Ieri, premierul V. Filat și președintele
N. Timofti au vorbit despre „curajul” celor care au votat independența la 27
august 1991. În pofida faptului că din acel
Parlament au făcut parte personalități marcante ale neamului, Parlamentul
moldovean a votat independența mult mai târziu decât republicile baltice
(Lituania: 11 martie 1990, Letonia: 4 mai 1990, Estonia: 20 august 1991). Parlamentul
de la Chi șinău a
adoptat actul de neatârnare după ce Ucraina și-a votat la 24 august 1991
independența, respectiv nu mai exista nici un pericol din partea regimului de la Moscova , iar acel vot nu
prezenta nici un risc și, respectiv, nu necesita nici un fel de curaj din
partea deputaților moldoveni.
Premierul Filat a propus (iar președintele
Timofti s-a conformat) ca celor care au votat și au semnat a doua oară
Declarația de independență, dispărută în timpul evenimentelor de pe 7 aprilie
2009, să li se decerneze Ordinul Republicii. În condițiile în care se constată
că în cazul parlamentarilor nu a fost vorba de nici un fel curaj, ci ei au făcut
inevitabilul, mă întreb care e, în esență, diferența între votanții și
semnatarii Declarației de Independență și toți ceilalți cetățeni ai Republicii
Moldova, care, inevitabil, în fiecare dimineață, merg la servici și își fac
meseria/datoria? Într-adevăr, există o diferență evidentă: deputații au primit
salarii mari și primesc, și după ce au părăsit Legislativul, pensii mari de la
stat, în timp ce bugetarii (profesori, medici, funcționari publici), țăranii,
muncitorii ș.a. lucrează pentru salarii mizere și, după pensionare, primesc
pensii de nimic.
Desigur, votul deputaților la 27 august
1991 a fost important: fără el, nu ajungea actuala AIE la putere în Republica
Moldova. Reieșind din această semnificație, poate era mai bine ca oligarhii să
cumpere apartamente foștilor deputați (cum au fost cumpărate pentru sportivii
premianți la
Jocurile Olimpice de la Londra , de vara trecută), sau să le dea
echivalentul în bani... Totuși, cu cât mai mult datorită cetățenilor moldoveni
celor mulți sunt în stare potentații zilelor noastre (actualii oligarhi) și cei
care îi servesc/le execută „propunerile”, să exercite puterea în Republica
Moldova și să profite de pe urma ei? De ce să nu decerneze N. Timofti Ordinul
Republicii tuturor cetățenilor Republicii Moldova?
Dacă deputații care și-au făcut datoria,
fără nevoia vreunui curaj, sunt apreciați de Filat, parcă și gospodarii țării,
care muncesc pentru nimic, ar merita ceva de la actuala putere... Pe scurt, ce
bine ar fi ca Filat să înceapă să se gândească la ridicarea nivelului de trai
al poporului Republicii Moldova, că pentru asta este prim-ministru, și nu la
inventarea curajului acolo unde nu a fost. Curaj au moldovenii care încă nu au
plecat din această țară la muncă în străinătate, care din dragoste pentru
Republica Moldova înfruntă cu eroism condițiile de sărăcie, izvorâte din
corupția (cancer-ul care a cuprins organismul de stat), și degradarea continuă
a acestei țări. Curaj au cetățenii Republicii Moldova care îl tolerează pe
Filat la putere (și în sondajele sociologice îl creditează cu cea mai mare
încredere), cu toate că din sloganul electoral „Moldova fără sărăcie” nu s-a
ales nimic - a fost o vorbă în vânt. Dar Filat nu vede curajul acolo unde este
evident - la „prostime”, ci acolo unde lipsește prin definiție - la „elita
politică moldovenească”...
P.S. În condițiile în care cei care au
luptat în războiul pentru apărarea independenței și integrității teritoriale a
Republicii Moldova, inclusiv invalizii - adevărații eroi - se confruntă cu o
sărăcie lucie, fără să fi fost decorați cu Ordinul Republicii, decorarea
deputaților - cu justificarea „pentru curaj” - demonetizează ordinul de stat
respectiv cu desăvârșire...
