În articolul său ”Democracy’s third wave”,
publicat în Journal of Democracy (Vol.2., No.2, Spring, 1991), care anticipa volumul ”The Third Wave: Democratization in the Late Twentieth Century”
(University of Oklahoma
Press. 1991), vizionarul cercetător american în domeniul Relațiilor
Internaționale Samuel P. Huntington acredita ideea că între 1974 și 1990 cel
puțin 30 de state au efectuat tranziția la democrație. Savantul american
explica: ”The current
era of democratic transitions constitutes the third wave of democratization in
the history of the modern world. The first "long" wave of
democratization began in the 1820s, with the widening of the suffrage to a
large proportion of the male population in the United States , and continued for
almost a century until 1926, bringing into being some 29 democracies. In 1922,
however, the coming to power of Mussolini in Italy marked the beginning of a
first "reverse wave" that by 1942 had reduced the number of
democratic states in the world to 12. The triumph of the Allies in World War II
initiated a second wave of democratization that reached its zenith in 1962 with
36 countries governed democratically, only to be followed by a second reverse
wave (1960-1975) that brought the number of democracies back down to 30. At
what stage are we within the third wave? Early in a long wave, or near at the
end of a short one? And if the third wave comes to a halt, will it be followed
by a significant third reverse wave eliminating many of democracy's gains in
the 1970s and 1980s?” (p. 12). [„Actuala epocă a
tranzițiilor democratice constituie al treilea val de democratizare din istoria
lumii moderne. Primul val „lung“ de democratizare a început în jurul anului
1820, o dată cu extinderea dreptului de vot la nivelul unei mari părți a populației
masculine din Statele Unite, și a continuat aproape un secol, pânã în 1926,
dând naștere la un număr de aproximativ 29 de democrații. În 1922, totuși,
venirea la putere a lui Mussolini în Italia a marcat începutul primului „val
invers“, care a redus până în 1942 numărul statelor democratice la 12. Triumful
Aliaților în cel de-Al Doilea Război Mondial a marcat începutul unui val secund
de democratizare care a atins apogeul în 1962, când 36 de țări aveau guverne
democratice. A urmat un al doilea val invers (1960-1975), care a coborât numărul
democrațiilor la 30. În ce stadiu ne găsim în cadrul celui de-al treilea val? La
începutul unui val lung sau la sfârșitul, sau aproape de sfârșitul unuia scurt?
Iar dacă al treilea val este aproape de final, va fi el urmat de un
semnificativ val invers care să elimine multe dintre câștigurile democrației
din anii ’70 și ’80?”].
Recentele evenimente din
Orientul Mijlociu, legate de ofensiva Statului Islamic al Irakului și Siriei (SIIS),
cele legate de întărirea și manifestarea în afara granițelor Federației Ruse a regimului
ce pare tot mai mult autoritar al lui V. Putin pot constitui semne ale unei schimbări
majore în mediul internațional, atât în ceea ce privește sistemul internațional
de securitate, cât și în ceea ce privește proliferarea democrației, deci posibile
semne ale sfârșitului celui de-al III-lea val al democratizării și ale contraofensivei
celui de-al treilea val revers – antidemocratic.
Teoretic s-ar putea spune că pentru
o republică ex-sovietică precum este Republica Moldova expunerea la acest val revers
poate însemna pierderea sistemului democratic. Numai că realitatea este alta. Cu
regret, din 1991 până în prezent sistemul democratic nu a prins rădăcini în
ființa statală moldovenească, iar sfârșitul tranziției nu se poate întrezări. În
prezent statul moldovenesc este unul captiv, în care câteva grupări oligarhice
și-au împărțit instituțiile statului pentru a-și asigura protecția și
veniturile. RM nu este un stat la meritocrației, ci captiv al unor structuri
care au preluat instituțiile statului pentru ca să practice corupția (delapidări,
trafic de influență, primirea de „plăți” de la agenții economici – pentru ca
aceștia pur și simplu să poată activa). Regimul din RM recrutează din societate
cadre obediente și servile, remunerate tocmai pentru aceste „calități”. Drept concesință,
RM este cel mai sărac stat din Europa, sute de mii de moldoveni au plecat sua
vor să plece peste hotare în căutarea unui loc de muncă pentru că în RM nu
există un mediu de afaceri care să contribuie la creșterea numărului locurilor
de muncă și la plata unor salarii decente, sau pentru că nu au putut suporta o
stare de înjosire și degradare morală impusă de organele statele de control (mai
ales unii întreprinzători).
Un stat captiv ca Republica
Moldova este unul slab, ca frunza pe apă (am citat o vorbă a mamei mele). Este o
victimă sigură a oricărei intervenții – fie a SIIS, fie a Statului Novorossia,
căci Basarabia apare încorporată în harta respectivei formațiuni pe un site de
știri din regiune. Ce este de făcut în această situație, poate fi ea schimbată?
Ca de obicei, răspunsul îl vor da cetățenii Republicii Moldova la alegerile
parlamentare din 30 noiembrie a.c. – după cunoscuta expresie: Fiecare popor își
merită conducătorii și destinul.
© Pentru republicarea articolului sau a unor părți din el, este
obligatorie obţinerea acordului autorului (titularului blog-ului).