Ceva despre cum Republica Moldova devine o gunoiște de vechituri

          Am văzut ieri 2 rable dintre autobuzele puse recent în circulație pe ruta 23, la Ciocana. Cum am face să transmitem celor de la PL că poporul Republicii Moldova nu este o comunitate de oameni degradați, cărora să li se bage pe gât - pe banii lor și nu puțini! - vechituri: trenuri („recondiționate”) și autobuze second hand. Cum am face să le transmitem că dacă Ghimpu M. și Chirtoacă D. acceptă, de pildă, să poarte haine second hand, nu trebuie să proiecteze această degradare, lipsă de demnitate, peste poporul acestei țări, peste locuitorii capitalei acestei țări. Înțeleg că au fost aleși PL-iștii, și cei doi menționați ar putea să-mi reproșeze: Domnule Lavric, dacă nu sunt și ei - alegătorii - degradați, cum de ne-au ales? Și totuși, domni de la PL, vă rog să nu mai cumpărați pe banii noștri, inclusiv ai mei, vechituri din străinătate. Suntem prea săraci ca să ne permitem să cumpărăm lucruri ieftine. Dacă înțelegeți... 

         Pe de altă parte, dacă avem asemenea „gospodari” - veritabili Dănilă Prepeleac - propun ca parlamentul să adopte o lege prin care să interzică autorităților publice centrale și municipale cumpărarea de avioane, trenuri și autobuze second hand...

How the Turkey - European Union negotiations on accession affect the Republic of Moldova European aspiration

         

            Turkey is a special or a specific neighbor of the European Union. It expressed its European aspiration long time ego. It applied for the association as a member of the EEC (predecessor of the EU) in 1959 and became an associate member in 1963. After decades of political negotiations, Turkey applied for full membership of the EEC in 1987, became an associate member of the Western EU in 1992, reaching the customs union agreement with the EU in 1995 and has officially begun formal accession negotiations with the EU since 30 October 2005. The accession process will likely take several decades because of political and cultural disagreements persisting between the EU and Turkey.

            The „bad” example of Turkey is often used by anti European and pro Russian (pro Customs Union of the future Eurasian Union) countries from the Eastern Partnership program (of the European Neighborhood Policy), such as Ukraine and Republic of Moldova. The argument of the anti European political forces is that although Turkey has for a long time the status of associate member, there is no a clear perspective of its accession into EU. Instead, the accession into the Customs Union is simple and the benefits of accession will consist in low prices at marsh gas and the access at a big market. 

    

            The European Union authorities could explain the differences between Turkey and countries from the Eastern Partnership program, which would help the people from countries from the mentioned space to understand their perspectives relative to accession within the European Union and would help the pro European political parties to promote the European vector in elections.                                                                                                            

De ce unele sloganuri din campania electorală pentru parlamentare sunt deocheate

Este cunoscută o vorbă inspirată a genialului savant Albert Einstein: „Un intelectual rezolvă problemele. Un geniu le evită”. Republica Moldova se află în ajunul alegerilor parlamentare (30 noiembrie 2014). Cred că societatea și-ar dori, în actuala situaţie, intelectuali în cadrul viitoarei guvernări. Pentru că este nevoie de persoane creative, care să rezolve mulțimea de probleme acumulate. La modul ideal însă, întotdeauna este nevoie de genii la guvernare – de oameni inspirați de Dumnezeu, care evită probleme, prin simpla prezență la guvernare a cărora problemele nu pot să apară. Întotdeauna e nevoie de cârmaci abili.

Cu regret, acum avem la guvernare politicieni care crează probleme (fie din cauza calității morale, fie din cauza incompetenței profesionale), iar Republica Moldova se află puternic ancorată pe primul loc în clasamentul celor mai corupțe și sărace state din Europa... Cu toate acestea, actualii guvernanți, ca și cum neînțelegând că alegătorii știu că în ultimii 5 ani ţara a sărăcit iar cei de la putere s-au îmbogăţit, se avântă în campania electorală, în cursa pentru reînnoirea mandatului, crezându-i probabil pe alegători lipsiți de perspicacitate...

Atitudinea ce arată lipsa de respect a guvernanților față de alegători reiese și din sloganurile folosite. De exemplu, PDM a adoptat sloganul: „Creștem Moldova”, ca și cum cei care constituie Moldova – cetățenii țării – sunt o turmă de oi care este crescută (iar când e cazul – tunsă). Probabil, sloganul în cauză este o expresiei a mentalității paternaliste (totalitare, sovietice). Ar fi bine ca conducerea PDM să înțeleagă că politicienii sunt în serviciul societății, ei nu sunt ciobanii/păstorii care cresc societate. Un slogan mai adecvat (pentru ceea ce au vrut ei să exprime) ar fi fost: „Servim Moldova”. Cred că dacă conducerea PDM-istă va schimba sloganul respectiv, impropriu pentru un stat democratic, șansele partidului la viitorul scrutin pot să crească.

Și PLDM folosește un slogan ciudat: „Înainte spre un viitor european!” Întrucât s-au discreditat nefiind capabili să realizeze sloganul lor anterior – „Moldova fără sărăcie” – PLDM-iștii au recurs la utilizarea unei sintagme abstracte, neclare și confuze – „viitor european”. Republica Moldova se află pe continentul european, deci viitorul său nu poate fi decât european. Pe de altă parte, viitorul reiese din prezent. Dacă PLDM în 5 ani de guvernare a făcut ca societatea moldovenească să sărăcească și mai mult, să scadă puterea de cumpărare a celor mulți (guvernanții îmbogățindu-se), viitorul, cu PLDM la guvernare, nu poate fi decât continuarea acestui fenomen (sunt cunoscute acuzațiile la adresa guvernanților privind delapidări și acte de corupție, inclusiv din partea unora din cadrul PLDM – deputatul Veaceslav Ioniță)… Într-o altă ordine de idei, poate fi pusă întrebarea: PLDM-iștii au folosit un clișeu din propaganda sovietică (de genul: „Înainte spre comunism!”) pentru că au rămas cu mentalitatea comunistă, sau pentru că sunt șmecheri și cred că societatea moldovenească a păstrat mentalitatea comunistă, ce poate fi manipulată pentru obținerea voturilor, ce poate fi exploatată electoral?... Ei chiar cred că societatea moldovenească mai poate fi turmentată cu „narcoticul” pe nume „viitor” [luminos], oricare ar fi adjectivul folosit: european, american ș.a.m.d.? PLDM-iștii chiar nu înțeleg că alegătorii moldoveni, ca oameni inteligenți, rezonează la un slogan concret? Or, un slogan abstract este expresia nedorinței sau a incapacității de a face lucruri concrete și atât de necesare pentru statul moldovenesc, pentru societatea moldovenească. Cred că dacă PLDM-ul va adopta un slogan mai bun, mai concert, șansele sale în cursa electorală ar putea să crească. Dar, desigur, sloganurile concrete mai trebuie și realizate la modul concret. Unui partid incapabil, poate, nici nu îi trebuie asumarea unor asemenea responsabilități.

    Este dificil de dat un singur răspuns la întrebarea de ce cele două partide de la guvernare, PDM și PLDM, folosesc în actuala campanie sloganuri ce pot fi luate drept deocheate. Este din cauza lipsei unor profesioniști creativi, sau din cauza reminisțențelor de mentalitate sovietică, ce sunt depășite mai greu? Desigur, există un element de subiectivitate în asemenea aprecieri. Poate că unora le place să fie „crescuți” sau îndemnați spre „un viitor european” (ca și cum Moldova s-ar putea muta din Europa, ar putea avea un viitor australian, american etc). Dar e bine ca liderii de partid să pornească de la premiza că societatea moldovenească este o comunitate de persoane cu capacitate de înțelegere, inteligența cărora trebuie luată în seamă… 

© Pentru republicarea articolului sau a unor părți din el, este obligatorie obţinerea acordului autorului (titularului blog-ului).

Republica Moldova în context ideologic: ameninţări şi oportunităţi

Filosoful liberal american cu origini japoneze Francis Fukuyama (născut în 1952) a publicat în 1989, în revista „The National Interest”, articolul „Sfarşitul istoriei?”, când era mai mult decât clară căderea sistemului comunist. El şi-a dezvoltat ideile, publicând în 1992 volumul „Sfârşitul istoriei şi ultimul om”. Fukuyama a definit sfârşitul istoriei ca finalul evoluţiei ideologice a umanităţii şi universalizarea democraţiei liberale ca formă finală de guvernare. În opinia sa liberalismul a avut loc mai întâi pe planul ideilor şi al conştiinţelor şi se va concretiza în lumea reală sau materială. Aşadar, liberalismul modern este ideologia de la sfârşitul istoriei. Singurele posibile forme de guvernare de după sfârşitul istoriei, crede el, sunt cele democratice; prin urmare, atât fascismul cât şi stânga radicală sunt excluse.

Cei peste 20 de ani care au trecut de la diseminarea ideilor lui Fukuyama au arătat că viziunea sa şi pronosticul său nu au fost confirmate. Ideologia comunistă a reuşit să se conserve în China, Coreea de Nord, Cuba, Vietnam şi reprezintă o atracţie pentru alte state cum ar fi Venesuela, Nicaragua sau Nepal. Pe de altă parte, recentele evenimente din Ucraina au demonstrat că ideea nazistă (sau fascismul) este departe de fi dispărut. Mai mult, recentele evenimente din Orientul Mijlociu, din Siria şi Irak, acolo unde provoacă ravagii „Statul Islamic al Irakului şi Siriei” (SIIS), au arătat că ideologia superiorităţii religioase (islamiste) reprezintă un pericol comparabil sau poate mai mare decât pericolul nazist hitlerist.

Nu în ultimul rând, din 2000, de când a venit la putere în Federaţia Rusă preşedintele Vladimir Putin, am putut observa impunerea unei ideologii conservatoare, tradiţionaliste, la Kremlin, aceasta fiind şi ideologia actualului partid de guvernământ „Rusia Unită”. Astfel, la Moscova a avut loc înlocuirea ideologiei de stat comuniste cu una conservatoare. Faptul că Francis Fukuyama nu a reuşit să anticipeze respectiva schimbare din Rusia este cu atât mai neaşteptat cu cât el însuşi este un elev al lui Levi Strauss, iniţiatorul mişcării neoconservatoare americane. Desigur, neoconservatorismul american sau conservatorismul rus sunt compatibile cu instituţiile politice actuale, care pot fi calificate drept emanaţii ale democraţiei liberale. Totuşi, între democraţia liberală şi conservatorism poate fi făcută o distincţie, fiecare ideologie având şi trăsături specifice.

În cadrul relaţiilor internaţionale funcţionează principiul consacrat în proverbul moldovenesc: Cei ce se-aseamănă, se adună. În condiţiile contextului politic moldovenesc, în ajunul scrutinului pentru Parlament, din 30 noiembrie, nu poate fi identificat un partid de factură conservatoare, care să facă parte din aceeaşi familie ideologică cu „Edinaia Rossia” şi care să folosească canale de comunicare între cele două partide pentru a promova interesele Republicii Moldova în Federaţia Rusă. Atâta timp cât se va păstra această situaţie, nu vor exista relaţii strânse între Federaţia Rusă şi Republica Moldova, din această cauză având de suferit economia moldovenească.

© Pentru republicarea articolului sau a unor părți din el, este obligatorie obţinerea acordului autorului (titularului blog-ului).

De ce Republica Moldova este ca frunza pe apă

În articolul său ”Democracy’s third wave”, publicat în Journal of Democracy (Vol.2., No.2, Spring, 1991), care anticipa volumul ”The Third Wave: Democratization in the Late Twentieth Century” (University of Oklahoma Press. 1991), vizionarul cercetător american în domeniul Relațiilor Internaționale Samuel P. Huntington acredita ideea că între 1974 și 1990 cel puțin 30 de state au efectuat tranziția la democrație. Savantul american explica: ”The current era of democratic transitions constitutes the third wave of democratization in the history of the modern world. The first "long" wave of democratization began in the 1820s, with the widening of the suffrage to a large proportion of the male population in the United States, and continued for almost a century until 1926, bringing into being some 29 democracies. In 1922, however, the coming to power of Mussolini in Italy marked the beginning of a first "reverse wave" that by 1942 had reduced the number of democratic states in the world to 12. The triumph of the Allies in World War II initiated a second wave of democratization that reached its zenith in 1962 with 36 countries governed democratically, only to be followed by a second reverse wave (1960-1975) that brought the number of democracies back down to 30. At what stage are we within the third wave? Early in a long wave, or near at the end of a short one? And if the third wave comes to a halt, will it be followed by a significant third reverse wave eliminating many of democracy's gains in the 1970s and 1980s?” (p. 12).  [„Actuala epocă a tranzițiilor democratice constituie al treilea val de democratizare din istoria lumii moderne. Primul val „lung“ de democratizare a început în jurul anului 1820, o dată cu extinderea dreptului de vot la nivelul unei mari părți a populației masculine din Statele Unite, și a continuat aproape un secol, pânã în 1926, dând naștere la un număr de aproximativ 29 de democrații. În 1922, totuși, venirea la putere a lui Mussolini în Italia a marcat începutul primului „val invers“, care a redus până în 1942 numărul statelor democratice la 12. Triumful Aliaților în cel de-Al Doilea Război Mondial a marcat începutul unui val secund de democratizare care a atins apogeul în 1962, când 36 de țări aveau guverne democratice. A urmat un al doilea val invers (1960-1975), care a coborât numărul democrațiilor la 30. În ce stadiu ne găsim în cadrul celui de-al treilea val? La începutul unui val lung sau la sfârșitul, sau aproape de sfârșitul unuia scurt? Iar dacă al treilea val este aproape de final, va fi el urmat de un semnificativ val invers care să elimine multe dintre câștigurile democrației din anii ’70 și ’80?”].

Recentele evenimente din Orientul Mijlociu, legate de ofensiva Statului Islamic al Irakului și Siriei (SIIS), cele legate de întărirea și manifestarea în afara granițelor Federației Ruse a regimului ce pare tot mai mult autoritar al lui V. Putin pot constitui semne ale unei schimbări majore în mediul internațional, atât în ceea ce privește sistemul internațional de securitate, cât și în ceea ce privește proliferarea democrației, deci posibile semne ale sfârșitului celui de-al III-lea val al democratizării și ale contraofensivei celui de-al treilea val revers – antidemocratic.

Teoretic s-ar putea spune că pentru o republică ex-sovietică precum este Republica Moldova expunerea la acest val revers poate însemna pierderea sistemului democratic. Numai că realitatea este alta. Cu regret, din 1991 până în prezent sistemul democratic nu a prins rădăcini în ființa statală moldovenească, iar sfârșitul tranziției nu se poate întrezări. În prezent statul moldovenesc este unul captiv, în care câteva grupări oligarhice și-au împărțit instituțiile statului pentru a-și asigura protecția și veniturile. RM nu este un stat la meritocrației, ci captiv al unor structuri care au preluat instituțiile statului pentru ca să practice corupția (delapidări, trafic de influență, primirea de „plăți” de la agenții economici – pentru ca aceștia pur și simplu să poată activa). Regimul din RM recrutează din societate cadre obediente și servile, remunerate tocmai pentru aceste „calități”. Drept concesință, RM este cel mai sărac stat din Europa, sute de mii de moldoveni au plecat sua vor să plece peste hotare în căutarea unui loc de muncă pentru că în RM nu există un mediu de afaceri care să contribuie la creșterea numărului locurilor de muncă și la plata unor salarii decente, sau pentru că nu au putut suporta o stare de înjosire și degradare morală impusă de organele statele de control (mai ales unii întreprinzători).

Un stat captiv ca Republica Moldova este unul slab, ca frunza pe apă (am citat o vorbă a mamei mele). Este o victimă sigură a oricărei intervenții – fie a SIIS, fie a Statului Novorossia, căci Basarabia apare încorporată în harta respectivei formațiuni pe un site de știri din regiune. Ce este de făcut în această situație, poate fi ea schimbată? Ca de obicei, răspunsul îl vor da cetățenii Republicii Moldova la alegerile parlamentare din 30 noiembrie a.c. – după cunoscuta expresie: Fiecare popor își merită conducătorii și destinul.     

© Pentru republicarea articolului sau a unor părți din el, este obligatorie obţinerea acordului autorului (titularului blog-ului).

De ce R. Moldova nu își ajută comunitățile autohtone din teritoriile istorice înstrăinate

În perioada 25-28 august la Eforie Sud, România, a avut loc școala de vară din cadrul Congresului al XXXVI-lea al Asociației Generale a Învățătorilor din România (AGIRO). Până să ajungă la Eforie Sud participanții la Congres au călătorit pe traseul Suceava – Cernăuți – Chișinău, unde s-au desfășurat conferințe cu participarea unor oficiali: ministrul Educației al României, Remus Procopie (la Suceava) și ministrul Educației al Republicii Moldova, Maia Sandu (la Chișinău). La Congres au participat pedagogi din Serbia, Transcarpatia, regiunea Cernăuți și din sudul Basarabiei – Ucraina, precum și din unele instituții de învățământ (cu predarea în grafia chirilică) din Nistrenia, și din alte școli din Republica Moldova.

Eforturile conducerii AGIRO, în persoana președintelui Viorel Dolha, sunt demne de cea mai înaltă apreciere și emoționează pe fiecare om iubitor de neam, indiferent că se identifică vlah, moldovean, voloh sau român.  Colegi care vorbesc aceiași limbă și care aparțin aceleiași culturi, din România și din câteva state limitrofe, au reușit să facă un foarte valoros schimb de opinii și să stabilească legături de prietenie care, sunt încredințat, vor dura în timp. Congresul a fost expresia dragostei membrilor AGIRO din România față de conaționalii și colegii de breaslă de același neam de peste hotare.

Așa se face că tot în aceste zile – 28-30 august – la Chișinău au avut loc zilele diasporei în Republica Moldova, la care au participat cetățeni moldoveni stabiliți cu traiul peste hotare. Reprezentanții diasporei moldovenești s-au bucurat de atenția conducerii de la Chișinău, inclusiv a premierului Iu. Leancă, care a discutat cu ei în cadrul unei întrevederi. Pe fundalul evenimentului din România, poate apărea întrebarea: de ce guvernarea de la Chișinău a abandonat comunitățile autohtone, deci pe cele care nu sunt diaspora, din teritoriile istorice moldovenești – pe conaționalii care se identifică moldoveni din sudul și din nordul Basarabiei (raionul Noua Suliță), pe conaționalii care se identifică români din nordul Bucovinei și raionul Herța? Răspunsul este evident: conaționalii noștri din teritoriile istorice înstrăinate nu sunt cetățeni ai RM (statul ucrainean nu admite dubla cetățenie), de aceea ei nu vor putea participa la alegerile din 30 noiembrie curent. Iar actualii guvernanți ne-au obișnuit cu o abordare „pragmatică”: ceea ce fac nu este pentru altcineva, ci pentru sine, pentru obținerea de dividende politice. Se pare că deoarece ei nu văd cum ajutorarea conaționalilor de peste hotare le-ar putea aduce voturi, respectivele comunități etnice nu au nici o valoare pentru vajnicii nacealnici de la Chișinău.

Și totuși, confrații noștri de peste graniță au mare nevoie și de ajutorul Republicii Moldova. O profesoară din Sudul Basarabiei m-a întrebat cum e posibil că statul moldovenesc a abandonat cele aproape 40 de școli cu predare în baza grafiei chirilice din zona nistreană? De ce AGIRO din România a fost în stare să invite reprezentanți ai acelor școli la un Congres, iar autoritățile moldovenești nu sunt capabile să le oferă nici măcar un sprijin moral? Și pedagogii din sudul Basarabiei au nevoie de sprijin. O colegă din acea regiune m-a întrebat de ce autoritățile de la Chișinău nu ar putea organiza tabere la Vadul lui Vodă, unde să poată comunica și să se poată împrieteni copii din sudul (acum ucrainean) și din restul Basarabiei, copiii să viziteze mănăstiri, să privească spectacole ale teatrelor pentru copii din Chișinău și alte orașe? De ce statul moldovenesc nu ar putea dona cărți pentru copiii de la grădinițe și din clasele primare? De ce Ministerul Educației de la Chișinău nu ar putea organiza cursuri de perfecționare pentru pedagogii din sudul Basarabiei? – în acord cu autoritățile de la Odesa, care nu au nimic împotrivă. Răspunsul e simplu și dureros: pentru că în guvernarea de la Chișinău nu există persoane capabile să se pătrundă de durerea confraților ajunși fără voia lor într-un alt stat, nu există persoane capabile de dragoste frățească, de aceea nu există nici interes pentru conaționalii din acele regiuni.

Desigur, o guvernare pentru popor și-ar asuma răspunderea și pentru conaționalii de pe teritoriile istorice moldovenești înstrăinate. În cadrul structurii Guvernului funcționează Biroul Relații Interetnice. Această instituție ar putea avea o dublă misiune: să vegheze și să sprijine relațiile interetnice ale minorităților din Republica Moldova și să vegheze și să sprijine relațiile dintre poporul Republicii Moldova și comunitățile conaționalilor autohtoni de pe teritoriile istorice moldovenești înstrăinate. Această instituție ar putea elabora o strategie și programe de sprijinire a confraților de peste graniță. Este demn de atenție, în acest sens, exemplul Ungariei. La 18 octombrie 2010 Parlamentul Ungariei a adoptat o hotărâre de instituire a programului „Fără hotare” (Határtalanul), prin care a pus bazele conceptului noii solidarităţi pan-maghiare. Programul viza organizarea de excursii subvenţionate integral de stat pentru elevi din Ungaria în regiunile locuite de maghiari în ţările vecine (sudul Slovaciei, Voivodina, Transcarpatia şi Transilvania). Este vorba de o modalitate de socializare modernă, îndreptând toată societatea maghiară spre un alt nivel al înţelegerii noţiunii de solidaritate naţională, respectiv convieţuire etnică regională. Conform statisticilor Ministerului Învăţământului din Ungaria, în 2015 se va ajunge la situaţia în care să nu mai existe elev în Ungaria care să nu fi văzut cu ochii săi ce înseamnă să trăieşti cu inimă maghiară într-un alt stat, unde limba ta maternă nu este oficială. Văzând starea deloc de invidiat în care își dezvoltă cultura și își păstrează tradițiile conaționalii din nordul Bucovinei, Herța, nordul și sudul Basarabiei, tânăra generație din RM va prețui și mai mult propriul stat, iar văzând vechile cetăți moldovenești Hotin și Cetatea Albă se va pătrunde de măreția propriei istorii.

Ce trebuie să se întâmple pentru ca la Chișinău să ajungă la guvernare forțe politice pentru popor – pentru cetățenii din țară și pentru conaționalii de peste graniță? Desigur – o trezire a societății moldovenești: a alegătorilor din RM.   

The effects of the self-proclaimed Nistrian Moldovan Republic on security of Ukraine, Moldova and Romania

The last time, after the annexation of Crimea by Russia and the escalation of the military conflict in Eastern regions of Ukraine (Lugansk and Donetsk) between Ukraine's security forces and pro-Russian rebels, geopolitical analysts attach great importance to the effects of unrecognized NMR on security in the region, namely the security of Ukraine, Moldova and Romania. President of Ukraine Petro Poroshenko said in one of his statements that he does not allow the "Transnistrization" of the Eastern Ukraine, ie the formation of an unrecognized "republic" on the Ukrainian territory. Unrecognized TMR influences Eastern Ukraine not only by example, but also by some cadres of the leadership of the republics of Donetsk and Lugans - people who fought in the war of the Nistru River in 1992 or were high officials in the Tiraspol structures (eg., V. Antiufeev, the former KGB chief in Tiraspol is currently vice-premier in Donetsk). Influence of TMR on Ukraine aims and possible challenges to destabilize the situation in the Odessa region by the Russian military from the Transnistrian region of Moldova. To reduce the possibility thereof, the Ukrainian authorities have proceeded to dig a trench along the Transnistrian segment of the Moldovan-Ukrainian border. This trench has the function of an obstacle to any attempt to invade Ukraine by 14-th Russian Army, stationed in Eastern Moldova.

The effects of NMR on security of Moldova concerns the scenario that it can trigger a new war on the Dniester, in response to the statements of officials in Chisinau (the first, of the President N. Timofti) about the need to withdraw Russian troops from the territory of Moldova and the replacement of the peacekeeping mission with civilian observers. In the event of bloodshed, Russian authorities could show that keeping Russian peacekeepers in Moldova and military contingent defending deposits of weapons of the 14th Army is still necessary.

The effects of the NMR on Romania's security are less pronounced, taking into account the fact that Romania is under the protection of NATO umbrella. The self-TMR is a tool for influencing Moldova and Ukraine. But it is clear that a military conflict, in an active phase, at NATO border, will affect Romania, that is why the Romanian state must do everything to prevent the resumption of the frozen conflict on the Dniester.