Este cunoscută o vorbă
inspirată a genialului savant Albert Einstein: „Un intelectual rezolvă
problemele. Un geniu le evită”. Republica Moldova se află în ajunul alegerilor
parlamentare (30 noiembrie 2014). Cred că societatea și-ar dori, în actuala
situaţie, intelectuali în cadrul viitoarei guvernări. Pentru că este nevoie de
persoane creative, care să rezolve mulțimea de probleme acumulate. La modul
ideal însă, întotdeauna este nevoie de genii la guvernare – de oameni inspirați
de Dumnezeu, care evită probleme, prin simpla prezență la guvernare a cărora
problemele nu pot să apară. Întotdeauna e nevoie de cârmaci abili.
Cu regret, acum avem la
guvernare politicieni care crează probleme (fie din cauza calității morale, fie
din cauza incompetenței profesionale), iar Republica Moldova se află puternic
ancorată pe primul loc în clasamentul celor mai corupțe și sărace state din
Europa... Cu toate acestea, actualii guvernanți, ca și cum neînțelegând că
alegătorii știu că în ultimii 5 ani ţara a sărăcit iar cei de la putere s-au
îmbogăţit, se avântă în campania electorală, în cursa pentru reînnoirea
mandatului, crezându-i probabil pe alegători lipsiți de perspicacitate...
Atitudinea ce arată lipsa de
respect a guvernanților față de alegători reiese și din sloganurile folosite. De
exemplu, PDM a adoptat sloganul: „Creștem Moldova”, ca și cum cei care
constituie Moldova – cetățenii țării – sunt o turmă de oi care este crescută (iar
când e cazul – tunsă). Probabil, sloganul în cauză este o expresiei a
mentalității paternaliste (totalitare, sovietice). Ar fi bine ca conducerea PDM
să înțeleagă că politicienii sunt în serviciul societății, ei nu sunt
ciobanii/păstorii care cresc societate. Un slogan mai adecvat (pentru ceea ce
au vrut ei să exprime) ar fi fost: „Servim Moldova”. Cred că dacă conducerea
PDM-istă va schimba sloganul respectiv, impropriu pentru un stat democratic,
șansele partidului la viitorul scrutin pot să crească.
Și PLDM folosește un slogan
ciudat: „Înainte spre un viitor european!” Întrucât s-au discreditat nefiind
capabili să realizeze sloganul lor anterior – „Moldova fără sărăcie” – PLDM-iștii
au recurs la utilizarea unei sintagme abstracte, neclare și confuze – „viitor
european”. Republica Moldova se află pe continentul european, deci viitorul său
nu poate fi decât european. Pe de altă parte, viitorul reiese din prezent. Dacă
PLDM în 5 ani de guvernare a făcut ca societatea moldovenească să sărăcească și
mai mult, să scadă puterea de cumpărare a celor mulți (guvernanții
îmbogățindu-se), viitorul, cu PLDM la guvernare, nu poate fi decât continuarea
acestui fenomen (sunt cunoscute acuzațiile la adresa guvernanților privind delapidări
și acte de corupție, inclusiv din partea unora din cadrul PLDM – deputatul
Veaceslav Ioniță)… Într-o altă ordine de idei, poate fi pusă întrebarea: PLDM-iștii
au folosit un clișeu din propaganda sovietică (de genul: „Înainte spre
comunism!”) pentru că au rămas cu mentalitatea comunistă, sau pentru că sunt
șmecheri și cred că societatea moldovenească a păstrat mentalitatea comunistă,
ce poate fi manipulată pentru obținerea voturilor, ce poate fi exploatată
electoral?... Ei chiar cred că societatea moldovenească mai poate fi turmentată
cu „narcoticul” pe nume „viitor” [luminos], oricare ar fi adjectivul folosit:
european, american ș.a.m.d.? PLDM-iștii chiar nu înțeleg că alegătorii
moldoveni, ca oameni inteligenți, rezonează la un slogan concret? Or, un slogan
abstract este expresia nedorinței sau a incapacității de a face lucruri
concrete și atât de necesare pentru statul moldovenesc, pentru societatea
moldovenească. Cred că dacă PLDM-ul va adopta un slogan mai bun, mai concert, șansele
sale în cursa electorală ar putea să crească. Dar, desigur, sloganurile
concrete mai trebuie și realizate la modul concret. Unui partid incapabil,
poate, nici nu îi trebuie asumarea unor asemenea responsabilități.
Este
dificil de dat un singur răspuns la întrebarea de ce cele două partide de la
guvernare, PDM și PLDM, folosesc în actuala campanie sloganuri ce pot fi luate
drept deocheate. Este din cauza lipsei unor profesioniști creativi, sau din
cauza reminisțențelor de mentalitate sovietică, ce sunt depășite mai greu?
Desigur, există un element de subiectivitate în asemenea aprecieri. Poate că
unora le place să fie „crescuți” sau îndemnați spre „un viitor european” (ca și
cum Moldova s-ar putea muta din Europa, ar putea avea un viitor australian,
american etc). Dar e bine ca liderii de partid să pornească de la premiza că
societatea moldovenească este o comunitate de persoane cu capacitate de
înțelegere, inteligența cărora trebuie luată în seamă…
© Pentru republicarea
articolului sau a unor părți din el, este obligatorie obţinerea acordului
autorului (titularului blog-ului).