulat sau de cumpărat – cu un kilogram de orez sau cu o mită de 100 de lei – la alegeri. Iar următorul scrutin electoral din RM este aproape, este chiar la sfârșitul anului viitor. În orice caz, este ciudat că nimeni în RM nu și-a pus întrebarea: de ce Ucraina a reușit negocierea unui preț de 268,5 $, în timp ce guvernarea moldovenească a obținut 365 $? Este din cauza incompetenței, a nepăsării sau a rea-voinței? Și cine va răspunde pentru asemenea rezultate în negocieri? Oare chiar este nevoie ca un demnitar să ajungă după gratii, cum s-a întâmplat în Ucraina (vezi cazul fostului premier ucrainean Iulia Timoșenko) pentru ca atitudinea negociatorilor și a guvernanților să fie una responsabilă?           

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

Introducerea legislației Rusiei în zona nistreană sau cum guvernarea de la Chișinău a fost surprinsă de un fapt produs demult

Astăzi Sovietul Suprem de la Tiraspol a adoptat în prima lectură un proiect de lege privind introducerea legislației din Federația Rusă în zona nistreană a RM, la inițiativa șefului administrației de la Tiraspol, Evghenii Șevciuk. Reacția autorităților de la Chișinău a fost vociferată de ministrul Reintegrării Eugen Carpov: „Ministerul de Externe a Republicii Moldova a adresat o notă verbală în acest sens, cu ceva timp mai devreme, pentru a solicita poziţia Rusiei şi pentru a da o calificare acţiunilor şi iniţiativelor care apar pe malul stâng al râului Nistru”. Pentru informarea ministrului Carpov și a colegilor săi din actuala guvernare de la Chișinău, trebuie menționat că președintele Putin a expus clar poziția țării sale cu privire la problema zonei nistrene: „Numai poporul nistrean, poporul care locuiește în Nistrenia, poate să-și determine soarta. Iar comunitatea internațională, inclusiv Rusia, vor avea o atitudine respectuoasă față de această alegere”. După cum a subliniat E. Șevciuk, în proiectului de lege supus atenției deputaților se conține voința poporului nistrean, exprimată în referendumul din anul 2006, când majoritatea locuitorilor s-au exprimat pentru alipirea la Rusia („в данной законодательной инициативе заключена воля приднестровского народа, выраженная на референдуме 2006 года, когда большинство жителей высказались за присоединение к России”).

Încă duminică, atunci când postul rusesc (federal) de televiziune HTB a difuzat un film documentar despre zona nistreană, în care s-a explicat necesitatea recunoașterii independenței RMN, a început pregătirea opiniei publice pentru acțiuni hotărâte cu privire la fâșia nistreană. Acțiunea de astăzi pare încă o verigă în lanțul manifestărilor care sunt menite să conducă la tranșarea problemei privind zona nistreană a RM.

Totuși, cred că proiectul de lege adoptat astăzi, în primă lectură, la Tiraspol, nu face decât să legifereze, printr-un act formal al Sovietului nistrean, o realitate demult cunoscută în întreaga lume, mai puțin de Carpov și compania. Introducerea legislației Rusiei pe teritoriul zonei nistrene a RM înseamnă extinderea jurisdicției statului rus în fâșia în cauză. Or, încă în 2004 CEDO a condamnat Rusia la plata unor sume de bani pentru prejudiciul material și moral, în dosarul Ilașcu, recunoscând jurisdicția Rusiei asupra teritoriului moldovenesc înstrăinat. De asemenea, la 15 noiembrie 2011 CEDO a condamnat din nou Rusia, pronunţând o decizie prin care a obligat statul respectiv să plătească noi despăgubiri, în valoare totală de 160 mii de Euro: câte 60 000 de Euro, în calitate de prejudicii, foştilor deţinuţi ai regimului de la Tiraspol, Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa şi, respectiv, câte 20 000 de Euro rudelor acestora. Rusia a fost obligată să plătească pentru detenţia ilegală în care au rămas Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa până în 2007. Curtea a constatat că Federaţia Rusă nu a îndeplinit hotărârea CEDO din 8 iulie 2004, care prevedea eliberarea imediată a lui Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa. În ştirile difuzate de agențiile de presă pe 15 noiembrie 2011 se spunea: „Curtea a decis că cei doi deţinuţi cad sub jurisdicţia Federaţiei Ruse şi că Rusia este obligată să achite reclamanţilor câte 60 000 de Euro şi 20 000 de Euro rudelor celor doi, cu titlu de compensare a prejudiciului moral şi material, plus 5240 de Euro, total, drept compensare a costurilor şi cheltuielilor în proces”.

Autoritățile de la Chișinău par, ca de obicei, luate prin surprindere și depășite de situația creată. Este pentru că ele nu au nici o preocupare reală față de problema privind zona nistreană a RM – înstrăinată demult de Federația Rusă, fapt recunoscut de o instanță internațională ca CEDO. După reacțiile timide, lipsa de cunoaștere a problemei și oboseala cu care se exprimă guvernanții de a Chișinău, se crează impresia că o recunoaștere a independenței RMN de către Moscova ar fi un cadou dorit și așteptat de coaliția de la Chișinău, care va putea astfel să se concentreze pe privatizarea proprietăților de stat care mai sunt în gestionarea Guvernului, respectiv ar scăpa astfel de o grijă atât de deranjantă în activitatea atât de fructuoasă de până în prezent (cu referite la aeroportul internațional Chișinău, cele 22% din acțiunile poporului în BEM ș.a.).      

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

Ceva despre bătăile din Parlamentul RM sau cum e să fii teribilist politic

Sfârșitul sesiunii de toamnă a Parlamentului RM, care a fost consemnat pe 24 decembrie, a scos în evidență o trăsătură a președintelui PD M. Lupu. După o intervenție la un microfon din sala de ședințe, acesta s-a năpustit asupra deputatului din opoziția parlamentară, Grigore Petrenco, și a început să-l îmbrânceasă, ceea ce a cauzat o confruntare fizică, în care s-au dat și palme (dacă nu și pumni), în care au fost implicați și alți deputați comuniști, care au sărit în apărarea lui Petrenco, și alți deputați din coaliția guvernamentală, care au sărit în apărarea PD-istului. Președintele Parlamentului, Igor Corman, a încercat să-și tempereze președintele de partid, adresându-li-se „bătăușilor” (Lupu și Petrenco – cel care s-a aflat în legitimă apărare): „Domnilor deputați eu vă rog să vă calmați”, apel care nu a produs efectul scontat, căci confruntarea s-a extins. Lupu a explicat că s-a apropiat de Petrenco și i-a spus să meargă împreună într-o altă sală pentru ca să vorbească precum bărbații, în urma cuvintelor pe care i le-a adresat deputatul comunist. Petrenco a declarat presei că i-a spus lui Lupu că este „o personalitate ușuratică care îndeplinește comenzile proxenetului Plahotniuc”.

În Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord Garda Regală este un element de atracție pentru turiști. Membrii Gărzii Regale sunt cunoscuţi nu numai pentru căciulile din blană de urs pe care le poartă, ci pentru starea lor impasibilă din timpul serviciului: ei nu râd, nu vorbesc şi nu fac gesturi în afara „celor din program”, indiferent de provocările la care sunt supuși de turiști. Iar turiștii profită de acest fapt, dedându-se la provocări (știind că soldații nu vor reacționa). Tocmai de aceea, un caz a devenit știre imediat: un soldat din Garda Reginei Angliei a fost filmat într-un moment inedit – acesta s-a pierdut cu firea după ce a fost batjocorit de un turist şi i-a tras acestuia o palmă pe după cap. În știre se menționa că nervii soldatului au cedat. E clar că un asemenea soldat nu poate îndeplini misiunea care i-a fost încredințată.

Dacă până și soldații din garda unei Regine sunt antrenați pentru a-și menține calmul în orice situație, cu cât mai mult ar trebui să dispună de această capacitate deputații dintr-un Parlament ca cel al Republicii Moldova, în care deputații sunt garda suveranului – poporului acestei țări? De ce în Legislativul de la Chișinău sunt posibile asemenea deraieri de la un comportament decent, deci firesc, nu al unor parlamentari, ci al unor simpli cetățeni? Pentru că în instituția respectivă nu există respect între colegi, deputații din coaliția guvernamentală și opoziție demult au depășit limita admisibilă nu numai a unor contradicții firești într-o societate pluralistă și democratică, ci limita respectului elementar între oameni, cu atât mai mult între deputați – cei care reprezintă grupuri din societatea moldovenească. Atunci când un deputat se năpustește asupra altuia îmbrâncindu-l, el manifestă lipsă de respect față de cei care l-au votat pe acela, datorită cărora acela a ajuns în forul legislativ al țării.

Când un deputat de 2 metri din coaliția de la putere, îl somează prin îmbrânceli pe un deputat din opoziție, cu mult mai scund și mai tânăr, să iasă afară pentru a-l bate măr, nu cred că este o situație care îl avantajează, în ochii electoratului, pe primul. De asemenea, situația în cauză a arătat că cel care a inițiat „bătaia” din Parlament nu pare un lider, ci un teribilist, care se ia de un alt deputat pentru a-l scoate, prin îmbrânceli, afară, pentru ca să-l bată. Pe scurt, cazul de ieri din Parlament a fost o dovadă în plus a gradului de degradare pe care l-au atins politicienii momentului la Chișinău.

P.S. Și a mai demonstrat că multe dintre instituțiile mass-media moldovenești sunt instrumente de propagandă/manipulare (cum a fost cândva NIT-ul), căci deși din imaginile prezentate s-a văzut clar că M. Lupu a fost cel care s-a năpustit asupra lui Petrenco, îmbrâncindu-l, iar comunistul s-a apărat, unele mijloace de informare în masă l-au găsit drept vinovat pe deputatul comunist.       

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

Despre România ca model pentru RM sau concluzii cu privire la cazul Pungești

România reprezintă pentru cetățenii Republicii Moldova un model (o mostră) în ceea ce privește integrarea europeană și beneficiile sale. Nu numai pentru că este un stat membru al UE, cu care RM are frontieră comună (deci cel mai apropiat geografic), ci și datorită multitudinii elementelor comune, întâi de toate istoria și cultura. Cazul cetățenilor din comuna Pungești, județul Vaslui, care au protestat împotriva explorării gazelor de șist în imediata apropiere de casele lor, a zdruncinat multe dintre închipuirile populației RM cu privire la binele pe care îl reprezintă „valorile europene” – așa cum sunt puse în practică pe teren, în Moldova dintre Carpați și Prut, de către guvernul de la București. Premierul Victor Ponta a comentat astfel bătăile cărora au fost supuși protestatarii pașnici de la Pungești: „Acolo este vorba despre o proprietate privată. Cei de la Chevron își pun gard, își păzesc o proprietate privată. (…) Toate acțiunile jandarmilor au fost sută la sută conform legii și îi felicit pentru asta”.

Pentru observatorii dintr-un stat aflat în afara UE, cum este Republica Moldova, apar câteva întrebări care dispun la meditare. În primul rând, legată de poziția ce pare ciudată a demnitarului statului român, care își primește salariul din impozitele plătite de protestatarii din Pungești. După cum a vorbit Ponta, se poate crea impresia că el este plătit de Chevron, drept pentru care apără interesele respectivei corporații în confruntarea cu  cetățenii României. Nu cred că în SUA ar fi posibil un caz în care o firmă străină să obțină dreptul de explorare și să declanșeze lucrările, punând în pericol securitatea biologică a populației dintr-o localitate americană, fără ca autoritățile americane să nu-și apere cetățenii.

În al doilea rând, stârnește revoltă faptul că o corporație străină, în speță – una americană, a putut deveni proprietar al unul teren într-o comună din România, în imediata apropiere de casele localnicilor – la Pungești – și a obținut dreptul de a explora pe un teren destinat lucrărilor agricole. Am urmărit dezbateri care au avut loc în România cu privire la problema acordării dreptului de a vinde terenuri cetățenilor străini, inclusiv diferitelor corporații. Parlamentul de la București a fost obligat să adopte legea care le permite străinilor să procure pământ în România, obligație care rezultă din statutul de membru al UE, dar, oricum, autoritățile unui stat cu un popor demn sunt chemate să servească propriii cetățeni – contribuabilii la bugetul țării. Chiar dacă o companie străină a obținut dreptul de proprietate asupra unui teren (cu siguranță, plătind un preț departe de profitul scontat de firma care va extrage gazele), statul ar trebui să încerce tot posibilul pentru apărarea drepturilor și a satisface cererilor legitime ale propriilor cetățeni. În România „europeană” însă se procedează altfel. Nu numai că autoritățile nu au stat de vorbă cu localnicii – nu li s-au oferit compensații pentru a-și muta casele – satul – în alt loc, căci apele din fântâni cu siguranță vor fi poluate – jandarmii i-au mai și snopit în bătăi. Și V. Ponta nu numai că a recunoscut că stă în spatele fărădelegilor – snopirii localnicilor – (că el a dat ordinul respectiv) dar a și felicitat jandarmii pentru umilirea și batjocorirea cetățenilor din Pungești.

Violența regimului de la București (manifestată prin râvna jandarmilor) este cu atât mai revoltătoare cu cât în prezent România nu are nevoie de gaze. Același V. Ponta scria pe contul său de pe Facebook (pe 19 decembrie): „Producem mai multa energie decât avem nevoie și trebuie să exportăm. Pentru asta trebuie să avem infrastructura necesară pentru a exporta și în alte state comunitare” (despre RM și conducta Iași-Chișinău nici vorbă). Dacă România are mai multă energie decât are nevoie, de ce mai trebuie să exploateze gazele de șist, otrăvind apele locuitorilor comunei Pungești? Pentru un singur lucru – pentru a asigura profit corporației americane Chevron. 

Raiul din UE, așa cum ni se prezintă din România, cu bătăile jandarmilor aplicate unor oameni care își apără dreptul elementar de a avea apă nepoluată în fântâni, nu este cea mai atractivă imagine pentru cetățenii RM. Actualul Guvern de la București, oricâte resurse alocă pentru a atrage Republica Moldova (de la 1 decembrie și-a început emisia un canal al TVR destinat exclusiv telespectatorilor din RM, au fost acordate 20 de milioane de euro pentru infrastructura de educație din RM), prin comportamentul său față de cetîțenii din Pungești nu poate decât să obțină efectul invers…             

[Articol scris pentru portalul Moldova.org] 

Campanie mediatică a unor televiziuni moscovite privind RMN: pregătirea recunoașterii independenței?

Sâmbătă, pe postul moscovit TBЦ, iar duminică, pe postul rusesc cu acoperire națională HTB, au fost difuzate un reportaj amplu, respectiv un film documentar dedicate problemei zonei nistrene a RM sau Republicii Moldovenești Nistrene nerecunoscute, din care se poate deduce că Moscova pregătește opinia publică, atât din Rusia cât și din lume, în vederea recunoașterii independenței RMN de către Kremlin, explicând prin filmele (comentariile) respective necesitatea acestui pas. Întrucât au fost implicate două televiziuni rusești importante (TBЦ și HTB), se poate deduce că este vorba de o campanie mediatică (propagandistică) pro recunoașterea independenței RMN. În filmul de pe HTB (emisiunile căruia sunt difuzate pe postul chișinăuian TV7) realizatorii au prezentat opiniile unor persoane din zona nistreană care vor și solicită recunoașterea statalității formațiunii lor teritoriale. De asemenea, în cadrul filmului a fost prezentat un interviu cu vicepremierul rus Dmitrii Rogozin, care a amintit că el a avertizat guvernarea moldovenească despre faptul că, în virajele sale în cursa cu viteză mare spre UE (la care Republica Moldova nu are cum să adere), Chișinăul poate pierde vagoane, avându-se în vedere Nistrenia. De asemenea, Rogozin a reiterat faptul că guvernarea de la Chișinău nu ține cont de opinia administrației și populației din Nistrenia atunci când negociază acorduri cu UE, ceea ce înseamnă că autoritățile moldovenești au renunțat la teritoriul nistrean. Aceasta, cu atât mai mult cu cât guvernanții RM au instalat posturi la „granița moldo-nistreană”.      

Sunt semnate îngrijorătoare pentru societatea moldovenească, cea care este în drept să aștepte răspunsul guvernării de la Chișinău. Totuși, nu cred că actualii guvernanți de la Chișinău (fiind cunoscută calitatea lor morală și intelectuală/profesională) se vor impacienta și se vor îngrijora pentru tot mai posibila pierdere a teritoriului moldovenesc respectiv. Așa cum pentru cedarea celor 22% din acțiunile BEM au dat vina pe fosta guvernare comunistă (excelând în ipocrizie, luându-i pe cetățenii țării drept o adunătură de proști), tot așa pentru pierderea zonei nistrene vor da vina pe toți cei care s-au succedat la guvernare până la ei.

În fond, cum poate fi altfel dacă cea mai mare satisfacție pentru actualii guvernanți ai RM este să cedeze ceva – vezi cazul cedării aeroportului internațional Chișinău, sau cazul cedării pieței agricole a RM (fie și cu o dispensă de 10 ani) prin Acordul de Liber Schimb RM–UE... Tot mai mult se pare că anume această guvernare va ocupa un loc aparte în istoria acestei țări (chiar dacă nici nu există o asemenea istorie în RM – nu există o „Istorie a RM”). Problema e că tot mai mulți se îndoiesc de faptul că această țară va mai exista cu actuala guvernare, pentru că actuala guvernare este complet incompatibilă cu statul moldovenesc contemporan. Este „biciul lui Dumnezeu” pentru un popor constituit dintr-o majoritate de nevolnici.

P.S. Vicepremierul rus D. Rogozin a afirmat răspicat că Federația Rusă nu va lăsa Nistrenia, concetățenii săi din teritoriul respectiv. Cred că observatorii fenomenului politic din Republica Moldova, cei care cunosc calitatea morală a guvernanților de la Chișinău, manifestată atât de clar în cazurile legate de cele 22% ale acțiunilor statului la BEM și de aeroportul internațional Chișinău, se gândesc cu înfiorare la faptul că autoritățile Federației Ruse ar putea să încerce rezolvarea respectivei probleme așa cum au fost tranșate – prin procese total netransparente – cazurile BEM și al aeroportului… Unde a mers mia, merge și suta…   

[Articol a fost scris pentru portalul Moldova.org]