INTERES STRATEGIC: misiunea statului, interese naționale (securitate - apărare, bunăstare, pace societală, mediu ambiant protejat), relațiile RM cu statele lumii, geopolitică, conflictul transnistrean, minorități etnice, istorie, identitate, mentalități, religie/Ortodoxie, mass-media/comunicare, sistemul de educație, poezie, comunitatea moldovenilor din Ucraina ș.a.
vineri, 8 octombrie 2021
Pe 9 octombrie creștinii ortodocși de stil vechi îl pomenesc pe Apostolul iubirii
Pe 9 octombrie creștinii otodocși de stil vechi din Republica Moldova îl pomenesc pe Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, care mai este cunoscut drept „Apostolul iubirii”. Sfântul Ioan a fost unul din cei 12 apostoli și a scris Evanghelia care îi poartă numele, trei epistole canonice și Apocalipsa. În Evanghelia sa, el se prezintă ca fiind „ucenicul prea iubit al lui Iisus”. A fost prezent la schimbarea la față a Mântuitorului pe muntele Taborului, împreună cu Petru și cu fratele său Iacov, un alt apostol. El este cunoscut drept „Apostolul iubirii”, datorită cuvintelor sale memorabile: „Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. (1 Ioan. IV, 7-8).
În multe locașuri din satele și orașele Republicii Moldova în această zi se sărbătorește hramul bisericii și al localității. Prăznuirea sa principală este pe 21 mai, apoi împreună cu Cei Doisprezece Apostoli este prăznuit la 13 iulie, iar adormirea este pomenită la 9 octombrie.
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan a fost fiul Salomeei mironosița și al lui Zevedei, un pescar din Betsaida Galileii. El a fost cel mai tânăr dintre cei 12 Apostoli și foarte apropiat Domnului. Spre sfârșitul vieții sale pământești a fost exilat în insula Patmos de către împăratul Domițian între anii 90-95 d. Hr. și acolo a avut revelația Cărții Apocalipsei. Printre alte minuni în legătură cu Sf. Apostol și Evanghelist Ioan, se cunoaște una care a avut loc la mormântul său. Când avea peste o sută de ani, Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan a luat șapte ucenici în afara Efesului și i-a pus să sape un mormânt în formă de cruce. Apoi, Sfântul Ioan s-a așezat în mormânt și ucenicii l-au îngropat acolo de viu. Mai târziu, când mormântul său a fost deschis, trupul Apostolului nu mai era acolo. În fiecare an, la 21 mai, din mormântul său se ridică un praf cu care bolnavi de diferite boli se vindecă.
Postări populare
-
Articol publicat în „Teoria și Practica Administrării Publice, Materialele conferinței științifico-practice internaționale, 17 mai 2024”,...
-
Domnia voievodului Ștefan al III-lea cel Mare și Sfânt (în perioada 1457-1504) constituie o pagină de o semnificație aparte în istoria po...
-
THE EUROPEAN INTEGRATION OF THE REPUBLIC OF MOLDOVA: ACHIEVEMENTS AND OBSTACLES Within the process of the European integration of ...
-
Anexarea Basarabiei la 16/28 mai 1812 de către Imperiul Rus a fost rezultatul unei suite de factori externi şi a avut consecinţe ca...