O întâmplare la Drochia mi-a revelat o
dilemă din viața politică a țării. O vizitasem pe mama și stăteam cu ea și cu o
altă vecină pe banca din faţa blocului unde am crescut și copilărit. La un
moment dat o altă vecină a ieşit din scara blocului. Copleşită de emoţii, o
căţea maidaneză s-a năpustit cu bucurie – dând energic din coadă și emiţând
sunete specifice – asupra vecinei care tocmai ieşea din bloc, rotindu-se ca într-un
dans în jurul persoanei adorate. Vecina alături de care stăteam pe bancă a
comentat: „Ea îi dă de mâncare. Cine îi dă să mănânce, acela este stăpânul ei”
(al căţelei).
Este o deformare profesională,
desigur, dar acea imagine m-a făcut să mă gândesc la biata noastră țară. Este regretabil
că Republica Moldova este o Molda (căţeaua din legenda cu voievodul Dragoș) –
hrănită de cineva, dependentă de credite din exterior. Iar cine te hrănește,
acela îți este stăpân, vorba drochiencei. Fără banii din Vest (după unele
surse: peste 6 mlrd. dolari datorie externă, până acum) nu s-ar renova drumuri,
apeducte ş.a.. căci banii din bugetul central şi din cele locale nu ajung
pentru asemenea proiecte, chiar dacă cetăţenii îşi achită impozitele, iar
funcţionarii de stat se aleg cu vile, mașini luxoase, se îmbogăţesc constant.
În mod normal, societatea moldovenească ar trebui să fie stăpâna politicienilor
din RM. Așa e în orice stat democratic. Numai că la noi e anapoda. La noi,
pentru guvernanți, cetățenii nu contează, de aceea cei mulți sărăcesc, sunt
nevoiți să plece în străinătate în căutarea unui unei bucăți de pâine, a unui
loc de muncă. Iar guvernanții moldoveni nu se sinchisesc: deoarece pentru ei nu
societatea moldovenească e stăpâna, ci… Comisia Europeană și FMI.
Următorul scrutin electoral ar
trebui să dea răspuns la întrebarea: poate Republica Moldova să se transforme
dintr-o Molda, dependentă de stăpâni (care o alimentează) din exterior, într-un
zimbru cu simţul propriei demnităţi?...
P.S. Interesant rezultatul neașteptat al partidului Cамопомощь (Auto-ajutor), care se află pe locul trei, la recentele alegeri parlamentare din Ucraina, din 26 octombrie...
P.S. Interesant rezultatul neașteptat al partidului Cамопомощь (Auto-ajutor), care se află pe locul trei, la recentele alegeri parlamentare din Ucraina, din 26 octombrie...
© Pentru republicarea
articolului sau a unor părți din el, este obligatorie obţinerea acordului
autorului (titularului blog-ului).