sâmbătă, 18 decembrie 2021

Cum a fost anul 2021 pentru părintele Vasile Garbuz, paroh al bisericii din Peresecina

 Cu bune și cu rele, 2021 se încheie și tot ce a zămislit lasă o urmă în destinul omului, familiei, țării. Despre victorii și rateuri eșecuri, despre speranțe și dezamăgiri, achiziții și pierderi, am vorbit cu preotul Vasile Garbuz, paroh al bisericii Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul din satul Peresecina, raionul Orhei.


„Cel mai fericit moment în viața locuitorilor din tot cuprinsul Moldovei a fost faptul, că pe lângă toate greutățile pe care le-am întâlnit, pentru agricultori anul acesta a fost de mare succes, așa cum nu am mai văzut de peste 30 de ani. Am avut cea mai mare roadă de grâu, porumb, floarea soarelui, legume și fructe. Prin intermediul sfintelor noastre biserici, cu rugăciunile preoților, și a tuturor credincioșilor, Dumnezeu a trimis asupra noastră cea mai bogată roadă”, a menționat părintele Vasile.

Pandemia a influențat atât starea materială, cât și starea spirituală a credincioșilor. În opinia părintelui pandemia este „o pedeapsă care a venit asupra omenirii”. „Mulți dintre credincioși s-au speriat de acest virus și nu au frecventat biserica. Cei mai credincioși, mai devotați fii și fiice ale Bisericii și-au păstrat credința strămoșească și s-au împărtășit regulat. Cel mai bun vaccin pentru credincioși este Sfânta împărtășanie. De la împărtășania nu s-a îmbolnăvit nimeni și n-am folosit nicio metodă de dezinfectare. După sursele ecleziastice pe care le cunosc și de la multe persoane remarcabile, care în prezent au și peste 90 de ani, și de la care am avut ocazia să învăț, și eu la timpul meu, toți mi-au spus în unison, că numai credința personală în puterea divină, rugăciunile fierbinți la biserică și acasă, respectarea condițiilor sanitare – sunt metodele care o să salveze omenirea”, a subliniat părintele Vasile.

La întrebările credincioșilor îngrijorați, referitoare la pandemia coronavirusului, părintele Vasile a explicat că „din punctul de vedere al învățăturii creștine, indiferent de proveniența virusului (naturală sau artificială), aceasta este o încercare îngăduită de Dumnezeu, din care vom putea ieși cu bine dacă ne vom pocăi, ne vom schimba gândirea și faptele, ne vom întoarce la Dumnezeu, ne vom ruga pentru izbăvirea de molimă”.

Majorarea tarifului la gaz a reprezentat un motiv de îngrijorare pentru părintele Vasile, întrucât biserica este încălzită în sezonul rece cu o instalație care funcționează pe bază de gaz. „Biserica din Peresecina este monument istoric, aflată la evidență la Ministerul Culturii, ca monument istoric. Lăcașul datează din anii 1895-1910. Are o istorie bogată. Unul dintre ctitori este țarul Nicolai al II, care a vizitat județul Orhei în 1912 și, la rugămintea unui grup de credincioși din sat, a donat o sumă de bani cu care s-a făcut iconostasul. Avem picturi murale, avem icoane valoroase, care necesită o anumită temperatură pentru a fi păstrate în siguranță. Dacă clădirea bisericii este ocrotită de stat, statul ar trebui să ajute bisericile – monumente istorice”, a remarcat părintele Vasile. Ca urmare a propunerii făcute de părintele Vasile prin intermediul IPN, ca guvernul să aplice compensații bisericilor în aceleași condiții ca și persoanelor fizice, Mitropolia Moldovei a făcut un apel către Guvern cu aceeași solicitare, care a rămas fără răspuns.

„Având în vedere că mănăstirile și bisericile din Republica Moldova sunt parte a patrimoniului cultural național, ar fi foarte bine ca Guvernul să contribuie la rezolvarea problemelor cu care se confruntă comunitățile bisericești”, susține părintele Vasile. Or, bisericile care sunt monumente istorice pot contribui la promovarea turismului în Republic Moldova. „Mânăstirile și bisericile vechi din Republica Moldova sunt obiective care prezintă interes pentru turiștii care ne vizitează țara. De aceea autoritățile trebuie să ajute la reparația și întreținerea lor”, a menționat părintele Vasile, care a propus ca Guvernul să adopte un program de stat prin care să finanțeze lucrări de reparație a edificiilor de cult, așa încât acestea să poată fi incluse în circuitele turistice din țară, „fără să ne fie rușine în fața străinilor, de felul cum arată”.

Este știut faptul că acolo unde este moralitate, este mai puțină corupție și în general mai puține crime. Pentru ridicarea nivelului moralității în societate este nevoie de o educație morală. În acest sens, părintele Vasile consideră că disciplina academică „Morala” trebuie predată nu numai în seminarele și academiile teologice, ci în toate instituțiile de învățământ din țară.

La cei 78 de ani ai săi, preotul Vasile Garbuz, este o personalitate mai rar întâlnită în tagma bisericească din Republica Moldova. Are peste 50 de ani de preoție în cadrul Mitropoliei Bisericii Ortodoxe din Moldova. A absolvit Seminarul Teologic din Leningrad, unde a fost coleg de grupă cu actualul patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse Kiril (pe atunci – Vladimir Gundeaev). Relațiile bune cu colegul său le-a păstrat până în prezent. După studiile de la Leningrad, și-a făcut studiile universitare și doctorale la Academia Teologică din Moscova, obținând titlul de doctor în Teologie (1977). Pe parcursul anilor, părintele Vasile i-a cunoscut personal și a comunicat cu patriarhii României Iustin, Teoctist și Daniel, personal a slujit cu patriarhii Rusiei Alexii I, Pimen și Alexii al II. Actualul patriarh Kiril l-a vizitat pe părintele Vasile la Peresecina. Prima parohie a părintelui a fost cea din satul Isacova, Orhei. În 1980 a devenit paroh al catedralei Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul din Peresecina, unde slujește până în prezent. Este unicul preot cu titlul științific de doctor în Teologie – obținut la Academia Teologică din Moscova – care slujește într-o parohie rurală din Republica Moldova. În 1990 a devenit prorector și profesor la Seminarul Teologic de la Chițcani, mutat mai târziu la Chișinău. În această calitate, a editat un manual intitulat „Morala divină și firească”. Are mai multe decorații de stat și bisericești. Are titlul de Om emerit al Republicii Moldova. 

Postări populare