Decizia Curții Constituționale privind denumirea limbii sau despre rațiunea de a fi a statului moldovenesc

Hotărârea Curții Constituționale (CC) din 5 decembrie cu privire la două sesizări privind interpretarea art. 13 din Constituție, care au fost conexate într-un singur dosar la inițiativa Curții, a stârnit mai multe întrebări. De aceea societatea așteaptă partea motivantă a hotărârii, care încă nu a fost publicată. În textul hotărârii, dat citirii de președintele CC, se spune: „1. În sensul preambulului Constituției, Declarația de Independență a R. Moldova face corp comun cu Constituția. 2. În cazul existenței unor divergențe între textul Declarației de Independență și textul Constituției, textul primar al Declarației de Independență prevalează”. Deși în textul citit în fața jurnaliștilor nu s-a făcut referire la Art. 13 – „Limba de stat, funcționarea celorlalte limbi” – prin formularea CC s-a avut în vedere faptul că de acum înainte glotonimul „limbă română”, din Declarația de Independență, va prevala asupra glotonimului „limbă moldovenească” – cu referire la denumirea limbii de stat. Nu este clar de ce judecătorii au făcut referire la preambulul Constituției câtă vreme în preambul nu se face referire la Declarația de Independență din 27 august 1991.  

Printre obiecțiile de ordin juridic la hotărârea în cauză este și aceea că Declarația de Independență este o lege organică. CC, prin statutul său, trebuie să interpreteze legile în baza prevederilor din Constituție – Legea fundamentală. Or, Curtea: 1. a echivalat o lege organică cu Constituția; 2. a stabilit că legea organică respectivă prevalează asupra Constituției.

Dincolo de interpretările și obiecțiile de ordin juridic, situația poate fi evaluată și din perspectivă politică. Până în prezent în RM s-a desfășurat o competiție între promotorii câtorva modele statale. Primul a fost exprimat prin sintagma „cele două state românești” – modelul celor două Germanii (unificate) sau al celor două Corei (divizate), în ambele cazuri existând o identitate etnică a popoarelor german și coreean, asumată de cele două popoare. O altă parte a politicului și a societății moldovenești a văzut proiectul statal moldovenesc asemănător cazurilor Bulgaria – Macedonia (limba oficială: macedoneana, identică cu bulgara), mai recent: Serbia – Muntenegru (limba oficială: muntenegreana, identică cu sârba) și chiar Finlanda – Estonia („Limba estonă sau estoniană este o limbă fino-ugrică vorbită în Estonia, o republică baltică europeană. Limba este foarte similară cu Finlandeza, și are aproximativ 1.100.000 vorbitori. Similaritatea cu finlandeza se trage de la o similaritate culturală cu Finlanda”. Wikipedia).

Există și un al treilea model – cel al Austriei, în care formal limba oficială se numește germană, dar austriecii o numesc „limba germană austriacă”. Aceasta „este o varietate națională standard a limbii germane vorbite în Austria și în Tirolul de Sud. Forma standard a limbii germane austriece pentru textele oficiale este definită de dicționarul austriac (Österreichisches Wörterbuch), publicat sub autoritatea ministerului educației, artelor și culturii. Aparține de germana de sus care este un dialect al limbii germane”. – Wikipedia. Și în SUA poate fi observată o situație asemănătoare: deși formal limba oficială în majoritatea statelor este engleza, în mod curent se folosește sintagma „engleza americană sau engleza nord-americană” care „este un termen larg folosit pentru a distinge forma limbii engleze utilizată în Canada și Statele Unite ale Americii comparativ cu engleza britanică, cea vorbită în Regatul Unit, respectiv cea utilizată în general în Insulele Britanice” – Wikipedia. Chiar dacă nu reprezintă un stat, entitatea Flandra din statul federal Belgia este un caz asemănător modelului al treilea. Limba vorbită de locuitorii provinciei, deși este identică cu neerlandeza (unii o mai numesc olandeza), tradițional se numește flamandă. În Wikipedia găsim următoarea explicație: „Limba flamandă este denumirea tradițională a limbii neerlandeze vorbită de flamanzi în Belgia (cu referire în mod special la dialectele din Flandra  și Brabant). Din anul 1973 în Constituția Regatului Belgiei denumirea de limbă flamandă a fost oficial înlocuită cu cea de limbă neerlandeză”.   

Așadar, acestea sunt cele trei modele – precedente din lume – dintre care poate fi ales unul aplicabil în RM. Desigur, în acest context trebuie avut în vedere specificul statului moldovenesc, anume conștiința etnică, identitatea – identificarea majorității populației. Datorită unor factori istorici, în conformitate cu datele Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova la recensământul din 2004 s-au declarat moldoveni 75,8% din totalul populaţiei, iar români – 2,2%. Totodată, potrivit datelor finale ale recensământului din 2004, 2 029 847 (60%) au declarat ca limbă maternă „limba moldovenească”, în timp ce 558 508 (16,5%) din cei 3 383 332 de locuitori ai Republicii Moldova (fără regiunea nistreană) au declarat limba română ca limbă maternă. În același timp, la capitolul limba vorbită de obicei dintre cele 2 milioane 564 de mii de persoane care se declară etnici moldoveni, aproape 2 milioane (58,8%) declară că vorbesc, zilnic, „limba moldovenească”. Alte 475 de mii afirmă că vorbesc româna. Acestora li se adaugă și aproximativ 70 de mii de cetățeni care se consideră etnici români, ridicând totalul celor care declară că vorbesc româna la peste jumătate de milion (16,4%), dar totuși de aproape 4 ori mai puțin decât numărul celor ce declară că vorbesc de obicei „moldoveneasca”. În pofida acestor date, CC a doptat pentru RM modelul „celor două state românești”.  

Curtea Constituțională are menirea să servească statul moldovenesc. Hotărârile CC ar trebui să sprijine consolidarea statalității moldovenești și nu să o slăbească. În hotărârea sa din 20 aprilie CC a interpretat în spiritul Constituției și al legislației europene, fără temei pentru dubii, că „Prim-ministrul unui Guvern demis prin moţiune de cenzură pentru suspiciuni de corupţie este incompatibil cu exercitarea funcţiei şi se află în imposibilitate definitivă de a continua exercitarea mandatului”. Însă hotărârea CC din 5 decembrie vine în contradicție atât cu realitatea etnopolitică din RM cât și cu modele europene recunoscute – în care o limbă este denumită în două state, conform tradiției, cu glotonime diferite. Cea mai gravă consecință a hotărârii respective a CC vizează îndepărtarea posibilității unei soluționări a conflictului privind zona nistreană, prin reintegrarea fâșiei cu pricina, luând în considerare faptul că la recensământul din 2004 31.99% (177,635) din totalul de 555,347 locuitori nistreni s-au declarat moldoveni. În zona nistreană glotonimul folosit pentru desemnarea limbii lor este „limba moldovenească”. Întrucât una dintre cauzele divergențelor dintre cele două maluri a fost, încă din 1990, „românizarea” desfășurată în regiunea dintre Prut și Nistru – cu care popualția din stânga Nistrului nu a fost de acord, prin hotărârea sa din 5 decembrie, indirect, Curtea Constituțională a legitimat „Republica Moldovenească Nistreană”, în care este recunoscută identitatea etnică moldovenească și glotonimul limbă moldovenească. Astfel, conaționalii noștri din cele șase sate din regiunea Kirovograd, din raioanele Ananiev, Kotovsk, Noua Suliță, Reni ș.a. din regiunea Odesa – în care ei se identifică moldoveni și își numesc limba – moldovenească, se pare că vor vedea de acum încolo RMN drept patrie mamă și vor căuta sprijin la Tiraspol în păstrarea identității și a denumirii tradiționale a limbii materne. Întrucât „În viziunea Preşedintelui Republicii Moldova, naţiunea română este organizată în două state româneşti: România şi Republica Moldova”, se poate admite că și cele 75,8% din populația RM, care la recensământul din 2004 s-au declarat moldoveni, ar urma să se orienteze către RMN, în care le este recunoscut dreptul la autoidentificare și la denumirea tradițională a limbii, căci Republica Moldova a devenit un stat în care sunt respectate drepturile a 2,2% din populație – a celor care se identifică români și a acelor 16,4% care au declarat că vorbesc limba română, interesele majorității fiind sfidate de putere.

Un stat este creat și funcționează pentru servirea intereselor unei comunități. Puterea actuală sfidează dreptul majorității (stabilită conform datelor ultimului recensământ) cetățenilor la autoidentificare și la denumirea limbii. În aceste condiții poate fi pusă întrebarea: dacă dreptuirle celor care se identifică moldoveni și care își denumesc limba moldovenească nu sunt respectate, cui mai trebuie statul moldovenesc? Prin hotărârea lor membrii Curții Constituționale au dorit să pună sub semnul întrebării rațiunea de a fi a Republicii Moldova? Dacă da, se pare că au reușit.  

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

Ceva despre esența protestelor de la Kiev

              Au trecut 11 zile de la încheierea summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius și tot atâtea zile de proteste în centrul Kievului – în piața Independenței (maidan Nezalejnosti). În seara și noaptea de vineri, 29 noiembrie, spre sâmbătă, 30 noiembrie, trupele speciale „Berkut” au întreprins o acțiune de împrăștiere a protestatarilor care se stabilise în Piață, instalându-și corturi. Este clar că puterea de la Kiev, învățată de evenimentele revoluției oranj din 2004, a dorit să curme posibilitatea unei lovituri de stat încă în fașă. Din imaginile filmate, prezentate de posturile de televiziune, s-a văzut că milițienii ucraineni au acționat hotărât, aplicând o forță disproporționată, inclusiv împotriva unor jurnaliști, studenți și, în general, persoane pașnice. Aceasta nu înseamnă însă că printre protestatari nu s-au infiltrat și nu au acționat provocatori, care s-au manifestat violent împotriva reprezentanților forțelor de menținere a ordinii de drept.

            Provocatorii sunt grupuri de membri sau sprijinitori ai partidului naționalist „Svoboda” – un partid fieful căruia se află în Ucraina de Vest – mai ales în Galiția. Șeful acestui partid, Oleg Tiahnibok, apare în fața camerelor de filmat alături de liderul grupului parlamentar „Batkivşcina”, Arsenii Iaţeniuk, și de președintele partidului „Udar”, Vilalii Kliciko. Se știe că partidul „Svoboda” este o formațiune xenofobă, homofobă și care este expresia unui naționalism – nazism și fascism – demult depășite în Europa. Pe soclul statuii lui V. Lenin, doborâte în centrul Kievului, pe 8 decembrie, reprezentanții „Svobodei” – făptașii acțiunii de vandalizare – au scris: „Ucrainenii sunt cei mai buni”. În timpul întrunirilor reprezentanților „Svobodei”, atât vorbitorii cât și audiența folosesc salutul nazist – mâna dreaptă ridicată.  

Despre esența viziunii politice a celor de la „Svoboda” și a simpatizanților lor cunoaștem din faptele comise de ei în teritoriile istorice moldovenești încorporate la 28 iunie 1940 în Ucraina, de exemplu la mănăstirea Bănceni, raionul Herța, regiunea Cernăuți. Au fost ani când la mănăstire aveau loc chiar și 5 incendii pe an, uneori lua foc chiar și casa de copii din cadrul lăcașului, deoarece naționaliștilor nu le place că slujbele se tin și în limba română. În condițiile în care la Chișinău activează o guvernare de mancurți, care nu manifestă nici un interes față de compatrioții rămași pe teritoriile istorice moldovenești încorporate Ucrainei, lăsându-i de izbeliște; în condițiile în care la București acționează un regim împotriva propriului popor, care acordă drept de exploatare a resurselor țării unor firme străine, nesocotind interesele vitale ale cetățenilor statului român – primejduind securitatea ecologică a oamenilor, cum este cazul revoltător al comunei Pungești, județul Vaslui, în Moldova de Vest (guvernarea de la București tratează locuitorii comunei Pungești precum coloniștii americani pe indigenii din Vestul sălbatic, deposedându-i de pământurile care pot fi exploatate în vederea obținerii unui profit) – președintele V. Ianukovici și Partidul Regiunilor este singura scăpare a călugărilor și copiilor din mănăstirea Bănceni și a comunităților moldovenești (române) din Ucraina: nordul Bucovinei, ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei, Transnistria, regiunea Kirovograd ș.a.. Președintele Ianukovici a fost personal la mănăstirea Bănceni pentru a-l sprijini pe părintele stareț Mihail Jar.

            Ucraina este un stat profund divizat. Pe de o parte, există o forță naționalistă care vede Ucraina ca pe un stat pentru ucraineni, în care minoritățile etnice ar urma implacabil să fie deznaționalizate și asimilate (ucrainizate), și, pe de altă parte, există o forță care susține drepturile naționale atât ale populației titulare, cât și pe cele ale minorităților etnice și lingvistice. Sunt convins că făcând o comparație între abordările și viziunile formațiunii „Svoboda” și cele ale Partidului Regiunilor, în mod cert ultimul este unul european – promovează valorile europene, ale respectului față de toți cetățenii indiferent de apartenența etnică sau oricare alta. Iată de ce, privite din acest punct de vedere, evenimentele de la Kiev arată clar că partidul „Svoboda” folosește amânarea semnării Acordului de Asociere UE – Ucraina pentru o revanșă în urma înfrângerilor electorale anterioare, acest partid neavând nimic în comun cu valorile europene, deci cu integrarea europeană. De menționat că și în timpul guvernării Iuliei Timoșenko în teritoriile istorice moldovenești din Ucraina erau desfășurate acțiuni de ucrainizare a școlilor cu predarea în limba română, proces oprit prin accederea la putere a Partidului Regiunilor.

            Desigur, printre cei care s-au aflat în piața Independenței din Kiev au fost susținători sinceri ai cursului de integrare europeană a Ucrainei. Președintele Ianukovici a declarat că îi înțelege și este alături de ei, neputând totuși semna Acordul de Asociere acum, cu prețul falimentării unui șir de întreprinderi importante, al creșterii ratei șomajului și al reducerii volumului plăților în bugetul de stat, respectiv al creșterii pericolului incapacității de plată a îndatoririlor sociale ale Guvernului către populația țării. Dar evenimentele din Kiev au arătat că, exploatând unele nemulțimiri explicabile ale populației, forțe politice din opoziție vor să preia puterea prin tehnologii politice care au funcționat în 2004. Și forțele politice cu pricina, poate cu excepția formațiunii lui Vitalii Kliciko, care încă nu s-a manifestat în mod clar, dar atât de nerăbdător și avid de putere, sunt departe de a avea o viziune europeană și de a acționa în spirit european. 

[Articol scris pentru portalul Moldova.org] 

De ce secretarul de stat al SUA John Kerry a vizitat Republica Moldova

De departe evenimentul cel mai important al săptămânii a fost vizita de patru ore, la Chişinău, miercuri, 4 decembrie, a secretarului de stat american John Kerry. În ciuda faptului că vreo câţiva politicieni de la putere au declarat că evenimentul nu este doar unul simbolic, cu toţii am putut constata că sosirea demnitarului american în capitala RM s-a datorat, aşa cum a spus chiar el, rezistnţei manifestate de guvernarea moldovenească faţă de presiunile Rusiei şi parafării, la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, a Acordului de Asociere RM – UE. Deci, a fost o recompensă a centrului de putere al spaţiului geopolitic occidental. A fost, desigur, şi un mesaj trimis Kievului – puterii din Ucraina – care nu a dat dovadă, în opinia diplomaţilor americani, de aceeaşi perseverenţă, pe calea integrării europene, ca şi RM. Nu în ultimul rând, prin vizita respectivă a fost trimis şi un mesaj Moscovei, prin care Washington-ul a dorit să marcheze şi să consolideze trecerea RM din spaţiul geopolitic al Rusiei (veninătatea apropiată) în cel Occidental.

Această trecere este consemnată în Articol 157 al Acordului de Asociere, în care se menționează că „1. Prezentul acord nu împiedică menținerea sau instituirea unor uniuni vamale, alte zone de liber schimb sau aranjamente privind traficul de frontieră, cu excepția cazului în care ele intră în conflict cu regimul comercial prevăzut de prezentul Acord”. („Article 157 „Agreements with other countries” 1. This Agreement shall not preclude the maintenance or establishment of customs unions, other free trade areas or arrangements for frontier traffic except insofar as they conflict with trade arrangements provided for in this Agreement”). Prin această prevedere relațiile comerciale ale RM cu state terțe sunt subordonate reglementărilor de cooperare comercială și vamală cu UE. Prevederile din zona de liber schimb a CSI, din care face parte RM, sunt subordonate normelor din UE. Aceasta înseamnă că, în cazul semnării Acordului de Asociere, RM va fi obligată să denunţe toate stipulările Acordurilor din cadrul CSI care vin în contradicţie cu Acordul de Asociere RM – UE, respectiv, este vorba de mutarea graniţei geopolitce dintre Occident şi Rusia de pe Prut pe Nistru (cu excepţia de rigoare a celor şapte localităţi basarabene care se află sub jurisdicţia administraţiei de la Tiraspol). 

Demnitarul american a expus societăţii moldoveneşti valoarea ajutorului acordat de SUA Republicii Mildova (1,1 miliarde $), respectiv 22 milioane $ anul acesta (4,4 milioane pentru pace şi securitate, 10,8 milioane pentru a spijini democraţia şi 6,4 milioane pentru dezvoltarea economică) în vederea sprijinirii implementării Acordurilor de Asociere şi de Liber Schimb cu UE. Se poate presupune că RM devine al doilea stat din spaţiul post-sovietic, după Georgia, în ceea ce priveşte valoarea sprijinului financiar acordat de SUA.

Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că relaţiile economice (comerciale) moldo-americane nu excelează prin amploare. Mai mult, în RM nu activează nici un investitor american important, ceea ce denotă nu lipsa de interes a companiilor americane pentru oportunităţile din RM, ci, mai degrabă, lipsa de încredere în mediul de afaceri (în funcţionalitatea econoimiei de piaţă) din RM. Într-un stat în care primul ministru dă dispoziţie şefului Fiscului să scutească un agent economic de plata unei taxe, iar altui agent să-i fie blocate conturile, într-un stat în care autorităţile au nedreptăţit un investitor străin ca „Grawe Karat” fără nici un temei legal şi cu o impertinenţă sfidătoare, într-un stat în care judecători trăiesc în palate pentru câştigarea valorii cărora ar trebui să lucreze câteva vieţi în sistemul de justiţie (dacă nu ar lua mită), într-un stat în care prin procese lipsite de orice transparenţă, sunt înstrăinate 22% din acţiunile unei bănci controlate de stat şi aeroportul internaţional – ambele: obiective stategice (cu o doză mare de suspiciune că prin coruperea persoanelor cu drept de decizie) – este greu de crezut că vor veni şi vor investi firme americane.

Republica Moldova se află la o răspântie. Şi am vaga impresie că actuala guvernare de la Chişinău nici nu îşi dă în deplină măsură seama cât de înapoiat este statul moldovenesc şi cât este de ridicolă în ochii demnitarilor occidentali când, printr-o gestionare care a adus ţara la faliment, se străduieşte să intre în spaţiul civilizaţional occidental.

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

Deosebirea principală între România şi RM sau despre opoziţia idei – bani

Pe fundalul vizitei secretarului de stat al SUA, John Kerry şi a preşedintelui Senatului României, Crin Antonescu, ambele produse miercuri, 4 decembrie, întâlnirea din aceeaşi zi a preşedintelui PDM cu studenţii FRIŞPA, USM, a trecut neobservată de mass-media. Totuşi, politicianul a spus studenţilor lucruri demne de interes. Liderul PDM a menţionat că Bruxelles-ul a fost cel care a solicitat ca textul Acordului de Asociere RM – UE să nu fie dat publicităţii până la parafare, ceea ce nu reprezintă o regulă în privinţa altor acorduri internaţionale. Privită din această perspectivă, situaţia poate fi interpretată în sensul că negociatorii din partea Comisiei Europene şi-au asigurat toate condiţiile ca partenerii lor (delegaţia moldovenească la negocieri) să fie victime sigure, ei neavând „permisiunea” să se consulte cu societatea civilă, cu agenţii economici care au fost vizaţi în cele două Acorduri şi, în general, cu profesioniştii pe fiecare domeniu vizat în cele două documente.

De asemenea, M. Lupu a spus că gazoductul Iaşi – Ungheni va fi finalizat în 4-5 ani (deci declaraţia anterioară a unor politicieni cum că obiectul va fi gata până la 20 decembrie curent a fost o cacealma). În contextul batjocurii la care sunt supuşi locuitorii comunei Pungeşi, judeţul Vaslui, România, care se opun explorării şi extracţiei gazelor de şist pe un teren din imediata apropiere de casele lor şi care, pentru proteste, au fost bătuţi şi umiliţi, proiectul conductei respective capătă o semnificaţie cu totul nedorită. Dacă, fie şi peste 4-5 ani, România va vrea să exporte în RM gazele de şist dintr-o comună în care au fost poluate apele şi solul, în Moldova de Vest, preţul acelui gaz va fi enorm, şi nu numai la propriu. Va însemna că Guvernul de la Chişinău va fi complice la crimele comise zilele acestea de regimul de la Bucureşti împotriva locuitorilor dintre Carpaţi şi Prut.     

În fine, M. Lupu şi-a expus opinia cu privire la conflictul „transnistrean”, susţinând că soluţia sa nu depinde de dialogul Chişinău-Tiraspol, ci întâi de toate de factori externi. De aceea, după Lupu, nu ar trebui să ne aşteptăm la prea multe rezultate de la negocierile directe, indiferent cine se află la guvernare. Este o opinie care trădează viziunea şi speranţa că locuitorii regiunii respective ar putea fi impuşi – chiar dacă nu vor – să convieţuiască în graniţele RM. Este regretabilă această abordare, care nu are în vedere posibilitatea şi necesitatea stabilirii unor relaţii interumane apropiate între elitele şi societăţile celor două părţi ale ţării – singura soluţie viabilă a conflictului.

Unul dintre studenţi i-a atras atenţia că la FRIŞPA nu se obişnuieşte utilizarea expresiilor „conflict transnistrean” şi „regiune transnistreană”, dar invitatul a stăruit în folosirea expresiilor cu care s-a obişnuit. Cred oaspetele nu a înţeles viziunea studentului şi a altor universitari din aulă. La o conferinţă internaţională un profesor din Marea Britanie a făcut o prezentare a conflictului de la noi, utilizând o hartă pe care linia de demarcare era pe Nistru. I-am atras atenţia că şase localităţi de pa malul strâng se află sub jurisdicţia autorităţilor de la Chişinău, în timp ce şapte localităţi de pe malul drept se află sub jurisdicţia administraţiei de la Tiraspol. De aceea, denumirea de „Transnistria”, respectiv sintagma „conflict transnitrean” nu sunt potrivite. Mai mult, i-am spus că spre deosebire de alte conflicte, zona de conflict de pe teritoriul RM nu are o denumire istorică, consacrată, ca de ex. Kosovo, Abhazia ş.a.. I-am spus că este vorba pur şi simplu de o „zonă nistreană”, respectiv de un conflict privind „zona nistreană” a RM, în care Rusia, succesoarea URSS, şi-a păstrat rămăşiţele unei armate (a 14-cea). Profesorul din Marea Britanie mi-a replicat argumentând cu Legea din 22 iulie 2005, adoptată de Parlamentul de la Chişinău (pe când preşedinte al Legislativului era M.Lupu), care poartă titlul „cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stînga Nistrului (Transnistria)”... Desigur, soluţionarea unei probleme depinde foarte mult de felul în care este formulată. Iar formularea problemei rezultă din competenţa celor care se ocupă de rezolvarea ei. M. Lupu nu a fost receptiv la abordarea unor studenţi şi profesori de la FRIŞPA căci el a venit la întâlnirea cu studenţii şi profesorii pentru ca să-i înveţe, nu pentru ca să înveţe de la ei.

           Recent analistul politic de la Bucureşti Dan Dungaciu a reamintit publicului faptul că Declarația de la Snagov,  un document comun, datat cu 21 iunie 1995, al liderilor partidelor parlamentare din România, care atesta acordul forțelor politice față de strategia națională pentru pregătirea aderării României la Uniunea Europeană, a fost semnată sub egida unor reprezentanţi ai mediului acadmic din ţara de peste Prut. În Republica Moldova, cel care a contribuit „decisiv” la formarea Alianţei pentru Integrare Europeană, în 2009, a fost, după cum a declarat chiar el în Parlament, V. Plahotniuc – un reprezentant al mediului de afaceri, împreună cu un alt businessman – V. Filat. Aceştia nu au avut şi nu au nevoie de reprezentanţi ai mediului academic din RM. Aceasta este deosebirea principală între România şi Republica Moldova: în timp ce la Bucureşti oamenii politici apelează la oamenii de ştiinţă pentru a obţine suport proiectelor de ţară, la Chişinău sprijinul este în persoana unor oameni de afaceri. În timp ce la Bucureşti proiectele de ţară se sprijină pe idei, generate de intelectuali, la Chişinău proiectele guvernanţilor se sprijină pe bani – respectiv pe tentaţia de a-i obţine din concesionarea averilor poporului ţării, ceea la ce se şi reduce, în mare, actul de guvernare.

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

Ceva despre art. 13 al Constituţiei, din perspectiva intereselor conaţionalilor din teritoriile istorice moldoveneşti din Ucraina

            Astăzi Curtea Constituţională examinează „constituţionalitatea privind interpretarea art. 13 din Constituţie (limba moldovenească)”. Articolul 13, cu privire la „Limba de stat”, dar de fapt, cu privire la denumirea limbii de stat din Republica Moldova, constituie un factor de instabilitate şi turlburare. Oricât ar părea de ciudat, articolul 13 afectează negativ nu atât situaţia din Republica Moldova, cât pe cea din afara graniţelor statului moldovenesc. În şcolile de pe teritoriul ţării se studiază disciplina „Limba română”, în spaţiul public (inclusiv în mass-media) în mod curent se utilizează acest glotonim. Unele încercări ale PCRM (2001-2009) de a introduce glotonimul „limbă moldovenească” în învăţământ au suferit eşec, comuniştii recunoscând de altfel identitatea dintre glotonimele „limbă moldovenească” şi „limbă română”. De aceea, în principiu, formularea din art. 13 e o formalitate, care nu dăunează dezvoltării, în condiţii normale, a culturii naţionale a populaţiei majoritare a RM. Alta este însă situaţia pe teritoriile istorice moldoveneşti care aparţin în prezent Ucrainei: reg. Cernăuţi şi sudul Basarabiei – din reg. Odesa. 

         În unul din articolele sale din Glasul Bucovinei, Alexandrina Cernov a reprodus o scrisoare (din 22.07.2010) a Asociaţiei Naţional-Culturale a Moldovenilor din Ucraina, semnată de preşedintele Asociaţiei, A.S. Fetescu şi adresată prim-ministrului Ucrainei M. Azarov, despre care a comentat: „Îngrijorează mai ales faptul că acest document încearcă să argumenteze şi deosebirile culturale, folclorice şi istorice dintre români şi moldoveni, inclusiv cele literare, adică se face o încercare de a ne dezbina şi pe această cale” [Cernov Alexandrina, Limba română în capcanele politice din Ucraina, în Glasul Bucovinei, nr. 3/2010, Cernăuţi-Bucureşti, p. 91.]. Pentru cine nu ştie, menţionez că în regiunile Cernăuţi şi Odesa conaţionalii noştri sunt în egală măsură moldoveni (ei sunt descendenţii neamului din fostul Principat al Moldovei) şi români (etnonimul poporului din spaţiul carpato-danubiano-nistreano-pontic). Totuşi, locuitorii din raioanele Herţa, Adâncata şi Storojineţ nu se identifică drept „moldoveni”, respingând această denumire (în discuţiile cu câţiva dintre ei, la argumentul meu că în România nu există români abstracţi, ci români munteni, români transilvăneni, români maramureşeni, români bănăţeni etc. au rămas impasibili, ca şi cum ar fi români veniţi din cosmos, fără rădăcini moldoveneşti), iar locuitorii din raioanele Noua Suliţă, Reni, Ismail, Tatarbunar, Chilia, Sărata, ca să nu mai stăruim asupra celor din satele transnistrene ale reg. Odesa – Handrabura, Valea Hoţului sau Tocila – se identifică drept moldoveni, respingând etnonimul român. L-am întrebat pe un conaţional de-al nostru din Noua Suliţă: „Întrucât cu toţii vorbiţi acelaşi grai moldovenesc al limbii române, aveţi un trecut istoric comun, care este diferenţa între moldovenii şi românii din regiunea Cernăuţi?” Mi-a răspuns: „Uite la casele noastre, din raionul Noua Suliţă [unde majoritatea caselor sunt cu câteva nivele] şi uite la casele celor de peste Prut, din raionul Herţa [unde sunt multe case cu un singur nivel şi modeste], şi o să vezi diferenţa: noi, moldovenii, suntem gospodari”. Era un argument, recunosc, neaşteptat, dar care denota că, de fapt, nu există argumente pentru ideea existenţei a două etnii – moldoveni şi români – pe teritoriile istorice moldoveneşti din actuala Ucraină.

Aşadar, în scrisoarea Asociaţiei Moldovenilor se menţionează: „Comunitatea moldovenilor (...) ocupă al treilea loc după numărul de locuitori, 258,6 mii [inclusiv „67 de mii de moldoveni” în reg. Cernăuţi şi 123,7 mii locuiesc în regiunea Odesa], după ruşi şi beloruşi, între minorităţile naţionale [în regiunea Cernăuţi locuiesc „120 de mii de români”. Suma celor ce se identifică moldoveni şi a celor ce se identifică români plasează conaţionalii noştri pe locul al doilea, după ruşi] (...). Fără a se sfătui nici cu părinţii, nici cu elevii [?], şcolile cu limba moldovenească de predare au început să fie numite şcoli cu limba română de predare. (...) Datorită unor eforturi uriaşe ale Asociaţiei noastre, în regiunea Odesa au fost redeschise şcolile tradiţionale cu contingentul de elevi moldoveni cu denumirea tradiţională «şcoli cu limba moldovenească de predare» şi doar din anul 2005 în Ucraina au început să se editeze manuale de «limba şi literatura moldovenească» (subl. A.L.)” [pag. 92]. Deşi A. Fetescu nu menţionează în scrisoarea pe care a semnat-o că temelia demersului Asociaţiei pe care o conduce este art. 13 din Constituţia RM, cei care au luat poziţie faţă de această iniţiativă au considerat că anume acel articol este temelia respectivei acţiuni.

Ca reacţie la apelul lui A. Fetescu, reprezentanţii intelectualităţii româneşti din Ucraina au adresat o scrisoare preşedintelui Parlamentului RM, preşedintelui interimar de atunci Mihai Ghimpu şi prim-ministrului RM de atunci Vladimir Filat, în care se propune „soluţia unică de a evita această neconcordanţă – cea de a schimba textul «din articolul 13 al Constituţiei în care să se specifice că limba oficială a Republicii Moldova este limba română», ceea ce ar face imposibilă manipularea pe cale politică a acestei neconcordanţe lingvistice şi în Ucraina” [pag. 91].

Văzând că foştii demnitari Ghimpu şi Filat ignoră comunitatea moldo-română din Ucraina, întrucât nu au întreprins nimic, preşedintele Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, deputatul Radei Supreme de la Kiev, Ion Popescu, i-a adresat o scrisoare directorului Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a RM, Vasile Bahnaru. În scrisoare se menţiona: „Dat fiind faptul că în ultimul timp Asociaţia Moldovenilor din Ucraina, inclusiv filiala ei din regiunea Cernăuţi, fac diverse demersuri către insituţiile de resort ale statului ucrainean prin care solicită instituţionalizarea «limbii moldoveneşti» în aşezămintele de învăţământ şi în instituţiile mass-media cu limba română de funcţionare prin deschiderea de clase cu predarea obiectelor în «limba moldovenească» în şcolile cu predarea obiectelor în limba română şi prin instituirea unei redacţii de emisiuni radio şi TV în «limba moldovenească» în cadrul radacţiilor emisiunilor radio şi TV în limba română din regiunea Cernăuţi avem nevoie de opinia clară a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova şi, în mod special, a savanţilor Institutului de Filologie al Academiei cu privire la numele adevărat al limbii în care se predă şi se studiază în instituţiile de învăţământ mediu şi superior din Republica Moldova şi cu privire la denumirea corectă a limbii vorbite de etnicii români/moldoveni din regiunile Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatia pentru a demonstra lipsa de temei a demersurilor celor care fac jocul unor forţe oculte străine adevărului ştiinţific şi orientării proeuropene a Ucrainei şi Republicii Moldova”. Popescu îşi exprima în încheiere credinţa în faptul că„adevărul privind denumirea corectă a limbii vorbite în toate teritoriile noastre strămoşeşti (subl. A.L.), afirmat de Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova, trebuie să învingă pretutindeni”.

În răspunsul său (din 4.08.2011), în care a arătat poziţia savanţilor moldoveni, Vasile Bahnaru nota că „utilizarea sintagmei «limbă moldovenească» are, pe de o parte, o tradiţie populară, iar pe de altă parte a fost impusă ca termen oficial de autorităţile sovietice în scopul deznaţionalizării şi îndepărtării de origini a populaţiei româneşti din aceste zone. (...) denumirea corectă, ştiinţifică a limbii vorbite de românii din Basarabia istorică (inclusiv nordul şi sudul acesteia), din regiunea Cernăuţi şi cea Transcarpatică este LIMBA ROMÂNĂ, fapt arhicunoscut de lingviştii contemporani şi confirmat în cadrul mai multor întruniri ştiinţifice, susţinut de altfel şi de lingviştii ucraineni, fiind suficient să amintim aici numele regretatului profesor Stanislav Semcinschi. Mai mult decât atât, savanţii Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi-au expus opinia în problema denumirii corecte a limbi de nenumărate ori. Astfel, în „Răspunsul la solicitarea Parlamentului Republicii Moldova privind istoria şi folosirea glotonimului «limbă moldovenească», adoptat în şedinţa lărgită a Prezidiului Academiei de Ştiinţe a Moldovei din 9 septembrie 1994 se subliniază: „Convingerea noastră este aceea că articolul 13 din Constituţie trebuie să fie revăzut în conformitate cu adevărul ştiinţific, urmând a fi formulat în felul următor: «LIMBA DE STAT (OFICIALĂ) A REPUBLICII MOLDOVA ESTE LIMBA ROMÂNĂ»”. Ulterior, la 28 februarie 1996, Adunarea Generală Anuală a Academiei de Ştiinţe a Moldovei a adoptat o declaraţie prin care a fost confirmată opinia ştiinţifică a specialiştilor filologi din republică şi de peste hotare, potrivit căreia limba de stat (oficială) a Republicii Moldova este LIMBA ROMÂNĂ. Din 1996 şi până în prezent, opinia savanţilor de la Academie în problema glotonimului «limbă română» a rămas aceeaşi, în pofida faptului că unii politicieni au ajuns să declare că sintagma «limbă română» este un termen ştiinţific, în timp ce sintagma «limbă moldovenească» ar fi un termen politic, acesta, în realitate, fiind un termen ideologic şi geopolitic. În fine, amintim că Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova din 27 august 1991, documentul fundamental al noului stat care urma să stea la baza viitoarei Constituţii, denumeşte limba respectivă limbă română. În baza celor menţionate anterior, propunem ca sintagma «limbă română» să fie utilizată fără teama de a falsifica adevărul ştiinţific şi fără intenţia de camufla originea istorică a românilor şi în şcolile din Ucraina din localităţile populate de români sau moldoveni, cum mai sunt denumiţi românii (în virtutea unei tradiţii istorice şi din considerente geopolitice) în unele localităţi din teritoriile respective”.

În urma răspunsului Academiei de Ştiinţe a RM, pe 8 septembrie 2011 Ion Popescu,  vice-preşedinte al Comisiei în problemele drepturilor omului, minorităţilor naţionale şi relaţiilor interetnice, a remis un comunicat de presă în care se menţiona că, în cadrul lucrărilor plenare ale Radei Supreme, deputatul poporului din Ucraina, Ion Popescu, a adus la cunoştinţa preşedintelui Comitetului de stat al Ucrainei în problemele radioului şi televiziunii, Alexandr Curdinovici („ales pe cota Partidului regiunilor, de altfel, născut în or. Soroca, Republica Moldova”), poziţia savanţilor din cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei privind denumirea corectă a limbii folosite de către etnicii români/moldoveni din Ucraina. Cei doi au discutat, printre altele, şi „apariţiea problemei create artificial în urma unor demersuri în diferite instanţe de către Asociaţia Moldovenilor din Ucraina (AMU) privind „instituirea unei redacţii de emisiuni radio şi TV «în limba moldovenească» în cadrul redacţiilor emisiunilor de radio şi TV în limba română din regiunea Cernăuţi”. În cominucat se accentua că în conformitate cu poziţia Academiei RM „denumirea corectă, ştiinţifică a limbii vorbite de românii/moldovenii din Basarabia istorică (inclusiv în Republica Moldova, nordul şi sudul Basarabiei), din regiunea Cernăuţi şi cea Transcarpatică este LIMBA ROMÂNĂ”. Comunicatul se încheia cu precizarea că „În urma discuţiilor s-a convenit că redacţiile emisiunilor de radio şi TV în limba maternă a autohtonilor din regiunea Cernăuţi vor funcţiona şi în continuare în limba română, lasând fără nici o reacţie adresările politice şi provocatoare ale AMU”.

Poziţiile celor două comunităţi din teritoriile istorice moldoveneşti din Ucraina par ireconciliabile şi totuşi trebuie să contribuim pe cât putem la apropierea dintre ele şi unirea lor. Cred că printr-un amendament la Constituţie am putea clarifica situaţia cu privire la denimirea limbii pentru comunitatea moldovenilor din regiunile Odesa şi Cernăuţi. Întrucât este o chestiune delicată, trebuie să evităm lezarea demnităţii unei comunităţi membrii căreia, în virtutea diferitor factori istorici, la fel ca şi mulţi dintre transnistrenii din RM, cred cu tărie că etnonimul lor este moldoveni. Iată de ce propun ca variantă această formulare:

„Art. 13 Limba de stat, funcţionarea celorlalte limbi"

            (1) Limba de stat a Republicii Moldova este limba care, conform tradiţiei din spaţiul moldovenesc, inclusiv în stânga Nistrului, se numeşte „limbă moldovenească”; ea este identică cu limba numită în România „limbă română” şi cu limba numită în Serbia şi Bulgaria „limbă rumână/vlahă”. Toate cele trei denumiri se referă la limba formată în baza dialectului comun daco-roman. Denumirea formei literare (utilizate în învăţământ, mass-media ş.a.) a acestei limbi comune este „limba română”.

Poate fi și o variantă mai simplă:

            „Limba de stat în Republica Moldova se numește, conform tradiției, limbă moldovenească – denumire identică cu cea de limbă română”.

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]

Înăbuşirea protestului de la Pungeşti sau ceva despre „europenitatea” regimului de la Bucureşti

Evenimentele sângeroase din ultimele zile din comuna Pungeşti, judeţul Vaslui, România (Moldova de Vest) au îndoliat mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova. Ele au dezvăluit esenţa regimului de la Bucureşti. Este clar că în România nu există guvern pentru popor (cetăţeni), ci un popor (cetăţeni, de fapt robi) pentru guvern. Atunci când guvernanţii şi-au pus în gând să predea interesele economice ale ţării unei firme străine (sunt suspectaţi că pentru beneficii personale, căci prea cu râvnă au cedat ceea ce aparţine tuturor, fără să-i întrebe pe oamenii locului), nici un fel de protest al oamenilor care îşi apără mediul ambiant, pământul lor, nu îi sensibilizează. Din relatările de pe teren am văzut cum jandarmii – cei plătiţi din banii cetăţenilor de la Pungeşti, dar care păreau scule zombate în mâinile guvernanţilor de la Bucureşti – au bătut crunt oamenii paşnici ieşiţi la protestul împotriva extracţiei gazelor de şist în satul lor, pentru a-şi proteja apele şi, în general, mediul ambiant.  

Bătăile la care au fost supuşi protestatarii, surprinse în fotografii şi imagini filmate, denotă că brutalitatea jandarmilor din România o întrece pe cea a trupelor speciale din Ucraina (Berkut). Preşedintele Ianukovici şi premierul Azarov şi-au cerut scuze public, afirmând că nu au dat nici o dispoziţie pentru a se aplica forţa, guvernanţii de la Bucureşti însă nu au de gând să-şi ceară acuze. Se crează impresia că ei îi trarează pe locuitorii comunei Pungeşti precum i-au tratat strămoşii celor din compania Chevron pe indigenii de pe continentul american, atunci când i-au deposedat de teritoriile care prezentau interes economic pentru colonişti.

Umilinţa la care au fost supuşi confarţii din Pungeşti a amintit persoanelor în vârstă din Republica Moldova de bătăile crunte aplicate de jandarmi cetăţenilor României, din Basarabia, în perioada interbelică. Datorită acelor bătăi şi tratamentului umilitor la adresa moldovenilor basarabeni, operat de către jandarmii trimişi de administraţia de la Bucureşti pentru a se menţinea „ordinea”, şi astăzi majoritatea covârşitoare a populaţiei Republicii Moldova se pronunţă împotriva ideii unirii cu România. Da, există un grup care susţine ideea unirii în pofida umilinţelor la care au fost supuşi basarabenii în perioada interbelică din partea jandarmilor aduşi între Prut şi Nistru, dar memoria acelor bătăi este vie şi se transmite din generaţie în generaţie în majoritatea familiilor din RM.

Înainte de summitul de la Vilnius, la sfârşitul lunii noiembrie, preşedintele Traian Băsescu anunţa că următorul proiect al României, după aderarea la NATO şi UE, este unificarea cu Republica Moldova. La începutul lunii decembrie regimul de la Bucureşti a arătat ce li se pregăteşte, în cazul unirii, cetăţenilor actuali ai Republicii Moldova – pe exemplul locuitorilor din comuna Pungeşti. Întrebarea este: regimul de la Bucureşti are nevoie de Republica Moldova cu populaţia sa sau are nevoie de teritoriul Republicii Moldova pentru a acorda companiei Chevron licenţă de explorare şi exploatare a gazelor de şist sau altor companii străine – dreptul de exploatare a ceea ce a mai rămas neconcesionat de guvernarea de la Chişinău? De asemenea, cum astfel de manifestări au loc într-un stat din Uniunea Europeană, apar întrebări cu privire la măsura în care România, cu actualul său regim politic, îşi merită statutul de membru. Cum respectă regimul drepturile omului – ale cetăţenilor propriului stat?

Am fost impresionat de sprijinul poporului român pentru fraţii din Pungeşti. Ştiu că o unire va avea loc. Dar va fi unirea fraţilor de un neam pentru a cere socoteală regimurilor ticăloşite – guvernanţilor care îşi văd misiunea nu în a servi acest popor, ci în a servi interesele proprii şi pe cele ale unor companii străine, prin umilirea concetăţenilor.

[Acrticol scris pentru portalul Moldova.org]

Acordul de Asociere UE – RM: câteva semne de întrebare

Luni, 2 decembrie, a fost publicat pe site-ul Guvernului textul Acordului de Asociere UE-RM (Association Agreement between the European Union and the European Atomic Energy Community and their Member States, of the one part, and the Republic of Moldova, of the other part). 

Prima chestiune care mi-a atras atenția vizează includerea în Acord a abordării occidentale privind drepturile copilului: Capitolul 27 „Cooperarea în protecția și promovarea drepturilor copilului”, Articolul 138 „(b) îmbunătățirea sistemului de identificare și de asistență a copiilor aflați în situații vulnerabile, inclusiv participarea crescândă a copiilor în procesele de luare a deciziilor și punerea în aplicare a unor mecanisme eficiente care să se ocupe de plângerile individuale realizate de copii”. (CHAPTER 27 „COOPERATION IN THE PROTECTION AND PROMOTION OF THE RIGHTS OF THE CHILD”, Article 138 „(b) the improvement of the system of identification and assistance of children in vulnerable situations, including increased participation by children in decision making processes and the implementation of efficient mechanisms to handle individual complaints made by children”). Se știe că în baza acestei abordări s-au înregistrat numeroase cazuri de despărțire, de către autoritățile statelor din UE, a copilului de unul dintre părinți, de exemplu, de mamă – cetățeancă a unui stat din afara UE. Motiviațiile – bazate pe „apărarea dreptului copilului” – sunt diferite. În cazul (mediatizat pe larg) unei cetățene a Rusiei, care a fost despărțită de copilul său, o instanță franceză a invocat iubirea prea mare/exagerată a mamei față de propriul copil.

De asemenea, sunt cunoscute cazuri când autoritățile lipsesc pe unii părinți de drepturile parentale, ridicându-le copilul, din motive cu totul subiective, căci interpretarea sensului sintagmei „copii aflați în situații vulnerabile” este subiectivă. Probabil mulți dintre moldoveni ar fi fost ridicați de la părinți în copilărie pentru că au primit o palmă la poponeață. De asemenea, expresia „participarea crescândă a copiilor în procesele de luare a deciziilor” amintește cumva de fapta eroică a lui Pavlik Morozov, care și-a denunțat tatăl pentru că a ascuns un sac de grâu de la autoritățile care strângeau toate rezervele familiilor de țărani în perioada stalinistă. Se pare că prin Acordul de Asociere Republica Moldova se raliază la un standard european care, de rând cu cele privind drepturile minorităților sexuale, sunt contestate de majoritatea societății moldovenești, venind în contradicție cu valorile tradiționale ale poporului țării.

Din păcate, așa cum am anticipat, nu am găsit în Acord interdicția exporturilor în RM a produselor din organisme modificate genetic (OMG) din UE. Cunoaștem că în UE există 6 state care au interzis OMG-urile pe teritoriul lor, în vederea asigurării securității alimentare a popoarelor lor: Luxemburg, Germania, Franța, Austria, Ungaria, Grecia. O guvernare moldovenească responsabilă ar fi negociat o clauză privind interzicerea exportului de OMG-uri din UE în RM, racordând astfel statul moldovenesc la standardele celor 6 state din UE. O asemenea clauză ar fi ajutat la protejarea producătorilor agricoli autohtoni, încurajându-i să-și mențină producția naturală (sau bio). Cu regret, guvernarea de la Chișinău – fie din nesimțire/nepăsare, fie din reavoință, fie din incompetență/ lipsă de profesionalism a negociat doar stabilirea progresivă a zonei de liber schimb pe parcursul unei perioade de tranziție de cel mult zece ani, începând de la data intrării în vigoare a acordului (TITLE V „TRADE AND TRADE-RELATED MATTERS”, CHAPTER 1 „NATIONAL TREATMENT AND MARKET ACCESS FOR GOODS”, Section 1 „Common Provisions”, Article 143 „Objective” „The Parties shall progressively establish a free trade area over a transitional period of a maximum of ten years starting from the entry into force of this Agreement, in accordance with the provisions of this Agreement and in conformity with Article XXIV of the General Agreement on Tariffs and Trade 1994 (GATT 1994)”).

În același timp, în Articolul 147 se spune că „În al treilea an de la intrarea în vigoare a prezentului Acord, părțile vor evalua situația, ținând seama de evoluția comerțului cu produse agricole între Părți, sensibilitățile specifice ale unor astfel de produse și dezvoltarea politicii agricole a ambelor părți. (Article 147 „Elimination of customs duties on imports”: 5.  During the third year after the entry into force of this Agreement, the Parties shall assess the situation, taking account of the pattern of trade in agricultural products between the Parties, the particular sensitivities of such products and the development of agricultural policy on both sides”). Este cunoscută odeclarație a președintelui României Traian Băsescu, care spunea că odată intrată în UE, România și-a pierdut suveranitatea asupra politicii sale agricole. Din Articolul 147 reiese că RM își va coordona politica sa agricolă cu Bruxelles-ul, pentru soluționarea unor probleme sensibile. Se știe că în republicile baltice, după aderarea la UE, au fost desființare unele ramuri ale agriculturii – de exemplu, în Letonia, producerea zahărului, producătorilor oferindu-li-se compensații. Aș vrea să știu dacă, în conformitate cu prezentul Acord, „evaluarea situației, a sensibilităților specifice unor produse și dezvoltarea politicii agricole a ambelor părți” nu va însemna intervenția Bruxelles-ului în politica agricolă moldovenească.

În fine, încă un Articol (157) stârnește semne de întrebare. În el se menționează că „1. Prezentul acord nu împiedică menținerea sau instituirea unor uniuni vamale, alte zone de liber schimb sau aranjamente privind traficul de frontieră, cu excepția cazului în care ele intră în conflict cu regimul comercial prevăzut de prezentul Acord”. („Article 157 „Agreements with other countries” 1. This Agreement shall not preclude the maintenance or establishment of customs unions, other free trade areas or arrangements for frontier traffic except insofar as they conflict with trade arrangements provided for in this Agreement”). Prin această prevedere relațiile comerciale ale RM cu state terțe sunt subordonate reglementărilor de cooperare comercială și vamală cu UE. Prevederile din zona de liber schimb a CSI, din care face parte RM, sunt subordonate normelor din UE. Această schimbare radicală, fără explicarea prealabilă partenerilor din CSI, poate cauza probleme comercializării produselor moldovenești pe piețele statelor CSI. În orice caz, reglementarea în cauză, din Acordul de Asociere, nu confirmă ideea vehiculată de unii analiști politici inocenți din Chișinău care au afirmat că prin Acordul de Asociere, respectiv prin Acordul de Liber Schimb, RM va ajunge la un grad de integrare cu UE similar cu gradul de integrare din CSI. Întrucât RM se angajează să-și subordoneze relațiile sale comerciale/vamale cu CSI relațiilor comerciale/vamale cu UE, partenerii din Est pot avea obiecții față de RM, lipsind-o de toate preferințele comerciale de care dispune, punând-o în situația să comercializeze în CSI – în primul rând în Rusia, Belarus ș.a. în condițiile în care comercializează statele membre ale UE, produsele agricole ale cărora sunt mai competitive datorită subvențiilor mai mari de câteva ori decât cele oferite de Guvernul de la Chișinău producătorilor moldoveni.

  Am expus pe scurt câteva dintre întrebările care mi-au apărut la lectura fugitivă a celor 190 de pagini publicate pe site-ul Guvernului. Era și firesc să apară asemenea întrebări în condițiile în care guvernarea nu s-a consultat cu mediul academic din RM. Sunt convins că specialiștii își vor spune cuvântul detaliat pe fiecare compartiment. Concluzia ce se profilează este însă că documentul care ne-a fost prezentat este unul controversat – rodul unor negocieri în care au fost prejudiciate clar interesele țării. La fel ca și în cazul aeroportului și a BEM. Toate aceste cazuri au fost marcate de lipsă de transparență, deci de iresponsabilitate în fața societății moldovenești.   

[Articol scris pentru portalul Moldova.org]