Problema comunității moldovenești din Ucraina în contextul războiului de la est de Republica Moldova

Evenimentele dramatice din Ucraina, începute pe 24 februarie și pe care oficialitățile din Federația Rusă le numesc „operațiune militară specială”, iar cele ale Ucrainei – „război”, au determinat un flux mare de refugiați din Ucraina, care au intrat pe teritoriul Republicii Moldova. O parte a acestora au plecat mai departe, în state din Uniunea Europeană. Mulți au hotărât să rămână în Republica Moldova. În acest context autoritățile de la Chișinău nu abordează o problemă stringentă, care de multă vreme este ignorată – cea a comunității moldovenești din Ucraina.

Moldovenii, împreună cu românii, din Ucraina constituie al treilea grup etnic (după ucraineni și ruși), numărând 409.608 de persoane, sau 0,85% (dintre care moldoveni s-au declarat 258.619 ori 0,53%, iar români 150.989 ori 0,32%) din populația Ucrainei, potrivit recensământului populației din 2001. 44% dintre aceștia se află în regiunea Cernăuți (nordul Bucovinei, ținutul Herța și nordul Basarabiei – unde majoritatea se identifică moldoveni), 30% – în regiunea Odesa (sudul Basarabiei și partea ucraineană a interfluviului Nistru-Bug), 12% – în regiunile Krovopivnițk (fostă Kirovograd) și Nikolaev, 8% în regiunea Transcarpatia și 6% în alte regiuni. Este interesant că în regiunea Kirovograd există sate moldovenești, formate de strămoșii actualilor locuitori, care au plecat din Moldova în părțile respective prin anii 1804-1805, înainte de anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, când nu exista vreun stat român.

Autoritățile de la Chișinău nu sunt preocupate de comunitatea moldovenilor din Ucraina. La o conferință de presă din 30 noiembrie 2021 l-am întrebat pe prim viceprim-ministrul, ministrul de externe Nicu Popescu, „Cum poate ajuta Republica Moldova comunitățile moldovenești din sudul Basarabiei, actualmente – regiunea Odesa a Ucrainei?”. Este vorba, în primul rând, de probleme ca trecerea claselor sau chiar școlilor în localitățile cu populație moldovenească la predarea în limba ucraineană și altele. Oficialul mi-a răspuns că, „Din perspectiva noastră, limba [pe care o vorbesc cele 124,4 mii de persoane care s-au declarat moldoveni la ultimul recensământ din Ucraina, n. A.L.] este română”. „Acest lucru noi îl spunem foarte deschis în interacțiunea noastră cu partenerii noștri din Ucraina. Subiectul, situația vorbitorilor de limbă română din Ucraina, este discutat”, a adăugat Nicu Popescu.

Este semnificativ faptul, că Republica Moldova nu are o instituție specializată care să se ocupe de comunitățile moldovenești de peste hotare. În România o asemenea instituție este Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Instituții de acest fel au Ungaria, Polonia și alte state din UE, la care actuala guvernare a depus cerere de adere în numele Republicii Moldova.

A devenit o practică larg răspândită ca statele care se respectă să acorde ajutor comunităților conaționalilor lor de peste hotare. Israel, Germania, Rusia și alte state au programe de repatriere a conaționalilor de peste hotare. Este uimitor faptul că autoritățile de la Chișinău nu sunt preocupate de persanele care se identifică drept moldoveni în Ucraina. Era firesc ca în contextul crizei din Ucraina, autoritățile de la Chișinău să invite moldovenii din țara vecină să se stabilească în Moldova – care este și țara lor. O asemenea abordare este cu atât mai utilă, cu cât Republica Moldova se confruntă cu o gravă problemă demografică, iar multe localități rurale pur și simplu au fost desființate – au dispărut prin depopulare. Cu resurse din Occident, destinate gestionării problemei refugiaților, ar fi util ca autoritățile de la Chișinău să implementeze un program de repatriere a moldovenilor din Ucraina – să le ofere pământ, să le procure sau construiască case, să le ofere posibilitatea de a deschide afaceri. Cu regret, nu există, deocamdată, o asemenea înțelegere în cabinetele guvernamentale de la Chișinău.

Atâta timp cât statul moldovenesc nu va avea un comportament comparabil cu cel al Israelului, Germaniei și a altor state din UE, cu regret, asupra statului Republica Moldova va plana calificativul „stat eșuat”.

Dar mai există însă un aspect ce poate fi adăugat. Nu trebuie să uităm, că există date istorice care relevă legătura strânsă între moldoveni și ucraineni. În una dintre ultimele sale cărți («История Украины-Руси», Издательство Арий, Киев, 2011, pp. 88-89), regretatul scriitor ucrainean Олесь Бузина (ucis la Kiev de un naționalist ucrainean la 16 aprilie 2015), a scris că ucrainenii din vestul Ucrainei sunt, de fapt, moldoveni slavizați. „Galițienii se deosebeau de Rusicii adevărați prin toate – psihologie, tip antropologic și (cel mai important!) originea non-slavă. (…) Pur și simplu spus, [este vorba de] o natură umană, radical diferită de poltaveni sau cernigoveni. Deci, din ce a reieșit ea? Explicația poate fi găsită în orice monografie privind etnogeneza slavă. La granița dintre erele veche și nouă slavi în Galiția încă nu existau. Ea era locuită de purtătorii așa-numitei «culturi a movilelor carpatice» – tribul dacic al carpilor. Dacii vechi sunt strămoșii românilor și moldovenilor de astăzi. În secolul al II-lea sub conducerea împăratului Traian ei au fost cuceriți de către romani, întemeind provincia Dacia pe teritoriul României de astăzi. Dar cuceritorii nu au ajuns până în Carpați și în regiunea nistreană superioară. Teritoriile sărace locale, populate de sălbatici înapoiați, pur și simplu nu i-au interesat pe originarii din Italia. Dacii – carpii au fost lăsați în pace, oferindu-le posibilitatea de a exista în «cultura lor, a movilelor carpatice». Aceasta a continuat până în epoca Marii Migrații a Popoarelor, când slavii au început să se infiltreze aici din Volînia. În secole V-VI această parte a dacilor, căzând sub stăpânirea lor, a pierdut limba și a trecut la dialectul slav, desigur, deformându-l. Din dacii care s-au supus romanilor au ieșit românii și moldovenii. Iar aceia din rămășițele care au recunoscut superioritatea slavilor – actualii galițieni. Astfel, nu ar fi o exagerare să spunem că galițienii sunt în esență moldoveni slavizați”, a menționat Олесь Бузина.

„Personal, privind cum sar [joacă] în jurul vetrei huțulii cu tomahawk-urile [armă de luptă: măciucă – poate fi vorba de buzduganul moldovenesc sau de toiag, n. A.L.] lor naționale nu mă îndoiesc deloc (…). Aceleași melodii româno-moldave (geto-dacice), aceleași fețe cu nasuri acviline non-slave, exact aceleași cheptare [cojoace?, n. A.L.] brodate cu zorzoane carpatice, cu lâna în interior. Cât timp tac – în general nu-i poți distinge de moldoveni”, a precizat Олесь Бузина.

Mai putem adăuga informațiile interesante despre Țara Bolohovenilor, care s-a aflat tocmai în Volînia – de unde au venit slavii peste carpii din vestul Ucrainei și i-au slavizat. Bolohovenii sau Volohovenii au fost un grup etnic care a populat nordul Moldovei la răsărit și sud de principatul Galiției, în nord până la Jîtomîr, în est până la jumătatea distanței dintre Bug și Kiev, iar în sud cuprinzând ținutul Sorocii. Despre Bolohoveni există informații doar în cronicile rusești dintre anii 1150–1257. Există elemente (în primul rând toponimia) care permit să se afirme ideea că Bolohovenii au fost strămoși ai moldovenilor.

Nu în ultimul râd, să nu uităm faptul că pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare și Sfânt, Moldova a deținut cetatea Lerici la gurile Niprului, iar asta înseamnă că a deținut și controlul asupra căilor de acces în spațiul dintre Nistru și Nipru.

Toate aceste elemente ne permit să vedem în ucraineni un popor cu care suntem îngemănați. În condițiile dezastrului demografic din Republica Moldova, autoritățile ar putea adopta programe de naturalizare nu numai a moldovenilor din Ucraina, ci și a ucrainenilor de alte limbi, pentru că din punct de vedere istoric suntem foarte apropiați. Bineînțeles, statul moldovenesc ar fi trebuit să creeze condiții propice pentru ca familiile de ucraineni – în primul rând copii care merg la școală – să se poată integra prin însușirea limbii de stat din Republica Moldova. Din păcate, nu pot fi întrevăzute asemenea abordări la actuala guvernare de la Chișinău.

Din neam în neam

Din neam în neam, prin secole străbate

O Țară cu destin miraculos,

De păstori cu turme răsfirate,

De plugari, muncind pământ mănos.

Țară de popor de Dumnezeu,

În bunătate urmărindu-și mântuirea. 

Ostași ai Domnului – viteji, uniți la greu,

Zidirea Țării le este menirea.

Cum a fost anul 2021 pentru părintele Vasile Garbuz, paroh al bisericii din Peresecina

 Cu bune și cu rele, 2021 se încheie și tot ce a zămislit lasă o urmă în destinul omului, familiei, țării. Despre victorii și rateuri eșecuri, despre speranțe și dezamăgiri, achiziții și pierderi, am vorbit cu preotul Vasile Garbuz, paroh al bisericii Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul din satul Peresecina, raionul Orhei.

„Cel mai fericit moment în viața locuitorilor din tot cuprinsul Moldovei a fost faptul, că pe lângă toate greutățile pe care le-am întâlnit, pentru agricultori anul acesta a fost de mare succes, așa cum nu am mai văzut de peste 30 de ani. Am avut cea mai mare roadă de grâu, porumb, floarea soarelui, legume și fructe. Prin intermediul sfintelor noastre biserici, cu rugăciunile preoților, și a tuturor credincioșilor, Dumnezeu a trimis asupra noastră cea mai bogată roadă”, a menționat părintele Vasile.

Pandemia a influențat atât starea materială, cât și starea spirituală a credincioșilor. În opinia părintelui pandemia este „o pedeapsă care a venit asupra omenirii”. „Mulți dintre credincioși s-au speriat de acest virus și nu au frecventat biserica. Cei mai credincioși, mai devotați fii și fiice ale Bisericii și-au păstrat credința strămoșească și s-au împărtășit regulat. Cel mai bun vaccin pentru credincioși este Sfânta împărtășanie. De la împărtășania nu s-a îmbolnăvit nimeni și n-am folosit nicio metodă de dezinfectare. După sursele ecleziastice pe care le cunosc și de la multe persoane remarcabile, care în prezent au și peste 90 de ani, și de la care am avut ocazia să învăț, și eu la timpul meu, toți mi-au spus în unison, că numai credința personală în puterea divină, rugăciunile fierbinți la biserică și acasă, respectarea condițiilor sanitare – sunt metodele care o să salveze omenirea”, a subliniat părintele Vasile.

La întrebările credincioșilor îngrijorați, referitoare la pandemia coronavirusului, părintele Vasile a explicat că „din punctul de vedere al învățăturii creștine, indiferent de proveniența virusului (naturală sau artificială), aceasta este o încercare îngăduită de Dumnezeu, din care vom putea ieși cu bine dacă ne vom pocăi, ne vom schimba gândirea și faptele, ne vom întoarce la Dumnezeu, ne vom ruga pentru izbăvirea de molimă”.

Majorarea tarifului la gaz a reprezentat un motiv de îngrijorare pentru părintele Vasile, întrucât biserica este încălzită în sezonul rece cu o instalație care funcționează pe bază de gaz. „Biserica din Peresecina este monument istoric, aflată la evidență la Ministerul Culturii, ca monument istoric. Lăcașul datează din anii 1895-1910. Are o istorie bogată. Unul dintre ctitori este țarul Nicolai al II, care a vizitat județul Orhei în 1912 și, la rugămintea unui grup de credincioși din sat, a donat o sumă de bani cu care s-a făcut iconostasul. Avem picturi murale, avem icoane valoroase, care necesită o anumită temperatură pentru a fi păstrate în siguranță. Dacă clădirea bisericii este ocrotită de stat, statul ar trebui să ajute bisericile – monumente istorice”, a remarcat părintele Vasile. Ca urmare a propunerii făcute de părintele Vasile prin intermediul IPN, ca guvernul să aplice compensații bisericilor în aceleași condiții ca și persoanelor fizice, Mitropolia Moldovei a făcut un apel către Guvern cu aceeași solicitare, care a rămas fără răspuns.

„Având în vedere că mănăstirile și bisericile din Republica Moldova sunt parte a patrimoniului cultural național, ar fi foarte bine ca Guvernul să contribuie la rezolvarea problemelor cu care se confruntă comunitățile bisericești”, susține părintele Vasile. Or, bisericile care sunt monumente istorice pot contribui la promovarea turismului în Republic Moldova. „Mânăstirile și bisericile vechi din Republica Moldova sunt obiective care prezintă interes pentru turiștii care ne vizitează țara. De aceea autoritățile trebuie să ajute la reparația și întreținerea lor”, a menționat părintele Vasile, care a propus ca Guvernul să adopte un program de stat prin care să finanțeze lucrări de reparație a edificiilor de cult, așa încât acestea să poată fi incluse în circuitele turistice din țară, „fără să ne fie rușine în fața străinilor, de felul cum arată”.

Este știut faptul că acolo unde este moralitate, este mai puțină corupție și în general mai puține crime. Pentru ridicarea nivelului moralității în societate este nevoie de o educație morală. În acest sens, părintele Vasile consideră că disciplina academică „Morala” trebuie predată nu numai în seminarele și academiile teologice, ci în toate instituțiile de învățământ din țară.

La cei 78 de ani ai săi, preotul Vasile Garbuz, este o personalitate mai rar întâlnită în tagma bisericească din Republica Moldova. Are peste 50 de ani de preoție în cadrul Mitropoliei Bisericii Ortodoxe din Moldova. A absolvit Seminarul Teologic din Leningrad, unde a fost coleg de grupă cu actualul patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse Kiril (pe atunci – Vladimir Gundeaev). Relațiile bune cu colegul său le-a păstrat până în prezent. După studiile de la Leningrad, și-a făcut studiile universitare și doctorale la Academia Teologică din Moscova, obținând titlul de doctor în Teologie (1977). Pe parcursul anilor, părintele Vasile i-a cunoscut personal și a comunicat cu patriarhii României Iustin, Teoctist și Daniel, personal a slujit cu patriarhii Rusiei Alexii I, Pimen și Alexii al II. Actualul patriarh Kiril l-a vizitat pe părintele Vasile la Peresecina. Prima parohie a părintelui a fost cea din satul Isacova, Orhei. În 1980 a devenit paroh al catedralei Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul din Peresecina, unde slujește până în prezent. Este unicul preot cu titlul științific de doctor în Teologie – obținut la Academia Teologică din Moscova – care slujește într-o parohie rurală din Republica Moldova. În 1990 a devenit prorector și profesor la Seminarul Teologic de la Chițcani, mutat mai târziu la Chișinău. În această calitate, a editat un manual intitulat „Morala divină și firească”. Are mai multe decorații de stat și bisericești. Are titlul de Om emerit al Republicii Moldova. 

Patrioți versus globaliști

Mulți l-au plăcut pe fostul președinte american Donald Trump când a declarat de la tribuna Adunării Generale a ONU că viitorul omenii aparține patrioților, nu globaliștilor. Au luat-o de bună. Fără să se gândească, că pentru a fi realizat un asemenea deziderat, este nevoie de acțiuni din partea tuturor celor care se regăsesc în noțiunea de „patrioți”.                                                                                                             

             

Or, un patriot se manifestă în acțiuni. Prin comportamentul său, un patriot își va susține Patria. De exemplu, un patriot nu va face cumpărături în supermarket-uri, ci în piețe și în magazinele mici (de la colț) – care se aprovizionează de la producătorii locali și unde (atât în piețe, cât și în magazinele mici) se achită decât cu bani cash, nu cu carduri bancare. În general, va achita cu bani cash, nu cu card bancar. Prin aceasta, patriotul va susține agenții economici autohtoni, nu rețelele comerciale care scot (sub formă de profit) banii din țară, păcălindu-i pe cei înceți la minte cu „reduceri”.

 

Trump n-o să vină să salveze Patriile celor care se cred patrioți ai statelor lumii. Este treaba patrioților, zi de zi. Pentru că globaliștii, fie și cei inconștienți – „idioții utili” ai sistemului (după o vorbă atribuită lui Lenin, cu referire la un alt context istoric) – își fac treaba de ruinare a țărilor și de impunere a statului global clipă de clipă. Iar conform proorocirilor din scrierile Părinților creștin-ortodocși, statul global este pregătit pentru a fi condus de antihrist (cel care îi va pecetlui pe cei care i se vor închina cu semnul fiarei). Deci un patriot este și un creștin. Iar apărarea Patriei și apărarea Credinței se suprapun. Un creștin își va apăra libertatea, pe care o are ca pe un dar neprețuit de la Creatorul său. Un creștin – patriot va rezista în fața sistemului global, care vrea să-l înrobească. 

Astăzi creștinii ortodocși o cinstesc pe ocrotitoarea Moldovei, Sfânta Cuvioasă Parascheva

 

Creștinii ortodocși de stil vechi o sărbătoresc astăzi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva – ocrotitoarea Moldovei, cunoscută și sub numele de Paraschiva. În bisericile din întreaga țară sunt oficiate liturghii, iar multe localități își marchează hramul. Printre acestea se numără Strășeni, Ialoveni ș.a.. Aceasta este a doua sărbătoare importantă а lunii octombrie, după Acoperământul Maicii Domnului, din 14 octombrie. În limba greacă „Παρασκευή” înseamnă „a cincea zi a săptămânii”, adică vineri. De aici şi numele Paraschiva. Cuvioasa mai este numită în popor Sfânta Vineri. Este cinstită pe 14/27 octombrie, când a adormit întru Domnul, în secolul al XI-lea.

Moaștele Sfintei Paraschiva se păstrează în Catedrala Mitropolitană din orașul Iași. Ele au fost aduse la Iași în 1641, pe vremea domnitorului Vasile Lupu, fiind depuse inițial, pe 14 octombrie, la Biserica Sfinții Trei Ierarhi. După construcția Catedralei Mitropolitane din Iași, moaștele Cuvioasei au fost mutate acolo în 1889. Sfânta Parascheva sau Paraschiva, a devenit ocrotitoarea Moldovei. Creștinii s-au convins de-a lungul secolelor de puterea moaștelor Sale de a face minuni. Aducerea moaștelor Cuvioasei la Iași a fost un gest de recunoștință din partea patriarhului Constantinopolului de atunci, Partenie I, și a membrilor Sinodului Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol pentru faptul că Vasile Lupu a plătit toate datoriile pe care le avea Patriarhia Ecumenică, cu 300 de pungi de galbeni.

Până în 1641, în Moldova erau cinste  moaștele Sfântului Ioan cel Nou, aduse la Suceava, capitala țării, de la Cetatea Albă, de domnitorul Alexandru cel Bun şi care erau depuse în Biserica Sfântul Gheorghe. El era considerat ocrotitorul Moldovei. Din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, reședința domnească se mută la Iași. În anul 1686, moaștele Sf. Ioan cel Nou au fost furate de polonezi, cu prilejul unei expediții militare conduse de regele Ioan Sobieski, și duse în Polonia, în orașul Zolkiew. Au fost readuse la Suceava un secol mai târziu. Între timp, pentru moldoveni ocrotitoarea țării devenise Sf. Parascheva de la Iași.

Sfânta Parascheva s-a născut la începutul secolului al XI-lea, în satul Epivata, astăzi Boiados, nu departe de Constantinopol, într-o familie bogată și importantă, având un frate episcop. A intrat la o vârstă fragedă într-o mănăstire de lângă Constantinopol şi tot la o vârstă tânără, de 27 de ani, a trecut la cele veșnice. Descoperindu-se faptul că rămășițele ei erau în realitate moaște emanând o bună mireasmă specifică sfinților, acestea au fost așezate mai întâi, în secolul al XII-lea, la Târnovo, în Bulgaria, pentru a fi strămutate mai apoi la Belgrad. Biserica Sveta Petka, care a adăpostit-o, se mai păstrează și astăzi intactă în capitala Serbiei. De acolo, moaștele au fost strămutate în biserica Patriarhiei din Constantinopol, de unde domnitorul Vasile Lupu le-a adus în Moldova, după ce a plătit datoriile Patriarhiei Ecumenice.

Ziua de 27 octombrie este considerată în popor început al iernii pentru îngrijitorii de vite.

Pe 9 octombrie creștinii ortodocși de stil vechi îl pomenesc pe Apostolul iubirii

 Pe  9 octombrie creștinii otodocși de stil vechi din Republica Moldova îl pomenesc pe Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, care mai este cunoscut drept „Apostolul iubirii”. Sfântul Ioan a fost unul din cei 12 apostoli și a scris Evanghelia care îi poartă numele, trei epistole canonice și Apocalipsa. În Evanghelia sa, el se prezintă ca fiind „ucenicul prea iubit al lui Iisus”. A fost prezent la schimbarea la față a Mântuitorului pe muntele Taborului, împreună cu Petru și cu fratele său Iacov, un alt apostol. El este cunoscut drept „Apostolul iubirii”, datorită cuvintelor sale memorabile: „Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. (1 Ioan. IV, 7-8).

În multe locașuri din satele și orașele Republicii Moldova în această zi se sărbătorește hramul bisericii și al localității. Prăznuirea sa principală este pe 21 mai, apoi împreună cu Cei Doisprezece Apostoli este prăznuit la 13 iulie, iar adormirea este pomenită la 9 octombrie.   

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan a fost fiul Salomeei mironosița și al lui Zevedei, un pescar din Betsaida Galileii. El a fost cel mai tânăr dintre cei 12 Apostoli și foarte apropiat Domnului. Spre sfârșitul vieții sale pământești a fost exilat în insula Patmos de către împăratul Domițian între anii 90-95 d. Hr. și acolo a avut revelația Cărții Apocalipsei. Printre alte minuni în legătură cu Sf. Apostol și Evanghelist Ioan, se cunoaște una care a avut loc la mormântul său. Când avea peste o sută de ani, Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan a luat șapte ucenici în afara Efesului și i-a pus să sape un mormânt în formă de cruce. Apoi, Sfântul Ioan s-a așezat în mormânt și ucenicii l-au îngropat acolo de viu. Mai târziu, când mormântul său a fost deschis, trupul Apostolului nu mai era acolo. În fiecare an, la 21 mai, din mormântul său se ridică un praf cu care bolnavi de diferite boli se vindecă. 

Educația elevilor poate fi eficientă dacă părinții și profesorii se vor respecta reciproc

Printre problemele pe care le întâmpină pedagogii în ajunul Zilei Mondiale a Profesorului și Educației, Ana Eremei-Berezovschi, directoarea Liceului „Mihail Berezovschi” a menționat neluarea în considerare la calculul salariului a vechimii persoanelor aflate în funcții manageriale și afectarea imaginii pedagogilor în societate – mai ales în rețelele de socializare. „Unii părinți se implică prea mult în procesele din liceu. Sunt părinți care învață profesorii cum să lucreze”, a menționat managerul liceului. „Prin denigrarea imaginii personalităților unor profesori, are de suferit procesul educațional. Dacă profesorul are o imagine negativă în casa elevului, el nu va mai avea stimulentul de a învăța bine”, a menționat Ana Eremei-Berezovschi pentru https://aurelian-lavric.blogspot.com. 

În opinia directoarei, scopul procesului educațional ar trebui să fie interacțiunea armonioasă între educația elevilor de către părinți acasă și educația elevilor în liceu de către profesori. Acest lucru este posibil dacă părinții vor respecta profesorii, iar profesorii îi vor respecta pe părinți. 

Ana Eremei-Berezovschi a precizat, că în liceul Teoretic cu Profil de Arte „Mihail Berezovschi” din capitală nu se va desfășura vreo manifestare publică de omagiere a profesorilor, cu ocazia Zilei Mondiale a Profesorului și a Educației, marcată anual pe 5 octombrie. Printre cauze, ea a invocat atât condițiile impuse de Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică, care a recomandat evitarea manifestărilor cu prezență numeroasă (în liceu activează circa 200 pedagogi), cât și o tradiție din liceu – „Nici până acum profesorii nu organizau festivități consacrate lor înșiși", a declarat directoarea. 

„În anii trecuți, elevii și părinții care au dorit, au felicitat la prima oră, de Ziua Mondială a Profesorului și a Educației, pedagogii liceului, dar fără festivități oficiale, cu public”, a menționat Ana Eremei-Berezovschi. 

Menționăm, că în România Ziua Mondială a Profesorului este zi liberă – atât pentru profesori cât și pentru elevi.