Recent mijloace de informare în masă din Federaţia Rusă au comunicat că MAE de la Moscova
intenţionează să afle dispoziţia compatrioţilor de peste hotare. În proiectul
autorităţilor ruse sunt vizate Ucraina, Moldova, Letonia, Germania, Kazahstan, Kirghizia,
Uzbekistan şi Tadjikistan. Instituţia diplomatică din Rusia urmează să
desemneze executantul proiectului (cercetării), în acest scop fiindu-i alocate 6
milioane ruble. Scopul principal al activităţilor îl reprezintă obţinerea şi evaluarea
caracteristicilor social-demografice ale compatrioţilor ruşi (posibililor
participanţi la programul de stat privind acordarea asistenţei în mutarea
benevolă în FR), care locuiesc în ţările cercetate, şi elaborarea unor
recomandări privind creşterea eficienţei realizării programului respectiv. „Scopul
monitorizării îl constituie adunarea şi analizarea informaţiilor despre
situaţia social-politică şi economică a compatrioţilor, dispoziţiile şi
potenţialul lor migraţional, gradul de informare despre respectivul program”, –
se spune în sarcina tehnică. Studiul trebuie îndeplinit în timp de 60 de zile
calendaristice după semnarea contractului. Cererile de participare la licitație vor fi acceptate până la data de 27
ianuarie, licitația electronică a fost
stabilită pentru 3 februarie anul curent.
Este impresionantă grija conducerii statului rus faţă de compatrioţii din
„vecinătatea apropiată” – republicile post-sovietice – şi din Germania, stat în
care, se vede, s-a stabilit un număr semnificativ de cetăţeni ruşi, pe care
Kremlinul îi vrea reveniţi în Patrie. Comparând, în acest context, Republica
Moldova cu Federaţia Rusă, îmi permit să întreb: de ce conducerea Rusiei poate
să fie interesată de conaţionalii de peste hotare, iar conducerea RM nu este
capabilă de aşa ceva? De ce etnicii ruşi simt grija şi sprijinul conducerii
statului titular, de origine (a Patriei Mame), în timp ce moldovenii din alte
state par condamnaţi la indiferenţă din partea autorităţilor statului
moldovenesc? Specificul populaţiei moldoveneşti de peste hotare ţine, printre
altele, de faptul că ea se constituie din comunităţi aflate pe teritoriile
istorice moldoveneşti înstrăinate la 28 iunie 1940 (ţinutul Herţa, nordul şi
sudul Basarabiei, nordul Bucovinei – teritorii încorporate în Ucraina, inclusiv
raioanele dintre Nistru şi Bug, ale fostei RASSM)... De ce conducerea de la Chişinău nu este
interesată de destinul acelor compatrioţi?
Personal, văd câteva răspunsuri. O conducere care nu face nimic pentru
oprirea exodului propriilor cetăţeni – din neputinţă sau/şi din interes (căci
migranţii trimit remiteri prin care este menţinută o structură statală afectată
de corupţie până în profunzimi, deci ineficientă) – nu are cum să sprijine nici
compatrioţii de peste graniţe. Dacă guvernarea nu are grijă de cetăţenii din
ţară, cei care au plecat sau cei care vor să plece peste hotare, în căutarea
unui loc de muncă, cum să aibă grijă de cei aflaţi în teritoriile istorice moldoveneşti
înstrăinate sau de cei din satele moldoveneşti din regiunea Kirovograd (Ucraina)
sau din ţinutul Krasnodar (Rusia)? Dacă guvernarea de la Chişinău nu are nevoie de
proprii cetăţeni, cum să aibă nevoie de compatrioţii care nu deţin cetăţenia
RM? Cum să ne aşteptăm la elaborarea şi implementarea unor programe de
repatriere a moldovenilor din Rusia sau Ucraina, sau la programe de acordare a
cetăţeniei moldoveneşti acelor compatrioţi?
Ţinând cont de lipsa aproape totală de interes faţă de compatrioţii din
teritoriile istorice moldoveneşti înstrănate – cei care nu constituie diaspora
(nu deţin cetăţenia moldovenească), deci cei care nu votează la alegerile pentru
Parlamentul RM – se poate presupune că în prezent la Chişinău activează o
coaliţie de mancurţi („După roadele lor îi veţi cunoaşte” – Evanghelia după
Matei, 7.16). Totuşi, mai poate fi admisă o interpretare: având o conştiinţă
etnică românească, actualii guvernanţi de la Chişinău se aşteaptă ca
Guvernul de la Bucureşti
să aibă grijă de compatrioţii din Ucraina, Rusia şi celelalte republici
ex-sovietice. Faptul că mulţi dintre aceştia se identifică drept moldoveni,
deci văd statul moldovenesc drept Patrie istorică, nu îi deranjează. Tot ceea
de ce sunt preocupaţi sunt concesionările şi privatizările averii (activelor)
publice până la înfăptuirea unirii, declarate deja de Traian Băsescu.
Oricare ar fi explicaţia abandonării şi ignorării, de către autorităţile
de la Chişinău ,
a compatrioţilor din teritoriile
istorice moldoveneşti înstrăinate şi a celor din Rusia şi din alte republici
ex-sovietice, care nu deţin cetăţenia moldovenească, cert este că, în acest
context, Rusia reprezintă un model care va fi urmat de o conducere normală care
va accede la putere în Republica Moldova.
[Articol scris pentru portalul Moldova.org]
